Adesea sursă de tensiuni şi conflicte, pluralismul cultural trebuie analizat în funcţie de decalajul care există între realitate şi jurisdicţie – legile care fac din acest concept o şansă pentru viitor.
Pluralismul cultural presupune:
- depăşirea antagonismelor interculturale
- accesul la toate formele de cultură
- acceptarea diversităţii – temelie a acestui concept, factor de îmbogăţire individuală şi colectivă
- elaborarea de noi sinteze pentru depăşirea şi eliminarea tuturor formelor de conflict, inclusiv a celor latente, aflate în formă larvară
- recunoaşterea forţei creatoare şi a energiei eliberată prin interacţiunea diferenţelor fără a le transforma în diferende.
Aceste principii asigură instaurarea de relaţii interculturale armonioase, neconducând la o nivelare a diferenţelor, la o suprimare sau punere între paranteze (marginalizarea lor), garantând, din contră, că ele vor continua să existe, dar fără a mai genera conflicte.
Totuşi, teama confruntărilor şi voinţa păstrării propriilor interese generează o atitudine de prudenţă şi de distanţare ce conduce la elaborarea unui „modus vivendi” reciproc avantajoase. Climatul de toleranţă este o caracteristică a unei prime forme de echilibru şi calm care trebuie să conducă la cunoaşterea şi acceptarea diferenţelor. Este vorba mai degrabă de o strategie defensivă ce vizează eliminarea, evitarea conflictului/conflictelor şi mai puţin de o voinţă deliberată de integrare a diversităţii culturale în noua organizare socio-politică. Este deci vorba de alteritate.
Alteritatea nu înseamnă doar tolerare, ci cunoaşterea deplină şi integrarea ei în structurile democratice.
Felul în care pluralismul cultural este administrat dovedeşte maturitatea socio-politică şi conduce de la o stare de multe ori de inconştienţă şi amatorism politic. Numai o construcţie democratică solidă este capabilă să integreze toate diferenţele.
Reorganizarea câmpului social-politic prin integrarea pluralismului cultural se resfrânge firesc asupra individului. Contactul cu culturi diferite va duce nu numai la îmbogăţirea culturală ci şi la redefinirea sensului de identitate personală.
Se cunoaşte că, de la origini, conştiinţa identitară este necesară pentru perceperea altuia, a celuilalt, diferit de sine. Conştiinţa de sine este însoţită de procese psihologice ca de ex: identificarea unui individ, a unui grup, analizarea şi compararea tuturor caracteristicilor care duc la stabilirea diferenţelor între sine şi celălalt/ceilalţi, toate acestea constituind caracterul constitutiv al alterităţii în procesul emergenţei conştiinţei de sine.
În procesul constituirii identităţii personale, diferenţele culturale au nu numai un rol referenţial ci devin parte integrantă a acesteia. Aceasta presupune indivizi capabili să înţeleagă, să accepte şi să depăşească aparentele diferenţe în cadrul propriilor culturi dobândite de la origini (naştere), precum şi cele ale culturii celorlalţi.
Favorizând apariţia unei identităţi personale deschise şi dinamice, pluralismul cultural conduce spre o redefinire a fiinţei umane ferită de tipare predestinate şi în conformitate cu multiplele moduri de viaţă şi de gândire. Identitatea personală nu mai are un caracter imuabil, ci este într-o permanentă transformare concomitentă cu pluralismul, adoptându-se la multiple şi variatele componente ale acestuia.
Impactul pe care-l exercită pluralismul cultural asupra formării unei identităţi personale mai deschise şi asupra unei vieţi şi relaţii sociale mai armonioase conduce, în acelaşi timp la transformarea culturilor în contact, dar nu la nivelarea lor.
Problema fundamentală care se pune este însă trecerea de la principii la practică.
Trebuie să precizăm că o cultură europeană a existat am putea spune de când există Europa. Căci ce este în fond cultura europeană dacă nu o comunitate de culturi care s-au îmbogăţit şi completat reciproc fără a-şi pierde identitatea şi personalitatea lor „Europa culturală nu e altceva decât Europa multiculturală“ (Titos Patrikios – Grecia, poète et sociologue). (Ex. Tabloul „Sosirea Mariei de Medicis la Marsillia“ de Rubens este o chintesenţă a culturii sec. XVII: un pictor flamand, căreia i se va încredinţa decorarea palatului regal unei regine franceze de origine italiană. În Evul Mediu, în Renaştere, în sec. XVIII – al Luminilor, în perioada Romantismului secolului al XIX-lea şi mai apoi până aproape de zilele noastre ideile şi creaţiile artistice treceau de la o ţară la alta, de la o limbă la alta. În epoca noastră şi cu precădere după al II-lea război mondial Comunitatea europeană a fost guvernată şi determinată de politic şi economic (cărbune, oţel). Aspectul cultural „acel ciment, indispensabil pentru consolidarea edificiului“ a fost din ce în ce mai mult uitat, fapt pe care l-a regretat profund Jean Monnet unul din fondatorii Comunităţii europene şi care a spus: „Si c’était à refaire, je commerçerai par la culture“ pentru că fără cultură nu e posibilă construirea şi menţinea acestui edificiu.
Lacunele din acest domeniu au fost reanalizate şi începând din 1988 politicii culturale i se acordă o atenţie binemeritată şi în acest sens au fost stabilite liniile prioritare şi anume:
– politica educativă şi armonioasă, dinamică, participativă a întregii societăţi;
– o politică lingvistică
– o politică a încurajării diversităţii culturale pentru o reală îmbogăţire creativă şi de protejare a patrimoniului existent.
Odată cu noua lărgire a Uniunii europene prin primirea în cadrul ei a încă 10 state (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Slovacia şi Ungaria), procesul construirii Europei avansează, dar în acelaşi timp apar noi probleme pe lângă cele care nu sunt încă pe deplin rezolvate. Una din problemele emblematice este cea lingvistică. Condiţia fundamentală al pluralismului cultural este pluralismul lingvistic. Lucrarea intitulată „Enseigner et apprendre – vers la société cognitive“, publicată în 1995 de către direcţia educaţiei şi a culturii Comisiei europene defineşte în linii mari politica lingvistică pe care o preconizează şi anume „necesitatea de a face în aşa fel încât fiecare tânăr european să dobândească prin sistemul de învăţământ cunoaşterea perfectă a două limbi de comunicare în afara limbii materne. Învăţarea acestor limbi se recomandă a fi precoce, adică din şcoala primară şi trebuie să dureze toată viaţa“.
Foarte numeroase sunt lucrările şi publicaţiile care pun în discuţie problema plurilingvismului, propunând soluţii şi metode punând în discuţie sau aducând reflexii asupra aspectelor culturale a construcţiei europene actuale deschisă şi atentă la toate aspectele societăţii.
În ce priveşte apărarea patrimoniului cultural istoric se are în vedere pe de o parte faptul că societatea intelectuală sau inteligenţa înglobează nu numai vechile categorii ale artiştilor, oamenilor de litere a oamenilor de ştiinţă dar şi pe cei care lucrează în mass-media, oamenii din domeniul audiovizualului, al editurilor etc. Pe de altă parte, modelul propus, cel al „postmodernismului“ şi al transnaţionalismului bazat pe descentralizare nu va putea funcţiona în condiţiile unui eurocentrism şovin şi izolat.
Richard Kearney – filozof şi scriitor irlandez, profesor la Universitatea din Dublin, spune: „L’identité intellectuelle de l’Europe reste toujours définie par ses relations avec les autres. Joyce restait pleinement irlandais en se proclamant européen et pleinement européen en ce proclamant citoyen du monde. De ce point de vue il offre un model pour nous tous… La culture c’est l’imagination, ce sont les valeurs qui donnent du prix à l’existence et qui constituent le véritable fondement de la société“.
Pentru a încheia vom cita părerea regizorului german Win Wenders, care spunea à propos de identitatea personală: „L’identité: cela veut dire pour moi l’angoisse. La perte d’identité alors: le désespoir, la mort. L’identité serait pour moi une arme, une protection. Le sol sous les pieds, la sécurité, la force, la fierté. Et puis la combinaison des deux mots: identité culturelle, qu’est-ce que cela veut dire pour moi? Une identité avec une culture ou à travers une culture, dans une culture, par une culture. Et «culture», pour dire très vite, c’est quoi pour moi? Sinon la nourriture de l’âme“.
