Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Trei caracteristici disting primul război mondial de alte războaie.

Durata.

E neobişnuită. În secolul al XIX-lea doar războiul de secesiune din SUA durase patru ani, între aprilie 1861-aprilie 1865 şi în Africa de Sud războiul burilor. Dar fuseseră războaie în afara Europei, sau conflicte coloniale, la mii de kilometri de metropole. În 1914, când izbucneşte primul război mondial, toţi credeau că va fi un război scurt, decis de primele confruntări militare. Dar, în primele şase luni nici unul dintre beligeranţi nu şi-a putut asigura un avantaj decisiv asupra celorlalţi. Nici Franţa care prin bătălia de la Marna opreşte înaintarea germană în spaţiul său, nici Rusia, care e înfrântă de Germania în Prusia orientală, nici Germania, care e obligată să poarte un război pe două fronturi, în ciuda succeselor iniţiale.

Desfăşurarea războiului în Vest 1914-1917, Atlas de Istorie Mondială, v.II, RAO, Bucureşti, 2003, pg. 402

Beligeranţii sunt obligaţi să-şi revizuiască planurile. Fronturile se imobilizează şi se trece la un război de poziţii, cu fronturi continui de  sute de kilometri de la Marea Nordului la frontiera elveţiană, de la Baltica la Carpaţi, cu mii de oameni implicaţi. Se reîntoarce la  războiul  de asediu de mai înainte, dar la un asediu dus de state moderne, cu alte dimensiuni şi mijloace. Această trăsătură va influenţa decisiv marele conflict armat numit până în 1939 marele război, iar după aceea, declasat de un alt conflict de proporţii şi mai mari, primul război mondial.

Extinderea geografică

Durata atrage după sine extinderea în spaţiu, prin încercarea beligeranţilor de a atrage de partea lor ţările neutrale. Războiul a luat proporţii incredibile. O consecinţă directă a păcii armate. Cele două coaliţii acţionează printr-o înlănţuire logică. De partea Antantei Serbia e atacată de Austro-Ungaria, Muntenegru urmează Serbia, Rusia nu poate lăsa singuri pe slavii de Sud (o făcuse în 1908 şi n-o mai putea face), Franţa, aliata a Rusiei, e obligată să intervină, mai ales că Germania îi impune acţiunea, apoi Belgia refuză ultimatumul Germaniei, Marea Britanie nu poate lăsa Belgia să cadă şi odată cu ea tot imensul ei imperiu intră în luptă. Aceste ţări reprezentau circa 240 de milioane de oameni.

Lor li se opun Austro-Ungaria şi Germania, adică circa 120 de milioane. Ele au un avantaj strategic important: posibilitatea de a concentra cu uşurinţă trupe de pe un front pe altul. De cealaltă parte era o mare diversitate de ţări şi două fronturi fără legătură între ele. În august 1914 intră în luptă cinci mari puteri europene, acelea care constituiau atunci „concertul european”. Până atunci fuseseră antrenate două sau trei mari ţări, nu toate deodată. De la războaiele napoleoniene nu se mai văzuse toată Europa antrenată în război.

Războiul prelungindu-se beligeranţii încep cursa atragerii neutralilor făcând promisiuni. Neutralii impun revendicările lor.  În  joc intră şi opinia publică, care va face presiuni asupra guvernelor dintr-o ţară sau alta. Şi astfel neutralii încep să iasă din starea de neparticipare la conflict, pentru că interesele lor intră în joc. În noiembrie 1914 intră în conflict Turcia de partea Centralilor, ceea ce a avut două mari  consecinţe strategice: închiderea Strâmtorilor şi întreruperea contactelor maritime dintre Rusia şi aliaţii occidentali (toate tentativele aliaţilor de a forţa Dardanelele eşuează).

A doua consecinţă a fost extinderea conflictului în Asia, Orientul Mijlociu fiind atras în război de partea Centralilor. În mai 1915 intră în război Italia de partea Aliaţilor şi Austro-Ungaria e obligată să deschidă un al doilea front. Din octombrie 1915 încep să intre în conflict statele balcanice. Mai întâi Bulgaria de partea Imperiilor Centrale, apoi România, în august 1916, de partea Antantei, Grecia din iunie 1917, de aceeaşi parte. În 1917 în Europa rămân neutre doar Elveţia, ţările scandinave şi Spania.

Ţărilor Europei şi altora ale Asiei li se adaugă Africa, 9/10 în posesie colonială, coloniile urmând destinul metropolelor. Japonia consideră că va avea mai multe de câştigat dacă participă la război de partea Antantei şi declară şi ea război Germaniei în august 1914 (în virtutea tratatului cu Marea Britanie din 1902). Celor trei continente în război, Europei, Asiei şi Africii, li se adaugă America. 11 ţări din America intră în război. Multe fac un gest simbolic, dar nu şi SUA, care în 1917, intrând în conflict, va contribui substanţial la victoria Antantei. Aşadar, circa 35 de state participă la război, toate continentele sunt implicate şi sute de mii de oameni. Era prima dată în istorie când un război lua astfel de proporţii

Noile forme de război

A fost un război total, chiar dacă faţă de al doilea conflict mondial, nu va afecta toate formele de manifestare socială. Zeci de milioane de oameni sunt implicaţi (“marea armată” a lui Napoleon contra Rusiei nu avea decât 600000, considerată atunci o cifră enormă).

Conflictul a presupus o mare mobilizare de forţe. Pentru a nu se ajunge la epuizarea resurselor de muniţii s-a creat o industrie de război, organizat fabrici de armament, aduse femeile ca mână de lucru în aceste fabrici. Creşte rolul statului ca organizator, controlor al resurselor pentru armată şi populaţie. Statul ajunge să controleze întreaga activitate economică şi socială. Intră în uz noi forme de luptă: războiul economic, războiul submarin, războiul de poziţii, războiul propagandistic.

Din punct de vedere tehnologic, primul război mondial nu numai  că depăşeşte toate conflictele anterioare dar anunţă evoluţia instrumentelor marţiale ale următoarelor confruntări. Mitraliera, artileria grea, grenada, gazele de luptă, inventate toate în secolul anterior produc milioane de victime în ceea ce s-a numit primul război “industrializat”. Moartea este deja un produs standardizat, profund eficientizat. Acum apar însă şi tancurile (puţin şi ineficient folosite), aviaţia (iniţial cu rol de observare apoi de bombardament şi vânătoare), aruncătorul de flăcări şi submarinul, toate perfecţionate în perioada următoare şi folosite în al doilea război mondial.

Viaţa civilă nu mai poate continua în marginea războiului ca în sec. al XIX-lea. Se desfăşoară şi un război psihologic, prin intrarea în acţiune         a                 propagandei,         care    intenţionează   să   acopere    oboseala generală din 1917, când multe ţări se apropie de punctul critic, iar Rusia chiar cedează. Revoluţia rusă are două consecinţe importante. În primul rând una militară, pentru că scoate din joc unul din principalii beligeranţi. 

Germania îşi poate mobiliza forţele doar pe frontul de Vest şi doar intrarea SUA încearcă să reechilibreze situaţia, dar cu multă întârziere, SUA neavând forţă militară. În al doilea rând revoluţia rusă are efecte politice importante, dorinţei de pace a tuturor alăturându-i-se un defetism revoluţionar contagios.

Ideea unei păci albe devine frecventă în ţările beligerante şi doar venirea la putere a unui om politic ministru precum Clemenceau în Franţa, hotărât să ducă războiul până la capăt, şi un efort major al Angliei şi  SUA în 1918 răstoarnă situaţia, punând capăt defetismului şi câştigând victoria în noiembrie 1918.

Загрузка...