Din punct de vedere funcţional, religia poate fi considerată o forţă pozitivă. Ea are funcţii sociale relevante, existând în diferite forme în orice societate.
Religia asigură coeziunea socială, prin ansamblul de idei, valori şi norme necesar oamenilor pentru a-şi forma o identitate comună. Este liantul unui grup oferind un ansamblu de valori comune. Un exemplu elocvent este religia iudaică ce a permis evreilor, trăind separaţi în diferite regiuni şi culturi timp de secole, să-şi păstreze identitatea prin idei şi practici religioase comune.
Intrebările în legătură cu existenţa umană, scopul existenţei umane, îşi găsesc răspunsuri în religie, emoţional oferind un sens în viaţă. Este de fapt şi singura „instituţie” socială care încearcă să rezolve aceste probleme.
Religia poate avea funcţia de control social pentru că, deseori normele societăţii au la bază idei religioase. Legile, cum sunt cele ce interzic crima şi furtul, capătă pe lângă forţa legală şi o forţă morală- sursa fiind în „Cele 10 porunci”- au legitimitate sacră. La fel, dreptul divin de exercitare a domniei la regi. In islam, legea (sharia) îşi găseşte sursa în Coran.
Religia oferă, totodată, sprijin afectiv şi psihologic, alinare, de care omul are nevoie pentru a supravieţui într-o lume complexă şi nesigură. Acest sprijin este util în perioadele de criză cum ar fi moartea unei persoane apropiate. Religia dă un scop morţii şi oferă un ansamblu de practici rituale pentru doliu („priveghiul” la creştini, „şina” la evrei) care au rolul de a ameliora suferinţa celor rămaşi în viaţă.
