- Baza legală
Dispoziţiile privind cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, incluse în tratatele CECA şi Euratom nu au permis crearea unei politici comune în domeniu. Deşi un Centru comun de cercetare exista încă din 1955 în cadrul Euratom iar un program de asistenţă viza cercetarea pentru domeniul cărbunelui şi oţelului, progresele înregistrate au fost relative, întrucât statele membre urmăreau să-şi promoveze propriile proiecte.
Includerea unor domenii noi de cercetare în politica de cercetare şi dezvoltare – biotehenologia, protecţia mediului, informaţia tehnologică în decursul anilor 70, a fost insuficientă pentru a micşora decalajul tehnologic care separa Uniunea de Statele Unite sau Japonia, în ceea ce priveşte numărul de invenţii brevetate în industria de vârf-electronică, produse farmaceutice, biotehnologie, care au determinat şi o pondere însemnată a exporturilor de înaltă tehnologie provenind din aceste state.
În 1974, Consiliul a decis să doteze Comunitatea cu o politică în domeniu, dar acţiunea efectivă nu a constat decât în efectuarea unor cercetări în laboratoarele centrului comun de cercetare.
Începând cu anii 80, responsabilii europeni au realizat că Uniunea nu putea concura în materie de cercetare şi dezvoltare cu Statele Unite, dacă nu proceda la o schimbare a politicii aferente, statele membre neputând să realizeze singure programe ambiţioase de cercetare. Politica comună de cercetare – dezvoltare necesita o abordare coerentă, cu responsabilităţi bine articulate. Întrucât tratatul de la Roma nu stabilise o bază juridică adecvată, a fost necesar ca Actul Unic să introducă un Titlu referitor la cercetare-dezvoltare. [1] Actul Unic acordă comunităţii o competenţă globală în materie de cercetare şi tehnologie, introducând un articol[2], care prevede un program cadru plurianual prin reluarea ansamblului de acţiunilor Comunităţii şi un articol care stipulează că aplicarea sa se face prin intermediul programelor specifice.[3]
- Sistemul programelor de cercetare
Politica de cercetare este aplicată în conformitate cu dispoziţiile Actului Unic, prin intermediul programelor cadru multianuale. Aceste programe stabilesc obiectivele tehnologice şi ştiinţifice pentru o perioadă de patru ani şi alocă resursele financiare corespunzătoare. Adoptarea programelor iniţiate de Comisie se face prin procedură de codecizie, vot cu majoritate calificată a Consiliului şi Parlamentului.
Instrumentele aferente programelor sunt:
– Alocarea unui de buget pentru activităţilor de cercetare co-finanţate. În acest caz, Comisia va finanţa proiectele de cercetare în proporţie de 50%, restul fiind asigurat de companii, instituţii şi universităţi din cadrul statelor membre;
– Coordonarea şi asigurarea costurilor aferente de Comisie a costurilor proiectelor;
– Suportarea proiectelor de către Uniune, în cazul în care acestea sunt realizate de Centrul Comun de Cercetare şi de celelalte 8 institute localizate în Uniune în care lucrează peste 2000 de cercetători.
În timp ce primul program cadru a fost realizat în perioada 1983-1987, al doilea Program a acoperit perioada 1987-1991, al treilea program 1991-1994, iar cel de-al patrulea Program, 1994-1998. Acest din urmă program a introdus câteva schimbări majore privind dimensiunea obiectivelor implicate, susţinut de o creştere spectaculoasă a bugetului alocat, de la 5,7 miliarde ECU anterior la 13,1 miliarde. Această tendinţă s-a menţinut, cel de-al cincilea Program 1999-2002 dispunând de un buget de 15 miliarde de ECU, iar cel de-al şaselea Program referitor la perioada 2003-2006, ajungând la o valoare de 17 miliarde de EUR, creşterea fiind de 17% faţă de precedentul Program. În consecinţă, CDT reprezintă o politică esenţială a Uniunii, având al treilea buget comunitar de cheltuieli-4%, după agricultură şi fonduri structurale. De menţionat că la programele cadru ale Uniunii participă şi state nemembre.
În raportul privind piaţa unică din 1975, Comisia a decis instalarea unor task force operaţionale, destinate ameliorării eficacităţii acţiunilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică pe proiecte comune, de interes pentru mediile profesional şi public. Task Force lucrează pe probleme de interes general pentru viitorul Uniunii -vaccin şi maladii infecţioase, sau cu preocupări pentru modele tehnologice în perspectivă-transport intermodal, sisteme maritime ale viitorului, noua generaţie de avioane, sisteme feroviare dar şi logiciele educative multimedia, care facilitează comunicarea şi accesul cetăţenilor la noile tehnologii ale informaticii. În acest sens, Uniunea a pus în aplicare diferite programe ca de exemplu ESPRIT care integrează proiecte industriale de cercetare şi dezvoltare şi măsuri vizând adoptarea tehnologiilor, sau INFO 2000 a cărui obiectiv este de a determina progresul industriei europene multimedia.
Obiectivele principale ale programelor cadru au fost în principal din domeniile tehnologiile de informaţie şi comunicare, tehnologiile industriale şi de cercetare a mediului, biotehnologie şi transport. Resursele umane au constituit în egală măsură o preocupare în cadrul programelor, acestea permiţând managementul resurselor intelectuale, mobilitatea cercetătorilor, cooperarea. Consideraţi ca vectori principali ai progresului tehnologic la nivelul Uniunii, Întreprinderile Mici şi Mijlocii au primit finanţare comunitară în vederea efectuării activităţilor de cercetare şi dezvoltare, şi pentru colaborarea cu instituţiile specializate.
O schimbare esenţială s-a produs în urma concluziilor Consiliilor de la Lisabona şi Feira care au condus la adoptarea Strategiei de la Lisabona, având ca obiectiv major transformarea Uniunii în cea mai competitivă economie mondială bazată pe cunoaştere până în 2010, şi, care au condus la formularea conceptului de spaţiu european al cercetării şi inovaţiei. În acest sens, Consiliul a adoptat la 15 iunie 2000 o rezoluţie privind crearea acestui spaţiu şi o alta la 16 noiembrie 2000 privind orientările pentru perioada 2002-2006.
Obiectivele cuprinse în cel de-al şaselea program au fost adaptate după cum urmează:
-Integrarea şi concentrarea cercetării comunitare, care se referă la activităţile de cercetare integrată la nivel europeană, este articulat asupra a şapte domenii prioritare-ştiinţele umane, genomica şi biotehnologia – tehnologiile societăţii de informaţie, nanotehnologiile, materiale multifuncţionale bazate pe cunoaştere şi procesele noi de producţie-aeronautica şi spaţiul, siguranţa alimentaţiei şi sănătatea, dezvoltarea durabilă, schimbările globale şi spaţiul-cetăţenii şi guvernarea într-o societate bazată pe cunoaştere;
-Structurarea Spaţiului de Cercetare european, care vizează activităţile destinate eliminării disfuncţionalităţii structurale existente şi crearea unui spaţiu adecvat pentru cercetare şi inovare, resurse umane şi mobilitate, infrastructuri de cercetare, ştiinţă şi societate;
-Întărirea fundamentării Spaţiului european de cercetare, care implică stabilirea coordonării şi suportului unei dezvoltări coerente pentru politicile de cercetare şi stimulare a inovării şi activităţilor în Uniune.
Capitolele de mai sus din bugetul total alocat acestui Program în valoare de 17, 5 miliarde au primit în ordine 13,45 , 1,26 şi respectiv 320 milioane euro.
Adoptat în iunie 2002, al şaselea Program cadru a fost aplicat prin intermediul a cinci programe specifice, 88% din credite fiind alocate pentru structurarea şi întărirea Spaţiului de cercetare european, iar restul pentru acţiunile directe ale Centrului comun de cercetare şi programului Euratom.
Stabilirea de către Consiliul European din 2002 a obiectivului de creştere a investiţiilor în cercetare şi dezvoltare la 3% din PIB până în 2010, ca urmare a necesităţii implementării Strategiei Lisabona, a creat premisele întăririi politicii de cercetare-dezvoltare.
În vederea asigurării planificării bugetare pentru perioada 2007-2013, în conformitate cu respectarea obiectivelor Strategiei Lisabona, Comisia Europeană a propus creşterea importantă a finanţării celui de-al şaptelea Programul cadru, pentru cercetare, dezvoltare şi inovare. Obiectivele Programului sunt următoarele:
– stabilirea centrelor de excelenţă prin intermediul cooperării internaţionale;
– lansarea unor iniţiative tehnologice europene;
– încurajarea creativităţii în domeniul cercetării fundamentale prin concurenţa între grupurilor de cercetare europeană;
– atragerea cercetătorilor europeni;
– dezvoltarea infrastructurilor de cercetare având semnificaţie pentru Europa;
– întărirea coordonării între programele naţionale.
Comisia a adoptat această propunerea de program în aprilie 2005 şi a completat-o cu o altă propunere referitoare la programe specifice cooperare, transnaţională şi internaţională, idei, personal –dezvoltarea resurselor umane şi capacităţi sprijin pentru infrastructură şi IMM.
O nouă propunere a fost adoptată în iunie 2006, pe baza unor propuneri avansate de Parlamentul European şi Consiliu, cu o anvelopă financiară de 50 miliarde de euro dintre care 64% pentru programul Cooperare.
[1] Devenit, în cadrul TCE, Titlul XVIII, Partea a treia.
[2] 130I, 166 nou
[3] 130 K nou 168
