- Baza juridică
Politica de sănătate nu a fost dezvoltată la nivel comunitar până la Tratatul de la Maastricht, care, a introdus un titlu separat referitor la acest domeniu. [1] Obiectivul principal al politicii de sănătate era de a îmbunătăţi starea de sănătate a cetăţenilor europeni, prin intermediul unor acţiuni generale de prevenire a îmbolnăvirii şi întărire a politicilor publice specifice. În acest sens, Tratatul a impus asigurarea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii ca sprijin la politicile naţionale în domeniu antamate de statele membre.
Tratatul de la Maastricht nu a prevăzut însă şi obligativitatea armonizării legislative, ceea ce a condus la faptul că acţiunea la nivel comunitar viza în special încurajarea cooperării între statele membre. Ca urmare, comunitatea iniţiază măsuri şi acţiuni destinate să îmbunătăţească starea de sănătate a populaţiei, în timp ce statele membre sunt responsabile cu gestionarea serviciilor de sănătate şi asigurarea îngrijirilor de specialitate la nivel naţional. Politica de sănătate comună nu a fost suficient implementată de Tratatul de la Maastricht, eforturile statelor membre erau numai sprijinite de Comunitate, prin dezvoltarea unor strategii, fixarea unor obiective comune şi încurajarea fluxului de informaţii în interiorul Comunităţii în conformitate cu programele comunitare adoptate.
Singura modificare legislativă în materie care a fost introdusă de Tratatul de la Amsterdam a fost aceea referitoare la asigurarea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane în definirea şi aplicarea activităţilor şi politicilor comunitare. Necesitatea armonizării legislative a continuat să nu figureze printre dispoziţiile tratatului, politica de sănătate reprezentând o preocupare redusă la nivel comunitar.
- Principalele acţiuni la nivel comunitar
În conformitate cu cadrul legal stabilit prin Tratatul de la Maastricht, programele derulate la nivelul Uniunii au fost următoarele:
– Promovarea sănătăţii, focalizat asupra îmbunătăţirii stării generale de sănătate în UE printr-o mai mare conştientizare a publicului faţă de factorii de risc şi încurajarea unui mod de viaţă sănătos. Programul a fost realizat prin intermediul unor campanii de formare şi educare, în special privind o serie de aspecte precum fumatul, nutriţia, consumul de alcool, abuzul de droguri, sănătatea mentală, mişcarea fizică;
– Controlul de sănătate, care a urmărit stabilirea unui sistem de monitorizare european, care să permită măsurarea indicatorilor de sănătate şi a modelelor, promovarea dezvoltării, monitorizării şi evaluării programelor comunitare şi asigurarea informaţiilor pentru statele membre în scopul sprijinirii acestora sa-şi dezvolte propriile politici de sănătate;
– HIV şi alte boli transmisibile, care a fost creat pentru prevenirea îmbolnăvirii cu sindromul HIV şi alte maladii transmisibile, şi reducerea ratei de mortalitate. În acest sens, a fost promovată cooperarea între statele membre, coordonarea politicilor preventive ale acestora şi măsuri şi suport pentru ONG uri;
– Cancer, care a constat din promovarea unor diferite activităţi articulate pe combaterea acestei maladii-campanii de informare, formare profesională, cercetare, depistare în stadii incipiente;
– Maladii rare, implicarea comunitară fiind susţinută de mărirea fluxului informaţional şi creşterea conştientizării cetăţenilor;
– Prevenirea rănilor, s-a referit la prevenirea rănirilor, în mod deosebit la accidentele casnice generatoare de răni;
– Maladii legate de poluare, prin care s-au promovat măsuri în scopul reducerii expunerilor la factorii de poluare, ex. propunerea comunitară de reducere a radiaţiei electromagnetice.
– Prevenirea dependenţei de droguri, în contextul în care Tratatul de la Maastricht a definit combaterea împotriva consumului de droguri ca o prioritate a politicii de sănătate. Programul a vizat o mai bună înţelegere a problemei drogurilor, urmărind evidenţierea consecinţelor şi a motivaţiilor aferente utilizării lor, prin desfăşurarea unor campanii de informare, educare, şi formare în primul rând printre tineri.
Dacă în primii ani de la implementarea acestei politici iniţiativele legislative erau extrem de puţine, o serie de dispoziţii relevante în domeniu au fost adoptate ulterior, mai ales datorită constatării efectelor asupra sănătăţii care apar în cadrul altor politici comunitare-agricultură, protecţia consumatorului, mediu, transport. Astfel de iniţiative legislative au avut ca obiect, în special, domeniul fitosanitar, igiena veterinară şi controlul substanţelor medicale.
Obiectivele îmbunătăţirii stării de sănătate, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Amsterdam privind integrarea preocupărilor pentru sănătate în cadrul celorlalte politici europene, se realizează în prezent prin intermediul unor activităţi comunitare, singure sau coordonate în cadrul altor politici europene. Ca exemple în acest sens sunt biotehnologia, domeniu prioritar al Programului cadru de Cercetare şi combaterea consumului şi traficului de droguri în cadrul spaţiului de libertate, securitate justiţie.
Strategia Comisiei din 2000 privind dezvoltarea unei noi politici de sănătate se bazează pe două instrumente majore:
– Un program de acţiune care cuprinde obiectivele de ansamblu ale programelor de sănătate publică comunitară, şi
– O strategie de sănătate integrată conform prevederilor tratatului de la Amsterdam care promovează principiul protecţiei sănătăţii în toate politicile sectoriale, în special în piaţa internă, protecţia consumatorului şi politica socială şi de ocupare a forţei de muncă.
Adoptat în 2002 şi dispunând de un buget de 312 milioane euro, Programul de acţiune pentru 2002-2003 are trei obiective principale:
– Îmbunătăţirea informării de sănătate şi a conştientizării la toate nivelele societăţii;
– Crearea unui mecanism de răspuns rapid pentru pericolele de sănătate;
– Formularea unor reguli de sănătate, în special împotriva factorilor care dăunează stilului de viaţă.
Criza vacii nebune a avut o incidenţă considerabilă asupra dispozitivului comunitar de protecţie a sănătăţii şi consumatorului. Comisia a impus măsuri restrictive asupra statelor susceptibile de generare a focarelor toxice, Belgia în 1999 şi Regatul Unit, Franţa, Olanda şi Irlanda în 2001, iar o Autoritate europeană de securitate a alimentelor a fost creată printr-un Regulament în 28 ianuarie 2002.
Ca urmare a apariţiei virusului patogen H5N1, o decizie a Comisiei din 19 octombrie 2003 a adoptat măsuri de biosecuritate destinate limitării riscului de transmitere şi a stabilit un sistem de detectare precoce în zonele expuse. În context, o nouă agenţie comunitară, pentru întărirea mijloacelor de apărare a Uniunii împotriva maladiilor infecţioase a fost creată în 2004, Centrul european de prevenire şi control al maladiilor.
Cazul fumatului a reprezentat o preocupare majoră începând cu Directiva de etichetare a conţinutului de gudron şi nicotină din 1989-, şi mai ales prin Directiva din 6 iulie 1998 care a impus dispariţia progresivă până în 2006 a publicităţii pentru fumat precum şi a oricărei acţiuni de sponsorizare a evenimentelor sportive de către fabricile de ţigări. Pe motiv de excludere legislativă directiva a fost anulată, o nouă directivă fiind adoptată la 26 mai 2003 intrând în vigoare la 31 iulie 2005. Această directivă interzice publicitatea în presă şi în serviciile societăţii de informaţie, cu excepţia publicaţiilor rezervate profesioniştilor comerţului cu tutun şi a celor editate în terţe ţări care nu sunt destinate pieţei comunitare. În acelaşi timp, sponsorizarea manifestărilor din mai multe state membre sau având efecte transfrontaliere este complet interzisă.
Cu privire la medicamente, din 1993 există proceduri de autorizare şi supraveghere a medicamentelor cu utilizare umană sau veterinară şi o Agenţie europeană pentru evaluarea medicamentelor. Codificarea ansamblului textelor existente a fost efectuată prin cele două directive din 6 noiembrie 2001, referitoare la medicamentele cu utilizare umană, respectiv utilizare veterinară. Pentru a asigura o protecţie mai bună a cetăţenilor, dispozitivele legale au fost reevaluate, adoptându-se la 31 martie 2004 un regulament şi trei directive. Procedura este generalizată pentru toate tipurile de medicamente, iar o procedură accelerată este introdusă pentru produsele cu interes terapeutic semnificativ.
Competitivitatea industriei farmaceutice europene este întărită prin impunerea unei perioade de protejare a datelor clinice de 10 ani, în care medicamentele generice nu pot fi comercializate. Competenţele statelor membre în fixarea preţurilor la medicamente şi includerea acestora în câmpul de aplicare a sistemelor de asigurare sănătate şi a regimurilor de securitate socială rămân neschimbate. Ca urmare, statele membre pot să opteze în cadrul ansamblului de elemente incluse în autorizaţia comunitară de comercializare asupra indicaţiilor terapeutice şi a dimensiunilor ambalajelor care vor fi acoperite de organismele lor de securitate socială.
Obiectivele specificate de Comisia Europeană în cadrul Programului de acţiune comunitar pentru perioada 2007-2013 în domeniul sănătăţii şi protecţie consumatorului intitulată Cetăţeni mai sănătoşi, mai siguri, mai încrezători sunt următoarele:
– Protejarea cetăţenilor împotriva pericolelor de sănătate;
– Promovarea politicilor care conduc la un mod de viaţă mai sănătos;
– Reducerea incidenţei maladiilor majore în UE.
- Dispoziţiile Tratatului de la Lisabona
În conformitate cu noul Tratat, Uniunea va putea să armonizeze standardele de calitate şi siguranţă în raport cu produsele şi aparatele medicale.[2]
Uniunea va fi capabilă să adopte măsuri incitative în legătură cu pericolele care ameninţă sănătatea-abuz de alcool, tutun, , fără ca aceste măsuri să încerce să armonizeze legislaţia şi reglementările statelor membre.[3]
Este introdusă o referinţă la sănătatea mintală în locul referinţelor de sănătate umană figurând sănătate mintală şi fizică.[4]
De asemenea, limitele rolului în domeniul sănătăţii publice este extins.[5] Responsabilităţile statelor membre vor cuprinde managementul serviciilor de sănătate şi a îngrijirilor medicale şi alocarea resurselor.
[1] TCE, Partea a treia, Titlul XIII
[2] TFUE, Art. 168 (4) (c)
[3] TFUE, Art. 168 (5)
[4] TFUE, Art. 168 (1)
[5] TFUE, Art 168 (7)
