Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Constituită în contextul sfârşitului de secol XIX şcoala de geografie politică şi geopolitică franceză, se identifică, în cadrul acestei prime perioade, prin studiile vizând problematica internă a spaţiului francez, revendicându-se din geografia umană.

Puternica criză identitară, pierderea provinciilor Alsacia şi Lorena în urma războiului franco- prusac din 1870-1871, deficitul demografic exprimat în imposibilitatea populării coloniilor, fapt ce creează sentimentul pierderii definitive a destinului planetar, creşterea expansionismului german sunt câteva din condiţiile care au stat la baza formării curentului gândirii geopolitice în Franţa.

Termenul de geografie politică este creat şi folosit, iniţial, în 1750 de economistul francez Anne Robert Jacques Turgot (1727-1781), „pentru care acest termen acoperă o arie apropiată celei a geografiei umane actuale, dar cu o componentă de reflecţie asupra unor condiţii mai bune de viaţă, temă caracteristică Epocii Luminilor" (Claval, 2001).

Termenului de geopolitică, este folosit pentru prima dată, în cadrul şcolii franceze, de Jacques Ancel (1879-1943), în lucrarea Geopolitique, publicată în 1936.

Ca şi în cazul Şcolii germane, unde Friedrich Ratzel, unul dintre fondatorii geografiei umane germane, este considerat precursor al geopoliticii şi în cazul Şcolii franceze, noua disciplină va prinde contur prin aportul întemeietorului şcolii franceze de „geografie umană" Paul Vidal de la Blache. Deci, pe lângă poziţia de precursor, Vidal de la Blache are şi un rol formator al viitoarelor concepţii geopolitice.

Paul Vidal de la Blache (1845-1918), geograf cu o puternică orientare istorică, observă, spre deosebire de Ratzel, raportul intim care există între pământ, oameni şi istoria lor, şi mai ales faptul, că diversitatea umană se traduce în diversitatea peisajelor aflate în continuă înnoire.

Teza centrală a întregii concepţii vidaliene, interacţiunea oamenilor cu spaţiul geografic care-l populează, este prezentată pe larg în lucrarea Principes de Geographie humaine (publicată postum în 1922, sub îngrijirea lui Emmanuel de Martonne).

Orientarea geopolitică a gândirii lui Vidal de la Blache este exprimată în lucrarea La France de Vest (1916), care poate fi considerată prima lucrare de geopolitică franceză, în care explică diferite strategii de industrializare, originea capitalurilor, relaţiile dintre clase, probleme militare şi politice, prin legăturile ce se stabilesc între mediu natural şi elementele vieţii economice, sociale şi politice.

Pentru această fază precursoare a viitorului domeniu al geografiei politice şi geopoliticii, trebuie amintite şi contribuţiile lui Elisée Réclus (1830-1905), Jean Bruhnes (1869-1930), Albert Demangeon

(1872-1940), Jacques Ancel (1879-1943), André Siegfried (1875-1959), Raul Castex (1878-1968)

şi mulţi alţii.

Albert Demangeon (1872-1940), unul dintre cei mai fideli colaboratori ai lui Vidal de la Blache, activează la începutul carierei universitare în domeniul geografiei regionale şi economice. Integrând cele două discipline, elaborează o teză de doctorat consacrată câmpiei picardiene, care se poate constitui într-un model de studiu geopolitic regional.

Profesionalismul de care dă dovadă în primii ani de activitate îl determină pe Vidal de la Blache să-i încredinţeze „pregătirea a două volume din Géographie universelle: cel despre Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg, şi cel despre Insulele Britanice".

Documentarea şi cercetarea efectuate pentru volumul despre Insulele Britanice îi vor determina activitatea ulterioară, care se va desfăşura în planul geografiei politice. În 1923 publică o lucrare cu titlul L'Empire Britannique (Imperiul Britanic), care în contextul mai larg al analizei sistemului colonial britanic, defineşte rolul factorului geografic, cu precădere poziţia insulară a Marii Britanii, şi al „civilizaţiei britanice" în formarea unităţii naţionale. Tot aici Demangeon anticipează declinul Imperiului Britanic explicând faptul că dezvoltarea economică a diverselor colonii va atrage şi independenţa acestora, apreciere demonstrată de evoluţia ulterioară.

Un alt cercetător de marcă al primei perioade a geopoliticii franceze, este Jacques Ancel (1879­1943) a cărei formare a fost inspirată în cea mai mare parte de scrierile lui Friedrich Ratzel şi de concepţiile lui Vidal de la Blache.

Principala preocupare a geopoliticianului francez este reprezentată de problematica frontierei, într-un cadru oferit de propria viziune geopolitică în care realităţile geopolitice trebuie analizate plecând de la relaţiile biunivoce existente între grupurile umane şi teritoriile pe care le ocupă. Fixarea unei frontiere, susţine Ancel, are la bază un criteriu natural, atunci când o discontinuitate geografică (munte, fluviu, mare) se opune expansiunii unei populaţii, fie un criteriu antropic în care două grupuri umane diferite, locuind un spaţiu continuu ajung la un echilibru social-politic şi îşi delimitează propriile teritorii.

Metodologia folosită în elaborarea lucrărilor Geopolitique (1936), Geographie des frontiers (1938) şi Manuel geographique de politique européenne, în care combină analiza inductiv-deductivă cu cea istorică în explicarea evenimentelor geopolitice, plecând de la anumite „constante geografice", rămâne în actualitatea construcţiei teoretice a geopoliticii.

Загрузка...