Obiectivele politice a diplomaţiei Republicii Moldova sunt determinate de realizarea intereselor naţionale. În ultimii ani la nivel declarativ, alături de asigurarea bunăstării populaţiei, interesele naţionale a Republicii Moldova sunt: integrarea în Uniunea Europeană şi reintegrarea ţării.
În conformitate cu Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018, obiectivele de politică externă sunt promovarea unei politici consecvente şi echilibrate în scopul asigurării parcursului european şi realizarea asocierii politice şi integrării economice cu Uniunea Europeană şi aprofundarea relaţiilor bilaterale cu stale sale membre. Scopul declarat a acestor măsuri fiind obţinerea statutului de ţară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. În conformitate cu acest document, în următorii trei ani direcţia principală a politicii externe a Republicii Moldova o va constitui direcţia integrării în Uniunea Europeană. Relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană au început prin semnarea Acordulului de Parteneriat şi Cooperare (APC) la 28 noiembrie 1994. APC a instituţionalizat relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi le-a ridicat la nivel de parteneriat, fundamentându-le în acelaşi timp pe valori democratice şi pe un cadru juridic mai avansat.
Acordul nominalizat acorda Republicii Moldova calitatea de partener direct al Uniunii Europene şi a oferit baza normativă necesară pentru angajarea unui dialog autentic pe multiple planuri, inclusiv imprimarea dimensiunii politice proceselor de cooperare şi identificarea mijloacelor noi pentru permanentizarea dialogului. Deşi are o importanţă deosebită, instituţionalizând parteneriatul direct dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, APC nu conţine o finalitate politică clară în sensul integrării graduale a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Documentul care are o valoare practică este Planul de Acţiuni Uniunea Europeană- Republica Moldova. Planul semnat la 22 febriarie 2005 conţine un set de recomandări pe care Moldova s-a angajat să le implementeze în calea sa spre integrare europeană şi trasează 80 de obiective şi 294 de acţiuni/măsuri de urmat în şapte domenii principale, majoritatea dintre ele fiind obiect al responsabilităţii autorităţilor moldoveneşti. Totodată, planul a intensificat angajarea participativă a Uniunii Europene în Republica Moldova prin numirea Reprezentantului Special pentru Republica Moldova (martie 2005), inaugurarea Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova (octombrie 2005), instituirea Misiunii de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (noiembrie 2005), deschiderea Centrului Comun de Vize pe lîngă Ambasada Ungariei în Republica Moldova (aprilie 2007).
Cel mai mare beneficiu pentru Republica Moldova a fost Politica Europeană de Vecinătate (PEV). Lansat de către Parlamentul European, acest proiect şi-a propus să aprofundeze cooperarea cu statele vecine şi şă evite apariţia unei linii de divizare în procesul de integrare europeană. PEV este structurată pe patru direcţii: Rusia, grupului de noi state independente (Ucraina, Moldova, Belarus), Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan şi Georgia) şi statele din Sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Autoritatea palestiniana, Siria şi Tunisia).
Lansarea Parteneriatului Estic în mai 2009, la Praga, a coincis cu schimbări politice din Republica Moldova, venirea la conducerea ţării a Alianţei pentru Integrare Europeană-1 care şi-a propus ca obiectiv prioritar integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Parteneriatului Estic cuprinde şase ţări partenere din Europa de Est şi Caucazul de Sud: Republica Armenia, Republica Azebaijan, Republica Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Prin intermediul acestei iniţiative, Uniunea Europeană şi-a propus să sprijine reformele din ţările partenere care au drept scop consolidarea democraţiei, a statului de drept, respectarea drepturilor omului şi o economie de piaţă deschisă. De asemenea, Parteneriatul Estic prevede acorduri de asociere cu fiecare dintre statele participante care trebuiau să înlocuiască acordurile de parteneriat şi cooperare existente. Aproape 2,5 miliarde de euro au fost alocate de către Uniunea Europeană în perioada 2010-2013 destinate să sprijine reformele partenerilor şi promovarea dezvoltării democratice şi economice.
Promovarea parcusului european al Republicii Moldova prin intermediul activităţilor diplomatice depinde în primul rând de crearea unei imagini pozitive a Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene şi susţinerea partenerilor europeni. În scopul promovării imaginii Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene, a fost organizată o intensă campanie de promovare a imaginii Republicii Moldova, în paralel cu negocierilor privind Acordul de Asociere la Uniunea Europeană.
În noiembrie 2009, Alianţa pentru Integrarea Europeană-1 a creat Comisia guvernamentală pentru integrare europeană, a cărui scop fundamental era realizarea angajamentelor asumate prin semnarea documentelor moldo-comunitare. Din păcate, comunicare cu cetăţenii privind procesul de integrare europeană nu se regăseşte printre atribuţiile acestei Comisii. Abia un an mai tîrziu, în decembrie 2010, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se instituia o unitate a aparatului central de informare şi comunicare cu mass-media, a căror atribuţii se regăsesc în Strategia de comunicare cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova din 29 decembrie 2007. Acest document este primul în care este planificată activitatea diplomaţiei publice a Republicii Moldova orientată spre Uniunea Europeană. Strategia a fost aprobată încă în 2007, în timpul guvernării comuniste, şi a intrat în vigoare la 18 ianuarie 2008. Aceasta stabilea că integrarea europeană constituie prioritatea politicii interne şi externe a statului. În partea a doua a acestei strategii se menţionează că în procesul integrării europene Republica Moldova se confruntă cu două provocări importante: prima – prezentarea informaţiei despre Uniunea Europeană şi a valorilor europene cetăţenilor Republicii Moldova – strategia de comunicare internă, şi a doua – prezentarea informaţiei despre Republica Moldova cetăţenilor Uniunii Europene – strategia de comunicare externă. La realizarea ambelor dimensiuni s-a conştientizat rolul pe care urmează să-l joace opinia publică de pe ambele maluri ale Nistrului.
Dimensiunea externă a strategiei presupunea prezentarea Republicii Moldova în calitate de stat european atractiv, cu aspiraţii de a îndeplini toate criteriile pentru a deveni membru a Uniunii Europene. Grupurile-ţintă vizate de realizarea strategiei externe au fost în primul rând instituţiile europene (Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Parlamentul European), ulterior – statele-membre, inclusiv reprezentanţele permanente ale acestora la Bruxelles, alte state candidate, lideri de opinie de la Bruxelles, grupuri de interes care activează la nivel european (asociaţii europene, comitete ale regiunilor etc.), lobby-ştii şi formatorii de opinie, presa internaţională, comunitatea europeană de afaceri, publicul larg şi grupurile-ţintă specifice din rîndurile cetăţenilor europeni. Un rol primordial în realizarea acestei dimensiuni urma să-l joace Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, dar şi Misiunea Republicii Moldova pe lângă Comunităţile Europene şi alte misiuni diplomatice ale Republicii Moldova în ţările Uniunii Europene şi în statele candidate.
Alături de actori statali, un rol important în promovarea imaginii Republicii Moldova, în conformitate cu această strategie, urmau să îl joace moldovenii care activează şi locuiesc în spaţiul Uniunii Europene: oamenii de ştiinţă, cercetătorii, tinerii care studiază în ţările UE şi alţii. Activităţile de diplomaţie publică trebuiau să ia forma: diferitor vizite ale jurnaliştilor străini în Republica Moldova şi viceversa, asigurarea activităţilor de lobbysm în cercul liderilor europeni de opinie, efectuarea unei munci rezultative pentru stabilirea contactelor în domeniul diplomatic, desfăşurarea unei activităţi eficiente cu media internaţională, prezentarea acţiunilor şi rezultatelor concrete publicului, care conduc spre integrarea europeană, evidenţierea progreselor Republicii Moldova în domeniul dezvoltării economice, prezentarea Republicii Moldova drept o ţară pe deplin democrată şi stabilă, alegerea unui logou atractiv pentru prezentarea Republicii Moldova peste hotare, organizarea şi susţinerea diferitelor prezentări ale Republicii Moldova din punct de vedere economic, cultural şi touristic, susţinerea participării Republicii Moldova în cadrul congreselor şi expoziţiilor internaţionale etc. Acelaşi document stabilea necesitatea monitorizării mass-mediei şi a sondajelor de opinie străine privind calitatea imaginii Republicii Moldovei în Uniunea Europeană, precum şi, individual, în statele membre ale Uniunii Europene. Dimensiunea internă a strategiei era de a asigura mediatizarea implementării eficiente a prevederilor documentelor bilaterale moldo-comunitare care promovează dezvoltarea relaţiilor Republica Moldova – Uniunea Europeană. Grupurile-ţintă în cadrul acestei dimensiuni a comunicării strategice erau, în primul rând, distribuitorii de informaţie, formatorii de opinie şi publicul larg.
Conştientizându-se influenţa pe care Internetul îl are astăzi în lume, strategia menţiona necesitatea creării unui Portal Internet cu privire la UE în limba română, engleză şi rusă. Portalul urma să devină unul din pilonii sistemului informaţional integrat privind Uniunea Europeană în Republica Moldova şi un prim punct de contact pentru cetăţenii ce doresc să obţină informaţii despre Uniunea Europeană în limba de stat. Portalul urma să fie structurat pe următoarele secţiuni: noutăţi curente; viitorul Europei; informaţii privind extinderea viitoare, Uniunea Europeană, Moldova şi UE, UE şi Eu, informaţii cu privire la turism, muncă, studii etc.
De asemenea, Strategia stipula crearea unui Eurocentru şi centre interactive europene „Pro Europa” care să fie responsabile de implimentarea strategiei, realizarea unei interconexiuni reciproce a principalelor instrumente de comunicare (Eurocentru, pagina web a UE, Linia telefonică liberă a UE) şi prin intermediul extranetului – conectarea cu alte eurocentre regionale, oferirea de informaţii cetăţenilor – prin contact direct, linie gratuită, poştă electronică şi materiale informaţionale, distribuirea materialelor informaţionale eurocentrelor regionale şi cetăţenilor, participarea la activităţile informaţionale ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Modelul Eurocentrului din Chişinău urma să fie folosit pentru deschiderea altor eurocentre regionale, care vor forma temelia sistemului de distribuire a informaţiei cu privire la activitatea Uniunii Europene în Republica Moldova, fiind amplasate în oraşele regionale. La 20 februarie 2007 a fost lansat Centrul Interactiv European „Pro-Europa” la Cahul, iar la 30 aprilie 2007 a fost deschis Centrul Interactiv European „Pro-Europa” la Bălţi.
Strategia stabilea obiectivele şi termenii de realizare: pe termen scurt (2008-2011) scopul imediat era realizarea angajamentelor necesare pentru recunoaşterea oficială de către UE a perspectivei europene a Republicii Moldova; pe termen mediu (2008/11-2013) – plasarea relaţiilor UE-Moldova la un nivel calitativ nou, care ar presupune integrarea graduală a Republicii Moldova în instituţiile europene în vederea obţinerii treptate a celor patru libertăţi de circulaţie ale UE, şi pe termen lung, după 2013- demararea procesului de aderare la UE, care să aibă drept final logic aderarea propriu-zisă a Republicii Moldova la această comunitate.
Strategia a fost destul de ambiţioasă şi de o calitate bună, dar a întrunit şi câteva carenţe, cea mai evidentă fiind cea temporală. După cum menţionează Sergiu Buşcăneanu, expert la Institutul de Politici Publice, realizarea documentului era proiectată pentru o perioadă relativ scurtă de timp – până în 2010, numărul sarcinilor fiind prea mare pentru o perioadă de doar trei ani. Şi nu în ultimul rând, expertul menţionează neindentificarea resurselor financiare necesare realizării plenare a Strategiei. Aceste trei aspecte au fost trecute de autorii documentului în lista riscurilor potenţiale ale procesului său de implementare. Datorită diplomaţiei noastre tradiţionale Republica Moldova a început să se bucure de o imaginea pozitivă în cadrul Parteneriatului Estic, la Washington, la Bruxelles şi în alte capitale ale Uniunii Europene. Contextul favorabil a permis aprofundarea relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în anul 2011, prin formalizarea unui nou parteneriat cu Uniunea Europeană bazat pe trei piloni: asociere politică, integrare economică şi libera circulaţie a persoanelor. Printre aceste succese se numără negocierea părţii politice a Acordului de Asociere, deschiderea negocierilor asupra Acordului de Comerţ Liber Comprehensiv şi Aprofundat cu Uniunea Europeană, lansarea etapei operaţionale a dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană şi negocierea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun. De asemenea, Chişinăul a promovat un dialog activ cu statele membre ale Uniunii Europene. O atenţie deosebita a fost acordată Germaniei şi mai ales Poloniei, care a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în a două jumătate a anului 2011. De altfel, în ultimii trei ani, Berlinul şi Varşovia au devenit puncte cardinale pentru politica externă a Republicii Moldova pe dimensiunea sa vestică.
În anul 2011 s-a redeschis subiectul dualităţii politicii externe a Republicii Moldova. Din acel an, odată cu crearea Uniunii Vamale, Republica Moldova din nou a fost plasată la intersecţia a două proiecte geopolitice: Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală. Dualitatea politicii externe a Republicii Moldova nu este o noutate pentru elita politică de la Chişinău. De la independenţă, politica externă a Republicii Moldova oscilează între Est şi Vest. În timp ce direcţia vestică presupune un proces amplu de reforme, având ca finalitate integrarea europeană, direcţia estică se referă la fel la un proces integraţionist – Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Sondajele de opinie din ultimii doi ani demonstrează că în proporţie de 16,1% cetăţenii preferă Uniunea Europeană, 16,1% – Uniunea Vamală, restul fiind în continuare indecişi. Anul 2013, în Republica Moldova a fost unul marcat de o profundă criză politică internă, determinată de demiterea guvernului Vlad Filat, a conducerii Parlamentului şi destrămării fostei alianţe de guvernare. Perioada de ciză politică a coincis cu un dialog intens cu Uniunea Europeană în vederea negocierii textului viitorului Acord de Asociere şi a celui de Liber Schimb, care a fost finalizat în luna iunie 2013.
Promovarea imaginii Republicii Moldova în perioada anilor 2009-2014 a fost realizată prin intermediul vizitelor de rang înalt: vizita vicepreşedintelui SUA Joseph Biden la 11 martie 2011, vizita Cancelarului german Angela Merkel la 22 august 2012, vizita Preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barosso la 29 noiembrie 2012. În cadrul acestei vizite Jose Manuel Barroso a reiterat deplina susţinere a Uniunii Europene pentru parcursul european al Republicii Moldova, menţionând că UE a sporit în mod semnificativ bugetul său de asistenţă bilaterală.
Anul 2013 s-a remarcat prin vizitele înalţilor demnitari europeni la Chişinău şi participarea oamenilor politici de la Chişinău la diverse evenimente cu participare internaţională. În cadrul acestor vizite un loc aparte îl ocupă vizita Comisarului European pentru extindere şi Politica de Vecinătate Stefan Fule în octombrie 2013. Stefan Fule a participat la cea de-a 5-a întrunire a Societăţii Civile în cadrul Parteneriatului Estic organizat la Chişinău cu genericul „Împreuna pentru un viitor european”. Mai menţionăm, de asemenea, vizita Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiului Europei Jean-Cloud Modnon în septembrie 2013 atât la Chişinău, cât şi în regiunea transnistreană pentru a încerca să convingă administraţia de la Tiraspol de beneficiile Acordului de Asociere pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, dar şi despre necesitatea unui dialog parlamentar cu Chişinăul. Reamintim şi vizita Secretarului de Stat american John Kerry la Chişinău la 4 decembrie 2013 etc.
Imaginea unui stat proiectat în exterior trebuie să reflecte realitatea. Înainte de a avea o politică externă de succes, statul prin intermediul instituţiilor sale trebuie să comunice cu cetăţenii obiectivele atât de politică internă cât şi externă. Comunicarea internă facilitează înţelegerea de către cetăţeni a proceselor de reformă, dar şi adaptarea la noile standarde de viaţă, iar transparenţa creşte încrederea cetăţenilor în autorităţile centrale. Aderarea la Uniunea Europeană sau aderarea la Uniunea Vamală este asociată de cetăţenii Republicii Moldova cu îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Ideea integrării europene a fost susţinută în proporţie de 60 – 70 la sută de populaţia Republicii Moldova începând cu anul 2003 şi până în 2011. Anul 2007 este anul când s-a înregistrat recordul susţinerii vectorului european al Republicii Moldova – 76% .
În luna noiembrie 2011, rezultatele Barometrului de Opinie Publică a arătat că doar 47% din populaţia Republicii Moldova ar alege integrarea europeană. În cadrul acestui sondaj, cetăţenii moldoveni pentru prima dată au fost întrebaţi să aleagă între aderarea la Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală, rezulatate fiind de 45 % pentru Uniunea Vamală şi doar pentru 34% Uniunea Europeană. Din 2011 rezultatele nu s-au modifcat considerabil. Deşi în perioada imediat următoare semnării Acordului de Asociere din noiembrie 2013 şi până în prezent subiectele privind integrarea europeană domină spaţiul public, el nu mai constituie unul referenţial pentru moldoveni.
Provocările pentru diplomaţia Republicii Moldova orientată spre integrarea europeană au venit nu din exterior, ci din interior şi confirmă existenţa unei importante dimensiuni de politică internă în cadrul celei externe. Până în 2013, activităţilor diplomatice a Republicii Moldova în contextul integrării europene, le lipsea componenta informaţională. Informaţiile despre succesele înregistrate în procesul integrării europene ajungeau arareori la cetăţeni, ele limitându-se de cele mai dese ori doar la comunicare de presă. Depăşirea acestei situaţii se preconiza de realizat prin intermediul unei campanii instructiv informaţionale, care în conformitate cu părerea Victoriei Bucătaru trebuia să includă în primul rând, elaborarea unei strategii de comunicare eficientă şi multidimensională. Procesul de comunicare privind integrarea europeană a Republicii Moldova a început să se intensifice abia în vara anului 2013, în etapa de pregătire a semnării Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, când Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a început elaborarea unei noi Strategii interne de comunicare privind integrarea europeană, încadrată temporal în perioada iulie 2013 – iunie 2014. Documentul, care nu a fost făcut niciodată public, este constituit din două capitole divizate de Summitul de la Vilnius: informare ante – Vilnius şi post- Vilnius. După Vilnius, comunicarea internă a fost axată pe două subiecte: liberalizarea regimului de vize şi zona liberă cu Uniunea Europeană. Deoarece prima dimensiune era una mai accesibilă interesului cetăţenilor, accentul a fost pus pe aceasta. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a început o campanie de informare prin intermediul posturilor de televiziune şi radioului, articolelor în presă etc. Rundele de negocieri orientate spre elaborarea Acordului de Asociere s-au finalizat la 29 noiembrie 2013, Acordul fiind semnat la 27 iunie 2014. Acordul de Asociere îşi propune să contribuie la dezvoltarea politică şi social economică a Republicii Moldova, prin cooperarea cât mai amplă într-un şir vast de domenii de interes comun, inclusiv în domeniile de bună guvernare, justiţie, securitate, integrare comercială şi cooperare economică sporită, politică de încadrare în câmpul muncii şi socială, administrare publică, participarea societăţii civile etc. Cu toate acestea, Acordul de Asociere nu prevede expres nici o formulă ce ar oferi Republicii Moldova perspectiva integrării europene sau oferirea statului de stat candidat.
Analiza relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ne permite să concluzionăm că activităţile de diplomaţie tradiţională şi publică în cadrul procesului de integrare europeană au adus rezultate: aderarea Republicii Moldova la Spaţiul Aerian Comun al Uniunii Europene în 2012, liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană la 27 iunie 2014, parafarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană la 29 noiembrie 2013, promovarea unui dialog activ cu statele membre ale Uniunii Europene (Germania, Polonia, România, Estonia), semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană la 27 iunie 2014. Un rol important în succesul acestor evenimente l-a avut MAEIE, care asigură dimensiunea politică a diplomaţiei. În acelaşi timp, pe parcursul anilor 2012-2014 s-a remarcat lipsa componentei informaţionale interne. Cetăţenii Republicii Moldova nu cunoşteau prea multe despre despre Uniunea Europeană, sau o asociau cu lucruri abstracte.
Federaţia Rusă care a organizat activităţi diplomatice, dar şi de propagandă în favoarea Uniunii Vamale a reuşit să atragă un număr foarte mare a foştilor susţinători a Uniunii Europene. Aceste momente ne permit să concluzionăm că una dintre provocările majore ale diplomaţiei Republicii Moldova sunt acţiunile de diplomaţie publică şi de propagandă a altor state, care îşi promovează propriile interese politice. Pentru a nu permite promovarea unor interese necompatibile cu interesul naţional al Republicii Moldova, strategia diplomaţiei trebuie să se axeze pe informarea populaţiei fie prin intermediul mass-mediei, fie a Internetului.
