1. Date despre Germania

Anul aderării la UE: membru fondator
Sistem politic: republică federală
Capitala: Berlin
Suprafaţa totală: 356 854 km²
Populaţia: 82 milioane
Moneda: euro
Limba oficială a UE vorbită în această ţară: germană ^[1]
Deviză : “Unitate şi dreptate şi libertate”
Imn naţional : a treia strofă din Das Lied der Deutschen

Germania este ţara cu cea mai numeroasă populaţie din Uniunea Europeană.

Pozitia geografica : Germania este situată în Europa Central- Nordică, între 47016’-55003’ latitudine nordică şi 5056’-15002’ longitudine estică.

Limite : Marea Nordică, Danermaca, Marea Baltică, Cehia, Austria, Elveţia, Franţa, Luxemburg, Belgia, Olanda, Polonia.^[2]

Este traversat de câteva dintre cele mai mari fluvii europene, precum Rinul, Dunărea şi Elba.

Statutul : Germania este republică federală. Puterea legislativă este deţinută de Bundestag, organism ai cărui membri sunt aleşi o dată la patru ani prin vot popular şi de Bundesrat, organism format din 69 de reprezentanţi ai celor 16 state (Bundesländer).

După cel de-al doilea război mondial, Germania a fost divizată în două părţi: vestul democratic şi estul comunist (Republica Democrată Germană). Zidul Berlinului a devenit un simbol al acestei diviziuni. La un an după căderea acestuia, în 1989, Germania a fost reunificată.

Germana este limba maternă cea mai vorbită în spaţiul Uniunii Europene. A treia putere economică a lumii, Germania produce autovehicule, echipamente de înaltă precizie, echipamente electronice şi de comunicaţii, produse chimice şi farmaceutice şi multe altele. Companiile germane au făcut investiţii importante în ţările central şi est-europene care au aderat la Uniune în 2004.

Clima: Clima este temperat oceanică şi de tranziţie în nord de-a lungul ţărmului Mării Baltice. Pe coastă iernile sunt mai blânde (-10C în ianuarie) şi verile relativ răcoroase (220C în iulie), dar spre vest verile sunt mai călduroase şi iernile mai reci. Precipitaţiile medii anuale însumează 585 mm, fiind mai scăzute (cca 500 mm/an) în câmpie ţi mai ridicate în zona montană unde depăşesc 1000 mm/an.

Relieful : Pe teritoriul Germaniei se succed, de la nord la sud, trei mari unităţi naturale: Câmpia Germaniei de Nord, masivele hercinice ale Germaniei de mijloc şi Alpii Bavariei cu platourile care îi preced.
Câmpia Germaniei de Nord, sector al Marii Câmpii Nord-Europene, este netedă la vest de Berlin şi străbătută de două şiruri de dealuri morenaice, mai mult sau mai puţin paralele.Treptat această câmpie trece într-o zonă muntoasă de înălţime medie. Astfel în vest se află Masivul Harz, erodat, cu aspect de platou cu altitudini de 300-900 m (cu alt. maximă de 1142 m în vârful Broken), iar în sud Munţii Pădurea Thuringiei (altitudine maximă în vf. Grosser Beerberg-982 m), Munţii Vogtaland şi Munţii Metalici, caracterizaţi prin culmi netede cu aspect de podişuri, ultimii culminând la 1214 m în vârful Fichtelberg. Ţărmul Mării Baltice este cea mai mare parte jos, doar în unele locuri fiind mai înalt şi abrupt-de exemplu lângă oraşul Sassnitz.
Masivele hercinice se află în zona centrală a Germaniei. Aceste masive sunt erodate cu aspect de podişuri şi despărţite de depresiuni largi, mai cunoscute fiind : Masivul Şistos Rhenan (podiş vălurit cu alt. de 500-700 m şi tăiat de văi adâncite în chei), Munţii Pădurea Thurungiei, Jura Suabă (care culminează la 1015 m în vf. Lemberg), Jura Franconiană, Pădurea Boemiei, Harz (podiş cu alt. de 300-900 m), Munţii Metalici, în sud-vest se află un masiv vechi erodat, cu aspect de podiş în nord şi mai înalt fragmentat în sud, Munţii Pădurea Neagră care ating care ating 1493 m în vf. Feldberg.
În sudul Germaniei se desfăşoară Alpii Bavariei (cei mai înalţi munţi de pe teritoriul ţării 2963 m în vârful Zugspitze), constituiţi din lanţuri orientate de la vest la est, în mare parte calcaroase. La poalele acestora se întinde platoul Dunării. Alpii Bavariei sunt formaţi din trei masive: Allgau, la vest de Lech (care culminează la 2589 m în vf. Hochvogel), Prealpii Bavariei, între Lech şi Ill (2963 m în vf. Zugspitze, alt. maximă din ţară) şi Alpii Berchtesgaden (Watzman 2700 m)

Vegetatia : Vegetaţia naturală este cea de lande cu păduri de conifere (peste Ľ din suprafaţă este acoperită de păduri de pin, fag, stejar, în Masivul Harz predomină pădurea de foioase în timp ce în Pădurea Thuringieişi în Munţii Metalici cea de conifere). Fauna este destul de variată şi cuprinde elemente caracteristice atât Europei nordice, cât şi estice şi sud-estice: căprioara, jderul, pisica sălbatică, bizamul, hârciogul, sturzul, privighetoarea, bufniţa pitică, ciocănitoarea neagră, etc.

Reţeaua hidrografică : Reţeaua hidrografică se dirijează spre nord, către Marea Baltică principalele râuri fiind Elba şi Order. Elba izvorăştedin Munţii Sudeţi (1165 km lungime totală), fiind navigabilă în întregime şi este legată prin canale cu alte sisteme hidrografice ale Europei Centrale şi Occidentale. Principalul său afluent este râul Saale.

În est curge Oderul (848 km lungime totală), care izvorăşte din zona de contact a munţilor Sudeţi şi Carpaţi şi se varsă în Marea Baltică (Golful Szczecin), fiind legat prin canale cu Vistua şi Elba. Cel mai lung canal este Order-Havel.
Reţeaua hidrografică a Germaniei mai este alcătuită şi din alte două bazine: Marea Nordului (Elba, Weser, Ems, Rhein) şi Marea Neagră (Dunărea). Rinul (este una dintre principalele artere fluviale, navigabil pe 700 km) drenează împreună cu afluenţii săi (Main, Necktar, Ruhr, Moselle) partea de vest şi centrală, Elba, Weserul (805 km lungime) şi Emsul (387 km) câmpia nordică iar Dunărea partea de sud, izvorând din Munţii Pădurea Neagră şi străbătând teritoriul Germanieipe o distanţă de 650 km (navigabilă pe 387 km). Toate aceste fluvii şi râuri sunt legate între ele printr-un vast sistem de canale ce însumează 2414 km. În sud Germania împarte cu Austria şi Elveţia lacul glacial Boden See cu o suprafaţă de 537 km2 şi o adâncime maximă de 252 m.

Solurile : Podzolurile (apar sub pădurile de conifere sau de amestec de conifere cu foioase), argiluvisolurile (se formează la latitudini temperate) şi cernoziomurile (se găsesc în zonele de stepă cu climă temperat-continentală) fac parte din solurile Germaniei.

Populaţia şi oraşele : Germania are o populatie numeroasa:82 milioane locuitori, situandu-se pe locul II in Europa, dupa Rusia. Populatia nu este repartizata uniform, fiind mai numeroasa de-a lungul fluviilor si a estuarelor. Dezvolatarea rapida a industriei a avut ca rezultat migrarea poulatiei rurale la orase, astfel incat azi, 84% din total reprezinta populatia urbana. Cel mai mare oras este Berlin, capitala.
Natalitatea este de 11,2 %, mortalitatea de 11,5 %, populaţia urbană 84 % din locuitori.

Oraşele principale (locuitori):
1. Berlin 3 282 000
2. Hamburg 1 700 000
3. Munchen 1 200 000
4. Koln 950 000
5. Frankfurt am Main 650 000
6. Essen 630 000
7. Dortmund 600 000
8. Stuttgart 580 000
9. Duisburg 540 000

Germanii sunt în proporţie de 93 % iar străini (turci, iugoslavi, italieni, greci, polonezi, austrieci, spanioli), 7 %.Cele mai mari concentrări de populaţii se află de-a lungul văii Rhinului şi zona înconjurătoare, în deosebi în Ruhr (car se prefigurează drept un megalopolis) unde densitatea depăşeşte 5 500 loc./km2 în jurul marilor oraşe şi în regiunile Saxono-Thuringiană. Zone mai puţin populate sunt câmpia, în nord, şi Alpii Bavariei în sud. Culte: protestantism 40 %, catolicism 35 %, 25 %: culte neprotestante, islamism, ortodoxism.^[4]

2. Istoria Germaniei

Triburi germanice

Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice a Bronzului, sau cel mai târziu pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudul Scandinaviei şi nordul Germaniei, triburile şi-au extins teritoriul spre sud, est şi vest în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum şi cu triburi iraniene, baltice şi slave, în Europa de Est. Nu se cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziţie doar scrieri ale autorilor romani, cercetări etimologice şi descoperiri arheologice.

Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei (Germania era numele dat de romani teritoriilor de dicolo (la est) de Rin până la munţii Ural). În această perioadă triburile germanice au început să se familiarizeze cu tacticile de război romane, menţinându-şi însă apartenenţa tribală. În anul 9 d.Hr., în cadrul bătăliei de la Pădurea Teutoburg, germanul Arminius a înfrânt trei legiuni romane conduse de Varus. O mare parte din Germania de astăzi, anume partea de la est de Rin şi la nord de Dunăre, a rămas astfel în afara Imperiului Roman. Spre 100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea sa Germania, triburile germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului şi Dunării (Limes Germanicus), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest germanice: alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii, sicambrii şi turingii. În jurul anului 260 popoarele germanice au trecut de limes şi de frontiera pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate pe atunci de romani.

Sfântul Imperiu Roman (962-1806)

La 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în 843. Imperiul medieval a rezultat din partea estică a acestei diviziuni, şi a continuat să existe, sub diverse forme, din anul 962 până în 1806. Teritoriul său se întindea de la râul Eider la nord, până la coasta mediteraneană la sud. Numit deseori Sfântul Imperiu Roman (sau Vechiul Imperiu), a fost denumit oficial Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu Roman al Naţiunii Germane) începând cu 1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul ocupat, mai restrâns pe atunci.

Pe timpul dinastiei începute de Otto I, între anii 919 şi 1024, s-au consolidat ducatele Lorenei, Saxoniei, Franconiei, Şvabiei, Turingiei şi Bavariei, iar regele german a fost numit Împărat Roman al acestor regiuni în 962. Pe timpul domniei împăraţilor salici (1024–1125), Sfântul Imperiu Roman a cucerit nordul Italiei şi Burgundia, dar împăraţii şi-au pierdut din putere în urma unei controverse privind investitura. Pe timpul împăraţilor Hohenstaufen (1138–1254), prinţii germani şi-au extins influenţa spre sud şi est, ajungând să controleze teritorii locuite de slavi, înainte ca germanii să trimită colonişti în aceste pământuri, şi chiar mai la est (ceea ce s-a numit Ostsiedlung). Oraşele din nordul Germaniei au înflorit, făcând parte din Liga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315, şi Morţii Negre din 1348–50, populaţia Germaniei a scăzut considerabil.

Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o Constituţie a căror principii de bază aveau să dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către şapte prinţi-electori, care controlau unele din cele mai puternice principate şi arhiepiscopii. Începând cu secolul al XV-lea, împăraţii au fost aleşi aproape fără excepţie din cadrul dinastiei austriece de Habsburg.

Călugărul Martin Luther şi-a publicat cele 95 de Teze în 1517, prin care ataca unele practici ale Bisericii Catolice, începând astfel Reforma Protestantă. O religie distinctă, luterană, a devenit religie oficială în mai multe teritorii germane, după 1530. Conflictul religios a dus la Războiul de treizeci de ani (1618-1648), care a devastat ţinuturile germane, populaţia fiind redusă cu 30%. Pacea Westfalică din 1648 a pus capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărţit de facto în numeroase principate independente. Din 1740, monarhia austriacă de Habsburg şi Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În 1806, Imperiul a fost dizolvat ca urmare a Războaielor Napoleoniene.

Restaurație și revoluție (1814-1871)

În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat Congresul de la Viena în 1814, şi a fost fondată Confederaţia Germană (Deutscher Bund), o ligă formată din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restauraţiei au dus la întărirea mişcărilor liberale, care cereau unitate şi libertate. Aceste cereri, însă, au fost urmate de noi măsuri de represiune din partea omului de stat austriac Metternich. Zollverein, o uniune tarifară, a contribuit la unificarea economică a statelor germane. În această perioadă, mulţi germani erau influenţaţi de principiile Revoluţiei Franceze, iar naţionalismul era o forţă în creştere, în special printre tinerii intelectuali. Pentru prima dată, culorile negru-roşu-galben au fost alese pentru a reprezenta mişcarea, aceste culori devenind mai târziu culorile drapelului german.

În contextul unei serii de mişcări revoluţionare în Europa, care au avut ca rezultat înfiinţarea republicii în Franţa, intelectualii şi oamenii de rând au adus revoluţia de la 1848 şi în pământuri germane. Monarhii au acceptat, în primă instanţă, cererile revoluţionarilor. Regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei i s-a oferit titlul de împărat, dar trebuia să renunţe la o parte din puterea politică; acesta a refuzat coroana şi a respins constituţia propusă, ceea ce pe atunci a fost un pas înapoi pentru mişcare. Conflictul dintre regele Wilhelm I al Prusiei şi Parlament, care era din ce în ce mai influenţat de ideile liberale, a izbucnit pe fondul discuţiilor privind reformele militare din 1862, iar regele l-a numit pe Otto von Bismarck nou prim-ministru al Prusiei. Bismarck a purtat un război împotriva Danemarcei în 1864, ieşind victorios. Victoria prusacă în cadrul războiului austro-prusac din 1866 i-a permis să creeze o Federaţie Nord-Germană (Norddeutscher Bund) şi să împiedice Austria, care înainte era cel mai puternic stat german, să se mai amestece în politica celorlalte state germane.

Al Treilea Reich (1933–1945)

La data de 27 februarie, clãdirea Reichstag a fost incendiatã având ca ºi consecinþã decretul 10

de urgenţă ce abroga drepturile cetăţeneşti de bază.O hotărâre ce a fost votată în Parlament i-a dat lui Hitler putere legislativă nerestricţionată.Numai Partidul Democrat Social a votat împotriva lui, în timp ce membrii comunişti ai Parlamentului au fost încarceraţi.Folosindu-şi puterea de a distruge orice rezistenţă actuală sau potenţială, Hitler a pus bazele unui Stat Centralizat Totalitarist în câteva luni.Industria a fost revitalizată punându-se accent pe producţia de armament.În 1935, Germania a redobândit controlul asupra ţinutului SAAR, iar în 1936 controlul militar al ţinutului Rhine, amândouă fiind pierdute în urma Tratatului de la Versailles. Conducând către al Doilea Război Mondial şi susţinând în paralel campania agresivă de producţii de armament, politica externă a Germaniei a devenit mai agresivă şi expansionistă.În 1938 şi 1939 Austria şi Cehoslovacia au fost aduse sub controlul Germaniei şi a fost pregătită invazia Poloniei (Pactul Hitler-Stalin, Operaţiunea Himmler). Pe 1 Septembrie 1939, armata germaniei a lansat războiul fulger (blitzkrieg)asupra Poloniei, care a fost rapid ocupată de trupele Germaniei şi de Armata Roşie Sovietică.Marea Britanie şi Franţa au declarat război Germaniei marcând începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.Cu cât războiul s-a extins Germania şi aliaţii săi au căpătat controlul unei părţi din Europa Continentală.

Pe 22 iunie 1941, Germania a încălcat Pactul Hitler-Stalin şi a invadat Uniunea Sovietică.În acelaşi an, Japonia, a atacat baza americană de la Pearl Harbor şi Germania a declarat război Statelor Unite, ca şi consecinţă a alinaţei sale cu Japonia.Deşi armata germană a avansat în Uniunea Sovietică destul de rapid, Bătălia de la Stalingrad a marcat punctul de turnură al acestui război.În consecinţă, armata germană a început să se retragă de pe frontul Estic.În Septembrie 1943, aliata Germaniei, Italia s-a predat, iar forţele armatei germane au fost forţate să apere un alt front în Italia.Operaţiunea Neptuna marcat un alt punct de turnură în acest război deschizând frontul Vestic.Forţele aliate au debarcat pe Coasta Normandiei şi s-au îndreptat spre teritoriu German.A urmat foarte curând capitularea Germaniei.Pe data de 8 Mai 1945, forţele armatei germane s-au predat după ce Armata Roşie au ocupat Berlinu.Aproximativ 7 milioane de cetăţeni şi soldaţi germani, incluzând şi etnici germani din Europa de Est au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ceea ce mai târziu a fost cunoscut sub denumirea de Holocaust,Regimul celui de-al Treilea Reich a aplicat politici guvernamentale împotriva minorităţilor şi multor dizidenţi.Aproximativ 17 milioane de oameni au fost ucişi în timpul Holocaustului, incluzând 6 milioane de evrei şi un număr important de ţigani, polonezi şi alţi slavi incluzând prizonierii de război sovietic, bolnavii mintali, homosexuali şi membri ai opoziţiei politice.Cel de-al Doilea Război Mondial şi genocidul nazist au fost responsabili pentru mai mult de 40 de milioane de morţi în Europa.Procesele criminalilor de război de la Nuremberg s-au desfăşurat după al Doilea Rozboi Mondial.

Istoria modernã

Comunitatea şi limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale – Confederaţia Germană de Nord (dominată de Prusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în germană: Bayern) precum şi diferite alte regiuni, excluzând însă părţile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe 11 secole sub denumirea Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (şi ultimul) a fost cel al naziştilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.

Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de câteva ori Franţa. Războiul s-a încheiat în 1918, şi, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forţat să abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război.

În prima parte a războiului Germania a avut succese militare, câştigând controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părţi a URSS şi nordului Africii. În 1941 naziştii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente şi pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei şi alte naţionalităţi. Între 1942–1943 balanţa în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaţilor împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie 1945 Hitler şi-a recunoscut eşecul total şi s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat necondiţionat.

În urma cererilor făcute de Stalin la conferinţele de la Ialta şi Potsdam, provinciile germane de până atunci situate la est de râurile Odra (Oder) şi Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, oraşul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia), Prusia Răsăriteană, Prusia Apuseană şi Ţara Sudeţilor (Sudetenland) — au fost alipite la Polonia, URSS şi Cehoslovacia. Începând cu ofensiva Armatei Roşii de la 12 ianuarie 1945 şi până în 1948, cei mai mulţi locuitori germani ai acestor regiuni, aproximativ 12 milioane înainte de război, au fost expulzaţi spre vest sau şi spre Siberia, în condiţii brutale. În jur de 2 milioane dintre aceştia şi-au pierdut viaţa în război şi în cadrul procesului de expulzare („Vertreibung”).

În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărţit în patru „zone de ocupaţie”, controlate de puterile aliate Franţa, URSS, Regatul Unit şi Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania, RFG sau Germania de Vest (germană: Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană, RDG, Germania de Est sau de Răsărit (germană: Deutsche Demokratische Republik sau DDR). Germania de Vest şi-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei.

În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că în fosta RDG au fost înfiinţate landuri (aşa cum existau deja în RFG), landuri care ceva mai târziu au aderat oficial la RFG, adoptând şi constituţia RFG-ului numită Grundgesetz. Tratatul care a definit această reunificare se numeşte Tratatul doi plus patru (a fost încheiat de către cele două state germane şi cele patru puteri care deţineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Regatul Unit, Franţa şi URSS). Prin aceste acte RDG-ul a încetat să mai existe.

Statul german reunit este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea Europeană şi din lume.

Papi germani

În total au existat opt papi germani:

Grigore al V-lea (996-999) (numele laic: Bruno von Kärnten).
Clement al II-lea (1046-1047) (Suidger, Graf von Morsleben und Hornburg). Este îngropat în Domul din Bamberg.
Damasus al II-lea (1048) (Poppo von Brixen).
Leon al IX-lea (1049-1054) (Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg). A contribuit la declanşarea Marei Schisme din 1054.
Victor al II-lea (1055-1057) (Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg).
Ştefan al IX-lea (1057-1058) (Friedrich Herzog von Lothringen).
Adrian al VI-lea (1522-1523) (Adriaan Florisz Boeyens).
Benedict al XVI-lea (2005-) (Joseph Alois Ratzinger).^[5]

3. Guvernul şi politica de stat

Din punct de vedere constituţional Germania este o democraţie republicană federală reprezentativă. Forma de guvernământ este parlamentară, în care şeful guvernului = cancelarul este ales de către parlament, numit bundestag, şi confirmat de către preşedintele statului. Deşi cancelarul deţine cele mai puternice competenţe politice, în ierarhia protocolară el se află abia pe locul 3, după preşedintele statului şi preşedintele bundestagului.

Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către parlament (bundestag) pe o perioada de 4 ani; el are dreptul de a numi şi elibera din funcţie pe miniştri, precum şi dreptul numit „competenţa liniilor directoare” (Richtlinienkompetenz), prin care formulează în linii mari sarcinile fiecărui ministru din cabinet (guvern). La rândul lor, membrii parlamentului sunt aleşi de către cetăţeni la fiecare patru ani printr-un vot proporţional personalizat. La acest sistem de vot alegătorii dispun de 2 voturi, care pot fi date şi la partide diferite. Cu primul vot se hotărăşte după un sistem majoritar care anume candidat să reprezinte circumscripţia electorală respectivă în parlament (candidat ales direct); cu al doilea vot se alege, după un sistem proporţional, partidul dorit in parlament.

Un candidat ales direct capătă în orice caz un loc în parlament (mandat); acest fapt poate duce la depăşirea numărului de locuri care s-ar cuveni unui partid conform numai votului al doilea. Situaţia se numeşte Überhangmandat (mandat suplimentar). Această situaţie a avut loc la fiecare alegere federală din 1949 încoace. Totuşi, în 2008, tribunalul constituţional federal suprem, Bundesverfassungsgericht, a decis că acest procedeu contravine constituţiei federale (Grundgesetz), deoarece aşa se poate încălca reprezentarea proporţională democratică necesară, şi i-a impus legislativului să corecteze legile alegerilor până cel târziu în 2011. Însă până în sept. 2009 parlamentul încă nu abordase această temă. De aceea alegerile care au avut loc în septembrie 2009 se abat, din acest punct de vedere, de la constituţie (!). Această situaţie paradoxă va putea eventual periclita stabilitatea noului guvern.

Un alt organ constituţional german important (legislativ) se numeşte „bundesrat„ (consiliul federal); este format din reprezentanţii celor 16 landuri (ţări constituente ale federaţiei).

Puterea judiciară are ca organ superior curtea constituţională federală supremă (Bundesverfassungsgericht), care poate să dea ultima decizie peste toate actele legislative sau de administraţie.

Din 1998 şi până în iulie 2005 a fost la putere, la nivelul Germaniei, o coaliţie parlamentară aşa-numită Roşu-Verde, adică între Social-Democraţi (SPD) şi Verzi (Bündnis 90 / Die Grünen, prescurtat B’90/Grüne sau Grüne=Verzii).

Preşedintele statului este ales pentru 5 ani de către Bundesversammlung, Adunarea Federală. Singurul scop al Adunării Federale este alegerea Preşedintelui statului. Ea este constituită din toţi membrii bundestagului, plus un număr egal de membri aleşi şi trimişi de landuri.

La 21 iulie 2005 preşedintele statului de la acea dată Horst Köhler a dizolvat parlamentul, ca urmare a votului de neîncredere pe care l-a primit cancelarul de atunci Gerhard Schröder (SPD) la 1 iulie în parlament.

Ca urmare, la 18 septembrie 2005 au avut loc alegeri federale anticipate, în urma cărora a venit la putere coaliţia guvernamentală „mare” între fracţiunile parlamentare CDU/CSU (aşa-numita „Uniune Creştină”) şi SPD, coaliţie supranumită „negru-roşu”, condusă de către Angela Merkel (CDU) drept cancelară.

La 23 mai 2009 preşedintele Horst Köhler a fost reales preşedinte pentru o perioadă de încă 5 ani.

Cele mai recente alegeri federale pentru parlament şi cancelar, alegerile federale din 2009, au avut loc la 27 septembrie 2009. Drept rezultat, coaliţia „mare” „negru-roşu” de până atunci a căzut, din cauză că social-democraţii (SPD = „roşii”) au întrunit prea puţine voturi. Pe baza rezultatelor alegerilor s-a putut însă crea o nouă coaliţie guvernamentală, şi anume între fracţiunile parlamentare CDU/CSU şi liberali (FDP), supranumită „negru-galben”. Al 17-lea bundestag al Germaniei s-a constituit la 28 octombrie 2009. Norbert Lammert a fost reales preşedinte al parlamentuluil. Apoi bundestagul a ales-o pe fosta cancelară Angela Merkel drept noua cancelară = prim-ministru. Angela Merkel şi-a numit apoi cabinetul (consiliul de miniştri), format din 16 persoane (de la CDU, CSU şi FDP). Câţiva miniştri din vechiul guvern continuă să fie miniştri şi în cel nou. Noul vicecancelar şi în acelaşi timp nou ministru de externe este preşedintele FDP-ului, Guido Westerwelle.

La 31 mai 2010 Preşedintele Germaniei Horst Köhler şi-a dat demisia din funcţia de Preşedinte al Germaniei, în mod surprinzător şi cu valabilitate imediată. Conform constituţiei urmaşul a fost ales în decurs de maximum 30 de zile – la 30 iunie 2010. Pentru perioada interimară Köhler a predat funcţiile sale de Preşedinte al statului actualului Preşedinte al bundesratului (Consiliul Federal al landurilor), Jens Böhrnsen, SPD, preşedintele Senatului andului Brema şi în acelaşi timp primar al oraşului Brema.

La alegerile prezidenţiale de la 30 iunie 2010 au candidat: Christian Wulff (CDU), până atunci prim-ministru al landului Saxonia Inferioară (Niedersachsenn); pastorul Joachim Gauck (nu e membru de partid); Lukrezia Jochimsen (cunoscută şi drept jurnalista Luc Jochimsen) din partea partidului Die Linke.; precum şi Frank Rennicke, din partea partidului NPD.

Adunarea Federală (Bundesversammlung) a ales în al 3-lea scrutin drept nou Preşedinte al Germaniei pe Christian Wulff, pentru o perioadă de 5 ani. El a fost investit în funcţie la 2 iulie 2010.^[6]

De la 1 ianuarie 2007, Germania a preluat presedintia Uniunii Europene de la Finlanda. Pe perioada mandatului de sase luni, Germania a organizat si a prezidat toate reuniunile si summiturile Consiliului European, organismul de conducere al Uniunii.

Viitorul Uniunii Europene si constitutia europeana au fost prioritatile mandatului german. Presedintia s-a consultat cu fiecare stat membru in parte si a prezentat un raport legat de procesul de reforma institutionala a uniunii. Obiectivele pe care Germania si-a propus sa le atinga in timpul presedintiei nu au fost deloc simple: baze pentru securitate energetica, imbunatatirea relatiilor tot mai proaste ale Europei cu Rusia, intarirea legaturilor cu state din flancul vestic al Rusiei si cu cele din Asia Centrala si reluarea procesului de pace in Orientul Apropiat.

Mai mult, Germania spera sa initieze o noua „foaie de parcurs” si pentru Europa, care ar urma sa dea statelor membre primele indicii cu privire la cum ar trebui sa arate regulile de luare a deciziilor in Uniunea Europeana dupa respingerea proiectului de Constitutie europeana de catre Franta si Olanda in 2005. ^[7]

4. Organizarea politico-administrativă

În constituţia germană numită Grundgesetz (lege fundamentală) Germania (Deutschland) este definită ca fiind o republică federală (Bundesrepublik) formată din următoarele landuri (ţări ale federaţiei):^[8]

4.1. Oraşele Germaniei

Frankfurt

Frankfurt am Main este cel mai mare oraş din landul Hessa şi al cincelea oraş ca mărime din Germania. Are o populaţie de aproximativ 650.000 de locuitori.

Frankfurt este denumit „Mainhattan” (derivat de la râul local Main, făcând aluzie la Manhattan datorită panoramei cu zgârie-nori). Este unul dintre cele trei oraşe europeene care au un număr important de zgârie-nori. Cu 9 clădiri înalte de peste 150 de metri în 2004, Frankfurt este al doilea după , dar înaintea Londrei În Frankfurt se află cea mai înaltă clădire din Europa, Turnul Commerzbank.

În Germania există zgârie-nori în număr mare doar în Frankfurt şi Berlin.

În Sfântul Imperiu Roman, Frankfurt a fost unul dintre cele mai importante oraşe. Din 855 regii şi împăraţii germani sunt aleşi în Frankfurt (Lothar al II-lea fiind primul din ei) şi încoronaţi la Aachen. Din 1562 regii şi împăraţii sunt nu numai aleşi, dar şi încoronaţi la Frankfurt (începând cu Maximilian al II-lea

În 1372 Frankfurt a devenit un Reichsstadt (oraş imperial), adică un oraş subordonat direct împăratului roman, şi nu unui rege sau unui nobil local.

Obiective de vizitat

Domul din Frankfurt

Catedrala Sfântul Bartolomeu este o construcţie gotică, care a fost ridicată în secolele XIV-XV, pe fundaţia unei biserici mai vechi din vremurile merovingiene. Este cea mai mare biserică din oraş. Din 1356 împăraţii Sfântului Imperiu Roman au fost aleşi în această biserică, iar din 1562 până în 1792 au fost încoronaţi tot aici.

Römer Sfântul Paul

Numele primăriei înseamnă „cetăţean al Romei, roman”. Este formată de fapt din trei case care au fost cumpărate de consiliul local în 1405 de la o familie bogată de negustori. Casa din mijloc este primăria, care a fost mai târziu legată de clădirile înconjurătoare. La ultimul etaj se află „Sala împăratului” (Kaisersaal), unde aveau loc bancheturile nou-încoronaţilor împăraţi.

Opera

Faimoasa „Operă veche” din Frankfurt (Alte Oper) a fost construită în 1880 de către arhitectul Richard Lucae. A fost una dintre cele mai mari opere din Germania până la distrugerea ei aproape totală în timpul celui de Al Doilea Război Mondial

Berlin

Oraşul Berlin este capitala Germaniei, fiind cel mai mare oraş al ţării cu aproximativ 3,5 milioane de locuitori şi acoperind o suprafaţă de aproximativ 889 km2. Berlinul este un oraş-land aidoma unei insule, aflată în interiorul regiunii Brandenburg. Este traversat de râurile Spree şi Havel.

Berlinul a fost capitala Germaniei între 1871 şi 1945, şi a redevenit capitala acestei ţări în 1990.^[9]

Obiective de vizitat

Poarta Brandenburg

Poarta Brandenburg – Brandenburger Tor – este cel mai reprezentativ simbol al Berlinului, cu o istorie bogata si fascinanta.

Construita in 1791, Poarta Brandenburg – Brandenburger Tor a luat ca model Acropola din Atena. Statuia Quadriga din varf, creata de sculptorul Gottfried Schadow, este o reprezentare a Victoriei, zeita pacii, intr-un car de lupta tras de patru cai. Aceasta constructie este singura supravietuitoare a celor 14 porti ale orasului.

Muzeul Pergamon

Muzeul Pergamon face parte din complexul Insula de Muzee din Berlin si a fost construit de Alfred Messel si Ludwig Hoffmann intre 1910 si 1930.

Muzeul adaposteste cladiri monumentale in marime naturala, precum Altarul Pergamon, Poarta Pietei din Milet si Poarta Ishtar, toate constand in parti transportate din zonele de excavatie. Muzeul Pergamon este impartit in colectia de antichitati, muzeul Orientul Mijlociu si muzeul de arta islamica.

Anual, aproximativ 850.000 de persoane viziteaza acest muzeu.

Muzeul Egiptean si Colectia de Papirusuri

Muzeul Egiptean si Colectia de Papirusuri este faimos pentru bustul lui Nefertiti vechi de 3000 de ani, dar si pentru celelalte portrete din piatra, in special al lui Ahkenaten si al rudelor sale nobile.

Muzeul se afla vis-a-vis de Berggruen Sammlung si Schloß Charlottenburg. Informatiile in limba engleza sunt minime, cu exceptia catalogului si a tururilor oferite de ghizi particulari.

Palatul Chalottenburg

Charlottenburg este un frumos palat in stil baroc, construit in 1695 de Regele Friedrich Wilhem I ca resedinta de vara pentru iubita sa sotie, Regina Sophie Charlotte.

Ascuns in gradinile regale luxuriante, se mai afla cateva cladiri: Belvedere, in stil ornat, rococo, ce contine o impresionanta colectie de ceramica, Pavilionul Schinkel, care adaposteste desene, picturi, sculpturi, piese de mobilier si portelan de Friedrich Schinkel si Mausoleul neoclasic, in care se afla mormintele Reginei Louise, Regelui Friedrich Wilhelm III, ale Imparatului Wilhelm I si Imparatesei Augusta.^[10]

Essen – una dintre capitalele europene ale UE în 2010

Essen se află în regiunea Ruhr, fostă zonă industrială importantă a Germaniei. În regiune sunt peste 50 de oraşe, printre care Dortmund, Bochum şi Duisburg, majoritatea aflate însă acum într-o gravă situaţie financiară.^[11]

Regiunea Ruhr a devenit Capitala culturala europeana datorita faptului ca industria a fost inlocuita in mare parte de cultura, iar astfel sunt atrasi sute de mii sau chiar milioane de turisti din toate colturile lumii. Acestia iau parte cu placere la diferitele festivaluri ce se organizeaza in orasele din aceasta regiune ( Essen, Bochum, Dortmund, Duisburg, etc.), la spectacolele de opera, la concerte si la piesele de teatru. Pretutindeni se dezvolta odata cu trecerea timpului si altfel de spectacole, care nu fac parte din asa numita inalta cultura. Astfel sunt organizate scene de cabaret, spectacole in aer liber la care participa tinerii studenti inscrisi la marile universitati ce se regasec in acesta zona.

Un alt punct de maxima atractie il reprezinta Villa Hugel – resedinta importantei familii de industriasi Krupp, care a costituit o adevarata dinastie detinand majoritatea actiunilor concernului Friedrich Krupp, unde se prelucrau arme din otel si care au fost vandute marilor puteri in timpul celor doua razboaie^[12].

Obiective de vizitat

Muzeul Folkwang

Cunoscut datorita exponatelor care acopera istoria fotografiei si picturilor din diferite epoci.

Catedrala Essener Munster

Catedrala din secolul XIV, de asemeni muzeu.

Districtul Istoric Kettwig

Cladiri si strazi din secolul XVII si XVIII.

Mina de carbune Zeche Zollverein

Considerata cea mai frumoasa mina din lume, este si obiectiv protejat UNESCO. Astazi mina adaposteste diverse expozitii culturale si cateva muzee.^[13]

München

München este capitala landului (Bundesland-ului) Bavaria (Bayern) din Germania şi al treilea oraş ca mărime din Germania, după Berlin şi Hamburg, cu o populaţie de cca. 1,26 milioane locuitori (2001). Se află pe râul Isar.

Obiective de vizitat

Marienplatz şi Primăria

Cea mai cunoscută piaţă din oraş, dominată de vechea şi noua primărie, dar şi de statuia Mariensäule.

Domul Frauenkirche
Domul din München şi un cunoscut simbol al oraşului. Ambele turnuri ale besericii oferă o privelişte superbă asupra întregului oraş şi a Alpilor.

Pinacotecile

Locuri impunătoare ale oraşului München cu expoziţii de artă eropeană. Pinacoteca veche: o galerie grandioasă cu picturi europene, din Evul Mediu şi până în secolul al 18-lea.

Pinacoteca nouă: pictură şi sculptură europeană din secolele XVIII şi XIX.

Pinacoteca modernismului: 4 muzee pentru artă, grafică, arhitectură şi design.

Grădina Engleză

Inima verde a oraşului München este unul dintre cele mai mari spaţii verzi urbane din lume, chiar mai mare decât Central Park din New York. Grădina Engleză este cadrul perfect de relaxare şi odihnă pentru orice turist. ^[14]

5. Economia Germaniei

Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume ca PIB nominal, şi a cincea din lume în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, conform datelor din 2008. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator şi beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi, exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în 2006 (incluzând ţările din zona Euro), şi generează un surplus comercial de 165 de miliarde. Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70% la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1%, şi sectorul agricultură cu 0,9%. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special automobile, instalaţii mecanice, metalurgie şi bunuri chimicale. Germania este cel mai mare producător de turbine de vânt şi tehnologia puterii solare din lume. Cele mai mari târguri şi congrese internaţionale de comerţ din fiecare an au loc în oraşe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt şi Berlin.

În topul celor mai mari 500 de companii listate la bursă, top organizat în funcţie de veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007, cele mai mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca rentabilitate), E.ON., Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro, şi BASF. Printre companiile cu cei mai mulţi angajaţi se numără Deutsche Post, Robert Bosch GmbH, şi Edeka. Branduri renumite la scară mondială sunt Mercedes Benz, SAP, BMW, Adidas, Audi, Porsche, Volkswagen şi Nivea.

Este cel mai mare producator european de carbune ; este adevarat ca CSI o depaseste ca productie,dar cea mai mare parte a acesteia este obtinuta din partea asiatica.Zacamintele de carbune inferior sunt concentrate indeosebi in partea estica, in bazinele Saxono – thuringian (sau al Elbei), cu cea mai mare participare (peste 1/2 ) la productia totala a tarii, si Lauchhammer, aceasta din urma avand rezerve mai importante. Alte bazine din care se exploateaza carbuni inferiori, atat lignit ct si carbune brun, se afla in partea vestica : Aachen, Koln, Saxonia Inferioara, Bavaria.

In ceea ce priveste carbunii superiori se reamrca bazinul Rhur.Constituie cel mai mare complex carbonifer din Europa Occidentala si unul dintre cele mai mari din lume, el favorizand, alaturi de alti factori – intre care si minereurile de navigatie – dezvoltarea uneia dintre cele mai complexe si importante regiuni industriala din lume. Un alt bazin huilifer este Saar, situat mai spre sud de Rhur, in apropiere de granita cu Franta.

In ceea ce priveste industria de rafinare Geramania concentreaza pe teritoriul sau uramtoarele grupari : Rhenano-Wetfaliana ( Koln, Gelsenkirchen, Wesseling, Dinslaken), sudul tarii (Karlsruhe, Ingolsadt, Neustadt, Mannheim) si nordul tariii, mai ales porturile Hamburg si Wilhelmshaven. ^[15]

Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar politicile ei comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre membrii Uniunii Europene şi de legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania a adoptat moneda unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt. Chiar şi după reunificarea Germaniei, din 1990, nivelul de trai şi veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest. Modernizarea şi integrarea economiei din estul Germaniei continuă să fie un proces de lungă durată, şi se prevede că acesta va dura până în 2019, transferurile anuale de la vest la est fiind de aproximativ 80 de miliarde de dolari. Rata şomajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la cea mai scăzută cotă din ultimii 15 ani, 7,5%, în iunie 2008 . Acest procentaj variază de la 6,2% în fosta Germanie de Vest, la 12,7% în fosta Germanie de Est. Fostul guvern, al cancelarului Gerhard Schröder, a iniţiat o serie de reforme privind piaţa de muncă şi instituţiile legate de bunăstarea publică, în timp ce actualul guvern a adoptat o politică fiscală restrictivă, şi a redus numărul de locuri de muncă din sectorul public.

În intervalul 1990 – 2009, Germania a primit Investiţii străine directe (ISD) de 700 de miliarde de dolari. În anul 2009, investiţiile străine directe în Germania au fost de 36 miliarde dolari. Totodată, Germania a generat ISD pentru alte state în valoare de 62,7 miliarde de dolari în 2009.^[16]

*^[17] Evoluţia Produsului Intern Brut în dolari SUA actuali

5.1. În 2010, Germania a înregistrat cea mai mare creºtere economicã de la reunificarea þãrii

Economia germană, prima economie europeană, a înregistrat în 2010 un ritm de creştere record de 3,6%, cel mai puternic ritm de creştere înregistrat de la reunificarea ţării, stimulată de exporturile solide şi relansarea consumului intern, potrivit Oficiului federal de satistică (Destatis).

Potrivit economiştilor, relansarea primei economii europene ar urma să continue şi în 2011, chiar dacă într-un ritm mai modest.

Germania, primul exportator european şi numărul doi mondial după China, a profitat de apetitul statelor în curs de dezvoltare pentru automobilele, produsele chimice sau echipamentele industriale produse în Germania, astfel că anul trecut exporturile sale au înregistrat o creştere de 14,2%, după un declin de 14,3% în 2009. În plus, pe fondul unei situaţii favorabile pe piaţa şomajului, germanii au regăsit drumul spre magazine iar consumul gospodăriilor a înregistrat o creştere de 0,5%.

Deficitul public al Germaniei a crescut până la 3,5% din PIB, prima economie europeană terminând anul cu un necesar de finanţare de 88,57 miliarde de euro. Potrivit acestor cifre oficiale, Germania a depăşit, pentru prima dată în ultimii cinci ani, limita de deficit de 3% din PIB impusă ţărilor din zona euro de pactul european de stabilitate şi creştere.

În 2009, deficitul public al Germaniei a atins 3% din PIB, după ce în 2008 a înregistrat un uşor excedent (0,1%). Recent, autorităţile de la Berlin au lansat un vast plan de austeritate care ar urma să genereze economii în valoare de 80 de miliarde de euro până în 2014.^[18]

5.2 Importurile de provenienţă est-europeană ale Germaniei determină creşteri economice pentru statele din regiune

Avansul economic semnificativ al Germaniei a dus la majorarea importurilor provenite din statele estice, antrenându-le şi pe acestea în creştere. Ungaria, Slovacia şi Cehia sunt doar câteva dintre ţările care beneficiază de pe urma prosperităţii statului german.

Considerat „motorul creşterii economice” din Uniunea Europeană, statul german trage în sus şi economiile est-europene. Ţările care desfăşoară activităţi comerciale cu Germania au beneficiat de pe urma majorării importurilor acestui stat.^[19]

5.3 Agricultura şi transporturile

AGRICULTURA: În cadrul agriculturii predomină zootehnia (70% din producţia totală), îndeosebi creşterea porcinelor (locul IV pe glob) şi bovinelor. Producţia vegetală, limitată de condiţiile, naturale nefavorabile, se bazează pe cereale (cca ½ din suprafaţa cultivată) : grâu secară, orz, ovăz, sfeclă de zahăr, seminţe de in , fibre de in , cartofi , ceapă , tomate , mazăre, varză, fasole, mere, pere, prune şi cireşe.

Pescuitul: în anul 1972 au fost prinşi 323 281 tone peşti

Germania are o reţea de transporturi care constă în :

•Transport fluvial şi maritim, cele mai importante porturi

pentru mărfuri sunt: Hamburg , Bremen,Emden, Lubeck, Nordeham.

•Transportul aerian 10,2 miliarde călători (în anul1980).Cele mai importante aeroporturi sunt: Frankfurt am Main, Dusseldorf, Hamburg, Hannover.

•Transportul feroviar: căi ferate-37088 km

•Transportul rutier constă în 2139717 km de şosea,Germania având 19 516 987 de autovehicule (în 1980). ^[20]

6. Cultura şi ştiinţa

Contribuţiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de naştere al unor renumiţi compozitori precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms şi Richard Wagner; poeţi precum Johann Wolfgang von Goethe şi Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl Marx sau Friedrich Nietzsche; de asemenea, oameni de ştiinţă de calibrul lui Albert Einstein sau Max Planck.^[21]

Concluzii

Germania este un stat în Europa Centrală. Face parte din organizaţii internaţionale importante precum Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE şi din zona euro.

Extinzându-se de la Alpi până la mările Baltică şi Nordului, Germania dispune de o vastă diversitate geografică. Munţi, dealuri, coline, podişuri, câmpii, lacuri, râuri, coaste maritime şi insule formează o ţară mare care are graniţe cu nouă ţări europene. Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9 °C. Fiind una dintre cele mai industrializate ţări ale lumii, Germania înfruntă grave probleme de contaminare atmosferică şi acvatică.

După o istorie zbuciumată şi două războaie mondiale, Germania a trecut peste perioada de maximă sărăcie, transformîndu-se într-o ţară cu o industrie puternică ce exportă în întreaga lume, cu o calitate comparabilă cu cea japoneză ţara transformându-se în a treia putere economică mondială (după Statele Unite şi Japonia) şi prima putere din Europa.

Cu o infrastuctură dezvoltată şi cu un nivel de viaţă bun, Germania este una dintre ţările cele mai industrializate din lume. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator şi beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi. Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70% la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1%, şi sectorul agricultură cu 0,9%. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special automobile, instalaţii mecanice, metalurgie şi bunuri chimicale. Germania este cel mai mare producător de turbine de vânt şi tehnologia puterii solare din lume. Este cel mai mare producator european de carbine.

Cele mai importante oraşe din Germania sunt : Berlin, München, Frankfurt am Main, Stuttgart, fiind ţara cu cea mai numeroasă populaţie din Uniunea Europeană.

Un pas important pentru Germania a fost preluarea preşedinţiei Uniunii Europene de la Finlanda, iar în anul 2010, Essen a fost ales una din capitalele culturale europene ale Uniunii Europene, datorită faptului că industria a fost înlocuită în mare parte de cultură.

Astfel, Germania este considerată a fi „motorul creşterii economice” din Uniunea Europeană.