Cooperarea Moldovei cu OSCE

Începând cu anul 1992, relaţiile Republicii Moldova cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au cunoscut o evoluţie specifică datorită implicării directe a acesteia în procesul de soluţionare a conflictului transnistrian. Din cauza mandatului restrâns oferit Misiunii OSCE din Mol­dova, precum şi a caracterului consensual de adoptare a deciziilor în cadrul acestei organizaţii, OSCE nu a reuşit să gestioneze într-un mod eficient pro­blema transnistriană. Totodată, până în anul 1999 politica Moldovei faţă de OSCE nu ne oferă dreptul să vorbim despre o viziune coerentă a OSCE faţă de reglementarea diferendului transnistrian. Anul 1999 a adus un progres major pe acest plan odată cu semnarea Tratatului Adaptat privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (FACE) şi a Actului Final a statelor participante la FACE¹¹. În contextul semnării Actului Final FACE, trebuie menţionată stipu-larea formulată de diplomaţia de la Chişinău, prin care Republica Moldova re­nunţa în mod unilateral la dreptul său de a avea pe teritoriul său forţe militare, cu referire la neutralitatea sa constituţională şi la retragerea forţelor armate străine în conformitate cu Declaraţia Summitului de la Istanbul.

După Summitul OSCE de la Istanbul, Rusia a depus eforturi diplomatice importante pentru submina autoritatea OSCE şi a-şi menţine influenţa în spa­ţiul post-sovietic¹². În scopul zădărnicirii executării angajamentelor asumate la Istanbul privind retragerea armamentului şi militarilor ruşi din Georgia şi Moldova, diplomaţia moscovită a decis să condiţioneze procesul retragerii bazelor sale militare de negocierea unui acord politic privind statutul encla­velor separatiste din cele două state. Acesta este motivul principal al blocării de către Rusia a oricărei decizii privind neîndeplinirea angajamentelor sale la summiturile ulterioare ale OSCE. Între acestea, summiturile de la Porto şi Washington au reliefat că Rusia este în stare să folosească într-un mod eficient întregul său arsenal de mijloace diplomatice şi de persuasiune pentru a pre­întâmpina adoptarea unei hotărâri ce ar contraveni intereselor sale geopoli-tice. După cum menţionează V.Socor, acest lucru demonstrează că OSCE şi-a pierdut credibilitatea şi nu dispune de potenţialul necesar soluţionării conflictelor îngheţate¹³. Astfel, printre amendamentele respinse de participanţii la Summitul de la Washington al OSCE, pot fi menţionate, astfel de solicitări a parlamentarilor moldoveni:

• De a solicita Rusiei să-şi retragă trupele sale de pe teritoriul Moldovei;
• De a recunoaşte conflictul (transnistrian) ca fiind unul interstatal (în­tre Rusia şi Moldova) şi deci nu un conflict intern al Moldovei;
• De a insista asupra procesului de democratizare şi dezvoltare a socie­tăţii civile ca o condiţie a defăşurării în regiune a oricăror alegeri sub monitorizarea comunităţii internaţionale; etc.

Pentru a-şi demonstra credibilitatea şi rolul său pe arena internaţională, OSCE ar trebui să se concentreze pe monitorizarea alegerilor şi respectarea standardelor electorale, promovarea drepturilor omului şi a valorilor demo­cratice, etc. în zonele conflictuante şi separatiste din întreaga Europă.

Eşecurile suferite de OSCE în reglementarea conflictelor îngheţate din re­giunea transnistriană, Osetia de Sud, Abkhazia, Karabahul de Nord ş.a. pot fi uşor explicate dacă avem în vedere dreptul de veto pe care îl deţine Federaţia Rusă în procesul decizional din cadrul Comitetului de Miniştri al OSCE. De asemenea, şi Asambleea Parlamentară a OSCE a fost ţinta atacurilor din par­tea Rusiei în contextul adoptării Rezoluţiilor sale datorită presiunilor făcute de aceasta în ceea ce priveşte finanţarea bugetului organizaţiei şi domeniile de interes ale OSCE, precum şi a lobby-ului pro-rus din cadrul comitetelor sale. Drept urmare, pe parcursul ultimilor ani, în cadrul OSCE a demarat un proces complex de revizuire a misiunii şi rolului organizaţiei. Pe de o par­te, Rusia şi alţi membri ai CSI pledează pentru axarea OSCE pe soluţionarea conflictelor şi renunţarea acesteia la astfel de funcţii, precum: monitorizarea alegerilor şi respectării drepturilor omului şi valorilor democratice, etc. Pe de altă parte, SUA şi alte state europene se pronunţă anume pentru acordarea unui rol mai mare OSCE-ului anume în aceste domenii, în timp ce în instituţii precum ONU şi NATO ar trebui să se ocupe de soluţionarea conflictelor şi sta­bilizare post-conflictuală, OSCE-ului revenindu-i un rol minim în acest sens. Este evident, că asemenea ONU şi NATO, OSCE este o organizaţie specifică confruntării bipolare din perioada Războiului Rece, ce încearcă să-şi găsească locul său în afacerile internaţionale contemporane.

Tocmai de aceea, politica „dinamică” şi controversată a Misiunii OSCE din Moldova reflectă lipsa unei viziuni viabile şi a capacităţilor necesare de reglementare a diferendului transnistrian. Totodată, opoziţia puternică cu care s-a confruntat în toţi aceşti ani din partea partidelor democratice şi a societă­ţii civile a scos deseori în evidenţă caracterul unilateral al acestei organizaţii. În loc să identifice punţi de dialog între reprezentanţii Guvernului central şi structurile statale şi neguvernamentale din zonele de conflict, acceptând să ia în consideraţie toate propunerile părţilor, Misiunea OSCE din Moldova a preferat să acţioneze într-un stil secretos, depăşit de timp, uneori împotriva voinţei celor mai diverse grupuri sociale. În cele din urmă, Misiunea OSCE a trebuit să-şi modifice metodele sale de lucru, promovând o strategie mai adec­vată de conlucrare şi susţinere a iniţiativelor civice în zonele de conflict.

În pofida acestui fapt, desfăşurarea unor alegeri democratice în regiunea de Est a Moldovei presupune eforturi mult mai importante din partea comu­nităţii internaţionale în vederea promovării valorilor democratice, a libertăţii Mass Media, partidelor politice şi organizaţiilor neguvernamentale indepen­dente. Este puţin probabil că OSCE ar fi în stare să ducă la bun sfârşit aceas­tă sarcină într-un timp atât de 8 luni, după cum preconizează şeful Misiunii OSCE din Moldova. Mijloacelor financiare destul de reduse aflate la dispoziţia OSCE nu sunt suficiente pentru a contribui la crearea condiţiilor democratice necesare. O soluţie mai realistă ar fi implicarea directă a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei în procesul de stabilizare post-conflictuală şi dezvolta­re a societăţii civile, oferind OSCE-ului u mandat mai larg de desfăşurare şi monitorizare a alegerilor. Cu toate acestea, trebuie să se ia în consideraţie că o misiune comună OSCE-UE- şi eventual Consiliul Europei în regiunea trans-nistriană înseamnă mai multă birocraţie, mai puţină eficienţă şi o interferenţă mai bună a intereselor diferito actori internaţionali în regiune.