Forma de stat constituie modul prin care acesta îşi exercită puterea în condiţiile unei organizări proprii. Ea este compusă din următoarele elemente: forma de guvernământ, regimul politic şi structura de stat.
Forma de guvernământ. Sub raport juridic, forma de guvernământ rezultă din modul de organizare şi de constituire a organelor supreme ale puterii de stat, a competenţei lor şi a relaţiilor stabilite cu cetăţenii. Forma de guvernământ a căpătat un conţinut deosebit odată cu dezvoltarea statelor în diversele orânduiri sociale. În sclavagism era cunoscută monarhia sclavagistă (în străvechile imperii ale Asiriei, Persiei, Babilonului, Egiptului) sau tiraniile din Grecia antică. În antichitatea greacă şi romană exista aristocraţia sclavagistă, iar la Atena, forma de guvernare a stăpânilor de sclavi alcătuia democraţia sclavagistă. Monarhia a rămas dominantă şi în feudalism, căpătând mai târziu o formă absolutistă. în feudalism au apărut şi republici aristocratice, caracteristice oraşelor-state, ca Veneţia şi Genova, care erau în acelaşi timp şi mari puteri maritime, sau la Florenţa, Milano şi în alte oraşe italiene.
În unele state moderne este, dimpotrivă, proprie republica democratică, fie în formă parlamentară, fie în formă prezidenţială. În republica parlamentară, şeful statului este ales de către parlament (Austria, Italia), iar în cea de-a doua, preşedintele ales prin sufragiu universal concentrează în mîinile sale toată puterea şi conducerea statului. Cea mai tipică formă de republică prezidenţială este S.U.A., apoi Brazilia, Venezuela, Mexic. La rândul lor republicile prezidenţiale pot fi unitare sau federale.
Monarhia se mai păstrează în unele ţări sub formă constituţională parlamentară (Anglia, Olanda, Suedia, Danemarca, Norvegia), în care parlamentul are atribuţii lărgite faţă de cele ale monarhului, mult limitate. Între statele monarhice se numără şi Japonia, în care rolul regelui este preluat de împărat.
Fiecărei forme de guvernămînt îi este propriu regimul politic care constituie un ansamblu de mijloace folosite de clasa dominantă spre a-şi asigura puterea în stat.
Exprimând raportul real de forţe dintre principalele clase ale societăţii, regimul politic poate căpăta un conţinut specific chiar în cadrul uneia şi aceleiaşi orânduiri.
În regimul politic democratic autoritatea puterii foloseşte mijloace elastice, permiţând oamenilor să-şi poată satisface unele revendicări, acceptând chiar uneori forme cu caracter mai liberalist, Contrare acestuia sunt regimurile politice nedemocratice, unde drepturile şi libertăţile publice sunt paralizate prin felurite constrângeri sau regimuri autoritare când aceste drepturi şi libertăti sunt mult limitate.
În regimul autocratic, autoritatea puterii aparţine unei singure persoane, pe care o foloseşte fără nici o limită. Regimul politic colonial aplica aservirea forţată, faţă de interesele metropolei, a popoarelor subjugate.
În unele împrejurări puterea politică poate fi preluată de către reprezentanţi ai armatei. Regimul politic militar poate avea felurite nuanţe, după orientarea elementelor care au preluat puterea (regim dictatorial, constituţional, autoritar sau progresist, acesta din urmă menit să apere interesele poporului). În fine, regimul prezidenţial în care preşedintele ţării, care este şi şeful statului, este învestit cu puteri supreme.
Structura de stat este de două tipuri: state unitare şi state compuse şi asociate:
- a) statele unitare au un singur rând de organe supreme care asigură conducerea statului pe plan intern şi extern. Majoritatea statelor lumii intră în această categorie, ca dealtfel şi ţara noastră ;
- b) statele compuse au o structură de stat distinctă faţă de cele unitare. Se deosebesc :
– uniunea personală, prin care două state suverane se asociază sub conducerea aceluiaşi şef. Fiecare din cele două state se bucură de o autonomie completă şi în interior şi în relaţiile externe. Ca exemple de uniuni personale se pot cita cea dintre Hanovra şi Anglia între 1714-1837 sub autoritatea casei regale de Hanovra sau uniunea personală dintre Olanda şi Luxemburg, hotărâtă la congresul de la Viena care a dăinuit între 1815-1890. Tot astfel în 1600 a luat fiinţă uniunea personală dintre Transilvania, Ţara Românească şi Moldova sub domnia lui Mihai Viteazul. În perioada Unirii, între 1859-1861, după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn, a luat fiinţă o uniune personală sub numele de „Principatele Unite” care dispunea de o seamă de instituţii comune;
– uniunea reală poate fi constituită din două sau mai multe state, avînd un şef şi mai multe organe comune, dar fiecare din state păstrându-şi autonomia şi parţial suveranitatea. Astfel de uniuni au fost acelea dintre Suedia şi Norvegia (1815-1905), dintre Austria şi Ungaria (18671918) sau uniunea reală dintre Moldova şi Ţara Românească tot sub numele de „Principatele Unite” înfăptuită Ia 24 ianuarie 1862 prin transformarea uniunii personale anterior existente;
– confederaţia de state, grupează, pe baza unui tratat în prealabil încheiat, două sau mai multe state, fiecare din ele având organe proprii de conducere, dar supuse unei autorităţi unice, supreme. Crearea unor asemenea confederaţii răspunde necesităţii întăririi prin forţe unite a statelor ce o formează. Ca exemplu de confederaţii pot fi citate cea elveţiană închegată iniţial în 1291, confederaţia Statelor Unite (1781) şi Confederaţia germanică (1815-1866) iar mai recent Confederaţia Senegambia, care grupează Senegalul şi Gambia;
– statul federal ia naştere prin fuziunea mai multor unităţi teritoriale, fiecare cu organe locale şi unul suprem la nivelul întregii federaţii. Statele componente pot sau nu să dispună de unele atribuţii în relaţiile externe. Între statele federale actuale se numără C.S.I., S.U.A., Mexic, Argentina, Brazilia, Venezuela, India, Pakistan, Elveţia etc.
Unele uniuni, de o formă deosebită au luat fiinţă după cel de-al doilea război mondial în câteva ţări eliberate de sub stăpânirea colonială (R. Unită Tanzania, statul federal al Emiratelor Arabe Unite) etc.
- c) Asociaţia de state a existat în perioada colonială persistând şi azi sub forma Commonwealthului britanic şi a Uniunii franceze despre care se va vorbi mai departe.
