Republica Moldova a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) cu UE deja în anul 1994, care a intrat în vigoare abia în 19984, formând până la începutul anului 20 0 85 cadrul juridic de bază al cooperării cu instituţiile europene şi statele-membre. Este semnificativ faptul că chiar înainte de a începe implementarea sa, autorităţile de la Chişinău au început să argumenteze necesitatea schimbării statutului de partener cu cel de asociat, după exemplul altor state din Europa Centrală şi de Sud-Est. Pe 13 decembrie 1996 Preşedintele de atunci al Moldovei a adresat o scrisoare Comisiei Europene cu rugămintea de a demarare a negocierilor pentru semnarea către anul 2000 a unui Acord de asociere. De asemenea, după alegerile parlamentare din 1998 noua clasă politică de la Chişinău şi-a manifestat mai clar obiectivul integrării europene, ceea ce a permis Comisiei Europene să convingă în cele din urmă unele state mai sceptice despre necesitatea ratificării APC.
Din acest moment, oficialii europeni s-au limitat să repete că viitorul relaţiilor cu Republica Moldova depinde de progresul acesteia în implementarea APC. Între timp, lansarea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est a fost percepută de diplomaţia moldovenească ca o nouă şansă de a se integra în Uniunea Europeană. În acest scop în 1999 un grup de reprezentanţi din partea Ministerului Afacerilor Externe şi ai societăţii civile a propus o Strategie Naţională de Integrare în Europa de Sud-Est, ce pornea de la ideea apartenenţei
Perioada destul de îndelungată de timp de când APC a fost semnat şi până a fost ratificat de toate statele membre ale UE, se datorează în opinia unor experţi eşecului diplomaţiei moldoveneşti de a promova peste hotare imaginea unei ţări stabile şi democratice, ce ar fi convins cancelariile europene despre voinţa acestui stat de a promova reforma la economia de piaţă.
Conform stipulărilor APC, valabilitatea acestui acord este de 10 ani, putând fi prelungită automat la solicitarea părţilor.
Moldovei la acest spaţiu ca premisă a aprofundării cooperării regionale a Moldovei şi a integrării europene. Astfel, intensificarea cooperării sale în cadrul Cooperării Economice la Marea Neagră, în cadrul Iniţiativei pentru Cooperare în Europa de Sud-Est, în Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi în alte iniţiative regionale era justificată era văzută prin prisma promovării relaţiilor economice cu statele din regiune şi a desprinderii Moldovei de arealul CSI. Având în vedere că fiecare din aceste organizaţii includeau unele state-membre şi viitori membri a UE şi NATO, care ar fi putut sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova, perspectiva angrenării sale la acest spaţiu era justificată.
Totuşi, aşa cum Moldova a devenit membru deplin al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est abia în iunie 2001, când majoritatea proiectelor erau în proces de implementare, lipsa calificării necesare s-a dovedit a fi un obstacol serios în implicarea sa plenară în cadrul celor 3 Mese Rotunde. Deşi Moldova a beneficiat de resurse financiare impunătoare pentru unele proiecte în domeniul Gender, Drepturile Omului şi Minorităţi, Mass Media, Educaţie şi tineret, acestea nu au avut impactul aşteptat. De asemenea, participarea Moldovei la cele 4 proiecte regionale în cadrul Programului „Quick Start”, cu un buget de 600’420 ECU, precum şi la alte 2 proiecte de dezvoltare a infrastructurii, cu un buget de 36’27 mln. ECU6 nu s-a soldat cu nici un rezultat. Spre exemplu, în pofida faptului că în anul 2001 a fost alocat un grant de 299’500 US$ pentru implementarea Planului de Acţiuni pentru combaterea corupţiei în Republica Moldova nivelul acesteia a crescut dramatic în următorii ani. În acest mod se poate afirma că efectul participării Republicii Moldova în activităţile Pactului de Stabilitate şi a asistenţei obţinute în acest sens nu a îndreptăţit aşteptările iniţiale. Iresponsabilitatea şi nivelul scăzut de transparenţă din societate au permis unor grupuri de interes şi ONG-uri ce se află în graţiile puterii, să beneficieze în mod unilateral de asistenţa financiară oferită de către donatori.
Cu toate că începând cu anul 2003 integrarea europeană a fost proclamată drept prioritate absolută a politicii externe a Moldovei, eficienţa acesteia poate fi urmărită în dependenţă de politicile interne pe care un stat este hotărât să le implementeze. Atât politica externă, dar mai ales cea internă, urmează a fi adaptate la valorile şi standardele europene dacă se doreşte formarea cadrului necesar pentru implementarea Acquis-ului comunitar şi obţinerea unor progrese reale în domeniul integrării europene. Influenţa UE asupra statelor din regiune a crescut după 1 mai 2004 odată cu accesiunea celor 10 noi membri. Odată cu aderarea Bulgariei şi României la UE, în anii 2007-2008, impactul acestei organizaţii asupra Moldovei se va face resimţit şi mai mult în astfel de domenii, precum:
The Stability Pact and Moldova. Press Handout. Source: www.stabilitypact.org
managementul frontierelor, evoluţia democratică internă, circulaţia mărfurilor, persoanelor, etc. Fără îndoială, este în interesul UE să susţină o Moldovă independentă, stabilită şi democratică dacă doreşte securitatea frontierelor sale.
Lansarea de către Comisia Europeană deja în martie 2003 a noii sale Politici de Vecinătate cu cei 14 vecini direcţi şi indirecţi ai UE a fost percepută ca o oportunitate de a aprofunda cooperarea cu toate aceste state şi a evita apariţia unor noi linii de divizare în Europa în contextul proceselor de integrare. Drept răspuns la aceasta, Concepţia Integrării Europene a Republicii Moldova prezentată la Brussels în septembrie 2003 menţiona necesitatea clarificării unei diferenţieri principiale între cele două concepte lansate în cadrul noii Politici a UE şi anume între: „Europa Extinsă” şi „Vecinătatea”. Astfel, se pornea de la ideea că în procesul negocierii planurilor de acţiuni, statele „vecine” din Estul Europei trebuiau tratate diferit de celelalte. Cu toate acestea, planurile de acţiuni încheiate cu Ucraina şi Republica Moldova nu se deosebesc prea mult din punct de vedere conceptual de cele aprobate în cazul Tunisiei, Israelului, Marocco, Jordan sau Autoritatea Palestiniană. Pentru a preîntâmpina o tratare nediferenţiată a Moldovei, diplomaţia de la Chişinău a insistat în cadrul acestei Concepţii pe ideea acceptării Moldovei ca parte a Procesului de Stabilizare şi Asociere pentru Europa de Sud-Est, împreună cu alte state balcanice. Or, aşa cum oficialii europeni sugeraseră în repetate rânduri autorităţilor de la Chişinău că semnarea cu Republica Moldova a unui Acord de Stabilizare şi Asociere nu putea fi agreată, Concepţia prezentată la Brussels şi-a pierdut din relevanţa sa strategică, devenind un simplu simbol al intenţiilor politice ale acestora.
În acest sens, neînţelegerea corectă a noilor realităţi geopolitice şi a locului Moldovei în noua arhitectura regională, a dejucat din nou planurile diplomatice ale Chişinăului. Această concluzie se poate desprinde din faptul că Planul de Acţiuni UE – Republica Moldova se referă foarte vag la acordarea suportului UE pentru participarea Moldovei la Procesul de Cooperare în Sud-Estul Europei. În general, Planul de Acţiuni nu stipulează nicăieri posibilitatea aderării ulterioare a Moldovei la UE. După cum a menţionat şi comisarul european, Ferrero-Waldner, nu se pune problema oferirii în viitor a calităţii de membru al Uniunii nici unui vecin al UE7. Drept urmare, planurile de acţiuni reprezintă o
A se vedea Declaraţia Comisarului European pentru extindere Ferrero-Waldner în original: „Let me be clear about what the ENP is and what it is not. It is not an enlargement policy. It does not prejudge prospects for European countries that may at some future point wish to apply for membership, but it does not provide for a specific accession prospect either. What is it [then]? It is an offer. It’s a substantial offer, it’s a real concrete offer: politică pe termen mediu (trei-cinci ani) a UE ce urmăreşte extinderea „ariei de pace, stabilitate şi prosperitate” în jurul frontierelor Uniunii.
Prin lansarea acestei politici, Uniunea Europeană de fapt doreşte să obţină beneficiile necesare pe care le presupune menţinerea stabilităţii în vecinătatea sa. În acest scop, Politica de vecinătate oferă cadrul necesar pentru acordarea asistenţei şi susţinerii politice necesare ţărilor dispuse să promoveze reformele interne, precum şi „beneficiile prosperităţii li democraţiei”. Pentru a se integra realmente în Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să meargă mai departe de cele stipulate în Planul de Acţiuni şi anume:
- Să promoveze o nouă abordare în societate a semnificaţiei integrării europene, precum şi a modului de realizare de către instituţiile guvernamentale a obiectivelor trasate.
- Să simplifice la maximum regimul de vize pentru cetăţenii UE şi să accepte, chiar şi în mod unilateral, cele 4 libertăţi ale UE.
- Să deschidă noi ambasade şi, în special, consulate în celelalte capitale europene, unde acestea lipsesc.
- Să elaboreze şi să promoveze o strategie de îmbunătăţire a imaginii Moldovei peste hotare în vederea cointeresării investitorilor europeni.
- Să demareze de urgenţă procesul de armonizare a legislaţiei naţionale la Acquis-ul comunitar şi redirecţionarea politicilor sale la standardele Europene, după exemplul Croaţiei.
- Să implementeze politici economice previzibile, stabile, în baza principiilor economiei de piaţă, în vederea îmbunătăţirii climatului inves-tiţional în republică.
- Să solicite statelor membre ale UE aplicarea în practică a clauzei Naţiunii celei mai favorizate, prin deschiderea pieţei europene pentru mărfurile moldoveneşti ce corespund standardelor comunitare, totodată retrăgându-se din acordurile de liber schimb semnate în cadrul CSI.
În fine, procesul de integrare europeană s-ar putea dovedi mai puţin complicat dacă Republica Moldova îşi va dezvolta relaţiile sale cu UE pe două nivele: de actor instituţional unitar şi la nivel de conglomerat de actori, cu propriile sale interese, probleme şi temeri.
the offer of much deeper cooperation, and a progressive integration – this is important – a progressive integration into certain EU policies and programs, depending, of course, on the fulfillment of commitments”. Sursa: Ahto Lobjakas „EU: Brussels Unveils ‘Action Plans’ For Ukraine, Moldova, Mediterranean Neighbors, http://www.rferl.org/featuresar-ticle/2004/12/59bb8c0e-008c-4440-81ff-11bba9b5b92d.html
