Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Când geografia economică analizează în cadrul industriei energetice petrolul, suntem obişnuiţi să aflăm despre repartiţia rezervelor şi resurselor, a producţiei şi prelucrării, dar nimic despre poziţia cheie a acestuia în relaţiile internaţionale. Rămânând la acest exemplu, cum poate geografia economică să explice importanţa şi frământările unui spaţiu precum cel al Orientului Mijlociu, sau cum ţări ca Arabia Saudită sau Iran au avut în ultimul secol un destin puternic influenţat de prezenţa acestei importante resurse în subsolul teritoriului naţional. Pentru a înţelege cum o ţară mică precum Arabia Saudită ocupă o poziţie geopolitică importantă înaintea multor ţări cu o istorie mai îndelungată, cu suprafeţe mai mari şi populaţii mai numeroase, sau cum Iranul, curtat în permanenţă de marile puteri şi companiile lor petroliere a suferit un recul istoric impus de un puternic embargo, în momentul naţionalizării industriei petroliere, este nevoie să depăşim barierele uneori pur descriptive ale geografiei economice şi să gândim complexul fenomen într-o manieră globală şi istorică, folosind însă informaţia oferită de disciplina geografică. Astfel, geoeconomia, fără a intra în conflict asupra obiectului de studiu, vine să completează factualitatea geografiei economice. În acelaşi timp geoeconomia, oferă geopoliticii material necesar unei analize în care economicul devine cauză şi impune reorganizări ale raporturilor dintre state. Geoeconomia se constituie astfel în subdisciplină a geopoliticii.

Întreaga istorie a umanităţii este punctată de stări conflictuale având drept cauză principală dobândirea de noi resurse economice. Stăpânirea resursei economice a însemnat progres şi dezvoltare, dar şi puternice decalaje între ţări, ceea ce a dus la conturarea unor puternice dezechilibre planetare. Ca o consecinţă a unui destin istoric influenţat economic, anuarele internaţionale cuprind statistici despre numărul de telefoane mobile per locuitor, alături de statistici care reliefează flagelul foametei africane. Astfel, perspectiva istorică devine o condiţie definitorie a abordării geoeconomice.

La sfârşitul secolului al XX-lea, geoeconomia reconfigurează geopolitica. Resursa economică înseamnă putere, puterea înseamnă o poziţie geopolitică privilegiată.

Загрузка...