Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Astăzi este unanim acceptată ideea că  revoluţia tehnico-ştiinţifică a devalorizat acest model geopolitic lansat de Halford Mackinder şi modernizat ulterior de discipolii săi. Nici modernizările schemei clasice propuse de John Collins nu ar constitui pentru oamenii politici europeni un raţionament destul de atractiv pentru a se fi pus în aplicare proiectul geopolitic propus de Mihail Gorbaciov chiar dacă acesta aducea în discuţie un avantaj – cel spaţial – pe care Moscova îl avea în raport cu Europa Occidentală. John Collins, în studiul Military Space Forses; The Next 50 Years arăta că "puterea aeriană şi puterea spaţială au aruncat în desuetitudine ipotezele geopolitice ale începutului de secol". Inclusiv teoria lui Mackinder "Spaţiul ciscumterestru - afirmă J. Collins - încapsulează Pământul până la o altitudine de circa 50.000 mile", iar acest fapt va fi cheia dominaţiei militare de la jumătatea secolului al XXI-lea. În opinia lui:

  • Cine stăpâneşte spaţiul circumterestru domneşte peste Pământ.
  • Cine stăpâneşte Luna domneşte peste spaţiul circumterestru.
  • Cine stăpâneşte L 4 şi L 5 domneşte peste sistemul Terra - Luna.

L4 şi L5 sunt punctele de libraţie lunare - locurile din spaţii unde atracţia gravitaţională a Lunii şi cea a Pământului sunt exact egale. În teorie, bazele militare instalate acolo ar putea rămâne pe poziţie timp foarte îndelungat, fără a avea nevoie de mult carburant. Ele ar putea fi echivalentul "terenurilor înalte" pentru "războinicii spaţiali de mâine"

Prin urmare şi din această perspectivă formula geopolitică propusă de E.A. Pozdneakov sau varianta colegului său Alexandr Dugin  pentru a justifica nevoia de sferă de influenţă a Rusiei este depăşită. Credem că Federaţia Rusă nu poate fi ignorată sau eliminată din ecuaţia de putere într-o  formulă sau alta de securitate a  Europei  dar nu în perspectiva afirmată de aceştia potrivit căreia "Cel ce deţine controlul asupra Heartland-ului, acela dispune de mijlocul de control efectiv asupra politicii mondiale şi, în primul rând, de mijlocul de a menţine în lume echilibrul geopolitic şi de forţe. Fără acesta din urmă este de neconceput o lume stabilă"

Edgar Morin crede că schimbările care s-au produs în Europa după încheierea războiului rece impun regândirea arhitecturii continentului. Ea nu mai este, aşa cum era cu patru secole în urmă, centrul lumii, ci a devenit un "fragment din Occident". Lumii bipolare a războiului rece îi vor urma din ce în ce mai evident trei poli: America de Nord, Asia-Pacific, Europa. Însă faţă de cele două mase enorme riverane Pacificului, Europa, rămasă periferică, are, prin comparaţie, mărimea Elveţiei. În situaţia actuală, Europa este obligată, în opinia lui Edgar Morin, să parcurgă "două convertiri aparent contradictorii însă în fond complementare, una prin care să depăşim Naţiunea şi alta care ne reduce la Provincie". În acest fel, ea trebuie să se metamor-fozeze în acelaşi timp în "Meta-Naţiune" şi "Provincie" pentru a deveni o unitate cu o poli-identitate

Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, prin discursurile sale propune şi el un scenariu pentru realizarea "Statelor Unite ale Europei", pornind de la depăşirea "egoismului naţionalist sau regionalist" şi de la extinderea Comunităţii Europene spre est. Conturul acestei Europe unite este, în opinia lui Wilfried Martens, "de natură evolutivă, dar nu nedefinit de la Atlantic şi până dincolo de Urali. Comunitatea nu are vocaţia să devină o structură de primire la scară continentală, pan-europeană, după modelul forumurilor politice multilaterale cum este Consiliul Europei sau Conferinţa pentru Cooperare şi Securitate în Europa"

La începutul deceniului şase, în Germania şi Franţa au existat încercări de relansare a studiilor de geopolitică. Încercări temerare dacă ţinem seama că această disciplină era considerată, atât în Est, cât şi în Vest, un tip aparte de manifestare nazistă, ce a aparţinut ideologiei fasciste şi nu ştiinţelor sociale.

În Est, prin interdicţia teoriei geopolitice în Uniunea Sovietică şi ţările satelite ei, se dorea să se facă uitată "marea operaţie geopolitică pusă la cale - în opinia lui Yves Lacoste - în vara anului 1939 de Germania şi URSS, care şi-au împărţit, în conformitate cu locul ce-l ocupa în ecuaţia de putere, continentul european".

Pe de altă parte, declanşarea războiului rece, în 1947 şi constituirea celor două blocuri politico-militare care s-au înfruntat pe linia delimitată în Europa prin înţelegerile de la Ialta şi Postdam au pus, în fapt, conducătorii celor două coaliţii în situaţia să "proscrie" orice idee, orice reprezentare sau analiză, chiar teoretică, ce nu se încadra în confruntarea planetară a două lumi diferite - "lumea liberă", pe care partea adversă o numea capitalistă sau imperialistă şi "lumea socialistă", denumită comunistă.

În aceste împrejurări, Kurt Vowinkel, fost colaborator al generalului Karl Haushofer, a reluat, în anul 1951, apariţia publicaţiei "Zeifschrift für Geopolitik" care îşi încetase activitatea în vara anului 1944 Raţiunea unui asemenea demers nu putea fi decât de ordin ştiinţific: înţelegerea şi analiza fenomenului politic internaţional pentru a se desluşi tendinţele şi sensul evoluţiei relaţiilor internaţionale postbelice. Ralph J. Bunche nota în paginile primului număr al revistei că, după cel de-al doilea război mondial, "n-am obţinut nici o securitate în lume, nici o eliberare de grave tensiuni, nici un veritabil program în ceea ce priveşte pacea" prin urmare se impunea să existe un instrument nu numai de observare, ci şi de analiză a fenomenului politic de după cel de-al doilea război mondial.

În Franţa, la jumătatea deceniului şase, Pierre Célérier a publicat lucrarea Géopolitique et géostrategie readucând astfel în actualitate o serie de teorii şi idei geopolitice din perioada interbelică, în special viziunea lui Mackinder. În această lucrare, de exemplu, şi el împarte lumea oarecum mecanic, în puteri terestre, care sunt "perturbatoare" şi puteri maritime, mai ataşate ideii de apărare a libertăţii.

Teoreticianul francez a evitat însă să se pronunţe asupra unei definiţii a geopoliticii, dar considera că este necesară studierea relaţiei ce se poate stabili între o situaţie politică şi aria geografică în care aceasta este circumscrisă Informaţiile astfel obţinute sunt utile naţiunilor în fundamentarea deciziilor atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.

În aceeaşi perioadă, Jean Gottman readucea în discuţie teza influenţării politicii de către mediul geografic. Acesta a susţinut că varietatea spaţiului în care acţionează statele conduce la diversificarea problemelor cu care ele se confruntă, uneori mergând până la afirmaţii evident exagerate. Credea, de exemplu, că "dacă omenirea ar fi locuit pe o planetă având suprafaţa netedă a unei bile de biliard, probabil n-ar fi fost confruntată cu probleme geopolitice".Fernand Braudel propune geoeconomia ca alternativă la studiul geopoliticii. Ipoteza de lucru propusă de Braudel porneşte de la premiza că nu factorii geografici, culturali, ideologici, etnici, religioşi,etc., sînt importanţi ci realitatea pur economică în raportul ei cu spaţiul.Pentru geoeconomie nu este important care popor locuieşte pe un spaţiu, care este istoria lui sau spiritualitatea sa .Important este dacă se găseşte în centrul sau periferia deciziei economice.

  Sfârşitul războiului rece şi evoluţiile pe care acesta le-a antrenat în sistemul relaţiilor internaţionale au determinat o relansare a preocupărilor pentru redefinirea geopoliticii aproape în toate statele lumii şi la diversificare a perspectivelor de analiză a fenomenului geopolitic în raport cu analizele clasice.

În ceea ce priveşte conceptul de geopolitică, exprimările sunt foarte diversificate, mergând de la aproximări până la identificarea sau confundarea sa cu alte discipline, cum ar fi de exemplu geografia politică, geostrategia sau geoistoria.

Din multitudinea de definiţii şi descrieri ale geopoliticii nu ne vom opri asupra sensului dat geopoliticii în marile enciclopedii şi dicţionare, ci doar la cele care reflectă, în opinia noastră, în cea mai mare măsură esenţa acesteia. Aceasta în concepţia lui Saul Cohen constă în "studierea relaţiei care există între politica internaţională şi acele caracteristici ale mediului geografic care duc la dezvoltarea surselor de putere".Analistul american defineşte geopolitica drept o teorie a relaţiilor spaţiale şi deci ca şi Saul Cohen nu o vede ca pe o disciplină legată de determinismul geografic.

Hervé Couteau-Bégarie defineşte geopolitica drept studiul raporturilor între tot ce se referă la politică şi configuraţiile spaţiale în care se desfăşoară Într-un mod asemănător defineşte geopolitica şi Piérre Cellérier. În opinia acestuia, această disciplină trebuie să cerceteze relaţia dintre o situaţie politică şi aria geografică în care este circumscrisă

Încercând să descifreze sensul şi esenţa geopoliticii, Cristian Daudel  analizează geopolitica în raport cu geografia, geostrategia şi alte discipline înrudite. De fapt, el consideră că scriitura geopolitică este compusă din "puţină istorie, puţină geografie, puţin din diverse aspecte ale actualităţii şi din noutăţile intelectuale, variate, dar cam mereu aceleaşi". Convins, în fapt, că fenomenele complexe ce guvernează relaţiile internaţionale pot fi studiate dacă există o veritabilă interdisciplinaritate şi o gândire transdisciplinară, Daudel ia ca bază de analiză definiţia dată de Pierre Gallois. Potrivit lui Gallois, geopolitica este o ramură a ştiinţelor care "realizează o nouă sinteză a istoriei, a spaţiului teritorial, a resurselor morale şi fizice ale unei comunităţi, care se situează astfel în ierarhia puterilor, în locul pe care îl ocupă sau mai curând în locul asigurat de meritele sale". În raport cu geografia şi geostrategia, geopolitica are ca obiectiv să analizeze tot ceea ce se organizează într-o ierarhie de puteri, mai cu seamă politice şi militare, dar şi economice şi culturale, statele şi alianţele lor - destine şi scopuri - în toate aspectele forţei şi ale evoluţiei ei, dreptului şi ale aplicării lui. În concluzie, Daudel consideră că geopolitica are finalitate în analiza şi cunoaşterea "situaţiei pe eşichierul mondial", în timp ce geografia îşi propune "conservarea şi amenajarea teritoriului, iar geostrategia, elaborarea scenariilor de securitate şi apărare".

Deşi Ladis K.D. Kristof nu consideră geopolitica aşa cum o face Frank Debié, o cartografie de propagandă, cu riscuri foarte grave prin existenţa pericolului dezinformării conducătorilor de către proprii lor experţi, susţine totuşi că ea este "un ianus cu două feţe: pe de-o parte, este o ramură a politologiei care face un efort deliberat de a se apropia de depozitul de cunoştinţe geografice în scopul de a adânci înţelegerea fenomenelor politice; pe de altă parte, este politică precum exersarea vizionarismului politic, care consultă în mod prudent pe geografi şi hărţile lor cu scopul de a descoperi elemente ce ar putea facilita sau dimpotrivă împiedica realizarea unor scopuri politice.

Plasîndu-se în mod categoric în rindul celor care consideră geopolitica parte a relaţiilor internaţionale,Gerard Dussouy a făcut o distincţie netă între doctrina geopolitică care poate servi , la un moment dat, drept suport de justificare a unei politici externe şi teoria geopolitică. Analizînd evoluţia studiilor de geopolitică ajunge la concluzia că a existat o adevărată „ceartă a paradigmelor” care nu s-a încheiat nici astăzi. In acest context al definirii şi redefinirii geopoliticii Dussouy ajunge la concluzia ca aceasta este „o disciplină ştiinţifică menită să studieze contextualizarea actorilor în sistemul relaţiilor internaţionale

Загрузка...