1.Despre NATO şi OTSC
1.1 Ce este OTSC ?
La 15 mai 1992 în oraşul Taşkent, capitala Uzbekistanului, nouă ţări ale CSI au semnat Tratatul de Securitate Colectivă care a devenit unul din documentele importante ale Comunităţii.
Acordul prevedea continuarea cooperării tehnico-militare a forţelor armate ale republicilor independente care până mai ieri făceau parte din Armata Sovietică unică. În cazul apariţiei unui pericol militar la adresa unui stat semnatar al Tratatului de Securitate Colectivă, cei care au semnat acordul se angajau să acorde ajutorul necesar, inclusiv militar.
Pe baza Tratatului de Securitate Colectivă a fost înfiinţată în anul 2003 Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC). Din OTSC fac parte acum şapte state – Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan. În prezent Organizaţia cooperează nu numai în domeniul militar, ci şi în cel politic, şi prevede creşterea nivelului de integrare a ţărilor-membre, de asemenea, extinderea sferei de activitate. OTSC este o structură universală capabilă să reacţioneze practic la toate ameninţările şi provocările contemporane cu care se confruntă omenirea, spune secretarul general al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă, Nikolai Bordiuja.[1]
OTSC este o organizaţie internaţională, înregistrată la ONU şi care activează pe câteva direcţii. În rândul priorităţilor oraganizaţiei stă coordonarea activităţii politicii externe privind lupta împotriva terorismului şi extremismului. Organizaţia munceşte pentru a contracara traficul de droguri din Afganistan în ţările CSI şi migraţiei ilegale, de asemenea se elaborează un mecanism de cooperare privind preîntâmpinarea catastrofelor tehnologice şi naturale. Problemele securităţii informaţionale de asemenea stau în vizorul OTSC. De asemenea se colaborează pe multiple direcţii care stabilesc esenţa securităţii oricărui stat.
1.2 Ce este NATO ?
Anul 1949 este cel în care s-au pus bazele unei alianţe politico-militare, prin semnarea Tratatului Atlanticului de Nord la data de 4 aprilie, alianţa cunoscută astăzi sub numele NATO. Numele complet al organismului internaţional este Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord şi a fost creat pentru a stabili care sunt aliaţii europeni ai SUA, în eventualitatea unui atac al fostei URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) împotriva ţărilor europene. Drept urmare SUA ar fi considerat eventualul atac rusesc, ca un atac împotriva ei însăşi. Se consideră că cel mai important articol al Tratatului este articolul V care spune că: “Partile convin ca un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-aparare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Natunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice.”
In prezent NATO cuprinde un numar de 26 de ţări membre, şi anume: Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Danemarca, Estonia, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii.[2]
- Provocări actuale pentru NATO şi OTSC
2.1 OTSC – provocări actuale
Noile ameninţări ale secolului al XXI-lea obligă statele membre ale OTSC să răspundă la ele operativ. Recentele evenimente tragice din Kârgâzstan au demonstrat că reacţia în caz de criză este acum cea mai importantă sarcină a organizaţiei. De la precedentul summit din 2009, membrii OTSC au întreprins paşi importanţi în această direcţie.
În cadrul OTSC există deja forţe colective de reacţie operativă. Se apropie de final formarea forţelor pacificatoare, din care fac parte 3500 de persoane. Contingentul pacificator al OTSC va participa la desfăşurarea operaţiunilor de menţinere a păcii. În interiorul organizaţiei se poate recurge la forţă doar cu acordul benevol al membrilor ei. Scopul creării OTSC este reflectarea pericolelor externe deoarece în prezent se înregistrează destule riscuri şi în interiorul statelor membre ale OTSC şi în afara graniţelor acestora, consideră Aleksandr Vlasov, şeful Centrului de Studiere a Spaţiului Postsovietic.
„Este vorba de terorismul internaţional, crima organizată, traficul cu droguri şi lichidarea situaţiilor extreme, temă actuală în ultimii ani. Replica la aceste riscuri trebuie să fie măsurile eficiente care să aibă la bază structura integraţionistă în sfera securităţii. Direcţiile de perspectivă din cadrul OTSC au fost clar definite: lupta împotriva terorismului internaţional şi contracararea noilor riscuri în sfera informaţională şi în infracţionalitatea cibernetică.
În Declaraţia adoptată la summit se specifică că statele OTSC sunt dispuse să depună eforturi maxime pentru asigurarea păcii şi prevenirea conflictelor armate. Este vorba nu doar de securitatea regională, ci şi de cea globală. Ţările OTSC au făcut apel la ratificarea cât mai urgentă a Tratatului START, iar în viitorul apropiat la interzicerea totală a testărilor armei nucleare.[3]
2.2 NATO .provocări actuale
Ţările membre NATO se confruntă cu ameninţări de securitate asimetrice generate de terorismul naţional şi internaţional, după cum au demonstrat-o atacurile din Statele Unite în 2001, Spania în 2004 şi Marea Britanie în 2005. În plus faţă de aceste evenimente, autorităţile din Europa au dejucat cel puţin 19 atacuri teroriste după 11 septembrie[4]
Terorismul dezvoltat în interiorul ţărilor europene continuă să fie o ameninţare de securitate la adresa aliaţilor. Din nefericire, terorismul sinucigaş este tolerat şi chiar admirat în cadrul celor mai sărace şi puţin integrate segmente ale unor comunităţi musulmane din Europa. Cei care au comis atacurile sinucigaşe împotriva sistemului de transport public din Londra în 2005 erau cetăţeni britanici. Totodată, forţele de securitate britanice au descoperit asasinii care intenţionau să folosească ricinul şi să comită atacuri teroriste asupra aviaţiei civile. În Germania, poliţia a dejucat planurile privind detonarea unor bombe portabile în câteva trenuri în 2006.
Până acum, indivizii dorind să se angajeze în comiterea unor acte teroriste în propriile lor ţări trebuiau să se deplaseze în regiunea muntoasă aflată de-a lungul graniţei afgano-pakistaneze pentru a se instrui. În viitor, aceştia vor avea la dispoziţie o gamă mai largă de tabere de instruire. Teroriştii pot să înveţe elementele de bază privind bombele plasate pe marginea şoselelor, vehiculele capcană şi gherila urbană în Irak şi să se întoarcă apoi în ţările lor de origine pentru a folosi această experienţă în vederea atacării unor ţinte din ţările NATO.
Alianţa şi-a demonstrat hotărârea de a răspunde la aceste ameninţări în diferite feluri. De exemplu, aliaţii au invocat Articolul 5, clauza apărării colective a Tratatului de la Washington, la mai puţin de 24 de ore de la producerea atacurilor din 11 septembrie. NATO a dislocat în Statele Unite, la 9 octombrie 2001, aeronave cu Sisteme Aeropurtate de Avertizare şi Control, în cadrul Operaţiei Eagle Assist, precum şi forţe navale în Mediterana de Est, la 6 octombrie 2001 (la 26 octombrie 2001, acţiunea a fost formal denumită Operaţia Active Endeavour ). Aliaţii au andosat de asemenea o concepţie militară agreată de apărare împotriva terorismului, la Summit-ul de la Praga din 2002.
Totuşi, mai sunt încă multe de făcut. În următorii 10-15 ani, ţările NATO se vor confrunta probabil cu următoarele ameninţări: reţele teroriste de tip al Qaida din ce în ce mai letale acţionând la nivel global, un număr crescând de state problemă în Africa şi Orientul Mijlociu, sporirea posibilităţii de procurare a armamentelor convenţionale sofisticate cum ar fi rachetele anti-aeriene, folosirea ca arme a tehnologiilor în curs de perfecţionare precum nanotehnologia, dezorganizarea fluxului de resurse vitale prin atacuri asupra surselor de energie şi proliferarea armelor radiologice şi a armelor de distrugere în masă, nucleare, biologice sau chimice.
Pe scurt, securitatea aliaţilor se poate confrunta cu riscuri generate de crizele cu dezvoltare rapidă din ţări aflate la mari distanţe, deoarece statele problemă s-au dovedit medii propice pentru teroriştii care ne ameninţă la noi acasă. De aceea, soluţiile tradiţionale şi pre-planificate caracteristice Războiului Rece nu mai corespund. Din fericire, recent, Summit-urile NATO au adoptat măsuri adiţionale vizând consolidarea capabilităţilor aliate de luptă împotriva terorismului. Începând din 2004, o iniţiativă specifică denumită „Programul de Lucru (PoW) DAT (Apărarea Împotriva Terorismului)”, lansată în cadrul Conferinţei Directorilor Naţionali pentru Armamente (CNAD), s-a concentrat asupra dezvoltării în mod coordonat a tehnologiilor de ultimă oră destinate combaterii ameninţărilor teroriste. Măsurile potenţiale includ, printre altele, contracararea maşinilor capcană şi a bombelor plasate de-a lungul şoselelor, reducerea vulnerabilităţii aeronavelor faţă de rachetele anti-aeriene portabile şi a vulnerabilităţii elicopterelor la grenadele propulsate de rachete nedirijate şi protejarea porturilor şi a vaselor împotriva ambarcaţiunilor de mare viteză cu explozibili la bord şi a scafandrilor.
Viitoarele atacuri teroriste şi-ar putea avea originea atât în interiorul graniţelor ţărilor NATO, datorită teroriştilor crescuţi pe teritoriul acestora, cât şi în afara spaţiului euro-atlantic. Astfel de atacuri s-ar putea produce cu o avertizare prealabilă minimă sau în absenţa totală a acesteia, ar putea implica folosirea unor forme neconvenţionale de atac armat şi ar putea presupune întrebuinţarea unor mijloace asimetrice şi chiar a WDM. Din fericire, întărirea capacităţii Alianţei de a răspunde la provocarea ameninţărilor asimetrice reprezintă una dintre principalele priorităţi ale NATO[5].
- Directii comune pentru OTSC si NATO
În data de 18 martie, secretarii generali ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi OTSC, Ban Ki-Moon şi Nikolai Borduja, vor semna o declaraţie privind cooperarea între cele două organizaţii.
Conform acestei declaraţii, părţile se vor angaja să contracareze prin eforturi comune ameninţările de ordin global şi să lupte împotriva criminalităţii organizate, mult în afara sferei de răspundere a OTSC. Prin această declaraţie
s-a realizat cearea unei baze juridice.[6]
Ulterioară declaraţiei curente a fost cea înaintată în anul 2009. Aceasta semnată în 2010 este alta, dar aşa cum a afirmat Nikolai Borduja “spiritul şi textul acestei declaraţii corespund intenţiei noastre iniţiale”.
OTSC, pe care preşedintele rus Dmitri Medvedev propusese în februarie 2009 să o transforme într-un concurent destoinic al NATO, aştepta încă din toamna trecută un răspuns la proiectul de memorandum trimis la New York. Prin acel memorandum, autorităţile ruse intenţionau să-şi realizeze vechea idee privind conferirea unui statut internaţional pentru OTSC, perfect comparabil cu cel al NATO.
În declaraţia semnată în anul 2010 de către Nikolai Borduja şi Ban Ki-Moon au rămas multe elemente din memorandumul iniţial[7]. Astfel, cooperarea ar putea viza domenii precum preîntâmpinarea şi reglementarea conflictelor armate, lupta împotriva terorismului şi a criminalităţii transnaţionale, împotriva traficului ilegal de arme. Totodată, în declaraţie se precizează că, în cooperarea lor, părţile vor ţine cont de mandatul şi competenţa celuilalt, precum şi de posibilităţile reciproce, ‘în interesul coordonării eforturilor internaţionale privind soluţionarea provocărilor şi depăşirii ameninţărilor globale’[8].
Moscova vede în semnarea noului document un mare progres în ceea ce priveşte promovarea OTSC pe scena internaţională. Potrivit lui Vitali Ciurkin, respectiva declaraţie are ‘în acelaşi timp o importanţă practică şi politică’ pentru OTSC. Printre domeniile principale ale cooperării dintre OTSC şi ONU se numără Afganistanul, precizează cotidianul rus.
Mai mult decât atât, potrivit diplomaţilor ruşi, datorită formulării juridice a cooperării cu ONU, tocmai Afganistanul ar putea deveni pentru OTSC primul punct de contact cu NATO, care deocamdată preferă să nu observe organizaţia patronată de Moscova. ‘Sub egida ONU, în Afganistan s-ar putea stabili o cooperare între NATO şi OTSC’, a declarat reprezentantul special al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin.
În anul 2009, un acord de cooperare cu ONU, aproape identic declaraţiei menţionate, fusese semnat de Ban Ki-Moon şi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. Acest lucru stârnise la acea dată iritarea Moscovei, care nu fusese înştiinţată nici de evenimentul în sine, nici de conţinutul documentului. Astăzi, însă, OTSC a convenit asupra aceluiaşi format de cooperare cu ONU ca şi NATO, devenind, cel puţin din acest punct de vedere, extrem de asemănătoare cu concurentul său occidental..[9]
Reamintim că fostul presedinte rus, actualul premier Vladimir Putin, a propus anterior înfiinţarea, de către statele OTSC, a unor forţe comune de căşti albastre, capabile să activeze în interiorul şi exteriorul Comunităţii Statelor Independente.Conform unui interviu acordat mass-media rusă de Nikolai Bordiuja, secretarul general al OTSC, acordul se mai refeă şi la cooperarea în lupta împootriva migraţiei ilegale şi crimei organizate şi permite OTSC să trimită trupe de menţinere a păcii în afara spatiului OTSC, la cererea ONU, “de exemplu in Africa. Desigur, aceasta se va face cu acordul Consiliului de Securitate al OTSC”. Bordiuja a mai detaliat si urmatoarea etapă a cooperarii cu ONU, un acord de cooperare intre secretariatele generale ale organizatiilor, aprobat deja de miniştrii de externe ai statelor OTSC. “NATO are un tratat similar cu ONU, dar Alianta Nord-Atlantica a facut doi ani de eforturi pentru a ajunge la acest document”, a spus oficialul OTSC. Reamintim că Organizatia Tratatului de Securitate Colectivă, înfiinţată în 2002, include Federaţia Rusă, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan şi Uzbekistan. Totodata, autorităţile de la Moscova sprijină aderarea la OTSC a Republicii Abhazia si Republicii Osetia de Sud, regiuni separatiste din Georgia, cărora Federaţia Rusă le-a recunoscut independenţa în august 2008, în urma unui scurt conflict militar cu Tbilisi.[10]
Concluzii:
Bibliografie:
[1] http://romanian.ruvr.ru/2007/05/15/554614.html
[2] http://www.infolegal.ro/ce-este-nato/2008/04/03/
[3] http://romanian.ruvr.ru/2010/12/10/36605382.html
[4] Un raport publicat în februarie 2005 de către Norwegian Defence Research Establishment arăta că în Europa au fost dejucate cel puţin 15 atacuri teroriste majore după 11 septembrie. În luna iunie a acelui an, Glenn Schoen, expert în terorism în cadrul Ernest & Young Security and Integrity Services, afirma că fuseseră dejucate 19 atacuri teroriste majore. Numărul a crescut în mod cert între timp. Vezi Priorităţile strategice pentru protecţia infrastructurii Europei împotriva terorismului, Raportul privind Noua Agendă a Reuniunii pentru Apărare, Bruxelles, 27 iunie 2005 (www.forum-europe.com/publication/NDA_SOD_27June2005FORPRINT.pdf)
[5] http://www.nato.int/docu/review/2007/issue1/romanian/art4.html
[6] Ciurkin Vitali – reprezentantul permanent al Rusiei la ONU
[7] http://www.kommersant.com
[8] Declaraţia OTSC către ONU din anul 2009
[9] http://www.financiarul.ro/2010/03/18/otsc-aproape-ca-nato/
[10] http://karadeniz-press.ro/kara/category/stiri/caucaz/page/7/
