Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Alături de celelalte şcoli de gândire geopolitică, specifice primei perioade de evoluţie a noii disciplinei, şcoala românească interbelică, îşi va aduce un substanţial aport la dezvoltarea geopoliticii prin întreg ansamblu teoretic şi aplicativ al lucrărilor elaborate de numeroşi oameni de ştiinţă, provenind din diverse domenii.

Reperele gândirii geopolitice româneşti se vor revendica în toată această perioadă din necesităţile vremii, identificându-se prin orientarea pur defensivă a studiilor. Principalele linii directoare ale gândirii geopolitice româneşti, pentru acea perioadă, vor fi orientate în apărarea recent dobânditului statut de stat naţional unitar. Ameninţărilor exterioare li se va răspunde cu studii vizând continuitatea poporului român în spaţiul carpato-dunăreano-pontic. Politica noastră „expansionistă" se va găsii reflectată în studiile geopolitice româneşti, sub forma dorinţei identificării unei poziţii recunoscute în cadrul regional şi continental. Geopolitica românească, departe de surorile ei gata oricând să impună, sau să demonstreze statutul de mare putere al ţării de origine, sau chiar superioritatea acestora, se va constituii în apărătoarea valorilor naţionale româneşti.

În România, perioadei interbelice, în contextul general de efervescenţă ştiinţifică, se naşte la Bucureşti şcoala românească de geopolitică. Această nouă disciplină este legată de personalitatea marelui geograf Simion Mehedinţi (1869-1963), care prin contribuţia adusă pune bazele gândirii geopolitice româneşti.

Alături de realizările geografice, Simion Mehedinţi a contribuit determinant la formarea gândirii geopolitice româneşti. Numeroasele lucrări cu tematică geopolitică, elaborate de ilustrul savant, se pot constituii într-un ansamblu germinativ al viitoarei discipline.

Printre lucrările de mare importanţă ştiinţifică, în domeniul geopoliticii, amintim: Chestia orientală, din punct de vedere geografic şi etnografic în 1914, reluată ulterior sub titlul România la marginea continentului. O problemă geopolitică românească şi europeană (1941), cu o variantă Fruntaria României spre Răsărit (1941); Le paix et le peuple roumain (editătă în 1927 şi 1944); Ce este Transilvania?(1940).

Dacă Simion Mehedinţi poate fii considerat precursorul acestui curent în gândire ştiinţifică românească, Ion Conea (1902-1974) poate fi considerat, prin scrierile sale, cel mai de seamă reprezentant al acestui domeniu.

Ion Conea, trebuie considerat, de asemenea, primul teoretician al geopoliticii româneşti, cu preocupări acoperind tot spectrul teoretic al acestei noi discipline, de la istoric la cadrul conceptual şi metodologic. Temele predilecte asupra cărora se opreşte autorul sunt atât cele teoretice vizând statutul epitesmologic al geopoliticii, dar şi cele din zona aplicabilităţii concrete, precum: etnogeneza, continuitatea şi unitatea poporului român, coordonatele geografice şi geopolitice ale pământului românesc, caracteristicile spaţiului românesc, frontierele naţionale ş.a.

Printre multe teme abordate de Ion Conea în studiile sale a fost şi aceea a frontierelor naturale considerate drept frontiere politice, de către geopolitica maghiară, care a lansat conceptul de bazin carpatic. Acestui subiect Conea îi consacră trei studii: Destinul istoric al Carpaţilor (1937), Carpaţii, hotar natural? (1942) şi Spaţiul geografic românesc (1944).

Împreună cu M. Popa-Vereş şi A. Golopenţia, Conea publică în 1940 un amplu studiu teoretic intitulat Geopolitica, în care autorii vor reunii şi interpreta o mare parte a concepţiilor anterioare ale cercetătorilor români şi străini, alături de care sunt prezentate coordonatele teoretice ale noii discipline.

Tot în această perioadă, un moment de referinţă în evoluţia geopoliticii româneşti îl constituie apariţia revistei Geopolitica şi Geoistoria - Revista Română pentru sud-estul european (1941), la iniţiativă unui grup de sociologi, istorici şi geografi, Gh.I. Brătianu, A. Golopenţia, S. Manuilă, Mircea Vulcănescu, Ion Conea.

După momentul Geopolitica şi Geoistoria, care timp de trei ani s-a bucurat de colaborarea a numeroşi istorici, sociologi şi geografi marcând o perioadă de maximă înflorire în geopolitica românească, consemnăm apariţia în 1943 sub egida Societăţii Române Regale de Geografie a lucrării colective Unitatea şi funcţiunile pământului şi poporului românesc reunind contribuţiile lui C. Brătescu, V. Mihăilescu, N.Al. Rădulescu şi V. Tufescu.

Spre deosebire de Ion Conea, pentru care geopolitica era o ştiinţă geografică, care îşi îndreaptă atenţia spre zarea planetară, sociologul Anton Golopenţia (1909-1951), pentru care geopolitca este o ştiinţă socială, atrage atenţia asupra faptului că argumentele geopolitice interesează orice stat, fie el mare sau mic.

Printre numeroase lucrări publicate de Golopenţia, două atrag în mod deosebit atenţia în direcţia geopoliticii teoretice: Contribuţia ştiinţelor sociale la conducerea politicii externe (1937) şi însemnare cu privire la definirea preocupărilor geopoliticii (1938).

În viziunea lui Golopenţia, geopolitica trebuie să studieze potenţialul statului sau puterea reală a unui stat cuprinzând: teritoriul, populaţia, forţa economică, structurile industriale şi agricole, marile axe de circulaţie, structura socială, cultura, modul de guvernare, mediul politic. Deci analiza geopolitică trebuia să fie: geografică, demografică, economică, socială, culturală şi politică. Ea trebuie să fie informativă şi continuă, tinzând să devină un adevărat buletin meteorologic, rezultatele ei fiind naţionale.

Загрузка...