Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Globalizarea reprezintă un fenomen complex, întrucât se desfăşoară în toate sectoarele de activi­tate umană din întreaga lume, în condiţii extrem de diverse de dezvoltare economică, socială, politică şi culturală. Ea promovează, de regulă, interesele statelor puternic dezvoltate economic şi ale întreprinderilor multinaţionale.

Caracteristica fenomen omniprezent indică fap­tul că globalizarea există în întreaga lume şi în toate domeniile de activitate. Astfel, globalizarea apare ca procesul în care distanţa geografică îşi diminuează importanţa în stabilirea şi menţinerea „obstacolelor” în calea relaţiilor economice, poli­tice şi socio-culturale între toate statele lumii. În acest context, un rol semnificativ îl joacă actorii non-statali, adică diferite organizaţii regionale şi planetare, economice, politice, culturale, de me­diu.

Globalizarea, ca fenomen multidimensional, este o etapă viitoare a procesului general de dez­voltare politico-economică şi culturală a omenirii. Aceasta întrucât, mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic, şi mai apoi, geopo­litic şi geocultural.

Globalizarea trebuie privită ca o tendinţă de re-ordonare a lumii cu scopul de a se depăşi limitele vechii ordini. Globalizarea presupune un alt mod de funcţionare a economiei globale, adică o funcţionare a acesteia într-o societate globală care instituie structuri de decizie globală pentru soluţionarea problemelor globale.

Termenul de globalizare este de origine anglo-saxonă (globalization), sinonim cu franţuzescul mondialisation şi se găseşte astăzi pe buzele tuturor.

Este greu să defineşti un fenomen confuz şi  complex, fiecare autor evidenţiind o anumită latură, sau dimensiune a sa.

În literatura de specialitate, globalizarea este interpretată în mod divers, din care se pot desprinde mai multe abordări conceptuale.

Înainte de toate omenirea ar trebui să accepte că schimbarea este ceva nou sau poate reprezenta un mod de viaţă. Apoi, să vadă pas cu pas cum se produce această schimbare peste tot, de la obiceiuri şi obişnuinţe mărunte, până la construcţii instituţionale.

            Globalizarea este similară evoluţiei. Chiar dacă am încerca să interzicem, într-un fel sau altul, sau să ignorăm procesul de globalizare, el va exista. La momentul  actual, practic orice produs, orice marfă sau serviciu constituie rezultatul acestui proces.

            În economie şi politică există mulţi termeni ambivalenţi. Accepţiunea termenului împarte lumea în două tabere total opuse. Înţelesul pozitiv al globalizării este acela de progres. Un schimb de informaţii şi o economie neîngrădită în toată lumea, fără bariere şi fără influenţa politicului, un joc liber al puterilor pe piaţă.

Globalizarea a apărut ca o soluţie la unele probleme considerate globale, şi anume, procesul de funcţionalizare a economiei globale care în cadrul societăţii globale devine aptă să creeze structuri de decizie globală pentru soluţionarea problemelor globale. Dar nici o definiţie economică sau socială a globalizării nu susţine că aceasta este o înlocuire sau un sinonim al identităţii naţionale.

            Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea sub-include o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diferite ale unei societăţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

            Totodată, prin globalizare se poate înţelege extinderea şi aprofundarea relaţiilor şi instituţiilor sociale în spaţiu şi în timp astfel încât, pe de o parte, asupra activităţii cotidiene a oamenilor exercită o influenţă tot mai mare evenimentele care se produc în alte părţi ale globului pământesc, iar pe de altă parte, acţiunile comunităţilor locale pot avea consecinţe globale.

Deci, globalizarea presupune că o multitudine de relaţii şi legături sociale, economice, culturale, politice şi de o altă natură pot dobândi un caracter mondial.

O altă definiţie este dată de Dicţionar de Relaţii Internaţionale – globalizarea este un proces prin care agenţiile centriste şi termenii lor de referinţă se dizolvă în favoarea unei structuri de relaţii între diverşi actori care operează într–un context cu adevărat global şi nu numai internaţional.

Putem evidenţia că globalizarea este caracterizată printr–un grad de interdependenţă care merge dincolo de simpla extindere a comerţului internaţional, indicaţia principală a internaţionalizării economiei în trecut. Ea include integrarea producţiei în afara graniţelor naţionale, cu creşteri semnificative ale investiţiilor internaţionale pe care le fac întreprinderile multinaţionale.

            Totodată, globalizarea este un proces de integrare mondială a statelor, cu scopul creării şi asigurării unei comunităţi mondiale interdependente din punct de vedere politic, economic, social, cultural, ideologic etc.

            Trebuie de menţionat faptul că globalizarea reprezintă şi un proces de întărire a întreprinderilor şi solidarităţilor statelor, un proces de unificare a practicilor şi modelelor politice, economice la scara mondială în scopul facilităţii relaţiilor dintre state şi asigurării unei dezvoltări umane durabile, dar şi în scopul creării şi dezvoltării a stabilităţii şi dezvoltării colective a statelor.

            Deci, prin globalizare se înţelege extinderea şi aprofundarea relaţiilor şi instituţiilor sociale în spaţiu şi în timp astfel încât, pe de o parte, asupra activităţii cotidiene a oamenilor exercită o influenţă tot mai mare evenimentele care se produc în alte părţi ale globului pământesc, iar pe de altă parte, acţiunile comunităţilor locale pot avea consecinţe globale importante.

            Anti-globaliştii evidenţiază că problema globalizării nu constă însăşi în globalizare, ci în ideologia care însoţeşte şi conduce această globalizare.

            Fondul Monetar Internaţional dă o definiţie asemănătoare procesului de globalizare şi anume: fenomenul globalizării economiei mondiale reprezintă integrarea internaţională aflată în creştere atât a pieţilor de bunuri şi servicii, cât a celor de capital.

Efectele negative ale globalizării:

  • Distruge politica. Dispariţia politicii ca instanţa autonomă şi absorbirea sa în plan economic face să reapară starea de război a tuturor contra tuturor, competiţia şi concurenţa. Se manifestă şi datorită conflictelor armate în diferite zone ale globului şi comerţului ilicit cu arme.
  • Distruge statul – naţiune şi goleşte politica de substanţa sa, ea face să apese ameninţări enorme la adresa mediului, corupe etica şi distruge culturile.
  • Reduce suveranitatea statelor – guvernele au din ce în ce mai puţin control asupra deciziilor cheie, care le pot afecta economiile şi în consecinţă bunăstarea oamenilor, cele mai puternice companii transnaţionale, structuri interguvernamentale şi instituţii financiare private au o influenţă din ce în ce mai mare şi tind să acţioneze în acelaşi mod ca şi guvernele.
  • Distruge etica. Pretinsa deontologie a afacerilor şi etica pieţei sunt minciuni. Înşelătoria este regula şi onestitatea excepţia. Orice lovitură este folosită când în joc este vorba de bani: manipularea preţurilor, spionajul industrial, oferte publice de cumpărare etc.
  • Distruge cultura. Imperialismul economic şi imperialismul economiei care caracterizează modernitatea, au redus cultura la folclor.
  • Insecuritatea economică şi financiară, crize economice şi extinse datorită legăturilor dintre pieţe.
  • Insecuritatea personală, se desfăşoară datorită utilizării noilor tehnologii în mod fraudulos, cum sunt: trafic de droguri, comerţ cu arme, spălarea banilor, crimă organizată etc.
  • Insecuritate mediului, datorată degradărilor produse de industrie şi de exploatarea iraţională a resurselor naturale.
  • Insecuritatea sănătăţii, se bazează în special pe răspândirea HIV/SIDA şi altor boli grave.

Totodată, globalizarea măreşte prăpastia dintre bogaţi şi săraci, inegalităţile sociale şi discriminările, care se regăsesc chiar în interiorul societăţilor democratice avansate.

Una din cele mai incontestabile critici ale neajunsurilor globalizării este reflectată în Programul de Dezvoltare al ONU, anume în Raportul asupra Dezvoltării Umane din 1999 -  "Când piaţa merge prea departe dominând aspectele sociale şi politice, ocaziile şi avantajele globalizării se răspândesc inegal şi inechitabil - concentrând puterea şi bogăţia într-un grup restrâns de popoare, naţiuni şi corporaţii, marginalizând pe altele."

Astfel, globalizarea oferă mari oportunităţi pentru avansul omenirii -  dar numai în condiţiile unei guvernări puternice.

Deci, fără o guvernare hotărâtă, pericolele şi conflictele globalizării pot deveni o realitate a secolului XXI prin:

  • Promovarea intereselor unor naţiuni
  • Corporaţii în defavoarea altora
  • Conflicte necontrolate;
  • Crima organizată la nivel global cu atingeri în sfera politicului, afacerilor etc.;

Partea pozitivă a acestui proces este că globalizarea sporeşte interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, îndeosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni ale planetei, facilitarea contractelor inter-umane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt benefice pentru omenire.

Principalele aspecte pozitive sunt:

  • Redefinirea cetăţeniei. O nouă dimensiuni a cetăţeniei îşi face apariţia, care este denumită cetăţenie globală. Aceasta combină conceptul tradiţional de cetăţenie legat de exercitarea drepturilor politice şi legate cu obligaţii, cum ar fi votul. A fi cetăţean global în ziua de azi, înseamnă a fi mai critic cu privire la ceea ce consumi şi la condiţiile în care au fost produse bunurile şi a fi mai conştient de probleme globale, cum ar fi sărăcia care afectează lumea, probleme de mediu sau violenţa.
  • Creşterea mobilităţii şi comunicaţii mai rapide. În ciuda discrepanţei tehnologice evidente din ce în ce mai mari între a avea şi nu avea, care reprezintă unul dintre dezavantajele majore ale acestei tendinţe, una dintre consecinţele pozitive ale deschiderii graniţelor şi dezvoltării Internetului şi a altor tehnologii este că a devenit mult mai uşor să călătoreşti de la o ţară la alta sau să comunici cu oameni din întreaga lume.
  • Desciderea treptată a graniţelor. Ar trebui să faciliteze dezvoltarea şi aplicarea sistemelor juridice regionale şi transnaţionale de protecţie a drepturilor omului care pot corecta încălcările drepturilor omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un exemplu de sistem regional de protecţie eficient.

Totodată, susţinătorii globalizării pun accentul pe avantajele generate de procesul de mondializare: reducerea costurilor de producţie, datorită economiei la o scară înaltă a tranzacţiilor, schimburilor care se realizează aproape în timpii comunicaţi – fax, Internet, etc.; creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice; extinderea puternică a pieţelor şi crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau zone tradiţionale.

În consecinţă, globalizarea trebuie să se transforme într-un instrument de dezvoltare pentru toate ţările şi pentru toţi oamenii.

În concluzie putem spune că, procesul de globalizare aduce cu sine oportunităţi extraordinare, care au permis unor ţări să capitalizeze deschiderea pieţelor şi posibilitatea de a asimila noi tehnologii. Acesta este cazul mai multor ţări din Asia de Sud-Est.

Totodată, globalizarea a stimulat mult comerţul internaţional şi distribuirea activităţilor de producţie pe baza unei logici a avantajului comparativ la scara globală; de aici rezultă şi creşterea numărului de firme cu activitate globală.

Procesul de globalizare reprezintă fenomenul primordial al zilelor noastre, însă, spre deosebire de ultimul deceniu, accentul se pune, în prezent, nu atât pe economic, cât pe politic. Acest fenomen este asociat tot mai mult de ideea că ar conduce la crearea unei noi societăţi, a unui nou stadiu de dezvoltare şi anume a  societăţii informaţionale.

Deci, globalizarea pare să fie primul rezultat al civilizaţie umane faţă de care Omul poate doar lua atitudine – analiza sau ignora, critica sau aprecia, dar pe care nu-l poate deloc controla, fiind totodată, un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi – au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră.

Загрузка...