Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

A treia perioadă în evoluţia geopoliticii, cea a delimitării conceptelor, a explicării corelaţiilor, a redefinirii şi amplificării obiectului de cercetare şi a stabilirii locului în cadrul sistemului ştiinţelor debutează la începutul anilor ' 80. Astfel, într-o primă etapă, mai ales în SUA şi Franţa, geopolitica începe să se reafirme.

În SUA, în cadrul Asociaţiei Geografilor Americani se înfiinţează un grup specializat pe probleme de geografie politică care publică o revistă bilunară de larg interes. Începând cu 1981, în Franţa, G. Chaliand şi J.P. Ragean editează, un modern atlas geopolitic şi geostrategic. În 1982, la Paris apare un institut şi o revistă de geopolitică. În 1983, NATO organizează prima conferinţă postbelică având ca temă geopolitica.

În această primă fază a celei de-a treia etape numărul manifestărilor în cadrul domeniului geopoliticii se înmulţesc, geopolitica căpătând o tot mai largă recunoaştere

Începutul anilor '90 marchează intrarea în cea de-a doua etapă a celei de-a treia perioade a evoluţiei geopoliticii.

Odată cu marea fractură a istoriei în urma căreia ordinea, echilibrul stabilit la nivel mondial între cele două superputeri a făcut loc unei etape de turbulenţă globală, reinventarea geopoliticii apare ca un imperativ.

Reinventarea geopoliticii se demonstrează a fi o necesitate în contextul schimbărilor rapide ce au avut loc în ultimii ani, în întreaga lume: prăbuşirea regimurilor dictatoriale comuniste din Europa de Est, unificarea celor două Germanii, destrămarea URSS şi crearea CSI, desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi a CAER, dezintegrarea blocului comunist, destrămarea Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, numeroase conflicte locale, lovituri de stat, intervenţii armate, afirmarea supremaţiei americane, globalizarea flagelurilor, extinderea NATO şi UE, ameninţările şi atacurile teroriste.

Dacă în prima perioadă a evoluţia geopoliticii şcoala germană a avut un rol precursor şi important, pe parcurs, în afirmarea geopoliticii, în perioada actuală şcolile anglo-americană, franceză, rusă, românească etc. au devansat-o, cercetările germane aproape lipsind în acest domeniu.

În prezent au apărut noi centre de geopolitică în afara celor tradiţionale din America de Nord şi Europa de Vest, dintre acestea remarcându-se cele din Rusia, Israel, India, Brazilia, Japonia, Africa de Sud, Australia etc.

Pentru şcoala anglo-saxonă contemporană, deosebit de importante sunt contribuţiile geografului Saul B. Cohen care publică Geography and Politics in a World - Geografie şi politici într-o lume divizată (1973), în care ne oferă, printre puţinele studii ale acelei perioade, un model global al lumii. El împarte lumea în regiuni geostrategice (două regiuni geostrategice, fiecare dominată de către o superputere) şi regiuni geopolitice insistând asupra distincţiei dintre cele două tipuri de regiuni, explicând că primele au o extindere globală şi rol strategic, iar celelalte, o extindere regională şi rol tactic. Regiunile geostrategice sunt expresia interconexiunilor mai multor părţi ale globului în ceea ce priveşte localizarea, mişcarea, orientarea comercială şi ideologică, fiind regiuni multicaracteristice, cu scop de regiuni unde se poate aplica puterea. Regiunile geopolitice sunt subdiviziuni ale primelor şi exprimă unitatea caracteristicilor geografice. (Bodocan, 1997).

Revine asupra propriei concepţii, printr-o versiune îmbunătăţită în lucrarea A New Map of Global Geopolitical Equilibrium - O nouă hartă globală a echilibrului geopolitic (1982), pentru ca în 1998, defintivând-o, să elaboreze teoria spaţiilor globale, apărută în lucrarea Global Geopolitical Change in the Post-Cold War Era - Schimbări geopolitice majore în era post Războiul Rece (vezi Teoria spaţiilor globale).

Alături de Cohen cu contribuţii importante în cadrul şcolii geopolitice anglo-americane se disting: Peter J. Taylor, Political geography. World Economy, Nation-State and Locality - Geografie politică. Economia mondial, naţiunea-stat şi peisajul (1991), Martin Ira Glassner, Political Geography - Geografie Politică (1995); Colin Gray, The Geopolitics of the Nuclear Era - Geopoliticile erei nucleare (1997); Zbigniew Brzezinski, - Între două ere (1978), Game Plan - Planul de Joc (1986), Out of Control (1993), - Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice (1997) şi mulţi alţii.

O puternică şcoală de geopolitică a luat fiinţă în Franţa perioadei actuale. Dintre cele mai reprezentative contribuţii la dezvoltarea geopoliticii moderne şi cu un aport substanţial la refondarea acestei discipline la avut geograful Yves Lacoste care în 1976 fondează revista Herodot - strategie, geografie, ideologie, transformată în 1983 în Révue de géographie et géopolitique, în jurul căreia se fondează prin numeroasele participări o adevărată Şcoală Herodot.

Lacoste este autor al unor remarcabile lucrări, care prin conţinut, marchează noi direcţii, şi moduri de abordare a ştiinţei geopolitice, dintre care amintim: Questions de la géopolitique - Întrebările geopoliticii (1988), Dictionaire de géopolitique - Dicţionar de geopolitică (1993) etc.

Geopolitica lui Y. Lacoste este puternic centrată pe problemele naţionale şi problemele minorităţilor, considerate printre factorii principali ai scenei politice. Metoda lui de analiză este „un fel de psihanaliză sau arheologie a comportamentelor colective" , după cum o numeşte reputatul geopolitician François Thual, în nu mai puţin celebra lucrare Méthodes de la géopolitique (1996).

Există numeroase alte preocupări ştiinţifice deosebite în direcţia geopoliticii, dintre acestea amintim aportul câtorva: Paul Claval, cu lucrările Religions, nations, grand espaces - Religiile, naţiunile şi marile spaţii (1968), Le aspects modernes de la geographie politique - Aspecte moderne ale geografiei politice (1977), Géopolitique et géostratégie - Geopolitică şi geostrategie (1994); Michel Foucher, Front et frontieres. Un tour du monde géopolitique - Fronturi şi frontiere. Un tur geopolitic al lumii (1988), Christian Daudel, La Géopolitique - Geopolitica (1990); Pierre Gallois, Géopolitique - Geopolitica (1990).

După cele şapte decenii de regim sovietic, în care geopolitica fusese oficial interzisă ca ştiinţă, anii ' 90 aduc revirimentul acestei discipline în cadrul gândirii ştiinţifice ruse.

Una dintre figurile marcante ale noului val al geopoliticii ruse este Alexandru Dughin, care în 1997, publică lucrarea Bazele geopoliticii. Viitorul geopolitic al Rusiei, iar în 2000 o reeditează sub titlul Bazele geopoliticii. Gândind spaţial, sub forma unui voluminos tratat de geopolitică. Alături de Dughin în cadrul şcolii geopolitică ruse mai activează: Kamaludin S. Gadzhiyev, care a publicat în 2000 Introducere în geopolitică; Vladimir A. Kolosov şi Nikolai S. Mironenko care au publicat în 2001, Geopolitică şi geografie politică; Nikolai A. Nartov, care a publicat în 1999, Geopolitica; Dmitri Trenin, care în 2001 a publicat Sfârşitul Eurasiei:Rusia la graniţa dintre geopolitică şi globalizare; Gennadiy Zyuganov, care în 1999 a publicat Geografia victoriei. Introducere în geopolitica Rusiei.

În privinţa geopoliticii româneşti, desfiinţată în timpul regimului comunist, anii ' 90 marchează o puternică reafirmare. Una dintre primele acţiunii recuperatorii a fost reeditarea între 1992-1993 de Editura Militară a atlasului Spaţiul istoric şi etnic românesc, apărut prima dată în 1942.

Cea mai semnificativă acţiune a fost publicarea în 1994, la Iaşi, de către E.I. Emandi, Gh. Buzatu, şi V. Cucu a unui amplu volum Geopolitica, vol. I, care reuneşte o seamă de studii geopolitice ale cercetătorilor români din trecut alături de studii ale cercetătorilor contemporani români şi străini.

O importanţă deosebită o prezintă amplul studiu în două volume Sociologia şi geopolitica frontierei (1995), coordonat de profesorul sociolog-geopolitician Ilie Bădescu, ca un prim studiu al perioadei actuale de geopolitică aplicată.

Tot în 1995, Sergiu Tămaş, publică lucrarea Geopolitica - o abordare prospectivă, lucrare cu tentă monografică, în care sunt cuprinse atât aspecte teoretice cât şi de geopolitică aplicată.

Tot acum apar reviste de specialitate precum: Euxin. Revista de sociologie, geopolitică şi geoistorie (Bucureşti,1997), înfiinţată în cadrul Institutului de studii sociocomportamentale şi geopolitice, Revista română de geografie politică (Oradea, 1999), Geopolitica. Revistă de geografie politică, geopolitică şi geostrategie (Bucureşti, 2003), înfiinţată în cadrul Asociaţiei de Geopolitică „Ion Conea".

Introducerea geopoliticii ca obiect de studiu în învăţământul superior va avea efecte benefice pentru dezvoltarea acestei discipline. Au fost publicate primele cursuri universitare la Cluj (V. Bodocan, 1998), Târgovişte (T. Simion, 1998), Oradea (Al. Ilieş, 1999).

Profesorul Vasile Cucu în două cărţi despre România consacră un spaţiu larg problemelor geopolitice ale spaţiului românesc, poziţiei în cadrul Europei, Carpaţilor, Dunării, Mării Negre (V. Cucu, 1995 şi 1998).

O contribuţie remarcabilă în evoluţia studiilor de geopolitică aplicată o are profesorul Grigore Posea prin lucrarea România. Geografie şi geopolitică (1999)

Un rol deosebit în cadru perioadei contemporane l-a avut regretatul cercetător geograf- geopolitician Petre Deică, care prin numeroasele studii şi articole de geopolitică teoretică şi geopolitică aplicată, a contribuit la formarea tezaurului geopolitic românesc.

Загрузка...