Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Germania se va alia mai întâi cu Austro-Ungaria. Propunerea unei alianţe o face Bismarck lui Andrassy la 27 august 1879. Amândoi cad uşor de acord asupra principiului, dar dificultăţile încep atunci când trebuie să stabilească împotriva cui să fie alianţa. Bismarck propune o alianţă generală. Andrassy nu voia însă să angajeze Viena contra Parisului. Pe el îl interesa doar contra Rusiei. Bismarck acceptă. Nu şi împăratul Wilhelm, care iniţial se opune vehement, dar, ca de obicei, în urma ameninţării cu demisia a cancelarului, cedează, dar cu condiţia ca Rusia sa fie desemnată direct în tratat. Austro-Ungaria o cere însă expres şi până la urmă Germania acceptă.

Tratatul dintre Germania şi Austro-Ungaria

La 7 octombrie 1879 tratatul se încheie sub formula explicită potrivit căreia dacă una din cele două puteri era atacată de Rusia, cei  doi aliaţi îşi vor pune laolaltă toate forţele lor contra acesteia, iar în cazul unui atac venit de la un alt stat cei doi aliaţi îşi promiteau doar “neutralitate binevoitoare”. Bismarck îşi abandonează astfel ideea sa de a ţine Rusia departe de Franţa? Nu, pentru că în 1879 el gândea că în momentul în care va constata existenţa unei alianţe între Germania şi Austro-Ungaria, care era doar defensivă, Rusia, simţindu-se izolată, va cere să participe şi ea la aceasta înţelegere, reînviind astfel Alianţa celor trei împăraţi.

Tratatul cu Austro-Ungaria putea fi astfel o presiune asupra Rusiei, care, temându-se de izolare, va cere restabilirea alianţei celor  trei împăraţi. Diplomaţii germani la Sankt Petersburg caută să convingă anturajul ţarului că atâta timp cât Rusia nu ataca Austro-Ungaria, ea se bucura de atitudinea binevoitoare a Germaniei. Calculul lui Bismarck pornea de la situaţia Rusiei după criza balcanică. El urmărise atent dezvoltarea conflictului de interese în Balcani dintre Austro-Ungaria şi Rusia, favorizând-o pe prima atât cât să nu tulbure radical Rusia şi interesele ei. Prima obţine succese însemnate la Congresul de la Berlin.

Echilibru de influenţă în Balcani e dereglat în favoarea Austro- Ungariei. Rusia joaca în anii ’80 ai secolului 19 cartea bulgară, unde nepotul sau Alexandru de Battenberg ajunge principe. Acesta se va întoarce însă împotriva influenţei ţariste. Revine, dar nu mai are încrederea Rusiei şi în 1887 abdică. Dar, prin aceasta Rusia nu iese câştigătoare în Bulgaria, unde principe va fi ales Ferdinand de Saxa Coburg, susţinut de guvernul vienez.

Pentru a ţine Rusia în şah Bismarck sondează Londra în septembrie 1879, prin ambasadorul german în capitala imperiului britanic. Disraeli este întrebat ce intenţii va avea Anglia în cazul unui conflict germano-rus. Disraeli nu ezită să răspundă că într-un astfel de caz Anglia ar fi dispusă să încheie o alianţă cu Germania şi să ţină deoparte Franţa. Bismarck se mulţumeşte cu acest răspuns şi nu dă nici o urmare demersului ambasadorului german la Londra.

În fapt el nici nu voia decât să se ştie la Petersburg că Germania era pe cale de a se alia cu Anglia contra Rusiei. Şi astfel să aducă Rusia la masa tratativelor. Ceea ce se şi întâmplă. Bismarck îi declară ţarului că ar fi bine să se reia alianţa celor trei împăraţi. Ţarul acceptă căutând să obţină măcar neutralitatea germană austro-ungară în cazul unui conflict cu Anglia. Mai multe probleme a avut Bismarck la Viena care, devenită aliata Germaniei nu înţelegea de ce trebuia să mai trateze cu Rusia, rivala sa în Balcani. Cancelarul german a trebuit să pună piciorul în prag.

Refacerea Alianţei celor Trei Împăraţi

Şi la 18 iunie 1881 alianţa celor trei împăraţi este reînnoită. Termenii ei sunt însă şi mai neangajanţi decât ai primei alianţe din 1873. E în fapt o înţelegere de a se acorda aceloraşi parteneri “o neutralitate binevoitoare”, în cazul în care una din părţile contractante s-ar fi găsit în război cu o a patra mare putere. În cazul unui război franco-german Rusia urma să rămână neutră, chiar dacă Germania era statul agresor. De asemenea Germania şi Austro-Ungaria rămâneau neutre în caz de conflict ruso-englez, chiar dacă acest conflict ar fi fost provocat  de Rusia. În acelaşi timp cele trei puteri se angajează să ţină cont de interesele lor în Balcani.

Austro-Ungaria obţine autorizaţia de a anexa Bosnia şi Herţegovina, pe care le administra din 1878,  “într-un  viitor nedeterminat”, iar Rusiei i se dă posibilitatea să unească Rumelia la Bulgaria. Înţelegerea celor trei împăraţi e stabilită pentru trei ani şi e secretă. Doar Austro-Ungaria e nemulţumită de pe urma ei deoarece se simte obligată să respecte interesele ruseşti în Balcani. Dar, între altele, Bismarck chiar acest lucru îl voia: să frâneze politica balcanică a aliatului ei şi să devină un arbitru în diferendul dintre Austro-Ungaria şi Rusia în Balcani.

Planul lui Bismarck de alianţe europene e mult mai vast. Nu se opreşte doar la alianţa cu Austro-Ungaria şi înţelegerea celor trei împăraţi. Intenţia lui e de a înconjura Franţa din toate părţile, izolând-o. Aşa ajunge la alianţa cu Italia, stat tânăr şi în căutare de aliaţi pentru a face figură de mare putere.

Загрузка...