Extinderea Euro-Atlantica si reforma sectorului de securitate in Moldova

Moldova, ca şi majoritatea vecinilor de est a UE şi NATO este, obiectiv, in­teresată într-o Europă puternică şi unită, complementară NATO în eforturile depuse de a răspunde provocărilor de securitate. Aceste state în tranziţie vor trebui să elaboreze politici externe şi de securitate mai eficient armonizate cu cele ale UE. Desigur, capacităţile militare ale tuturor vecinilor din est rămân limitate şi chiar supraestimate datorită limitărilor bugetare, pe fondul priori­tăţilor sociale şi economice.

Ca şi majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est, Moldova crede că conexiunea cu SUA este una din relaţiile cheie pentru securitatea din spaţiul ex-sovietic. Deşi UE a fost abordată, din start, ca o alianţă economică, de atunci a căpătat o importanţă politică de prim plan şi ar putea să joace un rol important în stabilizarea democratică a vecinătăţii sale imediate în est.

Cel puţin în acest moment, sentimentele din Chişinău dictează o cooperare interactivă, dar atentă cu amândouă, Washington şi Bruxelles. Obiectiv, Moldo­va este interesată de creşterea influenţei americane în Europa de Est. Susţinerea din partea acestei supraputeri este de o importanţă crucială pentru soluţionarea conflictelor îngheţate. Împreună cu beneficiile economice şi financiare, susţi­nerea politică şi diplomatică în domeniile prioritare pentru noile democraţii Est-Europene, această politică poate conduce la deschiderea posibilităţilor de noi alianţe transatlantice.

Republica Moldova are nevoie de asistenţă internaţională pentru a face faţă riscurilor „tari” şi „uşoare”. Aceste riscuri şi ameninţări sunt reale, clare şi prezente, iar în unele cazuri, chiar existenţiale. Ele izvorăsc din trupe înrădă­cinate pe teritorii străine, ocupări de teritorii, modificări „de facto” ale hota­relor, „operaţiuni de menţinere a păcii” care susţin intervenţii armate, crearea statelor-satelit cu forţe armate provenite din formaţiuni paramilitare. Luând în consideraţie evoluţiile geopolitice recente şi strategia NATO de a focaliza eforturile în confruntarea unui spectru larg de riscuri militare şi ne-militare, se simte necesitatea unui nou cadru de cooperare între Republica Moldova şi NATO. Un cadru permanent pentru planificarea şi evaluarea cooperării poate să rezulte în recomandări de politici şi asistenţă reală în viitoarele aspecte ale securităţii şi apărării:

• Acţiuni politice, militare şi diplomatice comune în scopul soluţionării conflictului transnistrean;
• Implementarea efectivă a Reformei Sectorului de Securitate şi Apărare;
• Activităţi de planificare şi evaluare a cooperării;
• Conturarea unei traiectorii strategice de integrare a Republicii Moldo­va în structurile Euro-Atlantice.

Este necesar sa fie elaborate propuneri pentru definitivarea Planului Indi­vidual de Parteneriat, racordat la necesităţile individuale ale partenerului, care ar promova reforma şi transformările militare, interoperabilitatea, va consoli­da cooperarea internaţională susţinerea mutuală. Aceste măsuri trebuie să cre­eze o bază solidă pentru cooperarea mai strânsă pe viitor. Parteneriatul pentru Pace ar putea fi un instrument tot mai eficient pentru cooperarea în domeniul menţinerii păcii, combaterea crimei organizate, a terorismului şi separatis­mului teritorial. Este evident că PfP trebuie să fie reformat, pentru a reflecta schimbările survenite în urma accesiunii a noilor membri, şi pentru a reface strategiile de confruntare a noilor riscuri. Astfel, o nouă strategie Euro-Atlan-tică pentru această regiune trebuie să lege priorităţile politicii de securitate şi ameninţările de securitate actuale.

Instituţiile internaţionale trebuie să lanseze noi iniţiative şi eforturi pentru a stabiliza „Noua Europa Lărgită” prin integrare economică, diplomaţie preven­tivă şi securitate colectivă. Implicarea activă a ţărilor Europei Centrale în cadrul instituţiilor şi iniţiativelor internaţionale ar fi cel mai bun mijloc de cooperare. Coordonarea eforturilor instituţiilor regionale şi globale active în Europa Cen­trală şi eliminarea politicilor contradictorii sunt condiţii necesare pentru o poli­tică europeană mai eficientă de securitate şi apărare. Pentru aceasta, mecanisme colaborative dintre UE, NATO, Pactul de Stabilitate în Europa de Sud Est, iniţia­tive cooperative sub-regionale, ca GUAM, la care s-ar adăuga asistenţa eficientă a instituţiilor financiare internaţionale, ar putea deveni instrumente eficiente pentru a stabiliza întreaga regiune dintre Mările Baltică şi Caspică.

Concluzii

Unul din principalele scopuri strategice ale statului constă în stabilizarea situaţiei şi depăşirea zonei de degringoladă, în cadrul căreia, insecuritatea, cri­minalitatea şi subdezvoltarea se completează şi se amplifică reciproc. Complexi­tatea acestei agende de stabilizare şi de dezvoltare a strategiei de lungă durată în­seamnă că dimensiunile socio-economice, de guvernare şi de implementare a re­formelor trebuie sa fie abordate simultan. De aceea, abordarea sistematică a ceea ce constituie principalele scopuri ale reformelor planificate este de o importanţă titanică pentru succesul acestor eforturi. La fel de importantă este compatibili­tatea regulilor şi principiilor democratice ale RSS cu particularităţile politice şi sociale locale. Scopul central este de a asigura o guvernare bună şi competentă, şi o cooperare eficientă cu partenerii internaţionali care înţeleg natura transfor­mărilor prin care trec ţările aflate în perioada de tranziţie.

Interdependenţa RSS şi a altor agende de modernizare, aşa precum demo­cratizarea, separarea puterilor (puteri şi contraponderi), controlul democratic al forţelor armate şi serviciilor de securitate, supremaţia legii, transparenţa, protecţia drepturilor omului, un sistem judiciar echitabil şi independent, par­ticiparea activă a instituţiilor şi organizaţiilor societăţii civile cer o abordare mult mai amplă în comparaţie cu cea existentă. Lipsa normelor şi criteriilor general aplicabile RSS şi elementelor sale complică problema. Un stat slab în interior, precum Moldova, care se confruntă cu impedimente serioase în calea spre ieşirea din criza economică şi socială şi finalizarea reformelor democrati­ce, în viitorul apropiat este incapabil să dezvolte condiţii favorabile înfăptuirii unei Reforme serioase a Sectorului de Securitate.

Obligaţiunile doar formale ale guvernului faţă de obiectivele RSS dau pu­ţine şanse de succes într-o perspectivă apropiată. Incorporarea problemelor sectorului de securitate în dialogul politic, oferă reformelor o prioritate mare în cadrul cooperării politice existente cu organizaţiile Euro-Atlantice de vârf. Acest fapt ar putea, de asemenea, să ofere un mecanism prin care guvernele UE şi NATO ar defini sprijinul extern cel mai potrivit în circumstanţe particulare pentru fiecare dintre ţările cu care se cooperează. Unul din scopurile principa­le în asigurarea unei guvernări bune în sfera securităţii naţionale şi a apărării constă în instruirea organelor civile şi militare; angajamentul forţelor politice de a coopera, capacităţile şi eforturile lor concrete pentru a rezolva problemele respective mai cu seamă la nivel strategic.

Pentru o bună guvernare este important ca atât organele civile, cât şi cele militare să coopereze în ceea ce priveşte problemele de apărare, evitând riva­litatea contraproductivă. Influenţa externă şi existenţa „agenţiei responsabile în procesul reformei” ar putea fi o soluţie salvatoare pentru ţările cu potenţial intern limitat la schimbări democratice. Din acest punct de vedere, cooperarea internaţională a ţării aflată în tranziţie cu organizaţiile internaţionale şi pe bază bilaterală poate contribui substanţial la avansarea reformelor. Expertiza externă se dovedeşte a fi un element cheie pentru aceste societăţi care sunt într-o necesitate acută de asistenţă şi ajutor în adaptarea treptată a sistemelor existente de securitate şi apărare la regulile şi cerinţele democratice.