Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Relaţia Stat - Biserică înseamnă relaţia dintre autoritatea civilă şi autoritatea religioasă, dintre comunitatea politică şi comunitatea religioasă.

După „Declaraţia universală a drepturilor omului" din 10 decembrie 1948, tezele Conciliului Vatican II dezvăluie tendinţa către un consens general al societăţii ecleziastice, deschisă către orice religie şi, înainte de orice, dând speranţe de dialog teologic de asistenţă reciprocă. Prin tezele Conciliului Vatican II s-au deşteptat chiar speranţe politice în favoarea descurajarii tendinţelor fundamentaliste, naţionaliste sau ultraortodoxe.

Binomul Biserică - Stat nu este echivalent cu religie - politică. Producerea confuziilor este frecventă pentru că nu se face distincţia între ele. Binomul Biserică - Stat implică instituţii şi sfere de acţiune ce sunt caracteristice pentru fiecare. Aici funcţionează principiul separării; două probleme spinoase apar, însă, în practica socială:

  1. tendinţa de a se pendula între evitarea instituţionalizării unei religii şi a-i permite şi garanta libera exprimare şi practică;
  2. apariţia unor stări conflictuale între credinţele şi practicile religioase, legea laică şi „raţiunea de stat"

Binomul religie- politică defineşte alt set de probleme controversate. Dacă binomul Biserică- Stat se referă la relaţii ale unor instituţii independente una faţă de cealaltă, relaţia religie - politică are legătură cu două sfere din viaţa individului uman. Cetăţenii care aparţin grupurilor religioase sunt totodată membrii ai societăţii seculare, această asociere dualistă generând complicaţii. Credinţele religioase au implicaţii morale şi sociale, de aceea este normal ca aceşti oameni să şi le exprime prin activităţi civice sau politice. Faptul că rădăcinile convingerilor etice vin din credinţa religioasă nu le face mai puţin apte de a intra în sfera politică. Oricum, ele nu vor căpăta valabilitate seculară atâta timp cât vor fi percepute ca având o autoritate religioasă. Statul modern democratic practică separarea activităţilor politico-administrative de cele specifice Bisericii. Regimurile totalitare post-comuniste, transformă religia în ideologie şi subordonează instituţiile statului instituţiilor religioase; influenţa religiei ajunge atât de departe în regimurile fundamentaliste (islamice), încât preceptele religioase înlocuiesc legile şi valorile morale. Politica, la rândul ei, tinde să se confunde cu religia în statele şi societăţile fundamentaliste. Adeseori, în spaţiile dominate de islam, eşecurile repetate ale politicilor de modernizare se pot solda cu trecerea fundamentalismelor în prim-planul vieţii publice (Algeria, parţial Turcia şi fostele republici asiatice din URSS).

Загрузка...