Tipărire
Categorie: Relații internaționale
Accesări: 130
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În funcţie de poziţia şi rolul pe care actorii o au în structura  relaţiilor internaţionale,  într-o situaţie geopolitică pot fi întîlnite mai multe categorii de actor Michael Mann defineşte actorul după tipul de reţea socio-spaţială al interacţiunii umane. Din această perspectivă el distinge cinci astfel de reţele: locale; naţionale; internaţionale; transnaţionale; şi globale. Fiecăre din aceasta dă naştere la un tip aparte de actor în mediul internaţional Timothy Luke şi Volker Ritterger cred că atributul suveranităţii este mai edificator în a identifica trăsăturile esenţiale ale actorilor în noul mediu internaţional.

Actorii pot fi subiecţi înzestraţi cu suveranitate de stat, ale căror acţiuni sunt limitate de rigorile suveranităţii, şi subiecţi fără suveranitate, mult mai liberi în mişcările lor în sistemul relaţiilor internaţionale.

În acţiunea geopolitică până la sfârşitul secolului al XIX-lea, statele, indiferent de mărimea lor, au fost principalii actori care în istoria relaţiilor internaţionale şi-au disputat sau armonizat interesele într-un spaţiu sau altul.

Interdependenţele care s-au creat în lumea postindustrială, diminuarea capacităţii de adaptare la provocările secolului al XX-lea au determinat pe unii analişti să considere că, în ceea ce priveşte statele, acestora li s-a îngustat mult sfera de acţiune ca actori principali ai sistemului relaţiilor internaţionale Schimbările de esenţă care s-au produs în societatea postindustrială au făcut ca statul să nu mai fie singurul actor care să furnizeze cetăţeanului securitate, bunăstare şi alte servicii care tin de civilizaţia secolului XXI

Astfel unii analişti cred că statul nu mai poate reacţiona eficient la unele "agresiuni" venite din exterior. Aceştia se întreabă uneori: "Care naţiune poate să-şi apere frontierele împotriva bolilor, rachetelor balistice, traficului de droguri sau transmiterii de imagini subversive? Care naţiune poate să-şi protejeze aerul şi apa împotriva ploii acide purtate peste Canada sau împotriva norului radioactiv care înaintează spre vest dinspre Cernobîl? Care naţiune poate să-şi protejeze moneda împotriva speculaţiilor păgubitoare de pe pieţele monetare ale lumii ?" Soluţia o văd în acordarea a cît mai multe din atributele fundamentale ale statului actorilor nonstatali.

Competitorii statelor în relaţiile internaţionale tind să li se substituie tot mai mult şi în ceea ce priveşte un atribut ce era exclusiv al statelor-suveranitatea asupra spaţiului. Companiile transnaţionale Sony, Toyota şi Tomitomo controlează arii intinse din spaţiul comercial si al vieţii de familie din SUA. Firmele financiare japoneze au cucerit Hawaii în 1980 în modalităţi de control pe care militariştii de la jumătatea secolului trecut nici nu puteau să viseze.

Robert D. Kaplan arăta că numărul actorilor nonclasici care şi-au impus propriile reguli în aşa zise spaţii private a crescut vertiginos. Dacă la sfîrşitul deceniului şapte numărul "comunităţilor rezidenţiale cu perimetre apărate, construite de corporaţii" era de de o mie, la mijlocul anilor ’80  acestea au ajuns la peste 80 de mii Acestea au locuri de promenadă cu reguli proprii şi forţe de securitate deosebite de cele publice aflate sub controlul statului, cluburi şi spaţii comerciale, suburbii diferite de străzile publice. Această situaţie a fost facilitată de creşterea fără precedent a cyber-space-ului dar şi de unele evoluţii inacceptabile, din perspectiva filozofiei drepturilor omului şi a regimului de democraţie liberală a unor state care au fost încadrate în ceea ce specialiştii denumesc "rogue states" sau "failed states" Ţări precum Corea de Nord, Iranul sau Siria au fost calificate ca fiind un pericol pentru vecinii lor dar şi pentru comunitatea internaţională prin politica pe care o promovează în mediul internaţional şi proliferarea armelor de distrugere în masă.

Alte state datorită încapacităţii de a administra putera şi a controla spaţiul de suveranitate au devenit pure ficţiuni pe harta politică a lumii. Unele, cum ar fi Somalia sau Republica Democratică Congo, au încetat practic să mai existe. Spaţiul lor de suveranitate a devenit o sursă de ameninţări la adresa stabilităţii internaţionale datorită anarhiei politice şi a incapacităţii veunui actor intern de a controla situaţia şi a se putea impune în relatiile cu alte state. Pîrghiile de administrare a puterii politice au fost "privatizate" de grupuri rivale. In Gongo de exemplu , politia s-a transformat în bande de jefuitori iar unităţile militare actionează pentru a impune afacerile propriilor comandanţi.

Resursele multor ţări din Lumea a Treia sint insuficiente pentru întreţinerea unui aparat de stat modern. Marea masă a populaţiei este prea săracă pentru a putea plăti impozitele necesare întreţinerii aparatului de administrare a puterii politice şi economice, iar cei bogaţi se sustrag prin intermediul corupţiei care este politică de stat. Aceste ţări se încadrează în ceea ce unii analişti numesc "state criminale", "state prăbuşite" „rogue statea”, etc.

Potrivit organizaţiei "The Fund for Peace" în anul 2004 existau peste 70 de state care ,potrivit unor indicatori proprii de analiză, se incadrau, în grade diferite, în categoria statelor prăbuşite Intersant este faptul ca pe această listă apar state care, în sensul clasic al analizei sistemului internaţional sint actori importanti ,cum ar fi Brazilia, China , Pakistan sau chiar Federaţia Rusă.

Aceste fenomene au determinat analiştii şi specialiştii relaţiilor internaţionale să se aplece cu maximă atenţie asupra scimbărilor care au loc astăzi în ceea ce priveşte locul şi rolul actorilor în mediul internaţional. Disputa cea mai aprinsă este legată de răspunsul care se dă la întrebarea: este statul într-adevăr în declin?

Răspunsurile nu sînt nici simple şi nici uşor de dat. Un grup important de analisti consideră că statul va continua să fie actorul cel mai important al sistemului internaţional contemporan Paul Hirst consideră că rolul statului va creşte in mediul internaţional contemporan chiar dacă actorii nonstatali vor continua să sporească. Statul in raport cu ceilalţi actori are cîteva atribute esenţiale; este exclusiv teritorial şi defineşte cetăţenia; este o sursă fundamentală de responsabilitate pentru un anumit teritoriu; statele detin monopolul asupra mijloacelor de violenţă numai în interiorul propriilor graniţe.

 Un alt cercetător Michael Zurn arată că şi in cîmpul relaţiilor internaţionale statul continuă să fie actorul dominant. In totalul schimburilor economice internaţionale statul deţine 83% şi doar restul revenind celorlalţi actori. În ceea ce priveşte furnizarea de securitate la nivel local şi regional este actorul dominant indiscutabil chiar dacă în ultimul timp a crescut şi rolul NATO în acest sens.

Statul este cel care în ultimii ani şi-a asumat responsabilitatea protejării mediului şi eliminarea ameninţărilor de ordin ecologic Catastrofele produse de tsunami în decembrie 2004 în Asia de Sud-Est şi de uraganul Katrina în august 2005 au arătat că neintervenţia promptă a statului a avut consecinţe nefaste. Actorii nonstatali nu au avut mijloacele şi instrumentele legitime de a interveni.

Deşi au crescut numarul înţelegerilor dintre state pentru a acţiona concertat în protejarea mediului înconjurător unii specialişti apreciază că se face puţin  în acest sens. „Studiile ambientale aplicate, afirmă Robert D. Kaplan, suprasaturate de jargon tehnic” stau abandonate pe birourile experţilor în afaceri externe. „E timpul să înţelegem mediul înconjurător drept ceea ce este el de fapt: chestiunea de securitate a secolului XXI. Impactul politic şi strategic al populaţiilor dezlănţuite, răspîndirea bolilor, despădurirea şi eroziunea solului, secarea apei, poluarea aerului şi probabil, creşterea nivelului apei mărilor în regiuni critice şi suprapopulate ca delta Nilului şi Bangladesh- urmări care vor conduce la migraţii masive iar mai apoi la conflictede grup.

Statele continuă să rămînă principalul loc de identificare şi solidaritate pentru majoritatea cetăţenilor lor. ONG-urile şi alti actori nonstatali pot să critice organismeţe supranaţionale şi să atragă atenţia asupra anumitor subiecte ,dar au o legitimitate redusă Ele se reprezintă pe sine şi pe proprii membrii. Astfel, FMI poate acţiona nu doar pentru că guvernele îşi doresc cu disperare să obţină un împrumut, ci pentru că vor fi susţinute de statele care furnizază cea mai mare parte a fondurilor sale.

Statele intervin tot mai des în modelarea economiilor, investiţiilor, consumului, cât şi în finanţarea unor sectoare industriale sau revigorarea altora mai vechi, în funcţie de conjuncturile interne sau externe, pentru a face faţă procesului de internaţionalizare a pieţei şi a sistemelor bancare

Aceste tendinţe au fost confirmate de cercetările efectuate de profesorul Anthony D. Smith de la London School of Economic. El susţine că “este prematur să considerăm naţionalismul doctrină muribundă a erei moderne, care va fi înlocuită, în scurtă vreme de organizaţii economice supranaţionale, de omogenizare a culturii şi de declinul statului-naţiune. Atît timp cît frontierele teritoriale rămîn la baza distribuţiei autorităţii politice în lume, statul va fi un actor important

Tendinţele de creştere/descreştere a rolului de actor de prim rang al statelor în geopolitica de astăzi nu sunt absolute şi nici măcar uniforme la scară planetară. Se poate spune că asistăm la sfârşitul secolului al XX-lea la o dublă dinamică în ceea ce priveşte statul: de creştere şi de descreştere a rolului său în câmpul relaţiilor internaţionale.

Descreştere pentru că interdependenţele de toate felurile - economice, politice, cultural-spirituale - vor continua să crească şi astfel se va limita tot mai mult sfera de acţiune a statului Din această perspectivă statul nu este decît principalul rău al istoriei. Analiştii cred că încă nu sunt cunoscute toate consecinţele pe care le are migraţia capitalurilor şi a bazelor industriale dintr-o zonă sau alta asupra statelor, ca entităţi suverane - actori - în viaţa internaţională. Automobilele Honda fabricate în SUA, de exemplu, sunt americane sau japoneze? Are acest lucru importanţă pentru consumator ?

Pe de altă parte, creşterea rolului de actor decisiv al statului este determinată de aspiraţia unor mari mase de oameni de a avea un stat. În lume există aproximativ 5 000 de popoare şi naţiuni, în timp ce ONU cuprinde doar 179 de state. Exemplul semnificativ este cel al kurzilor, un popor de peste 20 de milioane, ce se află în interiorul a trei state fără ca el să aibă propriul organism statal. În ianuarie 1991, reprezentanţii a 35 de popoare şi naşiuni s-au constituit într-o organizaţie a Popoarelor non-reprezentante (UNPO) cu sediul la Geneva, pentru a atrage atenţia opiniei publice internaţionale asupra aspiraţiilor legitime de a avea un stat propriu

Statul este cel care în mediul internaţional îşi asumă respectarea unor minime reguli şi principii de drept în ceea ce priveşte comportamentul. In raport cu proprii cetăţeni poate fi controlat iar pe de altă parte este legitim să le reprezinte interesele în momentul cînd actorii nonstatali le încalcă drepturile.

Logica unui cîştig rapid şi imediat ghidează comportamentul actorilor comerciali, financiari,etc Oricare ar fi preferinţele conducătorilor lor şi oricît de interesaţi ar fi aceştia  să ofere condiţii de lucru decente angajaţilor, ei sîn constrînşi de concureţă la măsuri care să afecteze întersele angajaţilor. Cine le apără aceste interese dacă statul dispare ca actor din mediul internaţional?

Aceeaşi logică ar putea să determine firmele comerciale să vindă tehnologie şi informatică în state prăbuşite sau criminale, iar acestea să construiască arme de nimicire în masă cu care să pună în pericol securitatea regională sau chiar globală. Cine ar controla legalitatea activităţilor comerciale şi moralitatea acestor actori nonstatali dacă statul şi-a consumat resursele de existenţă ca formă de organizare politică a unei comunităţi umane?

Pe de altă parte, rolul încă predominant al statelor ca actori ai fenomenului geopolitic este ilustrat şi de creşterea preponderenţei SUA în politica mondială după încheierea războiului rece, sau a Germaniei pe continentul european. Fostul şef al Comitetului Mixt al Şefilor de Stat Major şi fost asistent al preşedintelui american în problemele de apărare Colin L. Powel, în cadrul unui seminar organizat de National Defence University în anul 1991, afirma că "după o jumătate de secol de luptă titanică împotriva fascismului şi comunismului America şi-a găsit locul în lume dincolo de limitele naturale ale teritoriului naţional" şi că SUA va confirma speranţele oamenilor de "a exercita în mod angajant rolul de lider pe care şi l-a asumat"

Nu puţini sînt aceia care consideră că rolul statului se va diminua foarte mult. Unul dintre cunoscuţii anlişti singaporezi şi om politic totodată, Geoerge Yeo crede că sub impactul informaţizării şi al urbanizării "statele-naţiune vor mai exista încă, dar un număr tot mai mare de chestiuni politice va trebui să fie rezolvate la nivel municipal. Se vor crea noi modele de competiţie şi cooperare, asemănătoare cu situaţia Europei dinaintea epocii statelor-naţiune...Autorităţile nationale nu vor dispărea, ci vor slăbi"