Publicat în

Dimensiunile securităţii

Dimensiunea politică a securităţii are în vedere relaţia dintre stat şi cetăţenii săi. Chiar în cazul în care se admite premise că statul a fost creat pentru îmbunătăţirea stării de securitate a cetăţenilor săi, este posibil ca aceasta să devină o sursă de ameninţare la adresa securităţii acestora. Un „Leviatan” excesiv de autoritar, opresiv poate ameninţa securitatea drepturilor fundamentale ale individului ( Germania hitleristă, regimurile totalitare, etc.). În acelaşi timp, un deficit de autoriate poate constitui, la rândul său, o ameninţare la adresa securităţii individuale (statele slabe, lipsa legitimităţii regimului la putere, lupta pentru autonomies au segregare), care poate duce la conflicte armate civile ( bellum omnium contra omnes – Hobbes), dar şi la conflicte armate clasice interstatale ( de factură clausewitziană).

Teoria păcii democratice susţine că forma de organizare internă democratică este un inhibitor puternic împotriva războiului declanşat de către statul care promovează principiile democratice în relaţia cu cetăţenii săi. Se poate obiecta că această afirmaţie are o valoare relative, ea urmând a fi testate în fiecare caz în parte. Fără a absolutiza valoarea acestei noţiuni, chiar în mediul de gândire occidental în care a apărutt, se încearcă circumstanţierea ideii generale, prin afirmaţia ca „democraţiile nu poartă războie de agresiune împotriva altor democraţii”.

Dimensiunea economică. „Securitatea economică ” are, în teoria relaţiilor international, două înţelesuri distincte, ea este privită fie din perspectiva fundamentului economic al puterii militare, fie ca aspect distinct al dimensiunii de securitate.

Securitatea economică din perspectiva fundamentului economic al puterii militare se bazează pe constatarea că puterea economică este „fungibilă”, se poate transforma, practice, în orice fel de valoare economică.

În ultimă instanţă, prosperitatea este practic, sinonimă cu potenţialul de mobilizare militară, dacă nu pe termen scurt, cel puţin pe termen mediu şi lung. În consecinţă, puterea economică a unei naţiuni este o ameninţare latent la adresa adversarilor săi, de unde preferinţa de a nu contribui la dezvoltarea economică a adversarilor. Embargoul asupra comerţului este o metodă de a împiedica acets lucru. Această abordare era foarte răspândită în America anilor destinderii (începutul anilor 70). În mod paradoxal, această poziţie este în contradicţie cu vederile liberale asupra comerţului international care credeau în efectele benefice ale comerţului asupra climatului international de securitate.

Pe de altă parte, militarizarea (chiar şi menţinerea trupelor gata pregătite) presupune un efort financiar, afectând inevitabil economia civilă.

Tot paradoxal, militarizarea excesivă poate afecta potenţialul de mobilizare într-o etapă ulterioară, mai ales în cazul puterilor intrate într-o fază de declin. Dimensiunea economică, aspect distinct al dimensiunii de securitate, este deosebit de sugestivă.

În primul rând, războiul economic poate fi un substitute functional pentru folosirea puterii militare, la fel cum puterea militară poate foloso pentru afectarea economiei adversarului în cazul blocadelor. În consecinţă, unele state au ales autosuficienţa economică, ca opţiunile de securitate naţională.

În al doilea rând, noţiunea de securitate economică presupune invulnerabilitatea la hazardul economic, cauzat de disfuncţionalitatea sistemului. Există câteva maniere de abordare a unei astfel de situaţii. Autarhia poate îmbunătăţi securitatea economică (metodă folosită de fosta URSS) şi constituie o modalitate defensive de obţinere a invulnerabilităţii.

Diversificarea, în sensul de diseminare a resurselor naţionale între mai mulţi actori şi în cât mai multe domenii, pentru prevenirea pericolului rămânerii fără provizii din cauza întreruperii furnizării dintr-o sursă unică. Este strategia folosită în prezent de mai multe state, printre care UE şi SUA, în domeniul aprovizionării cu materii prime strategice pentru acoperirea deficitului energetic.

Intensificare interdependenţei, chiar până la integrare, este unul dintre cele mai modern moduri de a asigura securitatea economică. Aceasta a fost abordarea ţărilor europene la fondarea Comunităţii Cărbunelui şi a Oţelului. Ideea generală a fost că o reţea de interdependenţe va funcţiona ca un inhibitor puternic împotriva războiului.

Dimensiunea societală – curentul idealist a susţinut că oamenii sunt, în ultimă instant, subiectul central al oricărui demers de analiză asupra situaţiei de securitate. Statul este un mijloc pentru asigurarea securităţii individului, şi nu un scop în sine. Preocupările de asigurare a securităţii trebuie să aibă ca obiect de referinţă pe individ sau umanitatea ca atare, de unde conceptual de securitate umană.

Securitatea societală are ca obiect de referinţă o colectivitate (deşi nu statală) şi este definite drept „abilitatea unei societăţi de a persista în caracterul său essential în condiţii schimbătoare şi ameninţări posibile sau efective. Mai précis este vorba de menţinerea în condiţii care să permit evoluţia modalităţilor tradiţionale de limbaj, cultură, asociere, religie, identitate naţională şi obiceiuri” . Barry Buzan analizează statul drept o entitate alcătuită din baza fizică – instituţiile, având rolul de a asigura funcţionarea organismului, şi idea de stat – scop. În demersul de identificare a subiectului securităţii naţionale, autorul apreciază că referirea la funcţiile de bază ale statului nu este satisfăcătoare. El preferă să pună acentul pe legătura existentă între persone şi entitatea statală căreia îi aparţin. Buzan este de părere că acestă legătură se întemeiază pe un motiv mai profund decât tendinţa de a evita starea naturală, cu toate riscurile de securitate pe care le predupune aceasta.

În cadrul analizei pe care o face diferitelo tipuri de state, Buzan identifică riscuri de securitate la adresa statului care vin din interiorul entităţii politice respective. Aceiaşi dorinţă generează o serie de riscuri la adresa securităţii unor alte state învecinate, de acestă data tensiunea create în relaţiile interstatale nefiind cauzată de mutaţiile în raporturile de putere. Concluzia autorului după ce examinează diferite tipuri de state în funcţie de raporturile lor cu naţiunea care le compune, este că acestea se confruntă cu diverse tipuri de riscuri la adresa securităţii, derivate din specificul relaţiei cu naţionalitatea respective.

Printre formele pe care le mai poate îmbracă idea de stat se numără ideologiile (politice,econmice, religioase sau sociale). Specificitatea implicaţiilor ideologilor asupra securităţii izvorăşte din aceea că vizează bazele relaţiei dintre stat şi societate. Ideea de stat poate fi circumscrisă şi existenţei unui simt al scopului national (prezervarea rasială, apartenenţa la o anumită civilizaţit), sau al puterii ( conform teoriilor clasice şi tradiţionale).

Riscurile la adresa securităţii sunt legate de fenomenul migraţiei, sau de forţa naţionalismului. Aceasta poate devein si o problemă de securitate politică, afectând statele slabe. 5. Dimensiunea ecologică- Deceniul al 9 lea secolului XX (1987) a marcat momentul în care s-a recunoscut existent unei problem ecologice, ca urmare, a constatării degradării mediului. Recunoşterea declinului ecologic nu a coincis, însă, cu acceptarea existenţei unei problem de securitate. Există trei moduri în care problemele de mediu pot fi subsumate noţiunii de securitate: problem de mediu cauzate de război (armă nuclară – dezbatere purtată la începutul anilor 80, când se considera că şi un război nuclear pe scară redusă ar fi putut crea un dezastru climatic şi ecologic); problemele de mediu pot fi cauza unui război al resurselor; problem de mediu pot cconstitui însele ameninţări directe la adresa securităţii afectând baza fizică a statelor.

In majoritatea cazurilor, încă, conceptual de securitate ecologică presupune considerarea individului, nu a statului, ca obiect de referinţă al securităţii.

Ca o limită operaţională cu tendinţa de extindere a domeniului noţiunii de securitate literature de specialitate semnaleaza fenomenul securizării problematicii discursului oficial. Ridicarea prea multor probleme la statutul de „probleme de securitate” poate avea ca efect transformarea temei respective în tabu şi, prin urmare, marginalizarea oponenţilor ideologici, delegitimizarea sa ca subiect al dicursului politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *