Este o organizaţie cu vocaţie esenţial economică, născută din Tratatul de la Paris, semnat la 16 aprilie 1948, sub numele de Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) şi transformată în OCDE prin Tratatul de la Paris din 14 decembrie 1960.
După cel de-al doilea război mondial, statele democratice occidentale, hotărâte să nu repete erorile trecutului, cu consecinţe grave asupra continentului europen, au dorit să pună bazele unei cooperări în plan economic şi, ulterior, în plan politic.
OECE a fost creată în vederea coordonării şi administrării Planului Marshall prin care se cerea statelor europene să se înţeleagă şi să se unească pentru reconstruirea Europei.
Planul Marshall (anunţat de Secretarul de stat al SUA, G. Marshall) la 5 iunie 1947 — şi care a luat sfârşit oficial la 1 ianuarie 1952) însemna angajarea unor importante resurse materiale americane în Europa pentru înlăturarea situaţiei economice şi sociale precare — situaţie favorizată extinderii comunismului — şi în acelaşi timp pentru întărirea instituţiilor democratice. Planul Marshall a fost oferit statelor europene marcate de război — şi celor din vest şi celor din est.
Ajutorul american a luat forme diverse: acordarea de credite cu dobânzi şi termene de restituire avantajoase, ajutoare gratuite, preţuri reduse. Toate acestea au fost posibile prin încheierea mai multor tratate bilaterale care au precizat condiţiile acordării lor cu fiecare din statele asistate. Uniunea Sovietică şi ţările aflate sub dominaţia ei au refuzat propunerea americană.
Studierea ofertei americane a prilejuit Conferinţa din 12 iulie 1947 de la Paris, în care s-au reunit Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia şi Turcia, plus SUA şi Canada cu statut de observatori care au fost şi primii membrii ai OECE. Mai târziu au aderat Germania Federală (1949), Spania (1959), Japonia (1964), Australia (1971) şi Noua Zeelandă, în total OCDE numără 23 de state.
Potrivit art. 16 din Tratat, Consiliul, în unanimitate, poate să invite un stat la aderare.
Până la sfârşitul anului 1951 OECE a repartizat ţărilor membre 12 miliarde dolari.
Obiectivele OCDE sunt: organizarea cooperării economice în ţările cu economie de piaţă, coordonarea politicilor lor economice şi armonizarea eforturilor acestora în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare (scăderea restricţiilor vamale, diminuarea progresivă a contingentelor la importuri, cooperarea monetară, armonizarea politicilor statale de asistenţă, lupta împotriva inflaţiei, contra şomajului şi altele).
Organele principale sunt:
- Consiliul de Miniştri, care se reuneşte de mai multe ori pe an la nivelul miniştrilor afacerilor externe şi ai economiilor şi cel mai adesea la nivelul ambasadorilor, reprezentanţi permanenţi, adoptă decizii obligatorii sau recomandări pentru statele membre, dar cu unanimitate de voturi. Consiliul este format din reprezentanţi ai statelor membre care se reunesc fie în sesiuni de miniştri fie în sesiuni de reprezentanţi permanenţi. El a creat mai multe organe subsidiare cum sunt comitetele tehnice: Comitetul de politică economică, Comitetul pentru examinarea situaţiilor economice şi pentru problemele dezvoltării, Comitetul de sprijinire a dezvoltării, Comitetul pentru cercetare ştiinţifică, Comitetul pentru agricultură ş.a. Organizaţia OCDE cuprinde un număr mare de comitete pe verticală şi altele pe orizontală, adică comitete care au ca obiective probleme consacrate unui sector, unui anumit mecanism, sau au caracter general. Comitetele pe verticală sunt cele care se ocupă de energie, siderurgie, mecanică, chimie ş.a. Comitetele pe orizontală sunt cele care se ocupă de probleme de politică economică, fiscalitate, comerţ exterior, de plăţi ş.a. În afara unor astfel de comitete, au mai fost create agenţii, ca de pildă, Agenţia europeană pentru energie nucleară. Toate acestea sunt alcătuite din funcţionari naţionali, experţi, personalităţi independente, delegaţi de guvernele ţărilor membre.
- Comitetul executiv restrâns însărcinat să pregătească şi să aducă la îndeplinire hotărârile adoptate de Consiliu precum şi de coordonare administrativă, îndeplinind rolul unei comisii permanente a acestuia;
- Secretariatul, cu competenţe de natură administrativă, constituit din funcţionari detaşaţi de administraţiile naţionale, condus de un secretar general numit pe o perioadă de 5 ani.
Organizaţia elaborează decizii, recomandări, acorduri şi rezoluţii. Unele decizii şi rezoluţii sunt de ordin intern şi se referă la activităţile curente ale organizaţiei. Acordurile pot fi încheiate cu statele membre, cu cele nemembre, cu organizaţii internaţionale; în general, astfel de acorduri se referă la probleme de cooperare. Recomandările sunt adresate statelor membre şi nu au forţă obligatorie.
