Cooperarea poliţienească în cadrul Comunităţii Europene nu are acelaşi parcurs istoric ca şi instituţiile europene (cadrul Cronologie). Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 a pus bazele Comunităţii Economice Europene şi mai puţin a avut în vedere cooperarea judiciară şi, în special, cea poliţienească, însă a facilitat dialogul şi a creat premisele unor forme de cooperare, tocmai prin crearea unui spaţiu economic comun. De fapt, cooperarea vamală şi cea judiciară în materie civilă se dezvoltă începând cu anii ’60, iar în anii ’70, urmare a conştientizării ameninţărilor euroterorismului se intensifică şi cooperarea în materie penală precum şi cea poliţienească.
În anul 1975 a fost iniţiat un grup informal denumit Grupul TREVI, cu scopul de a asigura cooperarea în lupta împotriva terorismului. În acest context, preşedintele francez, Giscard d’Estaing propune crearea „spaţiului judiciar european în materie penală”, pentru statele membre ale Comunităţii Europene. Această idee urmărea să intensifice cooperarea judiciară în materie penală, care deja exista într-un cadru mai larg, respectiv cel al Consiliului Europei. Această iniţiativă nu a reuşit să ofere premisele creării unei instituţii de cooperare internaţionale datorită opoziţiei Olandei care considera necesară menţinerea monopolului de către Consiliul Europei, în materie de cooperare judiciară.
Cadru: CRONOLOGIE
– iunie 1976: prima întâlnire a Gruplui Trevi;
– iunie 1985: semnarea primului acord Schengen de către cinci State Membre;
– iunie 1990: semnarea Convenţiei Schengen;
– februarie 1992: semnarea Tratatului Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht);
– martie 1995: aplicarea Convenţiei Schengen în şase State Membre;
– octombrie 1997: semnarea Tratatului de la Amsterdam;
– mai 1999: se aplică Tratatul de la Amsterdam;
– octombrie 1999: Consiliul European de la Tampere;
– decembrie 2000: proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale;
– februarie 2001: semnarea Tratatului de la Nice şi adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene;
– septembrie 2001: Consiliul aprobă planul de acţiune european de luptă
împotriva terorismului, care va fi revizuit după atacurile de la Madrid, din 2004;
– februarie 2002: a fost înfiinţat Eurojust, cu sediul la Haga;
– iunie 2002: Consiliul adoptă Decizia cadru pentru mandatul de arestare european;
– ianuarie 2003: baza de date Eurodac a devenit operaţională
– februarie 2003: se aplică Tratatul de la Nice;
– iulie 2003: concluziile Convenţiei cu privire la viitorul Europei, ce au realizat pasul către Constituţia Europei;
– iunie 2004: adoptarea Constituţiei Europene de şefii statelor sau de guverne;
– octombrie 2004: semnarea Constituţiei Europene.
Precum într-un joc de domino, necesitatea realizării cooperării internaţionale apare odată cu intensificarea ameninţărilor privind creşterea criminalităţii şi a riscurilor, datorită creării pieţei europene, care a presupus eliminarea controalelor de la frontierele interne. Pentru evitarea problemelor legate de securitate după adoptarea Actului Unic European, în 1986, eliminarea controalelor interne a fost un proces desfăşurat în paralel cu intensificarea cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
Dezideratele cooperării judiciare şi a celei poliţieneşti se realizează, începând cu 1970, sub necesitatea cooperării în faţa ameninţărilor comune şi capătă cadrul legal formal prin constituirea celui de-al treilea pilon Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Politica JAI a fost prevăzută în cadrul Tratatului de la Maastricht şi a fost dezvoltată, în forma cea mai avansată, în Constituţia Europeană.
Primii paşi către cooperarea poliţienească s-au făcut datorită necesităţii cooperării în cadrul Comunităţii Europene împotriva ameninţării terorismului. Astfel, în cadrul Consiliului European de la Roma, din 1 decembrie 1975, s-a hotărât constituirea Grupului TREVI, care s-a întâlnit, pentru prima dată, la 29 iunie 1976, fiind format din reprezentanţi ministeriali. Scopul Grupului era de a stabili modalităţi de cooperare şi schimb de informaţii cu privire la ameninţările teroriste şi de a facilita dezvoltarea de strategii complementare ale Statelor Membre în lupta antiteroristă. Începând cu 1985, Grupului TREVI i s-a extins activitatea şi asupra imigraţiei ilegale şi combaterii criminalităţii organizate. Grupul TREVI a dezvoltat politica JAI, în special în probleme de contraterorism (TREVI I), cooperare poliţienească (TREVI II), lupta împotriva criminalităţii internaţionale (TREVI III) şi eliminarea frontierelor (TREVI 1992). Grupurile de lucru senioriale realizate au prefigurat structura interguvernamentală ce a pus bazele Acordurilor Schengen şi al Tratatului de la Maastricht.
Cooperarea poliţienească în cadrul comunitar s-a dezvoltat ca o reacţie a evoluţiei pe care Piaţa Comună europeană o avea, şi a transformărilor pe care le producea în mecanismele clasice ale statelor europene. Afirmarea principiului libertăţii de mişcare, atât a bunurilor, cât şi a cetăţenilor a determinat eliminarea graniţelor dintre Statele Membre. Eliminarea treptată a controlului de la graniţă asupra persoanelor care se deplasau în spaţiul Comunităţii Europene a determinat semnarea primului Acord Schengen, la 14 iunie 1985, în localitatea Schengen (Luxemburg), de către Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda. Acordul a intrat în vigoare începând cu 2 martie 1986. La 19 iunie 1990, aceleaşi cinci state au semnat Convenţia pentru implementarea Acordului Schengen (Convenţia Schengen) dând naştere astfel, mecanismului principal de eliminare a controlului persoanelor la graniţă.
Sistemul Schengen a introdus ofiţerii de legătură între statele semnatare, care să coordoneze schimbul de informaţii cu privire la migraţia ilegală, criminalitatea organizată, traficul de droguri şi terorismul. A fost introdus dreptul de a urmări persoanele suspecte şi pe teritoriul statelor membre.
Semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, Tratatul de la Maastricht a creat Uniunea Europeană ce avea propriul corp instituţional şi trei mari direcţii de acţiune, cunoscute ca piloni: Comunităţile Europene, Politica Comună de Securitate şi Externe şi cooperare în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne. Pentru JAI, Tratatul a prevăzut crearea unui Comitet de Coordonare în cadrul Consiliului European. JAI încorporează şi organizează cooperarea interguvernamentală ce a fost dezvoltată din anii ‘70 şi
este reglementată în Titlul VI al Tratatului de la Maastricht. Cooperarea are la bază nouă probleme de interes comun:
– azilul;
– trecerea frontierelor externe;
– imigrarea;
– politica privind naţionalii din celelalte ţări;
– lupta împotriva drogurilor şi a consumului de droguri;
– lupta împotriva fraudelor internaţionale;
– cooperarea judiciară în materie civilă;
– cooperarea judiciară în materie penală;
– cooperarea poliţienească şi vamală, inclusiv crearea
Europol-ului.
Deşi în cinci ani au fost adoptate peste 500 de decizii privind politica europeană în materie de Justiţie şi Afaceri Interne, cel mai important rezultat obţinut prin politica JAI a fost semnarea Convenţiei Europol, în anul 1995, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999. Prin această convenţie a fost constituit Oficiul de Poliţie European ce a promovat, în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, principiile conlucrării şi cooperării, în schimbul de informaţii între instituţiile abilitate să aplice legea.
Tratatul de la Amsterdam împarte cel de-al treilea pilon constituit prin tratatul de la Maastricht, în două părţi şi transferă aproape toată problematica către primul pilon. Politica de azil şi migraţie, statutul naţionalilor din ţările terţe, trecerea graniţelor externe, cooperarea judiciară în materie civilă au devenit comunitare. Aceasta implică recurgerea la instrumentele Comunităţii Europene, precum directive şi reglementări, care sunt mult mai efective decât cele din cel de-al treilea pilon. De asemenea, acestea se supun controlului Curţii de Justiţie de la Luxemburg, cu câteva excepţii.
Cooperarea poliţienească şi cooperarea judiciară, în materie penală rămân într-un al treilea pilon reînnoit. Acest al treilea pilon continuă să aibă o natură interguvernamentală, iar rolul Parlamentului European este limitat, însă Curtea de Justiţie este introdusă, cu anumite limite, în domeniul cooperării poliţieneşti şi în cooperarea judiciară în materie penală.
Tratatul de la Amsterdam a definit mai clar obiectivele fiecărui stat membru şi ale autorităţilor implicate în dezvoltarea politicii celui de-al treilea pilon. De asemenea, rolul Europolului a crescut, iar politica Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a fost cristalizată într-un nou concept: „un spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei” care a fost implementat prin Programul de la Tampere, adoptat de Consiliul European, în 1999, pentru o perioadă de 5 ani.
„Pentru libertate”, scopul fiind extinderea libertăţii de mişcare a persoanelor, precum şi promovarea cetăţeniei Uniunii, protecţia drepturilor fundamentale şi facilitarea integrării cetăţenilor din ţările non-europene.
Spaţiul de securitate cuprinde toate formele de luptă împotriva criminalităţii organizate, precum migraţia ilegală, traficul de fiinţe umane, traficul de droguri şi terorismul internaţional.
Prin spaţiul justiţiei, scopul Uniunii este de a garanta accesul, egal cetăţenilor europeni la justiţie şi de a facilita cooperarea între autorităţile judiciare ale statelor membre.”
Programul de la Tampere a pus în practică prevederile Tratatului de la Amsterdam şi a solicitat realizarea de urgenţă, de echipe de investigaţie comune ca primă etapă în lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi a terorismului. Se avansează în procesul de euroconformizare prin identificarea sectoarelor asupra cărora trebuie să se convină cu privire la definiţii, sancţiuni şi incriminări comune.
Prin concluziile de la Tampere se creează şi Eurojust compusă din procurori, magistraţi şi ofiţeri de poliţie cu competenţă echivalentă la nivel naţional, pentru a facilita coordonarea autorităţilor de urmărire penală şi susţinerea investigaţiilor criminale în domeniul criminalităţii organizate. La 5 noiembrie 2004, Consiliul European a adoptat un nou program cunoscut ca „Programul de la Haga”, pentru realizarea în Uniunea Europeană a unui spaţiu de justiţie, securitate şi libertate pentru următorii 5 ani.
