Originile acestei organizaţii se regăsesc în ritmul înalt de dezvoltare a anumitor ţări asiatice după al doilea război mondial.
La început a fost Japonia. În perioada imediat postbelică, niponii s-au lansat, cu determinarea specifică, spre o reconstrucţie economică în măsură să uimească întreaga lume şi să îi propulseze între primele puteri economice ale planetei. Au urmat „dragonii” asiatici – Hong Kong, Coreea de Sud, Taiwan şi Singapore – care, chiar dacă nu pot aspira la statutul de supraputere economică, au reuşit să recupereze în mare măsură rămânerile în urmă şi să intre în categoria „noilor ţări industrializate”. Un al doilea val de dragoni, alcătuit din Indonezia, Filipine, Malaezia şi Thailanda, după o perioadă caracterizată de o evoluţie economică ezitantă şi mai puţin spectaculoasă, pare a se fi trezit la viaţă şi este în măsură să recupereze decalajele în viitorul apropiat. O evoluţie similară înregistrează în ultimul deceniu şi Vietnam-ul, urmat – în mai mică măsură – de celelalte ţări ale Peninsulei Indochina. În fine, schimbările ideologice intervenite în cercurile ce conduc cel mai populat stat al lumii – Republica Populară Chineză – au descătuşat energii nebănuite, ce au condus la creşteri economice spectaculoase, menite să transforme semnificativ raportul de forţe în plan regional şi chiar mondial.
Toate aceste evoluţii, coroborate cu interesul pe care Statele Unite ale Americii l-au acordat acestui fenomen, au făcut ca polul de dezvoltare economică să se mute, practic, din zona Atlanticului în cea a Pacificului.
Dinamismul excepţional al acestei zone nu putea rămâne fără efect în planul cooperării regionale pentru susţinerea mutuală a dezvoltării. Ca răspuns la creşterea interdependenţei dintre economiile din zona Asia-Pacific, şi ca urmare a nevoii acestor economii de a fi dinamizate şi de a-şi dezvolta spiritul comunitar, a fost înfiinţată Organizaţia APEC (Asian Pacific Economic Cooperation).
Membrii APEC au un PIB reunit de aproape 16 trilioane de dolari şi întrunesc aproximativ 42% din comerţul mondial. În ultimul deceniu, APEC a fost principala organizaţie economică din zona care a promovat comerţul deschis şi cooperarea economică. Rolul APEC a crescut în ultimii ani şi acum aceasta se implică atât în chestiuni economice (liberalizarea comerţului, facilitarea afacerilor, colaborare economică şi tehnică), cât şi în rezolvarea unor probleme sociale (protecţia mediului înconjurător, educaţie, drepturile femeilor în societate).
Apariţia organizaţiei este consemnată în 1989, când a avut loc în Australia întrunirea miniştrilor comerţului şi afacerilor externe din 12 ţări de pe ambele maluri ale Pacificului, pentru a stabili diverse mijloace de înlesnire a cooperării internaţionale în această regiune ce se dezvolta atât de rapid. Atunci s-a decis înfiinţarea organizaţiei APEC, ai cărei 12 membri fondatori au fost Australia, Canada, Brunei, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda şi SUA.
În 1993, SUA au găzduit prima întrunire anuală a liderilor ţărilor membre APEC, la Blake Island, lângă Seattle, cu scopul declarat de a da un nou imbold liberalizării comerţului, a promova spiritul de comunitate, creşterea economică şi dezvoltarea echitabilă. Între 1989 şi întrunirea din SUA din 1993, APEC a acceptat şase noi membri. În noiembrie 1991, trei noi membri au fost primiţi în organizaţie: Republica Populară Chineză, Hong Kong şi Taiwan. În noiembrie 1993, organizaţia a acceptat ca noi membri Mexicul şi Papua Noua Guinee, decizând că Chile va deveni membru cu drepturi depline în 1994. Peru, Rusia şi Vietnam au fost ultimele ţări incluse în organizaţie, în noiembrie 1998. Astfel, APEC cuprinde în prezent 21 de membri.
Încă de la înfiinţarea organizaţiei, APEC nu s-a considerat o grupare de ţări, ci mai degrabă o grupare de economii, acest termen subliniind faptul că obiectul de activitate al organizaţiei este preponderent economic, nu politic. Această grupare constituie un forum de consultări libere, fără o structură organizaţională complicată sau o birocraţie dezvoltată care să îl susţină. Ţările membre ale APEC-ului au găzduit o serie de întruniri la nivel înalt pe teme privind educaţia, energia, mediul, finanţele, resursele umane, cooperarea tehnologică, sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, telecomunicaţii, transporturi.
Organizaţia pentru Cooperare Economică în zona Asia-Pacific operează prin consens. În anul 1991, statele membre s-au angajat în conducerea activităţilor lor şi a programelor lor de muncă pe baza unui dialog deschis, în care se pune accent pe respectul reciproc în ceea ce priveşte punctele de vedere ale tuturor participanţilor.
Organele de conducere ale organizaţiei sunt Consiliul de Miniştri, Consiliul Consultativ şi Secretariatul. În cadrul Consiliului de Miniştri, funcţia de conducere este asigurată anual, prin rotaţie, de un reprezentant al statelor membre. Statul care deţine preşedinţia este şi responsabil cu găzduirea întrunirilor anuale ministeriale (între miniştrii afacerilor externe ai celor 21 de state).
În 1995, liderii ţărilor membre APEC au format un Consiliu Consultativ permanent, compus din câte trei reprezentanţi ai fiecărei ţări, pentru a asigura desfăşurarea consultărilor privind implementarea planurilor de acţiune ale APEC şi stabilirea priorităţilor afacerilor specifice (de exemplu, în sectorul privat). Preşedinţia acestui Consiliu este încredinţată anual, prin rotaţie, unui reprezentant al uneia dintre ţările membre.
Secretariatul APEC, localizat în Singapore, cuprinde 23 de diplomaţi, secondaţi de reprezentanţi ai economiilor statelor membre şi 20 de cadre din regiunea respectivă.
