Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Primul test al acordurilor franco-italiene nu avea să întârzie. Pe 9 şi 16 martie, Hitler a făcut publică existenţa unei aviaţii militare germane, lucru interzis de Tratatul de la Versailles, apoi a anunţat introducerea serviciului militar universal şi crearea unei armate de treizeci şi şase de divizii. Măsura venea la puţin timp după un nou succes al regimului nazist: plebiscitul din regiunea Saar (ianuarie 1935), în urma căruia teritoriul respectiv devine parte a Reichului. Acţiunea oferea şansa continuării apropierii dintre Italia şi anglo-francezi. Ca urmare a unei conferinţe desfăşurate la Stresa în luna aprilie, cele trei state au condamnat ferm acţiunile germane şi s-au angajat să-şi coordoneze reacţiile în cazul unor alte violări ale Tratatului de la Versailles. Mai mult, în iunie 1935 au avut loc conversaţii militare franco-italiene.

Cea de-a doua dimensiune a ofensivei diplomatice franceze viza reconstrucţia sistemului de alianţe din Estul Europei după şocul reprezentat de pacul germano-polonez. Ocuparea funcţiei de ministru  de externe de către Louis Barthou a marcat o mai mare deschidere a Parisului spre Uniunea Sovietică, în ciuda opoziţiei interne.

Planurile franceze pentru Europa Orientală aveau  două dimensiuni: una multilaterală – crearea unui „Locarno oriental” – care urmărea integrarea într-un pact modelat după cel de la Locarno a Germaniei, Uniunii Sovietice, Poloniei şi a statelor baltice; cealaltă bilaterală – un tratat franco-sovietic.

Eşecul Pactului Oriental a fost determinat de un anunţ al Poloniei (septembrie 1934) care refuza tranzitarea propriului teritoriu de către trupele sovietice în eventualitatea în care Uniunea Sovietică ar fi fost nevoită să-şi pună în aplicare obligaţiile ce decurgeau din Pactul Oriental. Asasinarea lui Barthou la Marsilia avea să însemne abandonarea definitivă a proiectului.

Soluţia bilaterală a fost forţată de reînarmarea deschisă a Germaniei, în ciuda ezitărilor noului ministru de externe francez P.Laval. Pe 2 mai 1935, Franţa şi Rusia au semnat un pact de asistenţă mutuală, urmat pe 16 mai de un tratat similar între Uniunea Sovietică şi Cehoslovacia. Tratatul franco-sovietic nu era completat, însă, de o convenţie militară şi multe din prevederile sale făceau ca aplicarea sa să depindă de eficienţa şi deciziile Ligii Naţiunilor.

În ciuda deficienţelor tratatului de asistenţă reciprocă franco- sovietic, la jumătatea lui 1935 sistemul de securitate colectivă  pare serios consolidat prin aderarea Uniunii Sovietice la Societatea Naţiunilor (1934), integrarea Moscovei în sistemul francez de alianţe şi prin colaborarea franco-italiană.

Загрузка...