Republica Moldova stat tânăr, situat în Sud-Estul Europei Centrale, a apărut pe harta politică a lumii la 27 august în urma dezmembrării URSS. De fapt, apariţia pe harta politică ca unitate politico-administrativă ţine de 1940 după ce armata sovietică ocupă teritoriul interfluviului Nistru şi Prut pe 28 iunie. La 2 august 1940 s-a format RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) cuprinzând oraşul Chişinău şi 6 judeţe situate între Prut şi Nistru. Ulterior acestui teritoriu îi sunt alipite oraşul Tiraspol şi cele 5 raioane administrative din stânga Nistrului, din fosta RSSAM (Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească) formată în 1924 în componenţa Ucrainei. Din două spaţii geografice mici de pe malul stâng şi drept al Nistrului apare o structură nouă RSSM, în componenţa URSS, care avea să existe în această formulă până la obţinerea independenţei la 27 august 1991. La această cotitură istorică R. Moldova îşi realizează şansa istorică de a se transforma într-un stat suveran şi independent. Însă se ştie că drumul spre afirmare nu a fost obţinut uşor şi că independenţa a fost plătită cu preţul unui război cu Federaţia Rusă şi forţele secesioniste de la Tiraspol, al sărăcirii populaţiei, şomajului şi sărăcirii migraţiilor masive, blocadei economice din partea Federaţiei Ruse, principalul partener comercial. Deşi actualmente R. Moldova este recunoscută de majoritatea statelor lumii ca subiect de drept internaţional suveranitatea nu este una deplină, deoarece nu-şi exercită puterea asupra Transnistriei separatiste (11,8% din teritoriu), la care se adaugă şi prezenţa unor baze militare ruseşti.
Republica Moldova este un stat de dimensiuni mici, având o suprafaţă de 33 843 km2, ocupând poziţia a 32-a în Europa. Deşi din punct de vedere geografic ea este situată în nemijlocita apropiere de centrul Europei (aflându-se la ½ distanţă între oceanul Atlantic şi munţii Ural şi ½ distanţă între ecuator şi polul nord, fiind mai aproape de extremitatea sudică a Europei), din punct de vedere geopolitic ea a avut întotdeauna o poziţie periferică. Neavând ieşire la mare, Republica Moldova este „ancorată” între România şi Ucraina, state cu un potenţial economic mult mai mare decât al republicii noastre, dar totuşi, state cu nivel mediu de dezvoltare, state în curs de dezvoltare, în proces de tranziţie. În pofida suprafeţei mici a Republicii Moldova, perimetrul frontierelor este destul de mare:682 km de frontieră naturală cu România care trece pe Prut şi 1222 km frontieră cu Ucraina, din care 470 km sunt controlate de autorităţile autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene care încă nu este amenajată corespunzător. Pe acest sector se înregistrează cele mai multe cazuri de contrabandă. Abia în ultima perioadă se fac încercări ca Republica Moldova şi Ucraina să-şi coordoneze acţiunile în controlul frontierelor pe segmentul transnistrean. În acest sens a fost lansat proiectul BOMMOLUK (îmbunătăţirea controlului la frontiera moldo-ucraineană finanţat de UE cu un buget total de 9 mln euro, fiind dirijat de consiliul coordonator al Misiunii UE).[1]
Teritoriul republicii este traversat de câteva căi de transport şi comerciale (căi ferate, automagistrale, linii de înaltă tensiune, gazoducte) dinspre Asia Centrală şi Europa de Est spre Europa Occidentală şi Balcani.
- Moldova este un stat intracontinental şi lipsa ieşirii la Oceanul Planetar creează dificultăţi serioase în relaţiile economice externe. Ieşirea pe o porţiune mică la Dunăre va îmbunătăţi pe viitor legăturile economice externe. Un avantaj mare din punct de vedere geopolitic al teritoriului republicii îl constituie hotarul direct cu blocul de securitate NATO şi UE care vor schimba poziţia politico-geografică a ţării.
Hotarele statului reflectă dependenţa geopolitică de ţările estice, care direct prin Ucraina şi indirect de către Federaţia Rusă îşi manifestă interesele geopolitice în regiune. O particularitate a frontierelor estice o reprezintă caracterul fragmentat al acestora, cauzând anumite probleme de natură morfopolitică (cazul localităţii Palanca).
Perioada analizată poate fi divizată convenţional în trei etape. Prima etapă 1991-1994 – etapa „declinului brusc” în economie, în care PIB-ul s-a diminuat în medie cu 20% anual. A doua etapă 1995-1999 – etapă de „stabilizare depresivă “ cu ritmuri mai lente de scădere. treia etapă, începând cu anul 2000 am putea s-o numim relansare economică în care creşterea anuală a PIB-ului a fost în limitele a 2-7 % .
Deşi analiza evoluţiei valorilor relative a PIB-ului atestă iniţial un declin apoi o creştere nesemnificativă, în cifre absolute PIB-ul în anul 2000 reprezintă doar circa o treime din nivelul anului 1990. R. Moldova a avut cel mai spectaculos declin dintre fostele republici unionale şi aceasta situaţie s-a datorat dependenţei mare de complexul economic unional, dar şi specializarea impusă neadecvată potenţialului existent. Declinul s-a datorat atât cauzelor de ordin intern: uzura mare a fondurilor fixe, lipsa concurenţei, necompetitivitatea produselor autohtone, piaţa de desfacere mică cât şi de ordin extern: diminuarea schimburilor comerciale prin apariţia barierelor vamale şi a dificultăţilor financiar-bancare, dependenţa mare de importul materiilor prime, creşterea preţurilor la combustibile etc.
PIB-ul pe locuitor în Republica Moldova are printre cele mai scăzute valori în Europa. Deşi în ultimii ani se atestă o creştere a valorii acestuia constituind 682$ (2005) pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă mai puţin de 2 $ pe zi, rămânând a fi printre cei mai mici indici în Europa. Dacă luăm în consideraţie şi repartizarea neuniformă a veniturilor tabloul subdezvoltării se întregeşte şi mai mult.
Analiza gradului de acoperire a importurilor cu exporturile atestă o creştere continuă a valorilor importurilor în ritmuri mult mai mari decât exporturile ceea ne vorbeşte despre slaba adaptare a economiei Republica Moldova la economia internaţională şi despre caracterul ei necompetitiv, ceea ce pe termen mediu şi mare poate reprezenta un grad sporit al riscului de ţară.
Din punct de vedere politic Republica Moldova, alături de Ucraina şi Belarusi face parte din aşa numita „zonă gri” între UE, pe de o parte şi F. Rusă, pe de altă parte, care se opune pe toate căile integrării fostelor republici unionale în UE şi NATO, din care cauză riscurile politice şi economice sunt destul de grave. Aprecierea făcută Republica Moldova ca un „cap de pod” între Occident şi Orient sau intersecţia Europei şi Asiei este puţin fondată întrucât teritoriul ei mic (distanţa de la N-S de doar 350 km şi de la E-V – 150 km) nu reprezintă o barieră din punct de vedere geopolitic şi poate fi uşor ocolită. De altfel, ucrainenii deja şi-au manifestat interesul pentru construcţia unor magistrale auto şi feroviare transeuropene pentru a ocoli R. Moldova. În realitate România, Bulgaria şi desigur Turcia constituie veritabile punţi între Occident şi Orient. Această poziţie geostrategică a acestor ţări le face atractive pentru Occident: România şi Bulgariafiind deja acceptate în UE negocierile de preaderare, amânate mult timp. Se pare ca şi ideea revitalizării anticului „Drum al Mătăsii” va avantaja mult România, fapt pentru care strategii moldoveni ar trebuie să ia în calcul în politica externă de dezvoltare, iar integrarea economică, şi de ce nu şi politică a celor două state româneşti pare a fi varianta cea mai favorabilă dezvoltării spaţiului geoeconomic al Republica Moldova. Aceasta şi pentru faptul că R. Moldova este şantajată direct şi indirect de F. Rusă, care aşa cum remarcă politologul Zbignev Brzezinski, politica Rusiei faţă de vecinii din CSI urmăreşte două obiective principale: deposedarea treptată a noilor state independente de autonomia lor economică şi împiedicarea constituirii forţelor armate proprii. F. Rusă foloseşte în acest scop diverse strategii politice, geoeconomice, tehnologice, militare şi subiectiv-atipice (scăparea de sub control a crimei organizate ruse care activează la scară internaţională, distrugerea patrimoniului industrial, discreditarea cultural-lingvistică, finanţarea diferitelor „grupuri de şoc” etc.).
Forma teritoriului statului de asemenea reflectă realităţile geoistorice şi geopolitice. Analizând harta observăm clar că ţara a apărut într-un spaţiu de instabilitate şi dezechilibru geoistoric, că forma fizică fiind asemănată cu un strugure de poamă şi cântată în fosta URSS, nu este decât o formă artificială determinată de extinderea intereselor marilor puteri, mai ales a celor estice şi asiatice. Lipsa accesului la Marea Neagră, ieşirea la Dunăre pe o porţiune mai mică decât 1 km a dezavantajat mult teritoriul din punct de vedere geoeconomic. Construcţia şi darea în exploatare a terminalului Giurgiuleşti va asigura accesul R. Moldova indirect la Marea Neagră şi la stabilirea contactelor şi relaţiilor permanente cu statele danubiene, iar pe canalul Dunăre-Main-Rhin şi cu statele din Europa Occidentală. Perspectiva reducerii insecurităţii energetice trebuie să aibă loc prin diversificarea furnizorilor, prin evaluarea posibilităţii de acces indirect la Marea Neagră prin limanul Nistrului şi prin Prut – Dunăre-Canalul Dunare-Marea Neagră care ar trebui să fie o problema strategică actuală.
Din punct de vedere a tabloului etnic, prin prisma implicaţiilor geoeconomice regionale situaţia se pare a fi favorabilă din următoarele considerente: marea majoritate a populaţiei de origine latină, circa 80% din populaţie o reprezintă românii (care se autointitulează moldoveni) conform datelor ultimului recensământ (2004) pe care îi leagă o rudenie istorică, etnolingvistică cu românii de dincolo de Prut şi pe care realităţile geopolitice, geoistorice, ideologiile diferite existente i-au îndepărtat, dar care urmează să-şi edifice viitorul împreună şi să recupereze timpul vitreg care le-a jucat fiesta. România împreună cu alte state din fostul lagăr socialist ar putea face lobby R. Moldova în intenţia acesteia de integrare în UE, tocmai pentru faptul că au fost părtaşii aceluiaşi sistem şi cunosc cel mai bine realitatea obiectivă. Faptul că reprezentăm graniţa latinităţii estice, precum şi statutul de ţară francofonă, ar trebui luată în consideraţie şi de cancelariile occidentale ale statelor de origine latină (în special Franţa, Italia), care au un cuvânt greu de spus în decizia finală de integrare, în speranţa că adevărul istoric va prevala ambiţiile şi interesele politice. În acelaşi timp, prezenţa deloc neglijabilă a minorităţii rusofone în R. Moldova nu permite Moscovei desfăşurarea unui război economic veritabil, deşi sistarea importurilor de vinuri (principalul produs al exporturilor) în prima jumătate a anului 2006, precum şi majorarea continuă a gazului natural contrazic aceasta supoziţie. Reprezentanţii acestei minorităţi sunt mult mai activi în afaceri şi concentrează o impresionantă putere economică. Aceştea se orientează predominant în sfera economică rusă, determinând şi orientarea geografică a relaţiilor economice mult prea dependentă de piaţa rusă. Românii din R. Moldova sunt mult mai puţin orientaţi în sfera businessului „înalt”. Populaţia titulară constituie cea mai mare parte a exodului forţei de muncă care a luat amploare în perioada de tranziţie.
În linii mari situaţia geopolitică a R. Moldova este determinată de următoarele caracteristici:
- Republica Moldova se află la confluenţa lumilor latină şi slavă;
- Republica Moldova ocupă poziţia înaintată a Europei Latine în faţa Asiei;
- Republica Moldova deţine o poziţie periferică în contextul geopolitic european.
Geopolitica conflictelor etnice din R. Moldova. Structura neomogenă a populaţiei Republicii Moldova stă la baza unor conflicte etnice, susţinute în mare măsură de forţe din exterior. Printre teritoriile R. Moldova aflate în dispute geopolitice este Transnistria, contradicţiile constând în originea acestui ţinut. Din punct de vedere geografic Transnistria ar desemna teritoriul cursului inferior al Nistrului situat în partea stângă a acestuia cuprinzând 5 foste raioane ale RSSM, la care regimul separatist a inclus şi municipiul Tighina, autointitulându-se rmn (autoproclamata republică nistrenă), însumând 11,8% din teritoriul R. Moldova şi o populaţie de circa 10 % , pretinzând la o autonomie teritorială sau chiar o viitoare alipire către Federaţia Rusă deşi teritoriul nu are hotare comune cu aceasta. Constituire în 1924 a RASSM a pus începutul unei prezenţe politico-geografice moldoveneşti în Transnistria unde în prezent locuiesc 40% moldoveni, 30% ucraineni, 25% ruşi, componenta slavă fiind considerabilă. La baza conflictului transnistrean stau diferenţe de psihologie, de percepere a simbolurilor noi ale R. Moldova ca imn, tricolor, precum şi atitudinea respingătoare faţă de tot ceea ce este românesc şi prooccidental. În paralel există o psihologie a percepţiei spaţiale şi a frontierelor, dat fiind faptul că timp de sute de ani Nistru a fost o barieră naturală dintre Moldova şi Răsărit. În 1990 conflictul a căpătat un caracter geopolitic, accentuându-se şi mai mult după obţinerea independenţei R. Moldova în 1991. Forţele separatiste din rmn au fost susţinute deschis de către politica rusească, dornică de a-şi menţine vechile poziţii în acest teritoriu şi de a le supune ideologic şi geopolitic. Deşi rmn nu este recunoscută de cancelariile occidentale, zona rămâne a fi una de tensiune majoră în regiune, soluţionarea căreia va depinde în mare măsură de deciziile marilor puteri.
Al doilea conflict teritorial care uneşte atât actori interni cât şi din exterior este nodul sud-basarabean unde se intersectează interesele a 3 protagonişti locali: R. Moldova, comunitatea găgăuză şi comunitatea bulgară şi din exterior Turcia şi Bulgaria. Acest conflict îşi are originea la începutul sec. XIX-lea când autorităţile ţariste au susţinut şi încurajat populaţia teritoriului din sudul Basarabiei cu etniile turco-găgăuză , bulgară etc. Deşi ponderea acestora în structura etnică a populaţiei R. Moldova este nesemnificativă (găgăuzii constituie 3,5% şi bulgarii 2,0% din populaţia republicii, 2004) minorităţile date pot crea dificultăţi mari geopolitice din mai multe considerente: ocupă teritorii compacte, din punct de vedere etnopolitic au o subordonare dublă, Comrat-Ancara şi Comrat-Moscova şi corespunzător Taraclia-Sofia, Taraclia-Moscova. Actualmente găgăuzii, în special, sunt marcaţi de o românofobie neîntemeiată dând dovadă în acelaşi timp de loialitate faţă de F. Rusă, limbei ruse conferindu-se statutul de limba de stat, instruirea având loc în limba rusă, ceea ce de asemenea conferă conotaţii geopolitice. Prin acţiunile lor găgăuzii nu propagă naţionalismul găgăuz, ci unul prorus şi antimoldovenesc-antiromânesc, ceea ce crează disensiuni în teritoriu. Găgăuz-Yeri are o suprafaţă de 1847 km2 şi o populaţie de 155,7 mii locuitori, în cadrul autonomiei găgăuze ei constituie 78% din totalul populaţiei.
Cât priveşte etnia bulgară, aceasta este şi mai puţin numeroasă. Bulgarii mult timp au rămas în afara unor conflicte active, manifestând o atitudine comparativ mai loială faţă de moldoveni. Disensiunile au apărut odată cu realizarea reformei teritorial-administrative (1998). Administraţia de la Taraclia a început să utilizeze formula etnică bulgară pentru a asigura menţinerea ei la putere antrenând în acest scop autorităţile bulgare de la Sofia, care au insistat asupra acordării unei autonomii administrative. Cazul Taraclia s-a transformat ulterior într-un conflict moldo-bulgar cu declaraţii dure între Chişinău şi Sofia. Bulgarii din judeţul Taraclia (actualmente raionul Taraclia) constituie doar 32 000 persoane (2004) fiind mai puţin de 2/3 pentru a putea pretinde la o autonomie administrativă. Din totalul de peste 80 000 de etnici bulgari care locuiec actualmente în R. Moldova doar 32 000 persoane locuiesc în raionul Taraclia, restul, adică 60% se află în afara raionului. Manifestarea naţionalismului bulgar este mult mai pasivă, dar problema în sine persistă, Taraclia fiind considerat un focar de instabilitate pasiv, care se poate activa în anumite condiţii şi de care trebuie să se ţină cont.
Autonomiile culturale sus-menţionate sunt susţinute de către unele forţe din F. Rusă pentru a submina caracterul unitar al R. Moldova, menţinându-le în sfera de interes rusesc.
[1] Misiunea şi-a început activitatea pe 30 noiembrie 2005, la solicitarea Preşedinţilor Moldovei si Ucrainei, si reprezintă o autoritate consultativa si tehnica, înfiinţată pentru conlucrarea cu Moldova si Ucraina in vederea armonizării standardelor şi procedurilor de management al frontierei în conformitate cu normele UE. Misiunea este prevăzuta pe un termen de 2 ani, are oficiul principal la Odesa şi alte 7 oficii de campanie, inclusiv 3 – pe teritoriul Moldovei. Efectivul Misiunii este compus din 158 de persoane, inclusiv 101 experţi internaţionali din 16 tari ale UE si 3 tari din CSI.
