Introducere:
Lucrarea această este creată din dorinţa de a aborda două teme ce se află momentan în centrul scenei politice mondiale. Aceste puteri, Islamul pe de o parte şi America pe de alta reprezintă două curente diferite, opuse. În timp ce prin America eu înţeleg progres, modernism, salt tehnic, prin Islam eu văd cult, tradiţie, religie, familie. Complementare, aceste două curente se întâlnesc la graniţa a două lumi. Războinici, cu un cult al apartenenţei puternic dezoltat, islamicii reacţionează la pericolul ce vine din partea Americii prin legile, modul de percepţie şi forme de organizare.
Datele acumulate în timpul cursului îmi permit să am o imagine relativ clară a modului de desfăşurare a acestei cioncniri pe scena mondială. Însă experienţa redusă în acest domeniu nu-mi permite să înţeleg în totalitate chestiunile de fineţe emergente unui domeniu aşa de complex şi încarcat de tradiţie ca cel al religiei. Prin această lucrare am vrut să demonstrez că imaginea construită de media faţă de acest fenomen este oarecum distorsionată, realitatea fiind una mai complexă şi cu puternice implicaţii economice. Am vrut să demonstrez că generalizarea este incorectă şi am demonstrat că musulmanii diferă între ei ca mod de abordare al religiei. Acest fapt rezultâ în conflicte ce se regăsec în interiorul islamului. Abordarea acestei teme este una de natură ştiinţifică deoarece am încercat să încadrez un fenomen între anumite graniţe folosind date exacte, neinfluenţate de subiectivism. Părerile mele au un caracter neutru deoarece nu favorizez nici una din cele două culturi.
- Religia, statul şi politica în America
Literaratura recentă a politicii şi a ştiinţelor sociale ne impresoionează prin formalism. În urmă cu două decade, se punea un accent covârşitor asupra separării dintre structura societăţii şi modul ei de funcţionare aşa cum se specifică în două lucrări de specialitate: cea a lui David Easton ce priveşte teoriile politice şi în cea a lui Talcott Parson ce priveşte teoriile sociale[1]. Într-un mod ciudat, acest formalism îşi are originea într-un model clasic european: în termeni Maxişti, un dualism între bază şi structură; în termenii lui Durkheim, un loc liber între contractual şi organic; iar în viziunea lui Weber, o luptă continuă între autoritatea carismatică şi cea raţională. Întreaga terorie politică şi socială a asumat duaismul nu doar ca un model, ci ca un mod de structurare al gândirii.[2]
Metafizica dualismului are o tradiţie religioasă atât în cultura cât şi în statul Vestic. Schisma s- a adâncit mult mai adânc decât certurile denominale, transformându-se în tradiţie, în credinţe moştenite de la generaţie la generaţie: noţiuni ce ţin de profan şi de sacru, de divin şi material. Aşa, s-a evoluat într-o adevărată arhitectură diferită a celor două tărâmuri. Unele tărâmuri aparţineau Cezarilor, adică claselor conducătoare, alte tărâmuri aparţineau Papei. Aşadar este de presupus că D-zeu a creat aceste două tărâmuri distincte, care deşi interacţionează într-un mod nearmonios, rămân diferite şi separate. Astfel , D-zeu rămâne un furnizor al unui sistem metafizic ciudat de cecuri şi balanţe.
În cultura Vestică, tradiţia Vestică, oamenii nu cresc având credinţa cum că politicul şi tradiţia sunt un tot unitar. În vest, ideea dominantă este a unui dualism al celor două.[3] Se spune că originea conştiinţei creştine se regăseşte în opus ei, în cea politică. Oamenii de ştiinţă ce se ocupă cu studiul socialului, nu au studiat această teorie a dualismului ci mai de grabă au acceptat-o ca pe ceva de sine stătător. Marele zid ce separă religia şi politica, în termenii de politică Americană , este deasemenea văzut ca un zid ce separă empiricul de teologic, ştiinţificul de religios.[4]
Atunci când ne referim la religiozitatea poporului american întâlinim două opinii. Prima, expusă cel mai bine de către scriitoarea britanică Harriet Martineau expune faptul că americanii poartă credinţa asemeni unei haine uşoare, fără să-i acorde prea mare importanţă. Americanii, prin credinţă primesc o corecţie nesemnificativă petntru modul destrăbălat în care îşi duc viaţa.O altă perspectivă este cea a lui G. K. Chesterton care a caracterizat americanii ca fiind un popor a cărui inima este însăşi biserica. Aceste contradicţii apar poate pentru că America este un ciudat amestec între secular şi religios[5]. Acestă contradicţie poate să apară şi din faptul că oamenii privesc religia din puncte de vedere diferite. Ce face ca o persoană să fie religioasă ? Răspunsul este următorul: participarea la serviciul religios o perioadă lungă de timp, un comportament drept, generozitate din punct de vedere financiar faţă de cei necăjiţi, în concluzie, un amestec între toate aceastea. Religia e ceva ce se naşte numai sub auspiciile unei instituţii pe care o numim biserică, sau este ceva ce vine dinadâncul sufletului omenesc ? Răspunsul la această întrebare nu este unul simplu, deoarece religia se află la graniţa unor concepte, idei ce generează uneori definiţii conflictuale[6].
Atunci când ne referim la religia americană, există două concepte ce se află în conflict. Astfel, ne refrim la religia formală şi cea informală. Mai simplu, vorbim de religia bisericii (când vorbim de o religie ce pune biserica în centrul oricăror instituţii religioase) şi de religia oamenilor, a poporului.[7] Cu toate că cele două forme ale religiei interacţionează şi nu ar trebui să fie tratate ca fiind polar opuse, ele tind să scoată în evidenţă două domenii diferite. Religia formală, de cele mai multe ori descrisă ca fiind oficială, instituţională sau organizată. Această formă este compusă din diferite doctrine religioase ale căror baze sunt puse de către instituţii religioase specializate şi care sunt implementate de profesionişti. Doctrinele sunt împărtăşite maselor prin liturghii sau alte ritualuri. De cele mai multe ori, această religie poartă numele de religia care vine de sus, din ceruri. Religia polpulară, religia maselor se referă la modul în care indivizii înţeleg şi pun bazele unei religii personale. Unii oameni de ştiinţă privesc religia informală ca fiind stratul de sub religia formală.[8] Aşa cum afirmă Kim, religia formală are în vizor obiectivele sacre, ţn timp ce religia populară este tărâmul religie asociate cu profanul. Religia populară pune accentul pe nevoile lumeşti ale enoriaşilor, de ajutor, de sprijin, securitate emoţională, protecţie de ghinioane şi de împlinirea nevoilor materiale. Există însă ciocniri între aceste două moduri de a interpreta credinţa. Leaderii religioşi consideră că religia populară nu este mai mult decât un amestec de superstiţii care nu fac decât să-l îndepărteze pe dreptcredincios de adevărata cale. Pentru a înţelege cu adevărat religia, noi trebuie să avem în vedere cele trei moduri de manifestare ale acesteia: crez, instituţie şi social-cultural. Cu toate că aceste moduri nu surprind total posibilităţile de manifestare ale credinţei, prin acestea însă, religia se poate manifesta politic. Prin aceste trei modalităţi, religia devine un actor puternic pe scena politicului, realizându-se astfel legătura dintre laic şi religios.
2.Cele două lumi musulmane
Civilizaţia musulmană poate fi împărţită în două lumi. Pe de o parte lumea arabă şi pe de alta, lumea non-arabă. Acestă diferenţiere nu se bazează pe emergenţa istorică a musulmanilor de-a lungul timpului, ci are relevanţă dacă ne referim la compoziţia etnică a musulmanilor.[9] Lumea arabă este compusă din câteva sute de milioane de oameni ce vorbesc araba şi aderă la cultura arabică. Se întinde din Maroc în Vest şi până în Iraq la Est. Mulţi dintre membrii islamului trăiesc astăzi în Europa de Vest şi America, dar există şi o importantă minoritate arabă în ţările de pe continentul African. Lumea arabă este originea civilizaţiei musulmane şi şi-a păstrat caracteristicile proprii în interiorul acestei civilizaţii.[10] Arabii se constituiesc într-o etnie cu câteva trăsături comune cum ar fi limbă, moştenire istorică, şi o cultură comună.[11] Lumea musulmană nonarabă este la fel de mare ca cea arabă, constituită din câteva etnii cu un trecut diferit, cu limbi diferite şi culturi diferite. Evoluţia lumii musulmane nonarabe coincide cu răspândirea religiei lui Mohamed din peninsula Arabică în diferite direcţii.
Aproape toate statele musulmane au fost create în opoziţie cu colonialismul occidental. Aşadar, doar câteva state din lumea musulmană cum ar fi Turcia, Arabia Saudită, Iran, Afganistan si Butan nu au fost niciodată colonizate de puterile Europene. Multe dintre ţările musulmane au trebuit să poarte un război de eliberare înainte de a deveni state independente şi de a înlătura jugul coloniştilor. Atât în lumea arabă musulmană cât şi în cea arabă nemusulmană câştigarea independenţei statale şi politice s-a dovedit a fi controversată. Acest lucru a determinat izbucnirea unor puternice violenţe politice ce a condus la implicarea unor puteri străine într-un fel sau altul. Dovadă este implicarea masivă a americanilor în Iraq.
Lumea arabă de astăzi este alcătuită dintr-un număr de state independente ce colaborează în slab organizata Ligă a Statelor Arabe. Aceasta este compusă din: Algeria, Bahrain, Comoros, Djibouti,Egipt, Iraq, Iordania, Kuweit, Liban, Libia, Mauritania, Maroc, Oman, Palestina, Qatar, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Siria, Tunisia, Emiratele Arabe Unite si Yemen. Guvernul egiptean a propus ligii Arabe în anul 1945 să se creeze o organizaţie compusă din state suverane care nu este nici o uniune dar nici o federaţie. Liga Arabă încearcă să promoveze interesele statelor membre.Liga Arabă a servit ca un forum pentru membri în interiorul căruia statele şi-au putut regla politicile şi au putut lua hotărâri în ceeea ce priveşte problemele de interes comun[12]. Aşa, s-au putut soluţiona şi câteva dispute ce priveau statele arabe cum ar fi războiul civil din Liban. Liga a sprijinit deasemenea crearea unei politici economice comune, exemplu pentru aceasta fiind înfinţarea Cărţii Economice Comune a Arabilor. Deasemenea s-a pus accent pe păstrarea culturii arabice, precum şi pe promovarea drepturilor copilului(Manour 1992).
În lumea musulmană non-arabă, statele naţiuni şi-au stabilit identitatea funcţie de etniile din care fac parte. Iran a reuşit să-şi menţină independenţa dar petrolul pe care îl posedă a atras prea mult interes şi interferinţă vestică, până când un regim şiit a fost ales la sfârşitul unei ere sunite. Odată cu dispariţia imeriului indian, două mari ţări musulmane au apărut cu toate că India încă mai adăposteşte între graniţele proprii o puternică minoritate musulmană.[13] Însă emergenţa acestor ţări musulmane nu au condus automat spre o instaurare clară a unei democraţii europene care să pună accent pe drepturile şi libertăţile cetăţeanului liber. În urma studiilor de specialitate s-a dovedit că majoritatea ţărilor musulmane au obţinut un scor mediu sau scăzut în ceea ce priveşte modul de respectare al drepturilor omului.Excepţie o face India cu puternica ei minoritate musulmană.
Modalitatea prin care se încearcă păstrarea unui oarecare control asupra unei populaţii ce doreşte din ce în ce mai multe drepturi datorită contactului cu civiliţaţiile vestice este orientarea spre religie. Familiile regale din Arabia Saudită, Jordania, Maroc, Bahrain, Qatar şi emiratele arabe unite sunt nesigure şi simt nevoia de a-şi întări legitimatea prin intermediul religiei. În republicile musulmane, stabilitatea constituţională este rară. După ce şi-au declarat independenţa, multe din ţările musulmane au schimbat regimul nu numai o dată ci chiar de mai multe ori[14]. Iran şi Afganistan, cele două ţări care nu au fost niciodată colonizate sunt caracterizate de o puternică instabilitate politică. Afganistan rămâne împărţită în triburi chiar şi până astăzi iar Iran a optat pentru un regim religios. Libia şi Iraq au constituţii cu influenţă sovietică.
Având în vedere lipsa democraţiei în ţările musulmane, instabilitatea internă a acestora nu este ceva de mirare. De ce cetăţenii unor ţări musulmane nu ar dori drepturi umane în general şi drepturi politice în particular ? Însă sunt şi alte surse de instabilitate politică în ţările musulmane. Unde apare fragmentarea religioasă iar comunităţile musulmane sunt mari, atunci acolo instabilitatea politică este uşor de bănuit. Acolo unde islamul ia contact cu alte religii, instabilitatea politică este o caractristică. Exemplul clar îl dau statele de la graniţa cu Rusia şi fostele Hanate ale lui Gengis Khan.[15]
O mare populaţie musulamnă locuieşte în India. Acolo prevalează confruntările între musulmani, hinduşi şi creştini, în ciuda neutralităţii religioase formale adoptată de către India. Tensiunile au degenrat în ultimul timp datorită creşterii naţionalismului hindus, provocat de manifestările cu caracter islamic. În multe din societăţile scindate din punct de vedere religios, între musulmani şi celelalte religii conflictele au degenerat în manifestări violente.[16] Un exemplu recent îl întâlnim în Coasta de Fildeş, ce a fost scindată în două părţi, Sudul creştin şi Nordul musulman. O altă sursă de instabilitate politică în ţările musulmane o constituie conflictele dintre diferitele grupuri islamice. Istoric, există trei mari grupuri: suniţii, şiiţii şi karijkeşii. Ruptura dintre şiiţi şi suniţi este în mare parte centrată pe politica din Iran şi pe relevanţa ei pentru celelalte ţări musulmane cum ar fi Iraq cu puternica majoritate şiită în sud.
Înafara lumii islamice, unde musulmanii întâlnesc alte civilizaţii, se naşte, de obicei, conflict armat. Palestina şi Kasmir sunt poate cele mai grăitoare exemple pentru lucrul mai sus specificat. Aceleaşi tensiuni se întâlnesc şi în Balcani[17], de-a lungul graniţelor sudice ale Rusiei, precum şi în Asia de Sud-Est de care aparţine Timorul de Est aparţinând creştinilor, eliberat de sub Indonezia musulmană. Apariţia fundamentaliştilor islamici a agravat situaţia. Odată cu anul 1998 turbulenţele generate de lumea islamică s-au agravat. Motivul este apariţia grupării teroriste la nivel mondial, numită al-Qaeda. Toate religiile lumii înglobează mişcări fundamentaliste dar cearacteristic la mişcării fundamentaliste islamice este faptul că mişcarea este una relativ nouă şi că în ultimele decade a primit un sprijin important. Fundamentalismul islamic reprezintă o puternică provocare pentru lumea musulmană şi alimentează conflictul dintre această lume şi celelalte. Intern, a fost o sursă ce a generat puternice violenţe, exemple fiind Algeria şi partea superioară a Egiptului.[18] Extern, a condus la conflicte între state, drept exemplu distrugerea talibanilor de către Statele Unite. Ceea ce trebuie subliniat aici, este faptul că violentul fundamentalism islamic îndepărtează ţările islamice de evoluţia normală.
- Identitatea musulmanilor în America
Identitatea poate fi o proprietate imaginară a fiinţelor omeneşti dar efectele acesteia asupra societăţii sunt cât se poate de reale, atât la nivelul individual cât şi la cel colectiv manifestat sub forma comunităţilot, naţiunilor, etniilor şi civilizaţiilor. Identitatea conectează individualul la colectiv; stabileşte relaţii ale căror natura este politică şi care sunt cunoscute sub numele de „identităţi politice”. Prin continua formare a lui „eu” şi a „noi”, individualul şi socialul se modifică reciproc.[19]
Construcţia sau cristalizarea unei identităţi etnice implică două procese: crearea de graniţe şi darea unei semnificaţii fenomenelor ce se desfăşoară în interiorul graniţelor. Comunitatea musulmană drept exemplu, trasează o graniţă clară între cine este şi cine nu este musulman. Deasemenea, specifică ce este o societate musulmană şi ceea ce nu este una prin identificarea caracteristicilor colectivului şi punerea lor în contrast cu caracteristicile celorlalte comunităţi. Astfel, construcţia unei comunităţi presupune identificarea simbolurilor şi a graniţelor apoi interpretarea acestora.[20] În trecut, societăţile musulmane se bazau pe două surse ce le confereau identitate – idelaurile islamice şi etnicitatea. Cu evoluţia ramurei de ştiinţe numită jurisprudenţă, a apărut o nouă modalitate de diferenţiere bazată pe şcoala jurisprudenţei ce a condus spre o nouă formă de pluralism islamic. Sursele de iedntitate care conduc spre formarea unei identităţi musulmane în America de Nord sunt subiective, intersubiective, idealiste, structurale şi istorice[21]. Sursele subiective sunt dependente de forma proprie pe care o dă omul experienţelor trecute. Identitatea subiectivă apare printr-un discurs autobiografic din punct de vedere politic. Sursele intersubiective sunt un amalgam de memorii de grup, care odată ce devin dominante oferă un bun exemplu de identificare intersubiectivă. Membrii Asociaţiei Studenţilor Musulmani oferă un bun exemplu de identificare intersubiectivă. Prin aceste organizaţii ei capătă o identitate distinctă ce este consecinţa a unor valori şi experienţe împărtăşite în comun.
În America de Nord, spre deosebire de alte ţări în care tradiţia musulmană este prezentă, moscheile actuale sunt clădiri ce au fost construite iniţial să servească altor scopuri: biserici abandonate, loje masonice, case funerare, teatre, depozite şi magazine. Un studiu efectuat în urmă cu câţiva ani specifică faptul că mai puţin de o sută din miile de moschei existente în America au fost construite cu scopul principal de a servi drept lăcaşe de cult pentru musulmani. Cu toate că musulmanii sunt prezenţi de mai mult de un secol în America de Nord, un influx masiv de musulmani s-a făcut simţit în anul 1965 când a fost întocmită legea liberalizării imigrării în America. Simultan, a început o largă conversie spre islam a cetăţenilor americani, în special a celor de culoare. Lipsa fondurilor i-a împiedicat însă pe pionierii musulmani să construiască moschei[22]. Eu consider moscheile una din principalele mărturii ale existenţei musulmanilor în America. Prin ridicarea unor asemenea edificii, islamul căpătă un aspect formal în America, ceea ce-i permite sau îi acordă dreptul de a se implica în politica statului respectiv, implicit de a cere drepturi şi a reprezenta societatea musulmană.
Prezenţa musulmanilor în America nu este un fenomen de mirare. Un imens amalgam de culturi şi popoare, America reprezintă poate, locul ideal unde o cultură poate câştiga noi adepţi prin transmiterea cuvântului profetului Mohamed. Populaţia de culoare, o populaţie fără tradiţie în America s-a dovedit potrivită pentru a accepta conversia, reconversia fiind un cuvânt nepotrivit. Ceea ce nu mă miră este continua creştere a populţiei musulmane în America, în ciuda denigrării acestui cult de către autorităţile Americane. Aşa cum am specificat în capitolul anterior, unde civilizaţia musulmană ia contact cu alte culturi, un conflict violent este iminenet. Acest lucru este dovedit pe contitnentul nord american de ferventele atacuri teroriste îndreptate în primul rând asupra statului american şi în al doilea rând asupra populaţiei civile.
Deşi părerea mea nu este una de specialitate, eu consider că lipsa conflictelor de pe teritoriu american între civilizaţia musulmană şi membrii celorlalte culte religioase este imposibilă. Pentru a soluţiona acest conflict, eu cred că americanii au încercat să mute războiul de pe teritoriul lor pe teritoriul altor state musulamne, exemplele cele mai clare fiind Iraq-ul şi Afganistanul. Coabitarea unei religii ce uşor, uşor capătă pe scena naţională curentul unui extremism religios şi libertatea pe care şi-o asumă poporul necredincios din America este o sursă sigură de conflict, SUA transformându-se petru extremiştii islamişti într-un simbol al răului general care pentru a fi distrus trebuie trecut prin foc.
Concluzii:
Islamul a fost şi va fi o manifestare a unei credinţe puternic legată de tradiţie, de un trecut încărcat de însemnătate şi marcat de o serie întreagă de manifestări violente. A pune faţă în faţă islamul şi America reprezintă o provocare ce generează puternice conflicte ideatice şi politice. Prin instituţionalizarea credinţei, s-a permis accederea acesteia în viaţa politică ce deseori este guvernată de interese economice şi teritoriale. Astfel, această luptă ideatică se manifestă printr-un război dureros ce afectează progresul şi dezvoltarea armonioasă a ţărilor prinse în această luptă. Deşi pare greu de crezut, islamul este o religie ce a prins pe continentul american. Nmărul adepţilor este în continuă creştere cu toate că religia musulmană este o religie restrictivă ce intră în conflict cu stilul de viaţă american.
Eu consider că toate aceste diferenţe vor continua să existe dar oamenii vor învăţa să le asimileze, vor învăţa că numai prin colaborare se pot obţine adevărate progrese acestea reprezentând factorul mobilizator pentru om indiferent de religie, cult sau etnie.
Bibliografie:
1.Barnaby, Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi. Traducere: Anca Delia Comăneanu. Iaşi: Polirom
- 2. Benjamin, Barber, Jihad versus McWorld : modul în care globalizarea şi tribalismul remodelează lumea, 2002
- D. Kellner, Globalization and the Postmodern Turn, 2004
- George, Braswell, Jr,, Islam and America, Broadman&Homan Publishers, Dallas, Texas.
- Grace Davie, „Europe: The Exception that Proves the Rule?” în Peter Berger, (ed.), The Desecularization of the World. Resurgent religions and World Politics, 1999
- John, L., Esposito, Islam, C. Hurst&Co., England, 2004
- Nadia, Anghelescu, Introducere în islam, Bucureşti: Editura Enciclopedică, . 1993
[1] Yvonne, Yazbeck , Haddad & John, L., Esposito, Musliums on the Americaniyation Path, Oxford, London, 1999
[2] Humayun, Ansari, The Infield Within, Muslims since 1980, C. Hurst&Co., United Kingdom.
[3] D. Kellner, Globalization and the Postmodern Turn, 2004
[4] Nadia Anghelescu.. Introducere în islam, Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1993
[5] George, Braswell, Jr,, Islam and America, Broadman&Homan Publishers, Dallas, Texas.
[6] D. Kellner, Globalization and the Postmodern Turn, 2004
[7] Yvonne, Yazbeck , Haddad & John, L., Esposito, Musliums on the Americaniyation Path, Oxford, London, 1999
[8] Kambiz, GhaneaBassiri, Competing Visions of Islam in the United States, Grove Press, 841 Broadway, New York.
[9] Benjamin, Barber, Jihad versus McWorld : modul în care globalizarea şi tribalismul remodelează lumea, 2002
[10] Thomas, L., Friedaman, The Lexus and the Olive Tree, 2002
[11] lfred-Louis de Prémare. Originile islamului. Între scriitură şi istorie. Traducere: Mircea Anghelescu. Chişinău: Editura Cartier, . 2004
[12] lfred-Louis de Prémare, Originile islamului. Între scriitură şi istorie. Traducere: Mircea Anghelescu. Chişinău: Editura Cartier, . 2004
[13] John L. Esposito, What every body has to know about Islam, Oxford University Press, New York, 2002
[14] Benjamin Barber, Jihad versus McWorld : modul în care globalizarea şi tribalismul remodelează lumea, 2002
[15] Barnaby, Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi. Traducere: Anca Delia Comăneanu. Iaşi: Polirom.
[16] Nadia Anghelescu.. Introducere în islam, Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1993.
[17] M. Juergensmeyer, Terror in the Mind of God. The Global Rise of Religious Violence, 2001
[18] Yvonne, Yazbeck, Haddad, The muslims of America, Oxford Univeristy Press, New York, 2003
[19] David Wessels, „Religion and Globalization, An Introduction to International Relations and Religion, 2007
[20] John, L., Esposito, Islam, C. Hurst&Co., England, 2004
[21] Alfred-Louis de Prémare, Originile islamului. Între scriitură şi istorie. Traducere: Mircea Anghelescu. Chişinău: Editura Cartier, 2004.
[22] Nadia Anghelescu, Introducere în islam, Bucureşti: Editura Enciclopedică, . 1993.
