Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Următorul an avea să însemne eşecul tentativelor de a consolida acest sistem. Prima fisură a apărut pe 18 iunie 1935, când Marea Britanie a făcut publică semnarea unui acord naval cu Germania prin care acesteia din urmă i se recunoştea, încălcându-se din nou Tratatul de la Versailles, dreptul de a deţine o flotă egală cu 35% din tonajul marinei militare britanice, în vreme ce în materie de submarine Germania obţinea paritatea. Acordul naval anglo-german însemna sfârşitul de facto al Frontului de la Stresa întrucât unul din semnatari accepta şi legitima o nouă fisură în sistemul versaillez.

A doua etapă, mai importantă, a adus tensionarea relaţiilor dintre Italia pe de-o parte şi Franţa şi Marea Britanie, pe de cealaltă, şi de apropierea treptată dintre Roma şi Berlin. Unul din preţurile plătite de anglo-francezi pentru politica antigermană a Italiei a fost reprezentat de concesiile, economice şi nu numai, făcute lui Mussolini în Etiopia. Interesat mai degrabă de o aventură militară care să readucă în prim plan vitalitatea Italiei fasciste şi mai puţin de o „achiziţionare” a Etiopiei prin mijloace diplomatice, Mussolini a ordonat pe 3 octombrie 1935 atacarea Etiopiei.

Obligate să opteze între repudierea principiului securităţii colective sau a potenţialului aliat, Franţa şi Marea Britanie au ales să acţioneze prin intermediul Societăţii Naţiunilor în cadrul căreia, pe 18 octombrie,  au fost votate sancţiuni economice îndreptate împotriva Italiei. Dezacordurile dintre anglo-francezi (britanicii fiind adepţii unei politici  mai ferme), dar şi dorinţa de a evita o apropiere italo-germană, au avut drept rezultat ineficienţa sancţiunilor. Disproporţia de forţe şi-a spus cuvântul şi în primăvara lui 1936 Etiopia era deja înfrântă.

Privită în perspectivă, politica anglo-franceză a fost un eşec din toate punctele de vedere: eşecul sancţiunilor, dar şi Planul Hoare-Laval de împărţire a Etiopiei, au însemnat compromiterea ideii de securitate colectivă, fără ca ele să prevină ameliorarea substanţială a relaţiilor italo-germane şi discreditarea Societăţii Naţiunilor.

Criza etiopiană a creat o nouă breşă de care Hitler a putut profita. Garanţii Pactului de la Locarno, Marea Britanie şi Italia, erau plasaţi pe poziţii diametral opuse, iar Mussolini era recunoscător Germaniei pentru neutralitatea binevoitoare afişată în timpul crizei etiopiene. Ca pretext pentru următoarea sa mişcare Hitler a folosit procesul de ratificare de către Franţa a tratatului de asistenţă mutuală cu Uniunea Sovietică.

Загрузка...