În contextul integrării europene se pune problema dacă identitatea naţională are de suferit de pe urma procesului de integrare şi, tot astfel, dacă identitatea europeană identificabilă pentru moment cu cea a UE, are de pierdut ca urmare a admiterii de noi membri în Uniune. Deasemenea, se pune problema dacă pierderea de identitate este şi o pierdere reală în planul capacităţii de promovare a aspiraţiilor legitime ale unei naţiuni în concursul cu celelalte. Sau dacă în căutarea identităţii ameninţate se poate descoperi ceva cu adevărat substanţial de naturã a interesa destinul unei anumite naţiuni, singură şi în cadrul „grupului european”?
Sub aspectul obiectului său, identitatea europeană ar putea cuprinde următoarele şase elemente :
- sinergia identităţilor naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene;
- identitatea autorităţilor centrale din Bruxelles (Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European) care se află sub observarea permanentă a statelor membre;
- identitatea ca rezultat al unui comportament comun şi al unor obiective împărtăşite (dezvoltarea PESC ar urma să reflecte cel mai fidel o asemenea identitate);
- identitatea societăţilor multinaţionale care activează în ţările europene şi care promovează interesele europene pe piaţa mondială;
- identitatea reţelelor formate din grupuri socio-profesionale, instituţii, organizaţii etc. care promovează acţiuni, iniţiative şi idei europene;
- identitatea bunurilor, serviciilor, persoanelor şi instiţutiilor din Europa privite în ceea ce au ele distinct faţă de „restul lumii”[1].
[1] Adrian Severin-Identitate Europeană-Identitate Naţional Statală- http://www.mie.ro/_documente/info_integrare/romania_si_viit_europei/identitate.htm
