Activitatea Misiunii OSCE în Republica Moldova în perioada anilor 1993 – 2009

Printre activităţile deosebit de importante ale Misiunii OSCE în Republica Moldova, după cum am menţionat deja, un loc aparte revi­ne acordării serviciilor de consultanţă şi a celor ale experţilor privind elaborarea unui statut special pentru Transnistria. Misiunea a elaborat primul concept de statut pentru regiunea transnistreană deja în noiem­brie 1993. Proiectul prevedea, potrivit autorilor, să constituie „o bază pentru negocieri între cele două părţi aflate în conflict”; regiunea în cauză urma să obţină un „statut special” în urma „distribuirii echi­librate” a prerogativelor între Centru şi administraţia de la Tiraspol. Împuternicirile respective erau clasificate în trei categorii: prerogative exclusive ale Centrului; prerogative exclusive ale Regiunii; preroga­tive mixte. Prerogativele exclusive ale Centrului includeau: cetăţenia (unică moldovenească), atributele de stat şi imnul, politica externă, apărarea, serviciul de securitate, politica monetară. Prerogativele ex­clusive ale Regiunii includeau: organizarea de sine stătătoare în cadrul unui sistem regional convenit a structurilor administrative şi a organe­lor puterii, legislaţia regională, bugetul regional, simbolurile regionale (folosite de rând cu cele de stat), educaţia, cultura.

Majoritatea prerogativelor urmau să fie cele mixte: limba (Centrul stabileşte ,,limba de stat”, iar Regiunea specială – limbile regionale ofi­ciale suplimentare); finanţele (serviciul fiscal unic cu o direcţie regio­nală); economia (legislaţia centrală de bază, politica macroeconomică centrală cu autoguvernare economică la nivel regional şi local, dreptul regiunii de a face comerţ exterior direct); poliţia (poliţie criminală, centrală, poliţie regională); sistemul judecătoresc (sistem judecătoresc regional cu o instanţă regională supremă de justiţie subordonată Curţii

Constituţionale a Moldovei). Se propunea, de asemenea, asigurarea unei reprezentări proporţionale a Transnistriei în Parlamentul Repu­blicii Moldova şi în alte instituţii-cheie centrale, precum instanţele supreme de justiţie şi unele ministere.

Propunerile şi sugestiile Misiunii OSCE în Moldova cu privire la statutul special al raioanelor din stânga Nistrului (Transnistria) urmau să servească drept „bază pentru negocieri între cele două părţi aflate în conflict”, scopul final fiind crearea „Regiunii Speciale Transnistria ca parte inalienabilă a Republicii Moldova cu un grad considerabil de autoguvernare”. Statutul în cauză trebuia stabilit în baza unui acord între ambele părţi cu sprijinul OSCE, stabilit prin legislaţia Moldovei şi garantat prin prevederile noii Constituţii. Deşi concepţia statutului special al Transnistriei, elaborată de Misiunea OSCE, nu a fost ac­ceptată imediat şi necondiţionat de către Chişinău şi Tiraspol, pentru că, în opinia unora, dădea „prea multe libertăţi” regiunii, iar în opinia altora – „prea puţine”, ea a trasat direcţiile şi subiectele principale pentru discuţiile şi negocierile ulterioare. Majoritatea recomandărilor, sugestiilor şi raţionamentelor formulate în raport au fost preluate şi dezvoltate practic de către toţi actorii implicaţi în proces, acestea fiind reflectate în diferite redacţii şi abordări în multiplele proiecte, scenarii, planuri, înţelegeri, acte oficiale şi alte documente elaborate mai târziu [10, p.157-159].

Referitor la implicarea structurilor centrale ale OSCE în reglemen­tarea problemei transnistrene, vom menţiona că acesteia i-a fost acor­dată o atenţie permanentă. Deja la reuniunea Consiliului de Miniştri al OSCE de la Roma (30 noiembrie – 1 decembrie 1993), în deci­zia finală părţile implicate erau îndemnate să accelereze negocierile privind acordarea unui statut special raioanelor de est ale Republicii Moldova, „în contextul independenţei, suveranităţii şi integrităţii teri­toriale a ţării”, să accelereze procesul de negocieri privind retragerea neîntârziată, ordonată, completă şi necondiţionată a trupelor ruse, să se faciliteze activitatea Misiunii OSCE în Moldova, permiţându-se urmărirea îndeaproape a negocierilor, participarea activă la sesiunile CUC, deplasarea liberă în Zona de Securitate.

În decizia Summitului OSCE de la Budapesta (decembrie 1994) a fost salutată activitatea Misiunii OSCE în Republica Moldova şi sem­narea Acordului moldo-rus din 21 octombrie 1994 cu privire la retra­gerea trupelor ruse din Moldova; părţile au fost îndemnate să pună în vigoare Acordul cât mai curând posibil. OSCE a propus Misiunii sale în Moldova să urmărească îndeaproape implementarea Acordului mol- do-rus din 21 octombrie 1994, subliniindu-se că retragerea trupelor şi găsirea unei soluţii pentru raioanele de est ale Republicii Moldova vor fi două procese paralele, care nu se vor împiedica reciproc. La Sum- mitul OSCE de la Lisabona (decembrie 1996) a fost reiterată poziţia vizavi de problema retragerii neîntârziate, ordonate şi complete a tru­pelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în baza Acordului din 21 octombrie 1994 şi reconfirmate angajamentele Misiunii OSCE de a urmări îndeaproape implementarea acestuia, precum şi participarea Misiunii în reglementarea situaţiei din estul Republicii Moldova.

La reuniunea ministerială a OSCE de la Oslo (2-3 decembrie 1998) a fost adoptată o amplă decizie cu privire la Republica Moldova. În ea miniştrii din statele membre constatau că nu există progres în negoci­erile privitoare la statutul regiunii transnistrene şi au chemat la revigo­rarea acestor negocieri, prin intermediul Misiunii OSCE în Republica Moldova şi al mediatorilor. Miniştrii au insistat, de asemenea, asupra implementării complete a deciziilor relevante ale OSCE, exprimân- du-şi îngrijorarea faţă de lipsa de progres în procesul de retragere a trupelor ruse dislocate în Moldova, fiind de acord că evacuarea ar­mamentului, echipamentului, muniţiilor şi a altui patrimoniu militar rusesc dislocat în raioanele de est trebuie să fie primul pas în această direcţie. În scopul redresării situaţiei create, miniştrii au propus un şir de măsuri concrete [5].

Summit-ul OSCE de la Istanbul (18-19 noiembrie 1999) a fost de o importanţă aparte pentru Republica Moldova. Astfel, participanţii au constatat că în reglementarea problemei transnistrene nu au fost înre­gistrate rezultate semnificative în elaborarea statutului Transnistriei, iar rezolvarea acestei probleme trebuie să asigure suveranitatea şi inte­gritatea teritorială a Republicii Moldova. Administraţia de la Tiraspol, alături de alte părţi, a fost chemată să continue procesul de negocieri şi să dea dovadă de voinţă politică pentru a identifica soluţia rapidă de eliminare a cauzelor conflictului.

La Summit a fost apreciată contribuţia mediatorilor – Rusiei, Ucrainei şi OCSE – în procesul de negocieri privind statutul viitor al Transnistriei în componenţa Republicii Moldova. Ţările participante la OSCE, „amintind despre deciziile întâlnirilor la nivel înalt de la Bu­dapesta şi Lisabona, precum şi ale reuniunii ministeriale de la Oslo, au declarat din nou că aşteaptă evacuarea rapidă, organizată şi completă a trupelor ruse din Moldova. ..Participanţii au salutat angajamentul Federaţiei Ruse de a încheia evacuarea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova către sfârşitul anului 2002″. De asemenea, a fost salutată şi disponibilitatea Republicii Moldova şi a OSCE de a contri­bui la acest proces, în măsura posibilităţilor lor [7]. Importanţa acestei decizii consta în faptul că pentru prima dată într-un cadru multilateral, de comun acord cu Federaţia Rusă, au fost fixate date concrete pri­vind retragerea trupelor ruse din Republica Moldova. Totodată, Rusia şi-a asumat angajamentul asupra retragerii din ţara noastră, în baza documentului internaţional obligatoriu, precum este Tratatul Forţelor Armate Convenţionale în Europa (FACE), a armamentului ce cădea sub incidenţa acestuia. Nu mai puţin important este că pe parcursul negocierilor şi adoptării documentelor Summitului retragerea comple­tă a trupelor ruse din Republica Moldova nu a fost condiţionată de reglementarea politică a conflictului transnistrean.

După cum este cunoscut, retragerea trupelor şi a armamentului ru­sesc din Transnistria a fost stopată după anul 2003, deoarece Moscova era nemulţumită de neacceptarea de către Chişinău, în toamna acelu­iaşi an, a aşa-numitului „Memorandum Kozak”, care prevedea fede­ralizarea Moldovei, cu păstrarea unei baze militare ruse până în anul 2020. Însă, şi în aceste condiţii Misiunea OSCE în ţara noastră şi-a continuat activitatea, contribuind la menţinerea dialogului între părţi, pentru continuarea negocierilor şi identificarea unor soluţii acceptabi­le în reglementarea conflictului. În anul 2004 a apărut o criză cauzată de acţiunile represive ale autorităţilor de la Tiraspol împotriva a 8 şcoli cu predare în grafie latină din Transnistria, care se aflau sub jurisdicţia Ministerului Educaţiei de la Chişinău. Din acel an Misiunea exercită şi monitorizarea funcţionării acestor şcoli, acţionând în calitate de me­diator între părţi pentru rezolvarea problemelor existente şi preîntâm­pinarea altor situaţii de criză. Misiunea acordă asistenţă în problemele ce ţin de asigurarea libertăţii mass media, ocrotirea persoanelor supuse torturii de pe ambele maluri ale Nistrului, precum şi realizarea altor reforme democratice în Moldova.

Misiunea a devenit forţa motrice în asigurarea continuării contac­telor în formatul „5+2″, care s-a instituţionalizat în anul 2005, prin includerea în procesul de negocieri a SUA şi a Uniunii Europene, în calitate de observatori, de rând cu părţile aflate în conflict – Republica Moldova ţi Transnistria, şi a mediatorilor – OSCE, Federaţia Rusă şi Ucraina. Cu eforturile Misiunii după anul 2006 au fost continuate în­tâlnirile neoficiale ale participanţilor la negocieri, pentru a consolida măsurile de încredere între părţi şi de revenire la masa negocierilor. Misiunea a contribuit şi la instituirea contactelor directe între repre­zentanţii politici ale părţilor. În septembrie 2011 eforturile Misiunii s-au încununat cu succes, fiind adoptată decizia de reluare oficială a negocierilor în formatul „5+2″ [5].