CRIMA ORGANIZATA TRANSNATIONALA

Globalizarea crimei şi a drogurilor este deja înfăptuită, mafia operând în plan mondial. Spălarea banilor proveniţi din droguri este o afacere universală, şi există temerea că spălarea banilor mafiei ruseşti ar putea polua întregul sistem bancar occidental. Orice reacţie a poliţiei trebuie gândită global, domeniu în care INTERPOL are un rol decisiv. Grupările crimei organizate[1] se definesc prin a fi:

• predispuse la crimă;
• structurate ierarhic sau într-un sistem complex de relaţii personale care, printr-un set strict de sancţiuni interne, pot întări aceste structuri;
• dispuse să folosească violenţa, intimidarea şi corupţia pentru obţinerea de profituri şi pentru a controla teritorii, oameni şi pieţe;
• care, pentru a-şi mări averile şi pentru a se infiltra în economiile legale, sunt gata să-şi „spele” procedeele ilicite;
• capabile să se extindă în noi activităţi, care anterior erau „curate”, şi peste frontierele naţionale;
• deschise la cooperarea cu alte structuri criminale sau de presiune care au obiective similare;
• capabile să se infiltreze în instituţiile guvernamentale, în vămi, poliţie, justiţie şi chiar în parlamentele naţionale.
  Scopul fundamental al acestora este, fără îndoială, obţinerea de profituri cât mai mari. Rata profitului provenit din activităţile crimei organizate este atât de înaltă, încât puţine afaceri legale pot concura cu aceasta. Posibilitatea grupurilor criminale de a institui „monopoluri” locale prin eliminarea fizică a concurenţei îi conferă un avantaj extraordinar la stabilirea preţurilor.

În concepţia Interpol, organizaţiile criminale se clasifică în patru grupe distincte:

1. a) familia mafiei, care prezintă structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită, o anumită diversitate de activităţi ilicite. Noţiunea de Mafie include şi cartelurile drogurilor, bandele de motociclişti;
2. b) organizaţiile profesionale, ai căror membri se specializează în una sau două tipuri de activităţi criminale (trafic de maşini furate, laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimări clandestine de bancnote false, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate);
3. c) organizaţii criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de împrejurări, cum ar fi imensa disparitate a nivelului de viaţă, severitatea excesivă a procedurilor de imigrare, expansiunea geografică, slăbiciunea legilor. („Triadele” – societăţi criminale chineze; „Yakuza” – grupuri jamaicane; „Hamas” – grupuri

palestiniene; „Tigri tamili” – în Sri Lanka etc.);

1. d) organizaţii internaţionale care practică asasinate, deturnări de avioane, răpiri de persoane sub diferite motivaţii (politice, militare, religioase, rasiale).

Având capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide, care cuprind diversificarea activităţii şi exploatarea noilor pieţe, termenul de „crimă organizată” tinde să fie înlocuit de cel de „afaceri criminale” sau „industrie criminală”. De asemenea, organizaţiile criminale realizează studii sofisticate de marketing utilizând, pentru atingerea scopului lor (profitul) – corupţia, apelează la violenţă pentru a intimida sau elimina concurenţa sau autorităţile care încearcă să le stea în cale.

Arsenalul de mijloace folosit de organizaţiile criminale este deosebit de variat, începând cu traficul de droguri, care a fost şi rămâne activitatea predominantă şi coloana vertebrală financiară a acestora, traficul de arme şi terminând cu falsificarea cărţilor de credit sau transferurile frauduloase de bani prin intermediul reţelei Internet.

Traficul de droguri continuă să aibă drept principală piaţă de desfacere Statele Unite ale Americii, care, la o populaţiei reprezentând 5% din totalul mondial, absorb 50% din producţia mondială ilegală de droguri. În 1993, cetăţenii americani au cheltuit pe droguri 47 miliarde de dolari, adică mai mult decât au cheltuit pentru asigurările de sănătate. În prima jumătate a anilor ’90, se estima că cele câteva carteluri columbiene (de la Cali, de la Medelin) deţineau monopolul producţiei şi traficului internaţional cu cocaină, reuşind să satureze piaţa americană. Din producţia totală de 850-1200 tone, după satisfacerea cererii americane, 100 de tone luau drumul Europei. Procentual, cartelul din Cali controla 80% din piaţa nord-americană şi 90% din cea europeană, afaceri în care se aliase cu Cosa Nostra siciliană.

Sistemele globale de comunicaţii şi transport au revoluţionat afacerile şi finanţele, tranzacţiile realizându-se din ce în ce mai mult prin reţelele de calculatoare. Aceste mutaţii au influenţat contextul în care operează companiile comerciale, dar, în acelaşi timp, au creat noi şi tentante posibilităţi pentru operaţiuni frauduloase în acest domeniu. Sistemul bancar „off-shore”, nu numai că a erodat capacitatea statelor de a rezista atacurilor speculative îndreptate împotriva monedelor naţionale, dar a facilitat, în mare măsură, operaţiunile de spălare a banilor. Internaţionalizarea burselor a făcut şi face din ce în ce mai dificilă urmărirea aşa-numiţilor „bani murdari”.
            Multe ţări în curs de dezvoltare şi în tranziţie liberalizează rapid pieţele financiare, îndepărtează barierele comerciale şi oferă facilităţi investitorilor străini. Invariabil, acest proces a creat şi creează goluri legislative de care se folosesc grupurile crimei organizate. În ţările foste comuniste din Europa, unde s-a produs o ruptură între putere şi legitimitate, au apărut uneori autorităţi paralele care, de cele mai multe ori, sunt controlate de grupurile crimei organizate.

Comisia Europeană cu competenţă în acest domeniu consideră că fraudele transfrontaliere ar putea costa Uniunea Europeană cel puţin 68 de miliarde de dolari, iar fraudele petrecute în interiorul fiecărei ţări ar dubla această sumă.

Traficul de arme, un domeniu foarte profitabil pentru organizaţiile criminale. Livrările de armament pe piaţa neagră s-au înmulţit dramatic, creştere cauzată, în mare măsură, de arsenalele din spaţiul ex-sovietic insuficient păzite şi controlate. În prezent, când un mare număr de militari ruşi se confruntă cu dificultăţi financiare şi privaţiuni, există tentaţia de a vinde arme traficanţilor, care la rândul lor le vând organizaţiilor teroriste sau aşa-numitelor „state primejdioase” (rogue states). De cele mai multe ori, traficul de arme este consecinţa diminuării autorităţii statului. Cel mai mare risc pentru securitatea globală, rezultat din căderea fizică şi morală a fostei Uniunii Sovietice şi a Armatei Roşii, este reprezentat de traficul de materiale de fisiune. Nu s-a putut stabili încă dimensiunea acestei pieţe şi nici rolul pe care-l joacă elementele crimei organizate. Probabil ea este mai mare decât ne imaginăm.

Dezvoltarea exponenţială a tehnologiei informatice şi larga accesibilitate la aceasta deschid noi posibilităţi pentru grupurile crimei organizate. Transferul banilor prin Internet facilitează spălarea lor, originile unor tranzacţii oneroase fiind dificil de descoperit. Din cauza fraudelor financiare, băncile şi companiile care operează cu cărţi de credit înregistrează cele mai mari pierderi. Mai mult, hackerii au reuşit să acceseze sistemele de calculatoare ale acestor instituţii financiare, obţinând mii de numere de cărţi de credit. De asemenea, mulţi dintre ei sunt angrenaţi în spionajul industrial. Pericolul criminalităţii cibernetice este în creştere din cauza accesului facil la instrumentele de hacking pe Internet. Din ce în ce mai mult, Internetul găzduieşte tot felul de site-uri de investiţii fictive şi de scheme piramidale. Uşurinţa obţinerii tehnologiei de criptare, care reprezintă baza înfloririi comerţului electronic, permite grupurilor şi, mai ales, organizaţiilor criminale să comunice prin Internet fără teama interceptării convorbirilor.

Căderea „Cortinei de Fier” a deschis noi oportunităţi de profit pentru organizaţiile criminale, prin angajarea acestora în traficul de oameni – activitate ce se extinde de la contrabanda cu emigranţi ilegali până la racolarea şi furnizarea de femei din ţările est-europene filierelor de prostituţie din ţările occidentale.

Furtul şi contrabanda cu opere de artă, cu maşini, organe umane şi metale preţioase, tâlhăria, răpirile şi violarea drepturilor la proprietatea intelectuală sunt activităţi obişnuite ale organizaţiilor criminale. Ele au comis şi comit toate tipurile de infracţiuni la adresa mediului înconjurător, inclusiv depozitarea de substanţe radioactive şi reziduuri industriale în oraşe sau în împrejurimile acestora şi organizarea de reţele pentru exportul lor.

În funcţie de ţările de origine şi zonele geografice în care acţionează, la începutul mileniului identificăm următoarele zone cu criminalitate ridicată:

• În Rusia, unde estimările autorităţilor şi specialiştilor diferă mult, se vorbeşte de o cifră între 5.000 şi 7.000 organizaţii criminale care numără cel puţin 100.000 membri, controlând între 25% şi 45% din produsul intern brut. Conform estimărilor Ministerului de Interne, aceste grupări controlează 40% din întreprinderile private, 60% din întreprinderile de stat, între 50% şi 80% din sectorul bancar. Peste 300 organizaţii criminale ruse efectuează operaţiuni în afara ţări, în diverse domenii, cu preponderenţă în traficul cu droguri, traficul cu arme, spălarea banilor murdari şi controlul exporturilor resurselor naturale ale Rusiei (petrol, minerale, metale preţioase).
• În Asia, trei grupări ale crimei organizate domină:
  1. Triadele chineze, cu baza în Hong Kong, Macao şi Taiwan, nu sunt constituite pe baza unei ierarhii monolitice, diferind de mafia italiană. Acestea sunt constituite din grupări acţionând independent, colaborând numai pentru anumite operaţiuni. Activează în traficul de droguri, spălarea banilor negri, piratarea softului, falsificarea cărţilor de credit, contrafacerea de monedă şi cărţi de credit, migraţia ilegală. Cea mai importantă triadă are baza în Hong Kong, şi este cunoscută sub numele Sun Yee On. Cuprinde între 47.000 şi 60.000 membri care activează pe tot globul. Este cunoscută şi triada 14K, grupând peste 20.000 membri la scară internaţională.
  2. Marele Cerc (Dai Huen Jai) este un sindicat al crimei chinez, care acţionează pe baza unei comenzi centralizate, şi este activ mai ales în marile oraşe. Se ocupă cu traficul de droguri, imigraţia clandestină, falsificarea cărţilor de credit.
  3. Grupările vietnameze se individualizează prin violenţă. Sunt prezente în Asia, Europa de Est, Australia şi America de Nord.
  4. Yakuza japoneză (Boryokudan) a început să activeze din secolul al XVIII-lea. Este compusă din grupări relativ autonome, însumând peste 80.000 membri în Japonia. Unele chiar publică reviste proprii. Pe scară internaţională, se ocupă cu traficul de droguri, traficul de arme, spălarea banilor murdari, infiltrarea întreprinderilor comerciale legale, afaceri cu terenuri. Cea mai mare organizaţie Yakuza este bazată în Kobe, sub numele Yamaguchi-gumi; cei 26.000 membri ai săi sunt organizaţi în 944 bande care constituie o reţea. În 1994, veniturile sale erau aproximate la 25-38 miliarde dolari USD. Yakuza acţionează şi în Canada.
• În Statele Unite ale Americii, cea mai cunoscută organizaţie criminală rămâne Cosa Nostra, ramificaţia italiană a mafiei, care a început să activeze în timpul prohibiţiei. Organizaţia numără 25 de familii, între care 5 sunt mai influente. Desfăşoară activităţi criminale în majoritatea oraşelor americane, fiind implicată în trafic de droguri şi arme, jocuri de noroc ilegale, prostituţie, extorcări de fonduri, infiltrarea de activităţi comerciale legale (construcţii, comerţul en-detaille, domeniul alimentar, unde controlează sindicate). Colaborează frecvent cu grupurile similare din Italia, uneori instituind operaţiuni comerciale cu acestea.

Bandele “Hell Angels”, cu sediul central în Oakland (Califormia), sunt organizată în 180 de secţiuni acţionând în multe ţări, între care Statele Unite, Canada, Marea Britanie, ţări din Europa, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Brazilia. Numai în canada, spre exemplu, este constituită în 18 secţiuni, cu peste 200 membri.

Rapoartele O.N.U. relevă faptul că ţările cu economii dezvoltate cheltuiesc aproape 2% din produsul naţional brut pentru combaterea crimei transnaţionale, în timp ce ţările în curs de dezvoltare cheltuiesc de circa şapte ori mai mult. De asemenea, se estimează că între 50 – 75 % din moneda aflată în circulaţie este controlată de economia subterană.

Guvernele occidentale, din ce în ce mai conştiente de provocarea reprezentată de crima organizată internaţională, au început să-şi întărească mecanismul necesar pentru contracararea acestei ameninţări. În anul 1987, G-7 a înfiinţat „Forţa de Acţiune Financiară împotriva Spălării Banilor” (F.A.T.F), care a lansat 40 de recomandări şi apelul la o mai strânsă cooperare, asistenţă juridică, limitarea secretului bancar, şi procedura de evaluare reciprocă a modului de implementare a recomandărilor. Unul dintre obiectivele principale ale G-8 este promovarea unei convenţii a O.N.U. împotriva crimei organizate transnaţionale, care să pună bazele unei cooperări internaţionale mai eficiente între autorităţile poliţieneşti şi judiciare. În anul 1997, O.E.C.D. a lansat o ofertă pentru încheierea unei convenţii prin care mita să fie scoasă în afara legii şi să fie considerată infracţiune atât pentru funcţionarul public care a acceptat-o, cât şi pentru conducerea corporaţiei care a oferit-o. În 27 aprilie 1998, cele 29 de ţări membre ale O.E.C.D. au lansat o altă iniţiativă al cărui scop era limitarea rolului „paradisurilor fiscale” în evaziunea fiscală şi în spălarea banilor.

Convenţia O.N.U. de la Viena din 1988 (intrată în vigoare în 1990) cu privire la traficul ilicit de narcotice şi substanţe psihotropice a fost ratificată de 120 de state. Conferinţa ministerială mondială de la Neapole din 1994 asupra crimei organizate transnaţionale a avut ca rezultat „Declaraţia politică şi planul internaţional de acţiune împotriva crimei organizate” (Declaraţia de la Neapole) care a chemat la o mai strânsă colaborare între ţările semnatare.

Cu cei 176 de membri, Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol) a devenit instrument fundamental în lupta împotriva crimei organizate internaţionale. Interpolul, care a intensificat legăturile de acţiune cu Europolul, intenţionează să treacă dincolo de simpla urmărire a răufăcătorilor, dezvoltând baze de date referitoare la furturile de maşini, amprente digitale, bani şi cărţi de credit false. De asemenea, urmăreşte crimele asupra mediului înconjurător, spălarea banilor şi traficul de droguri şi monitorizează atent toate actele de terorism.

Şi Consiliul Europei s-a implicat în problematica criminalităţii transfrontaliere, când a adoptat „Convenţia asupra spălării, cercetării, descoperirii şi confiscării veniturilor provenite din acţiuni criminale” (Strasbourg 1990), iar Uniunea Europeană – prin „Convenţia referitoare la protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene”. În lupta împotriva spălării banilor o serie de organizaţii internaţionale au prezentat un set de priorităţi: încriminarea veniturilor provenite din spălarea banilor; limitarea secretului bancar; identificarea şi raportarea tranzacţiilor care produc suspiciuni; confiscarea bunurilor şi crearea unor mecanisme de cooperare internaţională eficiente. În anul 1990, O.E.C.D. a înfiinţat „Grupul financiar de acţiune împotriva spălării capitalului” şi a prezentat 40 de recomandări în această privinţă. Convenţia Consiliului Europei cu privire la spălarea banilor, care stipulează confiscarea proprietăţii şi care a fost ratificată doar de opt state, permite transmiterea directă a dovezilor referitoare la infracţiuni.

În decembrie 1996, Consiliul Europei, a porint iniţiativa unui „Plan de Acţiune pentru combaterea crimei organizate”, care cuprinde 15 directive şi 30 de recomandări specifice. Programul PHARE a lansat un proiect comun, „Lupta împotriva crimei organizate în statele în tranziţie”, la care lucrează împreună cu 16 ţări, iar „Acordul Schengen” a stabilit cadrul de acţiune pentru controlul frontierelor.

Membrii Uniunii Europene au ajuns la concluzia că, în noua structură, este esenţial „al treilea pilon” al Europei, care să includă o mai mare integrare a activităţilor juridice şi poliţieneşti. Astfel a fost creat „Europol”-ul, prin intermediul căruia reprezentanţii autorităţilor poliţieneşti ale tuturor ţărilor membre îşi pot coordona investigaţiile şi acţiunile naţionale, chiar şi arestarea criminalilor care acţionează în diferite state europene. Odată cu ratificarea convenţiei, „Europol”-ul poate servi drept centru de stocare a informaţiilor.

 

 

[1] Cele mai cunoscute grupări ale crimei organizate sunt: cele şase triade în China, Hong-Kong şi Taiwan; mafia siciliană, Ndragheta în zona Calabriei, Camorra în zona Neapole şi Sacra Corona Unita în Apulia (toate în Italia); Yakuza în Japonia; 12 organizaţii mafiote care activează în Rusia şi ţările limitrofe; mafia americană ce controlează Statele Unite şi Canada; cartelurile din Medelin şi Kali în Bolivia, ş.a.