Elementele fundamentale de poziţie geopolitică ale României sunt date de aşezarea şi individualizarea teritoriului vechii Dacii şi, respectiv, teritoriul României în spaţiul carpatic, dunărean şi pontic. Spaţiul carpatic, dunărean şi pontic a funcţionat, din primele sale faze de afirmare ca leagăn statornic de formare şi de manifestare socială, culturală şi politică a neamului românesc. Carpaţii au dat echilibru populaţiei în vremurile grele, iar Dunărea şi spaţiul maritim au polarizat şi au asigurat schimbul de valori cu lumea europeană şi extraeuropeană. S-a plămădit astfel cadrul unitar, o cultură şi civilizaţie unitară, distinctă de zonele vecine prin expresia lor latină, prin localizarea compactă şi osmoza indestructibilă a populaţiei băştinaşe cu natura pontică, dunăreană şi carpatică.
Marele geograf român Simion Mehedinţi sublinia, pe bună dreptate, că „după cum atârna o clădire de temelia ei aşa atârna ţara noastră de Marea Neagră”, aşa precum “relieful carpatic reprezintă cetatea cea mai înaintată a Europei în faţa stepelor ponto-asiatice”.
România, ţară carpatică
Munţii formează una din cele mai grandioase creaţii ale naturii. Ei atrag atenţia prin prospeţimea, înfăţişarea şi frumuseţea lor inegalabilă, prin varietatea formelor ţesute de-a lungul istoriei geologice a uscatului planetar de către agenţii naturali inseparabili, cum sunt: apa, aerul, vântul, căldura, îngheţul; ori sub acţiunea încă greu de imaginat a celor mai complicate fenomene interioare ale pământului.
Zonele şi culmile montane se desfăşoară pe sute şi mii de kilometri, reprezentând, marea parte a uscatului planetei noastre. Fiecare din marile sau mai puţin spectaculoasele zone montane de pe globul pământesc evidenţiază un anumit specific, o “personalitate” a lor formată în timp îndelungat, personalitate prin care muntele capătă elemente de superioritate faţă de contraforturile sale formate din întinse zone de dealuri ori câmpii.
Prin personalitatea lor, munţii se individualizează în. dimensiunea ariilor continentale şi naţionale, îşi etalează fragmente din multitudinea aspectelor date de condiţia fizică, de complexitatea condiţionărilor istorice, fizico-geografice şi umane.
Carpaţii – sistemul montan major al Europei, prioritar românesc
Atributul de “carpatic” aparţine, în mod firesc, regiunilor ori ţărilor care deţin proporţii dominante din ansamblul sistemului respectiv, atât sub aspectul dimensiunilor fizice, cât şi al dimensiunilor valorice.
Care este, din aceste puncte de vedere, poziţia Carpaţilor? Carpaţii aparţin în întregime Europei Centrale şi de Sud-est. Prin poziţia şi funcţiile lor ei configurează interesele ţărilor central şi sud-est europene. Carpaţii alcătuiesc unităţile fizico-geografice majore ale Slovaciei, Poloniei, Ungariei, Ucrainei, României. Dacă avem în vedere recunoaşterea structurilor geologice comune care continuă Carpaţii peste Dunăre (până în Valea Timocului), adăugăm în mod firesc şi Serbia. După înfăţişările fizico-geografice, din desfăşurarea lor de la Bratislava şi până la obârşiile Timocului, se conturează sectoarele Carpaţilor nord-vestici (Tatra şi Munţii Slovaciei) şi Carpaţii sud-estici (formaţiunile muntoase spre sud-est începând cu linia Rika-Sivica). Între aceste două sectoare se interpune o zonă de muncel cu înălţimi coborâte sub 700 m.
Lungimea totală a sistemului carpatic este de aproximativ 1 500 km.
Suprafaţa totală a întregului sistem carpatic este de 170 500 km224. Din aceştia, cca. 103 000 km2 aparţin Carpaţilor sud-estici.
Redăm, pentru detaliu, subdiviziunile Carpaţilor (după Enciclopedia Britanică, 1972, pag. 949)
|
Subdiviziuni |
Suprafaţa aproximativă |
|
|
în km pătraţi |
în mile pătrate |
|
|
Carpaţii Vestici |
68 000 |
26000 |
|
Carpaţii Vestici externi |
27 500 |
10500 |
|
Carpaţii Vestici centrali |
15 000 |
6 000 |
|
Carpaţii Vestici interni |
25 000 |
9500 |
|
Carpaţii Sud estici |
131 000 |
50 000** |
|
Carpaţii Estici externi |
35 500 |
13 500 |
|
Carpaţii Estici interni |
21 250 |
8 000 |
|
Carpaţii Sudici |
28 250 |
11000 |
|
Platoul Transilvănean |
28 500 |
11 000 |
|
M-ţii Apuseni |
17 500 |
7000 |
Ce rezultă din această prezentare (fie ea destul de aproximativă) a acestor coordonate?
Rezultă cu prisosinţă ca peste jumătate din suprafaţa întreagă a Carpaţilor se află în limitele actuale ale României, restul revenind Slovaciei, Poloniei, Ucrainei, Ungariei şi Serbiei. În plus, se apreciază că 8/10 din Carpaţii sud-estici (deci din cel de-al doilea sector major al Carpaţilor) se poziţionează pe teritoriul României, 1/10 revenind Ucrainei şi 1/10 Serbiei.
Fără nici un dubiu, României, cel puţin din acest punct de vedere, i se poate da dreptul deplin de ţară carpatică.
Dacă luăm în consideraţie şi depresiunea intracarpatică a Transilvaniei şi cea Someşană rezultă că aproape două treimi din masivitatea totală a Carpaţilor se localizau, în forma originală, de corona montium într-o poziţie centrală pe teritoriul României.De reţinut în acest cadru că sistemul carpatic pe teritoriul României se prezintă sub formă de coroană montană şi nu de “catenă”, “şiră a spinării”, “coloană vertebrală”, cum denaturat o denumesc unii geografi (îndeosebi străinii). Coroana montană (“corona montium” – denumirea încă din vechime) exprimă conţinutul fizic, geografic, uman, istoric şi nu mai puţin geopolitic al formei Carpaţilor pe teritoriul României25. Asemenea formă este pe deplin argumentată de masivitatea unor compartimente ale Carpaţilor (exemplu concludent formându-l Munţii Apuseni), prin frecvenţa elementelor topografice speciale (exemplul “plaiurilor”), a depresiunilor văilor transversale etc, care înlătură categoric aprecierea deformată asupra Carpaţilor româneşti. Asemenea caracteristici atestă arhitectura deosebit de complexă care infirmă imaginea unor Carpaţi de formă geometrică, cu două laturi simetrice.
Personalitatea carpatică este neîntrecută în cadrul sistemelor montane ale Europei şi ale altor continente, Carpaţii având un rol prioritar, datorat caracteristicilor 1or geografice. Nota dominantă, trecând, deocamdată, peste înfăţişarea lor fizică, este dată de trăsături fundamentale, rezultate din unitatea organică a situaţiilor antropografice istorice, natural-geografice şi economice, situaţii ce au imprimat dominanta unui puternic şi complex potenţial de habitat. Este vorba de elemente de rezistenţă ce se regăsesc şi astăzi în dimensiunile fizice, economice, demografice şi etnice ale Carpaţilor româneşti.
Carpaţii româneşti sunt munţi cu înălţimi mijlocii (800-2500 m altitudine), sunt fragmentaţi de văi transversale sau parţial transversale, unind cu zonele circumcarpatice numeroasele depresiuni (cca. 350, din care unele foarte mari). Carpaţii direcţionează distribuţia unităţilor mari de relief ale întregului teritoriu al României, remarcabilă prin succesiunea lor, în cercuri concentrice şi în trepte din ce în ce mai joase. Asemenea arhitecturi dă întregului teritoriu naţional caracterul unui bastion, în centrul căruia se află Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei, străjuită de coroana Carpaţilor. De aici se desfăşoară simetric unităţile circumcarpatice – subcarpaţii, dealurile, podişurile, câmpiile României, alcătuind un tot unitar, o “unitate geografică fizică, umană şi economică”.
Asemenea elemente de rezistenţă au o veritabilă valoare locală şi naţională. Prin intensitatea, structura şi forţa lor polarizatoare capătă, în plus, o incontestabilă valoare general-europeană, denotând specificitatea civilizaţiei carpatice, în general, semnificaţia geopolitică a Carpaţilor româneşti, în special.
Carpaţii – vatră etnică românească
Ariile apusene ale extremităţii vestice a sistemului carpatic sunt locuite de cehi, zonele nordice de către polonezi. Zonele centrale ale Carpaţilor Vestici sunt aproape în întregime locuite de slovaci, iar prelungirile lor sudice de către unguri.
Părţile nordice ale Carpaţilor Estici sunt predominant locuite de către ucraineni. La sud de paralela de 47°, Carpaţii sud-estici (incluzând ariei şi depresiunea intracarpatică a Transilvaniei) populaţia dominantă este românească. La sud de Porţile de Fier populaţia de bază este constituită din sârbi şi parţial din vlahi.
Rezultă deci că dacă cea mai mare parte a Carpaţilor Vestici aparţine populaţiei de origine slavă, Carpaţii Estici şi Sud-Estici aparţin populaţiei de origine latină, respectiv populaţiei româneşti.
Să mai amintim, de asemenea, că încă din secolele XIII-XIV erau cunoscute intensităţile migratorii (de regulă transhumante) ale păstorilor români de-a lungul Carpaţilor până în interiorul zonelor locuite azi de ucraineni, slovaci şi polonezi. Aceste prezenţe s-au încrustat adânc în obiceiuri, construcţii de case, toponime, tipuri de economie etc, elemente în cea mai mare parte astăzi dispărute. Din cele 13-14 milioane de locuitori cât se apreciază în întreg edificiul carpatic, mult peste jumătate aparţine populaţiei româneşti.
Asemenea structuri şi evoluţii atestă prioritatea românească în spaţiile carpatice, relevând totodată bazele unei civilizaţii proprii – civilizaţia carpatică.
Civilizaţia carpatică românească are la bază o trainică cultură materială şi spirituală prezentă într-o vastă reţea de aşezări rurale şi urbane – sate şi oraşe – care, ca nicăieri în lume, scoate în evidenţă conlucrarea dintre factorii socio-economici, istorici şi naturali, reafirmând unitatea fizică, economică şi umană a coroanei carpatice, precum şi sudura lor organică prin legăturile lesnicioase, cu toate zonele circumcarpatice. Civilizaţia carpatică dăinuie aici atât prin multiple resurse, cât, mai ales, prin însuşirile de stabilitate umană şi socială, însuşiri de puternică viabilitate, datorate tocmai deplinei lor concordanţe cu trăsăturile tuturor marilor unităţi ale teritoriului României de astăzi. Fiecare dintre aceste unităţi au constituit din vremuri îndepărtate loc de vatră trainică pentru populaţia autohtonă – dacii – pentru îndelungatul proces de etnogeneză a românilor.
Plaiurile Carpaţilor – locuri de plină desfăşurare a activităţii în timpul verii, precum şi depresiune – ca “locuri de adăpost”, de îndeletniciri complexe atât vara, cât şi iarna, explică în bună măsură fenomenul de stabilitate a aşezărilor umane şi, respectiv, a populaţiei. “Reconstituind peisajul arhaic (când codrul carpatic se cobora din Carpaţii Argeşului până la mare, în golful Balcicului) găseşte (geograful şi etnograful – n.n.) că populaţia autohtonă, legată de plaiuri, de poienele presărate în păduri şi de luncile atât de favorabile pescuitului şi culegerii directe din natură, avea aici condiţii în adevăr favorabile nu numai spre a trăi, dar şi spre a fi apărată de năvălirile nomazilor din stepele ponto-caspice”26.
Raporturile dintre dimensiunile fizice ale principalelor componente ale Carpaţilor româneşti şi formele de habitat rural şi urban au dovedit şi dovedesc un înalt grad de favorabilitate umană. Iată în acest sens un tablou extrem de grăitor27:
|
Unitatea fizică |
Suprafaţa km2 |
nr. sate |
nr. oraşe |
Densit. aşezări 100 km2 |
|
nr. pop. rurală |
nr. pop. urbană |
Densit. populaţiei loc./km2 |
||
|
Carpaţii Occidentali |
17 714 |
1077 |
15 |
6,1 |
|
408000 |
210546 |
38 |
||
|
Carpaţii Orientali |
39 550 |
1027 |
34 |
3,4 |
|
819000 |
858000 |
49 |
||
|
Carpaţii Meridionali |
14040 |
477 |
15 |
3,5 |
|
335000 |
417000 |
54 |
||
|
Podişul Transilvaniei |
25100 |
1779 |
32 |
7,4 |
|
1306900 |
11875000 |
95,7 |
Acest tablou ne oferă o primă imagine a încărcăturii sub aspect demografic a tuturor compartimentelor majore ale Carpaţilor şi depresiunilor interioare, elemente fundamentale ale civilizaţiei carpatice. Reţinem astfel atenţia asupra densităţii localităţilor, în fiecare dintre marile unităţi.
Densitatea medie a localităţilor pe marile unităţi, faţă de cea de la nivelul întregii coroane a Carpaţilor româneşti (respectiv 3,7 aşezări/km2), este destul de apropiată în Carpaţii Occidentali şi Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei.
În Meridionali media este de 3,5 aşezări/100 km2. În Orientali 3,4 aşezări/100 km2, în Occidentali 6,1 aşezări/l00 km2, iar în Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei de 7,4 localităţi/100 km2.
Densitatea medie a populaţiei este de 54 loc./km2 în Carpaţii Meridionali, 38 loc./km2 în Carpaţii Occidentali, 49 loc./km2 în Carpaţii Orientali, aproape 100 loc./km2 în Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei.
Reţine, de asemenea, atenţia indicatorul mărimii demografice a aşezărilor în aceste mari unităţi ale Carpaţilor româneşti, indicator ce are o semnificaţie aparte pentru spaţiul montan.
Carpaţii Occidentali şi în speţă Munţii Apuseni se detaşează prin densitatea mare a aşezărilor, putând fi apreciaţi munţii cei mai umanizaţi din întreg sistemul carpatic românesc.
Era şi firesc ca o asemenea zonă cu valenţe naturale şi istorico-sociale de neîntrecut, cu o poziţie centrală, în cadrul pământului românesc, să se reliefeze puternic în comparaţie cu celelalte unităţi asemănătoare.
Din punct de vedere al tipurilor şi formelor de habitat, teritoriul coroanei carpatice şi depresiunii lor interioare se distinge dintre ele, având un anumit specific dedus din acelaşi fond comun autohton, românesc. Carpaţii Occidentali au o puternică vocaţie umană, susţinută în principal de masivitatea şi specificul topografic28, de funcţia istorică a acestora (funcţie de adăpost mai sigur în perioade istorice vitrege), de condiţii materiale favorabile localizării vetrelor aşezărilor permanente şi amenajărilor umane foarte diverse, de favorabilitatea practicării unor multiple şi variate ocupaţii productive.
Hărţile geografice din antichitate şi până în zilele noastre notifica în spaţiul Carpatic o frecvenţă activă a obiectivelor geografice. Este semnificativ, în acest sens, faptul că tocmai aici, în Carpaţi, întâlnim un număr considerabil de sate. Satul a dominat mult timp şi domină spaţiul Carpatic (şi mai ales în Carpaţii Occidentali), afirmându-se astfel drept izvorul şi forţa continuităţii poporului român. Prin e1 se afirmă unitatea demografică, etnică, socială şi economică a întregii coroane carpatice româneşti şi a depresiunii ei interioare, Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei. Prin formele lui specifice de organizare – obşti săteşti sau uniuni de obşti, românii populare, “ţări”, cnezate, ducate, voievodate – forme întâlnite şi recunoscute cu precădere în zone închise de munţi ori dealuri, reafirmă particularităţi ale dezvoltării poporului român, evidenţiind totodată rolul pe care a putut să-l aibă o formaţiune montană precum acea a coroanei carpatice româneşti.
Ar putea reţine atenţia faptul că tărişoarele, mai apoi voievodatele, sprijinite pe Carpaţi, au fost şi dintre cele mai viabile. Osmoza de mai târziu, dintre zonele carpatice şi întinsurile de la Mare şi Dunăre, ori spre câmpiile vest-carpatice, semnificată în buna parte şi de „coborârea” capitalelor muntene si moldovene spre câmpie, atestă procesul de intensificare a rolului polarizator devenit remarcabil întregii coroane carpatice şi Depresiunii interioare a Transilvaniei. Este vorba deci nu de o părăsire a muntelui, ci, din contra, de o intensificare a rolului polarizator al Carpaţilor pe planuri politice şi economice, de extindere a forţelor sale vitalizatoare spre toate zonele ţării.
Nota distinctă a aşezărilor din Carpaţii româneşti şi depresiunea lor interioară – Depresiunea Transilvaniei – este dată, pe da o parte, de localizarea, permanenţa, continuitatea şi stabilitatea, vetrelor aşezărilor româneşti, iar pe de altă parte, de gradele diferite de dispersie a acestora în numeroase “trupuri” cunoscute sub denumirile româneşti de cătune ori crânguri, de locuinţă până la formele mai mult sau mai puţin moderne de amenajări economice cu profil cum sunt : stânele, sălaşele, cabanele, cantoanele etc.
Localizarea aşezărilor, răspândirea, structura şi textura lor, relaţiile dintre diferitele trupuri ale lor şi modul de organizare a spaţiului productiv, evidenţiază o structură rar întâlnită în spaţiile muntoase de acest fel. Este vorba de o armonie perfectă între energia habitatului şi energia reliefului, complementaritatea organică între spaţiul fizic şi spaţiul umanizat, de legăturile organice dintre Carpaţi şi întinsele zone de dealuri şi câmpii circumscrise lor.
Carpaţii româneşti – spaţiu economic specific românesc şi de intensă complementaritate regională
Economia Carpaţilor în ansamblu este deosebit de diversificată, de la agricultură şi economie forestieră până la o industrie în diverse faze de dezvoltare. Asemenea caracterizare vizează atât Slovacia, Ungaria, Polonia, Ucraina, cât şi România.
Şi totuşi, Carpaţii româneşti se disting prin trăsături care conturează un spaţiu economic specific. În ce constă această specificitate? Specificitatea economică a Carpaţilor româneşti rezultă în mod deosebit din vechimea, diversitatea şi continuitatea unor îndeletniciri economice, din frecvenţa unui tip complex de economie (cunoscut încă din antichitate), bazat pe plugărie, pe creşterea animalelor şi îndeletniciri meşteşugăreşti.
Carpaţii româneşti şi Depresiunea intercarpatică a Transilvaniei constituie, prin însuşirile lor, o unitate bine individualizată, atât din punct de vedere fizico-geografic, cât, mai ales, al geografiei umane şi economice, al relaţiilor permanente şi active dintre mediul natural şi cel social-economic.
Carpaţii româneşti şi Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei s-au afirmat de milenii prin intensitatea, permanenţa şi frecvenţa legăturilor lor organice cu zonele circumcarpatice de vocaţie dunăreană, pontică şi vest-carpatică. Asemenea legături au căpătat viabilitate şi constanţă milenară datorită raporturilor de echilibru care au caracterizat şi caracterizează Carpaţii româneşti.
O cât de sumară analiză a realităţilor contemporane şi, mai ales, o retrospectivă a multiplelor, complexelor şi complicatelor relaţii statornice între .mediul fizic şi cel uman pe teritoriul României relevă cu prisosinţă statornicia şi complexitatea acestor raporturi de echilibru, unitatea indestructibilă între dimensiunile fizice, materiale, sociale, economice şi demografice ale întregului sistem carpatic românesc.
În cadrul acestor raporturi, se evidenţiază rolul primordial pe care l-a avut interacţiunea economică a zonelor montane cu cele învecinate, efectele diviziunii muncii istoriceşte formată între spaţiul carpatic şi cel de dealuri sau câmpii. Amploarea acestor interacţiuni, a cauzelor lor, a generat de-a lungul istoriei ţării noastre fluxuri socio-economice spre şi dinspre Carpaţi, cu efecte convingător atestatoare a unităţii teritoriale, etnice şi economice a spaţiului carpatic, dunărean şi pontic.
Asemenea interacţiuni au fost datorate faptului că “cetatea naturală” de coeziune şi rezistenţă multimilenară a poporului român Carpaţii – nu au constituit niciodată “un vid demografic”, o barieră între două lumi diferite. La condiţiile lor fizico-geografice populaţia s-a adaptat perfect, din cele mai vechi timpuri, printr-o strânsă corelaţie Om-Natură. Ramificaţiile acestor corelaţii se regăsesc şi astăzi în alcătuirea şi înfăţişarea îmbrăcămintei, stilului şi materialului de construcţie al gospodăriei, uneltele folosite în lucrarea pământului, prelucrarea produselor animaliere, a lemnului pădurii şi multe altele: Străvechea umanizare a Carpaţilor, impresionează încă din antichitate, realitate ce îl făcea pe istoricul roman Florus, contemporan cu Traian, să se exprime ca: “Dacii trăiesc strâns lipiţi de munţi” (“Daci inhaerunt montibus”).
Chipul Carpaţilor româneşti este, într-adevăr, întregit de vechea şi puternica lor umanizare de funcţia lor de vatră şi leagăn al unui popor viguros care îşi ştie strămoşii statornici de mai bine de două milenii şi jumătate. Oraşele şi satele de astăzi, generaţiile lor anterioare, sunt mărturie a faptului că imensul bastion – Carpaţii româneşti – au reprezentat şi reprezintă o lume plină de tot ce dă vigoare şi farmec vieţii.
Marele geograf român George Vâlsan, geograf şi poet în acelaşi timp, scrie despre Carpaţi: „…intră pe Ia nord în România ca nişte munţi sălbatici şi întunecaţi. Vin strânşi în lanţuri înguste… fără o ştirbitură în care s-ar putea strecura o trecătoare, … ei sunt acoperiţi de cojocul pădurilor de brad pe care se plimbă necontenit de ploaie. Dar curând după intrarea în ţară crestele se domolesc şi ţinutul capătă un aspect mai senin. Ba chiar ai şi surprinderea, când te crezi în creierul munţilor, să dai de o adevărată “ţară” înaltă, cu forme line, având văi largi… puternic populate”.
Acesta este, în esenţă, chipul Carpaţilor româneşti, trăsătură fundamentală a unui relief armonios distribuit într-o ţară în care munţii, dealurile şi câmpiile ocupă fiecare părţi egale din suprafaţă.
Carpaţii româneşti se împart convenţional în trei mari ramuri: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, Carpaţii Occidentali.
Oricare ar fi ramura din care fac parte, Carpaţii româneşti se disting prin particularităţile lor specifice populării, activităţii umane, continuităţii, stabilităţii şi diversificării aşezărilor omeneşti. Ei reafirmă astăzi unitatea şi permanenţa antropogeografică a întregii arii carpatice şi intracarpatică, rolul de polarizare economică şi socială a întregului spaţiul circumcarpatic. Asemenea realităţi au îndemnat pe marii reprezentanţi ai geografiei româneşti, în speţă pe întemeietorii geografiei moderne româneşti, să semnifice atributele istorice şi social-economice ale acestor munţi în denumiri corespunzătoare. Carpaţii numiţi Orientali erau denumiţi “Carpaţii Daciei” sau Răsăriteni. Şi aceasta nu întâmplător. Aici (din zona în care îşi adună Tisa izvoarele) a fost unul din adăposturile cele mai trainice ale dacilor (după moartea lui Decebal). Aici răscoalele s-au ţinut lanţ, până aproape de plecarea legiunilor. Aici era seminţia dacică a Carpaţilor.
Acestora alăturăm Meridionalii, “Carpaţii Getici” sau de Miazăzi. Aici dacii şi geţii sunt atestaţi ca fiind “lipiţi de munţi”. Nu întâmplător şi interzona dintre Carpaţi şi Balcani (în dreptul Olteniei) a fost denumită „Depresiunea Getică”, ceea ce semnifică elementele fundamentale ale vigurozităţii poporului român. Aceşti Carpaţi Getici sunt, de altfel, cei mai înalţi (Moldoveanu, 2550 m), cei mai masivi, cu pasuri puţine şi de mari altitudini, cu forme specifice (platforme) pe care le regăsim astăzi în masivele mai rezistente. Acestea sunt câteva însuşiri care au determinat pe unii geografi străini să denumească acest sector “Alpii Transilvaniei”.
“Carpaţii României” sau de Apus semnifică poziţia economică şi etnică a masivelor ce alcătuiesc Carpaţii noştri Occidentali.
Aici sunt cunoscute printre primele exploatări de aur şi de cupru din Europa, îndeletniciri economice care au statornicit o populaţie curat românească.
În interiorul acestor segmente ale coroanei carpatice, cartograful transilvan numea zona „Valachia Inferior”, spulberând orice încercare de “insularizare” a vreunuia din componenţii, unităţii fizice şi economice a Carpaţilor româneşti:
Aceştia sunt Carpaţii româneşti, care au format zid natural şi uman de rezistenţă în calea migraţiilor şi infiltrărilor popoarelor de tot felul (îndeosebi germanice, mongole, slave) în drumul lor fie spre Europa Occidentală sau în Sud. Aceştia sunt Carpaţii – vatră a poporului român, părtaş aproape în toate evenimentele de rezonanţă europeană.
Aceştia sunt Carpaţii; care conferă României atributul de ţară carpatică.[1]
24 Exclusiv Depresiunea intracarpatică a Transilvaniei, pe care unii analişti o introduc în sistemul carpatic.
** După specialiştii romăni dimensiunea suprafeţelor Carpaţilor pe teritoriul României sunt următoarele:
- Carpaţii Orientali – 39550 km2;
- Carpaţii Meridionali – 14040 km2;
- Carpaţii Occidentali – 17714 km2;
- Depresiunea intracarpatică (Transilvaniei) – 25100 km2.
25 Imaginea denaturată de “şiră a spinării” a fost mult timp folosită în susţinerea “ideii” că limitele estice ale Ungariei ar fi trebuit să urmeze linia Carpaţilor Meridionali şi Occidentali.
26 S. Mehedinţi, Geografie şi geografi la începutul sec. a1 XX-Iea, pag. 123.
27 Date recensământ 1977.
28 De relevat frecvenţa şi dezvoltarea „plaiurilor” care au influenţat chiar vechile împărţiri administrative. Terminologia populară ne aminteşte de „vătaful plaiurilor”.
