Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

La începutul lui mai 1939, Maxim Litvinov, ministrul de externe sovietic, a fost înlocuit cu Molotov. Înlăturarea unui ministru de origine evreiască, foarte favorabil ideii de securitate colectivă, reprezenta un semnal a cărui semnificaţie nu a fost ratată de conducerea nazistă.   Pe

22 mai, Germania şi Italia au încheiat Pactul de Oţel, în vreme ce negocierile germano-japoneze pentru crearea unei alianţe militare împotriva puterilor occidentale a eşuat. Toate acestea păreau să demonstreze că intenţiile agresive ale Germaniei aveau să se îndrepte spre Vest după anihilarea Poloniei.

În toată această perioadă, presiunile germane asupra Poloniei s- au amplificat, pretextul invocat de această dată fiind chestiunea Coridorului ce desparte Germania de Prusia Orientală şi oferă Poloniei ieşire la Marea Baltică prin portul Danzig.

Pe 25 iulie, în al doisprezecelea ceas, anglo-francezii au decis trimiterea unei misiuni militare la Moscova pentru a discuta problemele tehnice pe care le ridica o eventuală alianţă, însă modul cum Londra şi Parisul au dat curs acestei decizii (delegaţia a sosit la Moscova cu întârziere şi era formată din ofiţeri fără mare greutate în structurile militare ale celor două state care în plus nu primiseră un mandat foarte clar în vederea negocierilor) avea să-l convingă pe Stalin să accepte primirea în audienţă a ministrului de externe german Robbentrop pe 23 august.

Rezultatul este semnarea în aceeaşi zi a Pactului Ribbentrop- Molotov. Pactul consta de fapt în două documente: primul, public, prevedea păstrarea neutralităţii dacă una dintre părţi este implicată într- un conflict. „Protocolul adiţional secret” delimita sferele de influenţă în Estul Europei, Polonia Orientală, Finlanda, Letonia, Estonia şi Basarabia intrând în sfera sovietică, în timp ce Polonia occidentală precum şi generic denumita zonă din vestul Europei urmau a se situa în aria de influenţă germană.

Загрузка...