Migraţia populaţiei este un fenomen care a existat dintotdeauna, începând cu marea colonizare greacă şi cuceririle romane, la imperiul roman, la marile migraţii ale secolului XIX şi începutul secolului XX, şi continuând în zilele noastre, fiind o provocare ce necesită o gestionare integrată din partea tuturor statelor lumii.[1]
Migraţia este fenomenul care constă în deplasarea unor mulţimi de persoane dintr-un teritoriu în altul. Imigraţia reprezintă totalitatea intrărilor într-o ţară iar emigraţia totalitatea ieşirilor dintr-o ţară. Migraţiile reprezintă un fenomen la fel de vechi precum omenirea. Epoca modernă dar mai ales cea contemporană au cunoscut o diversificare a fenomenului migraţiei şi o creştere constantă a numărului migranţilor.[2]
În lume s-au înregistrat migraţii majore, ca număr de populaţie sau perioadă de timp. Cea mai celebră este migraţia evreilor, care au plecat în toate colţurile lumii după ce templul din Ierusalim a fost distrus de către romani în secolul I d.Hr. o altă migraţie de proporţii a fost cea a polonezilor, după ce statul lor a fost cucerit de imperiile vecine, o dată în secolul al XVIII-lea şi a doua oară în timpul celui de-al doilea Război mondial. În ultimul caz sovieticii au expulzat 12 milioane de polonezi din teritoriile anexate.
Principalele etape ale Migratiei In Secolele XIX și XX
Migrația din ultimul secol și jumătate poate fi grupată, după numarul, originea și caracterul ei specific în cinci mari etape, după cum urmează:
a) Etapa 1335-1846, perioada unor mari prefaceri sociale în aproape toate statele Europei occidentale, marchează o reînviorare a migrației din secolul al XVIII-lea. Curenții principali pornesc din țările atlantice, îndeosebi Anglia si Scoția, din țările Scandinaviei și, în secundar, din Franța. Numărul celor plecați se apreciază la circa 100 000 persoane în întreaga perioada, emigranții fiind în principal țărani sau meșteșugari. Direcțiile de deplasare vizau îndeosebi America de Nord și coloniile europene din Australia și Noua Zeelanda.
b) Etapa 1846-1880 se caracterizează prin deplasări masive care ajung la 300 000-500 000 persoane pe an în această perioadă, în care predomină emigranți lipsiți de mijloace materiale, direcțiile de deplasare rămân de regula aceleași din perioada anterioară.
c) Etapa 1880-1914, perioada premergătoare primului razboi mondial, se caracterizează printr-o creștere puternică a emigrației atingând, aproximativ 800.000 persoane anual. Curenții de emigrare vizează de asemenea pe anglo-saxoni, la care se adaugă locuitorii din Europa central-orientală și meridională. Participă activ japonezii și chinezii. Masa emigranților o formează muncitori necalificați, fără mijloace și resurse de trai. Zonele de imigrare se extend.
d) Etapa 1914-1940 prezintă trăsături distincte. Ia amploare, spre deosebire de perioada de dinaintea primului război mondial, emigrația forțată rezultată din poziția unor guverne față de minoritățile naționale sau din alte atitudini politice și religioase, din condițiile unor tratate de pace, în urma formării noilor state independente etc.
Migrații semnificative au loc după razboiul greco-turc (1921-1922). În Grecia au venit circa 1.200.000 greci din regiunea Turciei europene și din Asia Mica, iar în Turcia au venit circa 400.000 turci din Grecia sau din alte țări balcanice (Iugoslavia, Bulgaria).
Dupa primul razboi mondial se invioreaza din nou emigratia europeana peste ocean, circa 600.000 de persoane/an, pentru ca apoi sa scada, deoarece in S.U.A., Canada, Australia au aparut crizele economice care au ingradit emigratia, dirijand-o in special spre America de Sud.
Dimensiunile emigratiei cresc in anii de dupa 1930, cand plecarile sint determinate nu numai de cauze economice, ci si politice. In total, in perioada 1918-1939 au plecat din Europa aproximativ 9 milioane persoane, dintre care circa jumatate in S.U.A., peste 1/10 in Argentina.
In aceasta perioada, se contureaza o zona de atractie a emigratiei inspre Europa de vest, in special in Franta, Marea Britanie, Belgia, Elvetia.
Prin aparitia acestor noi zone de imigrare se anunta deja o inversiune a curentilor traditionali.
e) Etapa de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Cel de-al doilea razboi mondial a determinat schimbari importante in miscarea migratorie. Milioane de oameni au fost evacuati, altii au emigrat temporar, au avut loc schimburi de populatie intre tari vecine, au reinviat migratiile determinate de cauze economice. Aceste migratii se deosebesc insa fundamental de cele de dinainte de razboi prin proportiile, directiile si formele lor. Asemenea modificari au avut loc datorita noilor situatii care caracterizeaza lumea capitalista in aceasta perioada. Trebuie tinut seama, in primul rand, de faptul ca formarea si dezvoltarea sistemului mondial socialist a redus sfera exploatarii capitaliste, influentand direct asupra acestui fenomen.
In ultimul deceniu, in mod deosebit, s-au produs modificari importante in caracterul migratiilor traditionale intre fostele colonii si metropole. Este evidenta reducerea emigratiei europenilor in tarile Asiei si Africii; se constata de asemenea imigrarea masiva in Europa occidentala a functionarilor, militarilor si membrilor familiilor lor.
[1] http://www.revistapentrupatrie.ro/arhiva/8-actualitate/1349-migra%C5%A3ia,-prezent-%C5%9Fi-perspective
[2] http://istorie-bacalaureat-manual.ro/migratii-in-lumea-contemporana.html
