Publicat în

NEGOCIEREA – O CALE PENTRU REDEFINIREA IDENTITATILOR

De-a lungul timpului, in aceasta lume am avut parte de multe schimbari legate de modul de viata al omului, ceea ce a dus la castigarea unui loc semnificativ a conceptului de identificare in demersurile euristice ale stiintelor social-umane.

            Relatiile omului cu ceilalti permit atat identificarea de sine, cat si diferentierea, de la indiferenta la contradictie sau chiar la lupta. Astfel, Erick Erikson considera ca identificarea reprezinta ceea ce ii apartine sinelui, starea de a ramane pe baza unei constiinte ce declanseaza atat apararea, mecanismele de securitate, cat si relatiile cu ceilalti, dialogul, schimburile, negocierile si luptele.

  1. Memmi a afirmat ca identitatea se poate trai prin doau moduri: in dimensiunea sociologica este cea care desemneaza apartenenta de fapt, iar prin apartenenta axiologica, este generatoarea unui sistem institutional.

            Istoria a aratat o evolutie a formelor de identificare ce reprezinta o trecere de la solidaritate sociala impusa de natura, la solidaritatile simbolice, ce sunt guvernate de cultura. Din epoca modernitatiii, cea mai inalta forma de identificare devine natiunea, ce pune accentul pe identitatea sociala, colectiva. Componenta politica este poate cea mai importanta; ea dispune de mijloace practice ptr crearea unor relatii intre formele identitare: de colaborare, de negociere si de confruntare.

            Darren O’Byrne sustine ca identificarea nu poate fi considerata o sursa de framantari si nelinisti, ci doar o sursa de probleme.

            Procesele de globalizare si mondializare au cauzat acele schimbari legate de modul de viata al omului, ce au dus la punerea in practica a procesului de rationalizare a lui Max Weber, de civilizatie a lui Norbet Elias si de liberalizare. Procesul de globalizare a dus la schimbari precum marketizarea, migratia, comunicatiile, comprimarea timpului si a spatiului, efectele de „supermarket” cultural.

  1. Vigezzi a considerat identitatea ca fiind rau definita, insa o putem considera totusi ca fiins un instrument ce analizeaza complexitatea agentiilor sociale. Acesta imagineaza 3 scenarii in vederea diferentelor de la subordonarea individului la comunitate, de la integrism, sectarism, fundamentalism pana la relatia planetara: populismul, disocierea si articularea. Scenariul de fuziune este foarte bine ilustrat de populism, care rezolva problemele doar prin magia cuvantului. Disocierea se bazeaza pe privilegierea modernitatii sau pe trairea deplina a identitatii nationale, religioase, etnice. Articularea consta in crearea unor conditii favorabile integrarii de ansamblu.

            Dupa Castells, identitatea individuala sau culturala devine sursa unei reflectii care muta accentul de pe ceea ce face pe ceea ce este sau pe ceea ce se crede ca este, presupunand o permanenta constructie si reconstructie pe parcursul vietii noastre. Noi o consideram o chestiune de principiu, deoarece fiecare dintre noi trebuie sa aiba o imagine a capacitatilor fizice sau spirituale pentru a sti ce putem cere societatii sau ce’i putem oferi.

            Lucien-Samir Qulahbib prezinta reflectii pertinente asupra a ceea ce este aprecierea de sine in sociologie, asupra complexitatii felului de a preciza cum se realizeaza identificarea prin prisma sociologiei.

            Paul E. Sum si g. Badescu constata ca d.p.d.v. al participarii la viata politica, datele statistice din Romania sunt similare cu cele din Europa Centrala.

            O societate construita pe dialog, pe cooperare si pe negociere poate fi considerata o societate puternica cu o anumita vitalitate si cu o anumita capacitate creatoare.

            Identificarea unui grup a invocat fie bogatia, fie profesia sau un alt criteriu (ocupatia, originea…). Pe langa aceste criterii se mai adauga si dimensiunea culturala a identificarii, lumea valorilor, a credintelor, o obiceiurilor, a limbajului si a semnificatiilor. Identitatea culturala impreuna cu criteriile sociale duc la formarea unei multitudini de lumi de identificare.

            Astazi identificarea trebuie sa treaca prin recunoasterea reciproca de catre ceilalti participanti la viata sociala, a particularitatilor individuale. Doar negocierea poate interveni pentru a depasi sursele conflictelor si pentru a crea relatii interumane, intergrupuri si internationale.

            Dupa cum a spus si Christophe Dupont, negocierea pune la punct conflictele si realizeaza un proiect care nu poate fi dus la bun sfarsit fara ca alti parteneri sa nu intervina.

  1. Drukman considera ca negocierile sunt concepute ca niste procese ce se desfasoara dupa un scenariu ce ia in considerare durabilitatea identitatilor. Credibilitatea negocierii, stiinta negocierii, vointa de a gasi o solutie durabila pentru vechile conflicte, intelegerea tendintelor vietii internationale si a rolului ce-l joaca identitatile colective sunt elemente ale unui model pentru o teorie a negocierii identitatilor.

            Respectul pentru persoane si pentru popoare reprezinta o valoare ce nu poate constitui obiectul unei alegeri, respectul fiind o conditie morala a stabilirii unei legitimari a principiilor politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *