Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Teoria spaţiului vital îşi are originile în câmpul cultural specific Europei celei de-a două jumătăţi a secolului al XlX-lea, în care afirmarea identităţilor naţionale era o temă frecvent abordată.

Dacă ideea spaţiilor etnice şi istorice, a culturii şi conştiinţei naţionale, a statului şi suveranităţii aparţine întregii Europe, în schimb ideea organicităţii legăturii dintre un anumit spaţiu geografic şi populaţia care îl locuieşte este prin excelenţă o idee germană.

Friedrich Ratzel este primul care conceptualizează termenul lebensraum (spaţiu vital), dezvoltând teoria conform căreia evoluţia oricărei specii, inclusiv umane, depinde, în primul rând, de adaptarea acesteia la condiţiile de mediu. Ratzel, consideră necesară expansiunea teritorială în procesul de evoluţie a unei specii, spaţiul iniţial devenind insuficient odată cu creşterea numărului populaţiei. Pentru a se putea dezvolta, acea populaţie are nevoie să ocupe noi spaţii, să se extindă, acest lucru putând fi realizat prin ocuparea de noi teritorii, chiar şi în detrimentul altor populaţii mai puţin dezvoltate.

Ulterior, Ratzel renunţă la contextul general, referindu-se doar la populaţiile umane. Astfel, spaţiul vital devine un teritoriu geografic delimitat de graniţe în interiorul căruia o populaţie îşi produce şi reproduce mijloacele necesare vieţii, se formează ca etnie (rasă, în accepţiunea lui Ratzel) şi îşi afirmă personalitatea istorică. în timp, acest teritoriu geografic al originii, al matricei etno-rasiale, odată cu creşterea numărului populaţiei şi dezvoltarea civilizaţiei devine insuficient, fiind necesare noi spaţii pentru o dezvoltare sănătoasă.

Teoria prinde rădăcini puternice în Germania începutului de secol al XX-lea, fiind reluată în numeroase lucrări. Dintre acestea, atrag în mod deosebit atenţia prin puternicul impact asupra conştiinţei colective germane, lucrările: Germania şi viitorul război, publicată în 1912 de generalul

Friedrich von Bernhardi, în care sub inspiraţia ideilor lui Ratzel apare explicit, pentru prima dată, identificarea Europei de Est şi Rusiei ca sursă pentru un nou spaţiu, atât de necesar unei Germanii dezvoltate şi suprapopulate, şi nu mai puţin celebra Un popor fără spaţiu („Volk ohne Raum"), publicată în 1926, de către Hans Grimm, devenită în scurt timp lucrare clasică în explicarea nevoii de spaţiu a germanilor. Titlul lucrării devine unul dintre principalele slogane ale naţional-socialiştilor.

Teoria spaţiului vital cunoaşte un moment de maximă afirmare prin contribuţia lui Karl Haushofer. Pornind de la convingerea că toate dificultăţile cu care s-a confruntat Germania după primul război mondial, se datorează lipsei spaţiului, Haushofer preia de la Ratzel teoria spaţiului vital şi o dezvoltă în sensul justificării creşterii naturale a Germaniei, lucrările sale devenind baza de inspiraţie a politicii externe naziste.

El argumentează necesitatea creşterii teritoriale a Germaniei printr-o suprapopulare şi o diminuare a resurselor, aducând chiar şi argumente de ordin cantitativ ca suport al acestei teze. El stabileşte un plafon maxim de 100 loc/km2 pentru o dezvoltare normală a unui popor. Germania, avea în 1930 o densitate medie de peste 130 loc/km2 Astfel, afirmă Haushofer, „ în Germania 133 de oameni sunt nevoiţi să se înghesuie pe un km2 al unei regiuni alpine nordice cu totul incapabilă să-i hrănească", în timp ce „în toate imperiile coloniale, pe aceeaşi suprafaţă şi cu un sol mult mai fertil trăiesc numai 7,9,15, 23 sau 25 de oameni", de unde rezultă că Germania este îndreptăţită să-şi modifice frontierele prin anexarea de noi teritorii.

Revenind în permanenţă la tema spaţiului vital, Haushofer aduce noi argumente. Astfel, în 1931, în cadrul unei conferinţe cu titlul Spaţiul vital german, Haushofer, constatând o deteriorare tot mai dramatică a situaţiei geopolitice a Germaniei, susţine necesitatea expansiunii în Est. Ajunge la această concluzie corelând cele două mari formule operaţionale germane ale vremii, prima referitoare la situaţia de suprapopulare a „solului" Germaniei şi nevoia lărgirii spaţiului economic, cu a doua, referitoare la deznaţionalizarea pe care o suferă populaţiile de origine germană, rămase în afara graniţelor politice, mai ales a celor din teritoriile est-europene. În acest fel, geopolitica haushoferiană devine o geopolitică a spaţiului vital.

Загрузка...