Problema necesităţii unei constituţii europene a constituit multă vreme un subiect tabu datorită implicaţiilor federaliste. Astăzi însă, această chestiune este în centrul tuturor dezbaterilor. Discursul lui Joschka Ficher la Universitatea din Humboldt, în mai 2000, şi răspunsurile pe care le-a suscitat au meritul de fi adus în prim planul discuţiilor viitorul construcţiei europene. Apare astfel menţionată oportunitatea transpunerii „modelului european” într-un text clar şi stabil, adică într-o constituţie.
În zilele noastre nu se mai consideră că ar fi suficientă cantonarea Uniunii doar într-o vastă zonă economică de liber schimb sau într-o confederaţie fluidă, aşa cum cum declarau fără scrupule anumiţi şefi de stat sau de guvern în anii şaizeci. În al doilea rând, aceste discuţii ilustrează nemulţumirile numeroşilor intelectuali şi a liderilor politici faţă de sistemul comunitar construit prin decizii succesive, fără o viziune sau un plan de ansamblu. De aceea, proiectul adoptării unei constituţii relevă, înainte de toate, necesitatea de a da o formă juridică unei realităţi politice lipsite de claritate formală.
Relansarea dezbaterilor despre constituţionalizarea europeană reaminteşte că există diferenţe însemnate între culturile politice ale statelor naţionale ce fac parte din această construcţie. Astfel, în viziunea lui Ficher, Europa ar trebui să preia modelul federalismului cooperativ german, în timp ce Jacques Chirac şi Tony Blair au în vedere propriile modele naţionale: Comunitate de state, respectiv Commonwealth.
Proiectul constituţional a stârnit numeroase discuţii. Li s-a cerut partizanilor Constituţiei să demonstreze în ce măsură un text scris ar rezolva tensiunile din cadrul Uniunii. Pe de altă parte, adepţii constituţionalirăzii critică lipsa unei viziuni de ansamblu a sistemului european.
