• § 1. Aprecierea geoeconomică şi geopolitică a Republicii Moldova.

           Republica Moldova stat tânăr, situat în Sud-Estul Europei Centrale, a apărut pe harta politică a lumii la 27 august în urma dezmembrării URSS. De fapt, apariţia pe harta politică ca unitate politico-administrativă ţine de 1940 după ce armata sovietică ocupă teritoriul interfluviului Nistru şi Prut pe 28 iunie. La 2 august 1940 s-a format RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) cuprinzând oraşul Chişinău şi 6 judeţe situate între Prut şi Nistru. Ulterior acestui teritoriu îi sunt alipite oraşul Tiraspol şi cele 5 raioane administrative din stânga Nistrului, din fosta RSSAM (Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească) formată în 1924 în componenţa Ucrainei. Din două spaţii geografice mici de pe malul stâng şi drept al Nistrului apare o structură nouă RSSM, în componenţa URSS, care avea să existe în această formulă până la obţinerea independenţei la 27 august 1991. La această cotitură istorică R. Moldova îşi realizează şansa istorică de a se transforma într-un stat suveran şi independent. Însă se ştie că drumul spre afirmare nu a fost obţinut uşor şi că independenţa a fost plătită cu preţul unui război cu Federaţia Rusă şi forţele secesioniste de la Tiraspol, al sărăcirii populaţiei, şomajului şi sărăcirii migraţiilor masive, blocadei economice din partea Federaţiei Ruse, principalul partener comercial. Deşi actualmente R. Moldova este recunoscută de majoritatea statelor lumii ca subiect de drept internaţional suveranitatea nu este una deplină, deoarece nu-şi exercită puterea asupra Transnistriei separatiste (11,8% din teritoriu), la care se adaugă şi prezenţa unor baze militare ruseşti.

            Republica Moldova este un stat de dimensiuni mici, având o suprafaţă de 33 843 km2, ocupând poziţia a 32-a în Europa. Deşi din punct de vedere geografic ea este situată în nemijlocita apropiere de centrul Europei (aflându-se la ½ distanţă între oceanul Atlantic şi munţii Ural şi ½ distanţă între ecuator şi polul nord, fiind mai aproape de extremitatea sudică a Europei), din punct de vedere geopolitic ea a avut întotdeauna o poziţie periferică. Neavând ieşire la mare, Republica Moldova este „ancorată” între România şi Ucraina, state cu un potenţial economic mult mai mare decât al republicii noastre, dar totuşi, state cu nivel mediu de dezvoltare, state în curs de dezvoltare, în proces de tranziţie. În pofida suprafeţei mici a Republicii Moldova, perimetrul frontierelor este destul de mare:682 km de frontieră naturală cu România care trece pe Prut şi 1222 km frontieră cu Ucraina, din care 470 km sunt controlate de autorităţile autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene care încă nu este amenajată corespunzător. Pe acest sector se înregistrează cele mai multe cazuri de contrabandă. Abia în ultima perioadă se fac încercări ca Republica Moldova şi Ucraina să-şi coordoneze acţiunile în controlul frontierelor pe segmentul transnistrean. În acest sens a fost lansat proiectul BOMMOLUK (îmbunătăţirea controlului la frontiera moldo-ucraineană finanţat de UE cu un buget total de 9 mln euro, fiind dirijat de consiliul coordonator al Misiunii UE).[1]

            Teritoriul republicii este traversat de câteva căi de transport şi comerciale (căi ferate, automagistrale, linii de înaltă tensiune, gazoducte) dinspre Asia Centrală şi Europa de Est spre Europa Occidentală şi Balcani.

  1. Moldova este un stat intracontinental şi lipsa ieşirii la Oceanul Planetar creează dificultăţi serioase în relaţiile economice externe. Ieşirea pe o porţiune mică la Dunăre va îmbunătăţi pe viitor legăturile economice externe. Un avantaj mare din punct de vedere geopolitic al teritoriului republicii îl constituie hotarul direct cu blocul de securitate NATO şi UE care vor schimba poziţia politico-geografică a ţării.

 Hotarele statului reflectă dependenţa geopolitică de ţările estice, care direct prin Ucraina şi indirect de către Federaţia Rusă îşi manifestă interesele geopolitice în regiune. O particularitate a frontierelor estice o reprezintă caracterul fragmentat al acestora, cauzând anumite probleme de natură morfopolitică (cazul localităţii Palanca).

            Perioada analizată poate fi divizată convenţional în trei etape. Prima etapă 1991-1994 - etapa „declinului brusc” în economie, în care PIB-ul  s-a diminuat în medie cu 20% anual. A doua etapă 1995-1999 - etapă de „stabilizare depresivă “ cu ritmuri mai lente de scădere.  treia etapă, începând cu anul 2000 am putea s-o numim  relansare economică  în care creşterea  anuală a PIB-ului  a fost în limitele a 2-7 % .

Deşi analiza evoluţiei valorilor relative a PIB-ului atestă iniţial un declin apoi  o creştere  nesemnificativă, în cifre absolute PIB-ul în anul 2000 reprezintă doar circa o treime  din nivelul anului 1990. R. Moldova  a avut cel mai spectaculos declin dintre fostele republici unionale şi aceasta situaţie s-a datorat dependenţei mare de complexul economic unional, dar şi specializarea impusă neadecvată potenţialului existent. Declinul s-a datorat atât cauzelor de ordin intern: uzura mare a fondurilor fixe, lipsa concurenţei, necompetitivitatea produselor autohtone, piaţa de desfacere mică cât şi de ordin extern: diminuarea schimburilor comerciale prin apariţia barierelor vamale şi a dificultăţilor financiar-bancare, dependenţa mare de importul materiilor prime, creşterea preţurilor la combustibile etc.

PIB-ul pe locuitor în Republica Moldova are printre cele mai scăzute valori în Europa. Deşi în ultimii ani se atestă o creştere a valorii acestuia constituind 682$ (2005) pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă mai puţin de 2 $ pe zi, rămânând a fi printre cei mai mici indici în Europa. Dacă luăm în consideraţie şi repartizarea neuniformă a veniturilor tabloul subdezvoltării se întregeşte şi mai mult.

Analiza gradului de acoperire a importurilor cu exporturile atestă o creştere continuă a valorilor importurilor în ritmuri mult mai mari decât exporturile ceea ne vorbeşte despre slaba adaptare a economiei Republica Moldova la economia internaţională şi despre caracterul ei necompetitiv, ceea ce pe termen mediu şi mare poate reprezenta un grad sporit al riscului de ţară.

            Din punct de vedere politic Republica Moldova, alături de Ucraina şi Belarusi face parte din aşa numita „zonă gri” între UE, pe de o parte şi F. Rusă, pe de altă parte, care se opune pe toate căile integrării fostelor republici unionale în UE şi NATO, din care cauză riscurile politice şi economice sunt destul de grave. Aprecierea făcută Republica  Moldova ca un „cap de pod” între Occident şi Orient sau intersecţia Europei şi Asiei este puţin fondată întrucât teritoriul ei mic (distanţa de la N-S de doar 350 km şi de la E-V – 150 km) nu reprezintă o barieră din punct de vedere geopolitic şi poate fi uşor ocolită. De altfel, ucrainenii deja şi-au manifestat interesul pentru construcţia unor magistrale auto şi feroviare transeuropene pentru a ocoli R. Moldova. În realitate România, Bulgaria şi desigur Turcia constituie veritabile punţi între Occident şi Orient. Această poziţie geostrategică a acestor ţări le face atractive pentru Occident: România şi Bulgariafiind deja acceptate în UE negocierile de preaderare, amânate mult timp. Se pare ca şi ideea revitalizării anticului „Drum al Mătăsii” va avantaja mult România, fapt pentru care strategii moldoveni ar trebuie să ia în calcul în politica externă de dezvoltare, iar integrarea economică, şi de ce nu şi politică a celor două state româneşti pare a fi varianta cea mai favorabilă dezvoltării spaţiului geoeconomic al Republica Moldova. Aceasta şi pentru faptul că R. Moldova este şantajată direct şi indirect de F. Rusă, care aşa cum remarcă politologul Zbignev Brzezinski, politica Rusiei faţă de vecinii din CSI urmăreşte două obiective principale: deposedarea treptată a noilor state independente de autonomia lor economică şi împiedicarea constituirii forţelor armate proprii. F. Rusă foloseşte în acest scop diverse strategii politice, geoeconomice, tehnologice, militare şi subiectiv-atipice (scăparea de sub control a crimei organizate ruse care activează la scară internaţională, distrugerea patrimoniului industrial, discreditarea cultural-lingvistică, finanţarea diferitelor „grupuri de şoc” etc.).

 Forma teritoriului statului de asemenea reflectă realităţile geoistorice şi geopolitice. Analizând harta observăm clar că ţara a apărut într-un spaţiu de instabilitate şi dezechilibru geoistoric, că forma fizică fiind asemănată cu un strugure de poamă şi cântată în fosta URSS, nu este decât o formă artificială determinată de extinderea intereselor marilor puteri, mai ales a celor estice şi asiatice. Lipsa accesului la Marea Neagră, ieşirea la Dunăre pe o porţiune mai mică decât 1 km  a dezavantajat mult teritoriul din punct de vedere geoeconomic. Construcţia şi darea în exploatare a terminalului Giurgiuleşti va asigura accesul R. Moldova indirect la Marea Neagră şi la stabilirea contactelor şi relaţiilor permanente cu statele danubiene, iar pe canalul Dunăre-Main-Rhin şi cu statele din Europa Occidentală. Perspectiva reducerii insecurităţii energetice trebuie să aibă loc prin diversificarea furnizorilor, prin evaluarea posibilităţii de acces indirect la Marea Neagră  prin limanul Nistrului şi prin Prut – Dunăre-Canalul Dunare-Marea Neagră  care ar trebui să fie o problema strategică actuală.

  Din punct de vedere a tabloului etnic, prin prisma implicaţiilor geoeconomice regionale situaţia se pare a fi favorabilă din următoarele considerente: marea majoritate a populaţiei de origine latină, circa 80% din populaţie o reprezintă românii (care se autointitulează moldoveni) conform datelor ultimului recensământ (2004) pe care îi leagă o rudenie istorică, etnolingvistică cu românii de dincolo de Prut şi pe care realităţile geopolitice, geoistorice, ideologiile diferite existente i-au îndepărtat, dar care urmează să-şi edifice viitorul împreună şi să recupereze timpul vitreg care le-a jucat fiesta. România împreună cu alte state din fostul lagăr socialist ar putea face lobby R. Moldova în intenţia acesteia de integrare în UE, tocmai pentru faptul că au fost părtaşii aceluiaşi sistem şi cunosc cel mai bine realitatea obiectivă. Faptul că reprezentăm graniţa latinităţii estice, precum şi statutul de ţară francofonă, ar trebui luată în consideraţie şi de cancelariile occidentale ale statelor de origine latină (în special Franţa, Italia), care au un cuvânt greu de spus în decizia finală de integrare, în speranţa că adevărul istoric va prevala ambiţiile şi interesele politice. În acelaşi timp, prezenţa deloc neglijabilă a minorităţii rusofone în R. Moldova nu permite Moscovei desfăşurarea unui război economic veritabil, deşi sistarea importurilor de vinuri (principalul produs al exporturilor) în prima jumătate a anului 2006, precum şi majorarea continuă a gazului natural contrazic aceasta supoziţie. Reprezentanţii acestei minorităţi sunt mult mai activi în afaceri şi concentrează o impresionantă putere economică. Aceştea se orientează predominant în sfera economică rusă, determinând şi orientarea geografică a relaţiilor economice mult prea dependentă de piaţa rusă. Românii din R. Moldova sunt mult mai puţin orientaţi în sfera businessului „înalt”. Populaţia titulară constituie cea mai mare parte a exodului forţei de muncă care a luat amploare în perioada de tranziţie.

  În linii mari situaţia geopolitică a R. Moldova este determinată de următoarele caracteristici:

  1. Republica Moldova se află la confluenţa lumilor latină şi slavă;
  2. Republica Moldova ocupă poziţia înaintată a Europei Latine în faţa Asiei;
  3. Republica Moldova deţine o poziţie periferică în contextul geopolitic european.

    Geopolitica conflictelor etnice din R. Moldova. Structura neomogenă a populaţiei Republicii Moldova stă la baza unor conflicte etnice, susţinute în mare măsură de forţe din exterior. Printre teritoriile R. Moldova aflate în dispute geopolitice este Transnistria, contradicţiile constând în originea acestui ţinut. Din punct de vedere geografic Transnistria ar desemna teritoriul cursului inferior al Nistrului situat în partea stângă a acestuia cuprinzând 5 foste raioane ale RSSM, la care regimul separatist a inclus şi municipiul Tighina, autointitulându-se rmn (autoproclamata republică nistrenă), însumând 11,8% din teritoriul R. Moldova şi o populaţie de circa 10 % , pretinzând la o autonomie teritorială sau chiar o viitoare alipire către Federaţia Rusă deşi teritoriul nu are hotare comune cu aceasta. Constituire în 1924 a RASSM a pus începutul unei prezenţe politico-geografice moldoveneşti în Transnistria unde în prezent locuiesc 40% moldoveni, 30% ucraineni, 25% ruşi, componenta slavă fiind considerabilă. La baza conflictului transnistrean stau diferenţe de psihologie, de percepere a simbolurilor noi ale R. Moldova ca imn, tricolor, precum şi atitudinea respingătoare faţă de tot ceea ce este românesc şi prooccidental. În paralel există o psihologie a percepţiei spaţiale şi a frontierelor, dat fiind faptul că timp de sute de ani Nistru a fost o barieră naturală dintre Moldova şi Răsărit. În 1990 conflictul a căpătat un caracter geopolitic, accentuându-se şi mai mult după obţinerea independenţei R. Moldova în 1991. Forţele separatiste din rmn au fost susţinute deschis de către politica rusească, dornică de a-şi menţine vechile poziţii în acest teritoriu şi de a le supune ideologic şi geopolitic. Deşi rmn nu este recunoscută de cancelariile occidentale, zona rămâne a fi una de tensiune majoră în regiune, soluţionarea căreia va depinde în mare măsură de deciziile marilor puteri.

            Al doilea conflict teritorial care uneşte atât actori interni cât şi din exterior este nodul sud-basarabean unde se intersectează interesele a 3 protagonişti locali: R. Moldova, comunitatea găgăuză şi comunitatea bulgară şi din exterior Turcia şi Bulgaria. Acest conflict îşi are originea la începutul sec. XIX-lea când autorităţile ţariste au susţinut şi încurajat populaţia teritoriului din sudul Basarabiei cu etniile turco-găgăuză , bulgară etc. Deşi ponderea acestora în structura etnică a populaţiei R. Moldova este nesemnificativă (găgăuzii constituie 3,5% şi bulgarii 2,0%  din populaţia republicii, 2004) minorităţile date pot crea dificultăţi mari geopolitice din mai multe considerente: ocupă teritorii compacte, din punct de vedere etnopolitic au o subordonare dublă, Comrat-Ancara şi Comrat-Moscova şi corespunzător Taraclia-Sofia, Taraclia-Moscova. Actualmente găgăuzii, în special, sunt marcaţi de o românofobie neîntemeiată dând dovadă în acelaşi timp de loialitate faţă de F. Rusă, limbei ruse conferindu-se statutul de limba de stat, instruirea  având loc în limba rusă, ceea ce de asemenea conferă conotaţii geopolitice. Prin acţiunile lor găgăuzii nu propagă naţionalismul găgăuz, ci unul prorus şi antimoldovenesc-antiromânesc, ceea ce crează disensiuni în teritoriu. Găgăuz-Yeri are o suprafaţă de 1847 km2 şi o populaţie de 155,7 mii locuitori, în cadrul autonomiei găgăuze ei constituie 78% din totalul populaţiei.

            Cât priveşte etnia bulgară, aceasta este şi mai puţin numeroasă. Bulgarii mult timp au rămas în afara unor conflicte active, manifestând o atitudine comparativ mai loială faţă de moldoveni. Disensiunile au apărut odată cu realizarea reformei teritorial-administrative (1998). Administraţia de la Taraclia a început să utilizeze formula etnică bulgară pentru a asigura menţinerea ei la putere antrenând în acest scop autorităţile bulgare de la Sofia, care au insistat asupra acordării unei autonomii administrative. Cazul Taraclia s-a transformat ulterior într-un conflict moldo-bulgar cu declaraţii dure între Chişinău şi Sofia. Bulgarii din judeţul Taraclia (actualmente raionul Taraclia) constituie doar 32 000 persoane (2004) fiind mai puţin de 2/3 pentru a putea pretinde la o autonomie administrativă. Din totalul de peste 80 000 de etnici bulgari care locuiec actualmente în R. Moldova doar 32 000 persoane locuiesc în raionul Taraclia, restul, adică 60% se află în afara raionului. Manifestarea naţionalismului bulgar este mult mai pasivă, dar problema în sine persistă, Taraclia fiind considerat un focar de instabilitate pasiv, care se poate activa în anumite condiţii şi de care trebuie să se ţină cont.

            Autonomiile culturale sus-menţionate sunt susţinute de către  unele forţe din F. Rusă pentru a submina caracterul unitar al R. Moldova, menţinându-le în sfera de interes rusesc.

  • § 2. Crearea complexului de ramuri ale economiei naţionale şi a spaţiului geoeconomic

 

Republica Moldova este o ţară săracă în resurse economice. Această situaţie a determinat, în mare măsură, formarea şi dezvoltarea economiei naţionale pe sectoare şi pe ramuri de activitate economică pe parcursul secolelor. Printre resursele importante ale teritoriului se numără condiţiile naturale favorabile dezvoltării agriculturii, remarcându-se calitatea condiţiilor agroclimaterice şi pedologice, resursele umane de forţă de muncă de o calificare relativ înaltă, nepretenţioasă şi uşor adaptabilă la noile condiţii social-economice, potenţialul tehnico-ştiinţific relativ înalt. Aceste avantaje sunt combătute în mare parte de lipsa resurselor naturale de importanţă strategică (în special cele energetice, dependenţa republicii  de importul acestora fiind de peste 95%), piaţa internă de desfacere mică,  la care se adaugă şi veniturile mici ale populaţiei, situaţie nefavorabilă pentru investiţiile străine, structura industrială precară moştenită din perioada sovietică, neadecvată potenţialului ei, infrastructura slab dezvoltată, precum şi un şir de probleme de ordin politic, social care luate împreună plasează R. Moldova în subsolul economic european. Situaţia de conjunctură a fost nefavorabilă în timp.

         După anexarea Basarabiei la URSS (28 iunie 1940) şi formarea RSS Moldoveneşti economia republicii treptat a fost integrată în complexul economic al URSS. În cadrul URSS, deşi a fost pusă baza industrializării, RSSM a fost supusă unei exploatări economice intensive, efectele economice, ecologice, sociale ale cărora sunt simţite până în prezent. Printre rezultatele pozitive înregistrate în perioada sovietică pot fi menţionate: dezvoltarea unei industrii multiramurale, de la industria alimentară şi uşoară s-a trecut la ramurile industriei grele, s-a creat o infrastructură de transport suficientă, au fost create premise importante pentru dezvoltarea sferei serviciilor, a crescut de asemenea, ponderea ramurilor, care determină PTŞ (electroenergetica, industria constructoare de maşini, industria chimică). După volumul producţiei globale, în ansamblu şi după valoarea fondurilor fixe, RSSM ocupa poziţia a şasea în URSS. S-a dezvoltat pe larg complexul interramural, în care cel agroindustrial ocupa prima poziţie. Către sfârşitul anilor ′80 RSSM, în cadrul fostei URSS, furniza 3,4% din zahărul tos (locul 4), 4,5 % din uleiul vegetal (locul 4), 6% din legume (locul 5), 10% din conservele de fructe şi legume (locul 4), 16% din sucurile naturale (locul 3), 27% din struguri (locul 2) şi 40% din tutunul fermentat (locul 1), deţinând numai 0,15% din teritoriu şi 1,5% din populaţia URSS. Industria era reprezentată de circa 1500 de întreprinderi, asociaţii de producţie şi se caracteriza prin formarea unor complexe intraramurale şi concentrarea în centre şi noduri industriale.

            În pofida acestor realizări, aparent semnificative, economia moldovenească de tip socialist n-a mai putut funcţiona mult timp, cauzele fiind atât de ordin intern cât şi extern:

  • peste 1/3 din potenţialul industrial a fost concentrat în stânga Nistrului, aici fiind construită şi principala centrală electrică de la Dnestrovsc, care dădea 84% din energia produsă în republică, făcând dependentă economia republicii de spaţiul geoeconomic controlat de autorităţile regimului separatist;
  • baza industrială a fost pusă pe seama întreprinderilor mari şi foarte mari (gigante) ale industriei grele, puţin flexibile într-o economie concurenţială, în plus multitudinea de întreprinderi ale complexului militar-industrial sovietic le-a făcut nefuncţionale după dezmembrarea URSS;
  • dezvoltarea unor ramuri industriale care funcţionau în baza materiilor prime importate în proporţie de 50-100% sau consumatoare de mari cantităţi de energie electrică. Scumpirea combustibililor şi a energiei electrice le-a făcut neconcurenţiale, fiind necesară o restructurare, reprofilare, reconversiune lucru care a întârziat mult, determinând declinul profund în industrie;
  • din punct de vedere structural industria republicii era orientată către piaţa unională, iar relaţii economice externe veritabile practic nu existau, deoarece doar 5% din producţia moldovenească era destinată pieţelor extraunionale şi acestea erau sub controlul centrului;
  • sistemul economic era unul de tip închis, neadaptat DIM, Republica Moldova fiind izolată completamente de procesele economiei internaţionale;
  • Datorită faptului că economia republicii se baza pe tehnologii învechite de tip sovietic cheltuielile de energie, carburanţi şi materie primă la o unitate de producţie erau de 3-4 ori mai mari decât în statele Occidentale;
  • În promovarea conceptului de industrializare forţată din perioada postbelică nu s-a ţinut cont de lipsa mai multor resurse minerale industriale, deficitul de apă, lipsa totală a combustibililor, deficitul terenurilor agricole corespunzător densităţii populaţiei etc. Toate aceste fenomene în condiţiile unei gospodăriri nechibzuite au avut drept consecinţă agravarea situaţiei ecologice în toate sferele economiei şi în viaţa populaţiei.

Aceste şi alte carenţe au fost însoţite şi de o ideologie supradimensionată care a influenţat mult mentalitatea populaţiei, care avea să fie impedimentul principal în realizarea reformelor adiacente unei economii de piaţă în construcţie în perioada postsovietică.

            Pe lângă industrie şi agricultura a suferit transformări radicale în perioada postbelică. În anii 1949-1950 a avut loc colectivizarea forţată a gospodăriilor individuale ţărăneşti pe bază de proprietate colectivă de stat. Dezvoltarea sectorului agrar în această perioadă a fost însoţit de un şir de fenomene negative: caracterul intensiv al dezvoltării agriculturii a condus la agravarea echilibrului ecologic, la scăderea randamentelor naturale a terenurilor agricole, la supraexploatarea şi suprachimizarea solurilor.

            În perioada de tranziţie volumul producţiei industriale s-a micşorat foarte mult atingând 40% comparativ cu nivelul anului 1990. Micşorarea volumului producţiei industriale a avut loc în toate subramurile. Analizând producţia industrială pe ramuri observăm o creştere a ponderii electroenergeticii, a industriei alimentare şi a industriei sticlei care deţin circa 70% din totalul producţiei industriale, celelalte ramuri consemnând o diminuare considerabilă a ponderii lor comparativ cu anul 1990.

  • § 3. Relaţiile economice externe – semnificaţii geoeconomice

Relaţiile economice externe (REE) au o importanţă foarte mare pentru economia naţională întrucât onomică

  1. Moldova este un stat de dimensiuni mici, iar condiţiile de autarhie sau izolare sunt inadmisibile având şi un potenţial redus natural, o piaţă de desfacere mică, ceea ce cauzează dependenţă mare de comerţul exterior. În cadrul REE rolul principal îi revine comerţului exterior. Până în anii ′90 ai secolului trecut relaţiile economice  ale RSSM erau aproape în exclusivitate cu republicile din fosta URSS. Dezintegrarea URSS şi desfiinţarea CAER-ului a determinat reducerile foarte mari ale volumului comerţului exterior, fiind însoţite şi de înrăutăţirea situaţiei social – economice la începutul perioadei de tranziţie. Începând cu anii ′90 ai sec. XX şi până în prezent comerţul exterior a evoluat foarte mult atât din punct de vedere structural, cât şi spaţial, orientarea geografică modificându-se esenţial.

În perioada de tranziţie a crescut numărul ţărilor aflate în relaţii  de cooperare şi colaborare economică cu R. Moldova: de la 42 de state în 1992, la peste 140 state in prezent. Cele mai importante grupe de state în comerţul exterior sunt:  Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi Uniunea Europeană.

Ţările comunităţii statelor independente (CSI) au pondera cea mai mare în comerţul exterior al Republicii Moldova. Pondera comerţului exterior cu ţările CSI  au crescut uşor de la 68,9 % în anul 1992 până la 72,0 %  în anul1994 ca apoi să scadă până la 42,5 % în 2000 ( nivelul cel mai redus cu acest grup de state) după care a crescut uşor la 46,4 % în anul 2003 şi 43,2 în 2004. Principalii parteneri comercial sunt Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus care deţin cca. 95-97% din totalul comerţului cu ţările CSI. De altfel, dependenţa foarte mare de ţările CSI este una dintre trăsăturile de bază ale comerţului exterior al R. Moldova. Comerţul exterior cu aceste state are, atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele constau în: specializarea diferită a R. Moldova comparativ cu majoritatea statelor CSI, condiţiile tehnice, de producţie şi standardele unice, existenţa unei reţele de transport, comunicaţii comune cu  statele comunitare, păstrarea pieţei de desfacere tradiţionale, piaţă pe care produsele moldoveneşti sunt cunoscute şi care nu solicită cheltuieli  suplimentare de  promovare, piaţă care nu este foarte exigentă pentru produsele moldoveneşti, care nu  întrunesc, în mare parte, condiţiile standardelor  înalte. Dezavantajele constau în: mecanismul imperfect de reglare a  acordurilor interguvernamentale, lipsa garanţiilor din partea Guvernului privind îndeplinirea lor. Influenţa negativă asupra nivelului de executare a acordurilor interguvernamentale se manifestă prin  incapacitatea de plată a agenţilor economici, preţurile înalte la materie primă şi producţie, limitarea cu caracter tarifar şi netarifar în circulaţia mărfurilor etc. În plus, dependenţa prea mare în desfacerea mărfurilor şi în importurile materiilor prime şi a energiei reprezintă un factor de risc economic major. Conform estimărilor făcute o limită acceptabilă pentru export/importul unui produs pe o piaţă nu trebuie să  întreacă 30%. Republica Moldova exportă între 50-95% din produsele vinicole, băuturile ţări, tutunuri brute şi neprelucrat, zahăr, produse ale regnului vegetal majoritatea fiind orientate către piaţa rusă. Şi la import dependenţa foarte mare de această piaţă, în mod special combustibil şi surse energetice, face vulnerabilă securitatea economică a R. Moldova. În acest context reorientarea comerţului exterior rămâne a fi una dintre problemele esenţiale geoeconomice.

  1. Moldova după obţinerea independenţei a căutat să-şi diversifice pieţele de desfacere, una dintre acestea fiind piaţa Uniunii Europene (UE). În vederea intensificării relaţiilor economice cu statele UE, la 28 noiembrie 1994 a fost semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) între R. Moldova şi statele UE, intrat în vigoare la 1 iulie 1998. În prezent relaţiile economice cu această grupare sunt definite de Planul de Acţiuni Republica Moldova-UE, documentul politic de bază care stabileşte cadrul general de colaborare şi care are ca prevederi de bază facilitarea investiţiilor şi comerţului, susţinerea reformelor structurale şi crearea condiţiilor necesare pentru stabilirea unei Zone de Liber Schimb între UE şi R. Moldova. Acest plan însă nu are referinţă la preaderare sau aderare la UE, deşi forţele politice actuale se pronunţă pentru integrarea UE. Toate aceste acorduri au avut o influenţă benefică asupra evoluţiei comerţului R. Moldova cu UE. Astfel, ponderea UE s-a majorat în prezent la 32,9,6%  din totalul comerţului exterior (tab.3). Principalii parteneri ai R. Moldova în cadrul UE  sunt: Germania, Italia, România, Franţa, Austria. R. Moldova exportă în cantităţi mari în UE articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte fabricate în lohn, piei de bovine brute şi depilate, seminţe de floarea-soarelui, miez de nucă, orz, suc de fructe concentrat, textile, porumb, iar importul ţine de produse ale industriei constructoare de maşini şi chimică. Exporturile includ un număr redus de produse cauza fiind competitivitatea redusă a mărfurilor moldoveneşti, standartizarea şi certificarea diferită. Comerţul limitat cu ţările UE este determinat de structura economică a R. Moldova şi specializarea similară agro-alimentară. Astfel, ratele de aprovizionare ale UE cu materia primă agricolă depăşesc 100% la majoritatea produsului care reprezintă structura exportului R. Moldova: grău-112%, zahăr-130%, vin-106%, toate produsele lactate etc. La unele categorii de produse agricole piaţa comunitară este deficitară: a seminţelor şi uleiurilor de floarea-soarelui - respectiv 61% şi 34%, a cărnii de bovine şi caprine – 84%, a porumbului – 98%, a boabelor şi uleiului de soia – respectiv, 7% şi 10%. Din păcate aceste produse sunt şi în atenţia concurenţilor potenţiali ai R. Moldova – România, Ucraina, Bulgaria, Polonia, din aceste considerente nu putem să ne aşteptăm la o creştere substanţială a comerţului cu statele membre UE.

   O altă grupă de state cu care R. Moldova întreţine relaţii economice sunt cele din Europa Centrala şi de Est. În intervalul 1992-2005 valoarea comerţului exterior al R. Moldova cu ţările Europei Centrale şi de Est a înregistrat fluctuaţii cu tendinţe de creştere (tab. 4). Principalii parteneri din această regiune sunt România, Bulgaria, Ungaria, Lituania care au devenit deja membri ai UE. În relaţiile cu alte ţări ale lumii se evidenţiază SUA, care are o pondere de 3,1% în 2003, dar proximitatea geografică mare face limitat comerţul cu prima putere economică din lume.

           Tabela 3.

Orientarea geografică a exportului R. Moldova în anii 1992-2005  (%)

           

 

1992

1995

2000

2001

2002

2003

2004

Total

100

100

100

100

100

100

100

Ţările CSI

64,6

62,6

56,6

61,0

54,5

53,6

43,2 

Ţările UE

2,3

11,6

21,7

21,3

22,3

23,3

32,9 

Ţările Europei Centrale şi de Est

28

18,7

13,4

10,9

13,8

15,7

11,3 

Alte ţări

5,1

7,1

6,3

6,8

9,4

7,4

12,6 

        Sursa: Anuar statistic de comerţ exterior al R. Moldova 1995 – 2000, Anuarul statistic al R. Moldova, 2005.

      

Un rol important în REE, din care se poate aprecia situaţia geoeconomică a R. Moldova o reprezintă şi investiţiile străine. Spaţiul geoeconomic al R. Moldova deocamdată nu este unul atractiv pentru investiţiile străine, considerate actualmente motorul dezvoltării economice, din mai multe considerente: dimensiunea mică a pieţii interne, instabilitatea politică şi economică, structura economică precară, presiunea administrativă, neadecvată potenţialului ei etc. Nici chiar puţinile avantaje pe care le are, cum ar fi: poziţia geografică de tranzit avantajoasă, costul mic al forţei de muncă, al arendei terenurilor, legislaţia atrăgătoare, condiţiile naturale favorabile nu sunt convingătoare pentru investiţiile mari şi investiţiile strategice.

Astfel, la 1 ianuarie 2005 investiţiile străine directe au însumat 790,4 mil. $.               Principalele ţări investitoare care îşi manifestă interesul în R. Moldova sunt Federaţia Rusă, Spania, SUA etc. (tab. 5).

Tabela 5.

Primele zece state investitoare în economia R. Moldova (până în 2005)

 

Nr.

Ţara

mil.$

Ponderea

1

F.Rusă

158,2

24,9

2

Spania

102,7

16,1

3

SUA

101,2

15,9

4

Olanda

50,6

8,0

5

Elveţia

33,7

5,3

6

Germania

24,1

3,8

7

România

18,8

3,0

8

Franţa

18

2,8

9

M.Britanie

12,4

1,9

10

Luxemburg

10,2

1,6

                       Sursa: BNS

Pe lângă volumul restrâns al investiţiilor, tabloul geografic al acestora atestă prezenţa majoră a F. Ruse cu circa 1/4 din total, investitorii ruşi deseori fiind favorizaţi prin crearea unor condiţii mai avantajoase în cadrul tenderelor internaţionale ca instrument de atragere al investiţiilor. Spania cu investitorul strategic „Iunion Fenosa” se află printre satele cu cele mai mari investiţii, precum şi SUA - care se remarcă printr-o politica investiţională de expansiune în lume. Un rol modest îl are România cu doar 3% din totalul investiţiilor, pondere parţial justificată dacă ţinem cont de puterea economică a acesteea. În prezent numărul întreprinderilor cu capital mixt (joint ventures) este de peste 100, unele dintre ele fac parte din principalii contribuabili la bugetul de stat: Vitanta Intravest, Fabrica de lactate Hînceşti „Alba”, societăţile „Voxtel”, „Moldcell” etc.

 

[1] Misiunea şi-a început activitatea pe 30 noiembrie 2005, la solicitarea Preşedinţilor Moldovei si Ucrainei, si reprezintă o autoritate consultativa si tehnica, înfiinţată pentru conlucrarea cu Moldova si Ucraina in vederea armonizării standardelor şi procedurilor de management al frontierei în conformitate cu normele UE. Misiunea este prevăzuta pe un termen de 2 ani, are oficiul principal la Odesa şi alte 7 oficii de campanie, inclusiv 3 - pe teritoriul Moldovei. Efectivul Misiunii este compus din 158 de persoane, inclusiv 101 experţi internaţionali din 16 tari ale UE si 3 tari din CSI.