Ce sunt organizaţiile şi structurile teroriste? Cum au apărut ele? Apariţia şi proliferarea lor răspund unor necesităţi? Sunt adică produsul unor legităţi sociale, politice, economice sau militare? Cu alte cuvinte, organizaţiile teroriste sunt un accident social, o anomalie socială sau se constituie într-un fenomen specific unei anumite perioade a dinamicii evoluţiei societăţii omeneşti, comportându-se semper ubique ca un fel de „viruşi sociali“ care se caracterizează prin acţiuni şi reacţii violente şi imprevizibile.
Din punctul de vedere al anomiei sociale, organizaţiile teroriste reprezintă modalităţi
de polarizare şi de exprimare organizată, comună a violenţei, de selectare a indivizilor violenţi sau predispuşi la violenţă (din varii motive, unele patogene, altele de sorginte socială, altele subiective) şi de grupare a lor pe motivaţii şi sisteme de reacţie. Ar fi însă o mare greşeală dacă s-ar reduce fenomenul terorism şi, respectiv, organizaţiile teroriste la necesitatea organizării şi regrupării violenţei sociale şi individuale în poli de violenţă sau în mici nuclee de violenţă.
Terorismul este, în primul rând, o mişcare politică, un fenomen politic, mai precis, un mijloc de punere în operă a unor politici. De aceea, Terorismul nu poate fi privit doar ca lucrare a unor criminali,a unor descreieraţi. Criminalii şi descreieraţii pot fi instrumente (nu cauze) ale terorismului. El trebuie considerat, cel puţin în această etapă a analizei fenomenului, ca un sistem (aparent haotic) de mijloace de realizare a unor scopuri şi obiective foarte bine gândite, în majoritatea lor de natură politică. În acest sens, terorismul are valoare strategică, principalele sale funcţii fiind: funcţia de ameninţare;
funcţia de descurajare;
funcţia de pedepsire (funcţia punitivă);
funcţia de răzbunare;
funcţia de atragere a atenţiei[1].
Aproape toate actele teroriste au fost revendicate. Excepţie face cel din 11 septembrie
2001 din Statele Unite ale Americii, dar lucrurile nu sunt încă foarte clare în legătură cu autorii acestui atentat fără precedent în istoria terorismului. Faptul că majoritatea actelor teroriste au fost revendicate dovedeşte că, deşi Terorismul loveşte din umbră, organizaţiile respective doresc să se ştie că ele există, că ameninţă, că nu glumesc, că au capacitatea de a lovi oriunde şi pe oricine şi, ca atare, trebuie luate în seamă.
Organizaţiile teroriste sunt numeroase, diversificate, extrem de violente şi îmbracă tot spectrul de structuri, forme şi procedee de terorizare a lumii. Unele sunt create ad hoc, pentru câteva misiuni (chiar şi pentru o singură acţiune de amploare), după care dispar. Altele sunt create pe termen lung, urmărind scopuri şi obiective ample pentru realizarea cărora acţionează prin orice mijloace şi prin procedee nelimitate.
Cele mai multe din organizaţiile teroriste s-au format în deceniile 8 şi 9 ale secolului al XX-lea şi poartă, cel puţin formal, dar nu numai formal, ci şi în esenţa lor, în concepţie şi în modul de acţiune, puternice amprente ideologice. Natura organizaţiilor teroriste este foarte diversificată. Deşi par a se asemăna, organizaţiile teroriste se deosebesc unele de altele, iar acţiunile lor rareori sunt concertate. De altfel, specificul acţiunilor teroriste constă în extrema lor particularitate, în caracterul aparent aleatoriu şi în intensitatea mare a loviturilor pe unitate de timp, adică a violenţei. Şi chiar dacă ele se aseamănă prin ferocitate şi lipsa oricărei măsuri, nu vin, totuşi, din acelaşi arbore, nu au aceeaşi origine. Paradoxal, deşi mediul haotic le este favorabil, ele însele fiind un mijloc de regenerare a acestuia, cele mai multe dintre actualele organizaţii teroriste nu sunt un produs al stării de haos; ele au apărut mai ales în timpul războiului rece, sunt un produs al acestuia, adică o prelungire a efectelor confruntărilor latente de atunci într-un mediu complex de insecuritate şi teroare. Sunt şi organizaţii care au apărut înainte de războiul rece, dar şi câteva care au apărut după acesta.
Raportate, deci, la cea mai recentă confruntare de nivel mondial – războiul rece, organizaţiile teroriste se împart în:
- a) Organizaţii care au apărut înainte de războiul rece;
- b) Organizaţii create în timpul războiului rece, ca instrumente ale acestuia;
- c) Organizaţii care s-au format după războiul rece.
Această clasificare se pare că nu spune mare lucru. Ea este însă foarte importantă, întrucât situează fenomenul terorismului într-un spaţiu al confruntării globale, ceea ce facilitează procesul de analiză şi de decelare a cauzelor şi determinaţiilor acestuia.
Principalele concluzii care se deprind din această clasificare sunt următoarele:
– în perioada de maximizare a ameninţărilor şi a intensificării riscurilor de confruntare, fenomenul terorist se intensifică;
– organizaţiile teroriste, în condiţiile bipolarităţii, sunt puternic ideologizate, atât de o parte, cât şi de cealaltă;
– cele mai multe din organizaţiile teroriste sunt folosite, în această perioadă, ca instrumente asimetrice ale confruntării;
– şi de o parte şi de cealaltă se creează confuzii în ceea ce priveşte delimitarea terorismului de lupta pentru eliberare naţională sau pentru democraţie;
– perioada bipolarităţii a favorizat, într-o oarecare măsură, terorismul de stat, sub toate formele sale, de la dictatură militară sau politică la agresiune armată.
Din punct de vedere al resurselor de finanţare – unele cunoscute sau bănuite, altele necunoscute, organizaţiile teroriste se împart în:
- Organizaţii finanţate de unele state, inclusiv mari puteri;
- Organizaţii finanţate de anumite cercuri de interese, fundaţii, corporaţii naţionale sau transnaţionale;
- Organizaţii care se autofinanţează din traficul de droguri, criminalitate, spargeri de bănci, jafuri şi alte activităţi de acest gen.
De aici se desprinde concluzia că organizaţiile teroriste nu au, totuşi, o existenţă în sine, nu sunt doar un rezultat al schizofreniei sociale, al degradării fiinţei umane. Ele sunt, totodată, şi modalităţi de impunere a unui comportament favorabil anumitor acţiuni ilicite, de manifestare a puterii, de reacţie virulentă, asimetrică la acţiuni şi presiuni care se consideră inacceptabile.
Organizaţiile teroriste nu sunt de masă, nu au foarte mulţi membri. Ele se alcătuiesc în funcţie de anumite interese sau de anumite porniri şi adună oameni dispuşi la orice, care au convingeri foarte puternice, vecine cu obsesia, şi cu o inteligenţă remarcabilă. De aceea, ele sunt foarte periculoase.[2]
Exemple de organizaţii teroriste׃ Grupul Islamic Armat (GIA), Hamas, Hezbollah, Miscarea Islamica din Uzbekistan, Jihadul Islamic, al-Qaida.[3]
[1] Gheorghe Văduva, Terorismul dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terrorist. Războiul împotriva terorismului, Editura, Centrul de Studii Strategice de Securitate, Bucureşti,2002, p.51.
[2] Ibidem, p.52.
[3] http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/28-de-organizatii-teroriste-active-in-lume~ni27sr (site-ul oficial al Ziarului de Iaşi), accesat la data de 1.noiembrie 2010, ora 09.56.
