Dimensiunea socioculturală a relaţiilor moldo-ruse

Un alt pretext al intereselor Federaţiei Ruse, conform Doctrinei militare din 30 decembrie 2014, este cel de a apăra şi de a protejarea cetăţenii ruşi aflaţi în afara teritoriului de suveranitate al Rusiei [13]. Astfel, în Republica Moldova 6 la sută din populaţie este de etnie rusă, iar în Transnistria procentul este de 30 la sută (alţi 30 la sută sunt ucraineni).

Revenind la analiza Tratatului de prietenie şi cooperare între Re­publica Moldova şi Federaţia Rusă din 2001, în conformitate cu pre­vederile art.16, părţile garantează cetăţenilor celuilalt stat aceleaşi drepturi şi libertăţi de care beneficiază cetăţenii lor, în conformitate cu legislaţia naţională a părţilor şi cu tratatele bilaterale dintre ele. De asemenea, părţile protejează în modul stabilit drepturile cetăţenilor lor care locuiesc pe teritoriul celuilalt stat, în conformitate cu principiile şi normele general recunoscute ale dreptului internaţional şi cu anga­jamentele conţinute în documentele Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Problemele cetăţeniei duble vor fi reglementate în baza unui acord separat dintre state. În conformitate cu principiile dreptului internaţional şi ţinând cont de interesele lor naţionale, state­le vor coordona politica lor în domeniul migraţiei, inclusiv măsurile vizând prevenirea şi neadmiterea migraţiei ilegale din terţe state, şi în aceste scopuri vor încheia un acord separat (art.17). Un aspect impor­tant, stipulat în art.18 al Tratatului, este faptul că părţile semnatare ga­rantează şi protejează drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la libera exprimare, menţinerea şi dezvoltarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase şi creează condiţiile necesare pentru păstrarea acestei identităţi. Părţile vor întreprinde măsuri ne­cesare pentru prevenirea şi curmarea oricăror acţiuni care reprezintă discriminări sau violenţe împotriva unor persoane aparte sau grupuri de persoane, bazate pe intoleranţă naţională, rasială, etnică sau religi­oasă [15].

În acest context, prevederile stipulate în art.19 al Tratatului com­pletează relaţiile moldo-ruse. Astfel, părţile semnatare vor întări re­laţiile în diferite domenii ale culturii, vor contribui pe toate căile la dezvoltarea colaborării în domeniul umanitar. De asemenea, părţile încurajează extinderea schimburilor şi interacţiunea dintre colective­le de creaţie, organizaţiile şi asociaţiile literaţilor, oamenilor de artă, cineaştilor, lucrătorilor din sfera editorială şi domeniul artistic, orga­nizarea de zile ale culturilor naţionale, festivaluri şi expoziţii artistice, turnee ale colectivelor de creaţie şi soliştilor, schimburi de delegaţii ale oamenilor de cultură şi specialiştilor la nivel de stat, regional şi local. În interesul extinderii reciproce a cunoştinţelor despre popoare­le ambelor state, părţile semnatare vor contribui la crearea de centre culturale şi la colaborarea în domeniul mijloacelor de informare în masă.

Un moment important, stipulat în art.20, este faptul că părţile sem­natare reafirmă dreptul cetăţenilor lor la folosirea limbii materne, la libera alegere a limbii de comunicare, educare, instruire şi creaţie, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale. Având în ve­dere rolul şi importanţa limbii ruse, partea moldovenească va asigura, în conformitate cu legislaţia naţională, condiţiile cuvenite pentru sa­tisfacerea necesităţilor de instruire în limba rusă în cadrul sistemului de învăţământ al Republicii Moldova. Partea rusă va crea condiţiile cuvenite pentru satisfacerea necesităţilor de instruire în limba moldo­venească în Federaţia Rusă [15].

Apărarea cetăţenilor aflaţi în afara hotarelor este unul dintre pretex­tele des utilizate de marile puteri atunci când acestea încearcă să-şi ex­tindă influenţa asupra altor state. De fiecare dată când relaţia cu Rusia se răceşte, în presa rusă apar discuţii despre situaţia comunităţii ruse din Moldova, pe care o prezintă drept una destul de precară. Cu toate acestea, situaţia minorităţilor ruse din Republica Moldova este una de­osebită faţă de Ţările Baltice, cu care adeseori este comparată Republi­ca Moldova la acest capitol. În opinia mai multor experţi care se ocupă de problema minorităţilor naţionale, legislaţia moldovenească este una dintre cele mai bune care există în această regiune. La momentul adop­tării Legii despre minorităţile naţionale, aceasta a fost lăudată chiar de către Valeri Klimenko, liderul Congresului Comunităţilor Ruse din

Moldova, care a spus că „puterea a început să se intereseze de situaţia minorităţilor”. Chiar în primul articol al acestei legi se menţionează că „prin persoane aparţinând minorităţilor naţionale se înţelege per­soanele care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, sunt ce­tăţeni ai ei, au particularităţi etnice, culturale, lingvistice şi religioase prin care se deosebesc de majoritatea populaţiei – moldoveni – şi se consideră de altă origine etnică. Dintre toate minorităţile naţionale din Republica Moldova, cea mai activă pare a fi cea rusă. În primul rând, datorită statutului de limbă „de circulaţie interetnică” şi dato­rită influenţei pe care o are limba rusă; şi la nivel oficial, şi la nivel neoficial, limba rusă este folosită la acelaşi nivel cu limba de stat, iar în unele sectoare chiar este practic dominantă. Conform legisla­ţiei moldoveneşti, toate documentele oficiale sunt emise în ambele limbi, funcţionarii publici sunt obligaţi să le cunoască şi să răspundă la cererile cetăţenilor în limba în care le-a fost solicitată cererea. În Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova există funcţionari, chiar miniştri şi deputaţi, care vorbesc doar limba rusă. De aceea, la mul­te dintre întâlnirile la nivel înalt, cum ar fi şedinţele de Guvern sau la Preşedinţie, discuţiile au loc în limba rusă, iar şedinţele plenare ale Parlamentului se traduc simultan pentru deputaţii care nu vorbesc limba oficială de stat. Conform recensământului din 2004, ruşii din Republica Moldova constituie 201212 locuitori, ceea ce reprezintă aproximativ 5,9 % din populaţia întreagă a ţării [15].

Dacă e să analizăm situaţia din ţară, conform datelor recensămân­tului din 2004, slavii formează majoritatea – 30,4 % ruşi, 28,8% ucrai­neni, 2% bulgari, 2% polonezi, formând un total de 63,2%. Deci, mol­dovenii reprezintă 31,8% şi găgăuzii 2%, formând majoritatea în trei raioane: Camenca – 63%, Dubăsari – 89% şi Grigoriopol – 76%. Mai mult ca atât, interesant este faptul că pentru o parte din alte naţionali­tăţi limba rusă este considerată limba maternă, ceea ce face ca de facto populaţia vorbitoare de rusă să fie în număr ceva mai mare. Majorita­tea polpulaţiei vorbitoare de limbă rusă locuieşte în oraşe, dintre care aproape jumătate din numărul total sunt concentraţi în Chişinău. De asemenea, un număr mare se află în al doilea oraş ca mărime – Bălţi şi, în special, în raioanele de nord ale ţării. În Moldova există un nu­măr mare de organizaţii ale etnicilor ruşi, care sunt finanţate de către autorităţile centrale sau locale din Rusia. Printre cele mai mari putem menţiona Comunitatea Rusă din Moldova şi Congresul Comunităţilor Ruse. Chiar dacă acum organizaţiile etnicilor ruşi nu sunt atât de ac­tive precum alte organizaţii din Ucraina sau din Ţările Baltice, totuşi acestea rămân a fi grupuri de presiune utilizate de către Federaţia Rusă în cazul în care aceasta are nevoie pentru a mediatiza anumite eveni­mente. Spre deosebire de Republica Moldova, care respectă Tratatul de prietenie şi cooperare, Federaţia Rusă, care, deşi şi-a asumat anu­mite obligaţiuni faţă de cetăţenii moldoveni aflaţi pe teritoriul Rusiei, nu întreprinde acţiuni reciproce.

Analizând relaţiile moldo-ruse, care actualmente sunt caracterizate prin prezenţa unui set de probleme de ordin politico-militar, econo­mic, social, este necesar ca Republica Moldova să depună eforturi în scopul soluţionării acestora reieşind din interesele sale naţionale. De asemenea, în relaţiile cu Federaţia Rusă interesul naţional al statului trebuie să se axeze pe pragmatism, evitându-se sentimentalismul.