în fapt, există glocalizare, adică unitatea funcţională dintre ceea ce ne uneşte – globalizarea – şi ceea ce ne diferenţiază prin identitate culturală – localizarea.
În acest context merită să spunem câteva cuvinte despre integrare:
am definit Uniunea Europeană ca o aproximare a globalizării;
se încearcă să se creeze o structură de decizie transnaţională, posibil postnaţională, deşi actualmente combină evoluţiile după două principii:
cel al federalismului, cu decizie interguvernamentală;
cel al comunitarismului, cu decizie centralizată, supraţională.
UE nu este singurul experiment de integrare, cu tendinţă de a se ajunge la formule de gestionare a puterilor regionale de manieră supranaţională.
experimentul american, centrat pe piaţa NAFTA;
experimentul asiatic, al coagulării regionale fie centrat pe Japonia, fie pe China.
Oricum, UE este aproximarea cea mai avansată a globalizării, care utilizează instrumente postnaţionale de tipul monedei unice (transfer către un centru regional de suveranitate monetară).
dar şi structuri decizionale coagulate electiv transnaţional de tipul PE, unde funcţionează, bunăoară, ca formulă decizională grupul parlamentar european şi nu cel naţional.
Alte caracteristici importante:
UE este integrată comercial;
UE este un sistem redistributiv, de coeziune socială;
UE a demonstrat capacitatea de convergenţă şi reală şi normală;
UE exersează progresiv integrarea monetară;
UE apare ca un produs combinat al integrării pozitive şi negative;
UE combină principiile de guvernare după principiul subsidiarităţii;
UE europenizează naţiunile, încercând paşi spre exersarea deplină a preeminenţei cetăţeniei europene.
