Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Perioada 1926-1929 este dominată de personalităţile ministrului  de externe francez, Aristide Briand, şi a celui german, Gustav Stresemann. Din motive diferite, şi uneori opuse, cei doi urmăresc detensionarea relaţiilor franco-germane. Această îmbunătăţire a relaţiilor presupunea în primul rând concesii din partea Franţei. Pentru ambele personalităţi dificultăţile sunt extrem de mari, în special datorită opoziţiei naţionaliste din Franţa şi Germania.

Unica materializare a tentativei de a construi o nouă relaţie franco- germană avea să fie iniţiativa unui industriaş luxemburghez, Emil Mayrisch şi reprezenta cartelizarea industriei metalurgice din Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg şi Saar într-o formulă curajoasă reluată apoi la altă scară după război. „Antanta Internaţională a Oţelului” fixa cote de producţie între ţările furnizoare şi introducea o primă structură comună - Comitetul franco-german de informare.

Dat fiind limitele reconcilierii franco-germane, Franţa s-a orientat tot mai mult spre securitatea colectivă. În acelaşi timp, A. Briand avea nevoie de o iniţiativă care să modifice atitudinea administraţiei americane cu care relaţiile deveniseră tensionate datorită chestiunii datoriilor interaliate şi a sugerat omologului său american un  angajament reciproc prin care Franţa şi Statele Unite se obligau să renunţe la război în rezolvarea problemelor politice dintre ele. Secretarul de Stat american Kellog a modificat substanţial planul francez propunând semnarea unui tratat de renunţare la război care să fie deschis tuturor naţiunilor.

După ce partea americană a acceptat o serie de rezerve franceze care ţineau de capacitatea Franţei de a-şi îndeplini obligaţiile rezultate din apartenenţa la Liga Naţiunilor sau la sistemul de la Locarno, cincisprezece state au semnat la 27 august 1928 Pactul de renunţare generală la război. Aproape toate statele independente vor adera, inclusiv state nemembre ale Ligii Naţiunilor precum URSS sau Turcia. Uniunea Sovietică a mers chiar mai departe şi la sfârşitul lui 1928 a propus vecinilor săi de la vest încheierea unui protocol  similar,  dar limitat la Europa Orientală. Rezultatul va fi Protocolul Litvinov semnat  la 9 februarie 1929 între Uniunea Sovietică, Letonia, Estonia, Polonia, România şi Turcia.

Pactul Briand-Kellog reprezenta apogeul „pactomaniei” care a dominat perioada 1926-1929 şi reflecta în bună măsură încrederea tot mai mare în viitorul paşnic al Europei şi al omenirii.

Загрузка...