Publicat în

Amenintari si riscurile fundamentale pentru Republica Moldova

Se spune despre Republica Moldova că este un spaţiu nesigur, instabil, ca­racterizat de obicei prin existenţa unor importante riscuri de securitate. Pe de altă partes, oricine vizitează Chişinăul, ca să nu mai vorbim despre oraşe mai mici sau zona rurală, are senzaţia „timpului neclintit”, a spaţiului unde nimic nu se întâmplă. Care este adevărata dimensiune a riscurilor la adresa securităţii şi care sunt provocările insecurităţii Republicii Moldova astăzi? Am încercat în cele ce urmează să schiţăm tabloul real al ameninţărilor la adresa securităţii şi să decelăm care ar fi opţiunile pentru soluţionarea acestor proble­me în viitorul imediat şi pe termen mediu.

Republica Moldova a adoptat prima Strategie Naţională de Securitate şi pe cea de Apărare – documente în vigoare şi astăzi – în 1995. Cele două acte sunt complet depăşite şi nu se mai încadrează în exigenţele unor asemenea documen­te. Într-o perioadă de 10 ani când statele au schimbat de câteva ori strategiile proprii – SUA de trei ori, România a revizuit măcar o dată la 4 ani şi ultima oară sensibil, după 11 septembrie – Republica Moldova a rămas încremenită într-o frazeologie goală fără putinţă de a creiona linii directoare şi direcţii de forţă în pregătirea statului pentru marile provocări ale secolului. Între neutralitate şi non-apartenenţa la structurile militare ale CSI şi-au găsit locul numeroase acor­duri în care Ministerul de Interne, Comandamentul Protecţiei Civile(ulterior cel pentru situaţii speciale) Ministerul Apărării şi cel al Securităţii Naţionale (ulterior SIS) s-au alăturat omoloagelor instituţionale din fostul spaţiul sovietic. Nici această tendinţă nu a suplinit nevoia de securitate a Republicii Moldova.

A trece astăzi în agendă, chiar şi telegrafic, suma ameninţărilor la adresa securităţii naţionale la care este expusă societatea contemporană a Republicii Moldova este un exerciţiu laborios şi extrem de vast. Credem că, la această dată, nu există disponibile toate evaluările necesare pentru a identifica trendurile şi parametri critici, în aşa fel încât un asemenea demers complet să fie făcut. Faptul că primii paşi timizi se fac la nivelul protecţiei civile astăzi iar subiectul protejării infrastructurii critice s-a făcut auzit în premieră la reuniunea reprezentanţilor ţărilor partenere, de la Chişinău, nu reprezintă decât un început în direcţia unui document coerent şi fundamentat. Până atunci, singura soluţie este recursul la modele preluate prin imitaţie, o soluţie oricum mult mai bună decât cea aflată în vigoare la acest moment. Nu ne-am propus să acoperim acest subiect ci am selectat 12 puncte extrem de vitale pentru securitatea Republicii Moldova, în încercarea de a crea primele breşe în formalismul şi suficienţa unor organisme moştenite de la vechea societate şi care au multe generaţii de reforme în urmă pentru a deveni satisfăcătoare pentru cetăţenii Republicii Moldova. Abordarea acestor direcţii esenţiale astăzi este,considerăm noi, un bun început.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *