Cadrul legislativ primar
Tratatul privind Comunitatea Europeană (TCE) include politica energetică, fără însă a stabili instrumente juridice specifice (energia este tratată împreună cu legislaţia aferentă Pieţei interne şi politicii de mediu). Dependenţa diferită pe care statele membre o au faţă de aprovizionarea cu energie, a determinat ca această politică să rămână pentru o lungă perioadă, în sfera competenţelor naţionale.
Crizele petroliere din anii 70 au determinat o relansare a politicii privind energia, organismele comunitare orientându-se mai mult către o coordonare a politicilor naţionale decât către o politică comunitară propriu-zisă: nivelul stocurilor de securitate, transportul petrolului în caz de criză, realizarea economiilor de energie, informarea privind preţurile, etc.
Tratatul Uniunii Europene se referă la energie prin intermediul misiunii Comisiei de a contribui la stabilirea şi la dezvoltarea reţelelor transeuropene, în sectoarele infrastructurilor de transport, telecomunicaţii şi energie.[1]
- Dezvoltările legislative
Politica şi acţiunile Uniunii în domeniul energetic, de o importanţă mai redusă decât politicile naţionale ale statelor membre au urmărit:
-diversificarea surselor de aprovizionare;
-lupta împotriva poluării determinată de cărbune, petrol şi gaz;
-asigurarea securităţii în utilizarea energiei nucleare;
-susţinerea realizării economiilor de energie.
În conformitate cu comunicarea Comisiei din 4 octombrie 2000, dependenţa energetică a UE de importurile de energie va creşte substanţial, de la 50% în 2000 la 70% în 2030. Extinderea Uniunii cu zece noi state din Europa Centrală şi de Est, a antrenat o deteriorare a acestui raport, întrucât exceptând România, nici unul din noile state nu este producător de petrol.
Cu privire la aspectele sectoriale, trebuie menţionat dispozitivul de criză referitor la exporturile de petrol dintr-un stat membru către alt stat membru în caz unor dificultăţi de aprovizionare, suprimat în 1997, ca urmarea a egalizării preţurilor hidrocarburilor şi a eliminării formalităţilor şi controalelor vamale în cadrul UE. Referitor la stocare,[2] după fixarea nivelului minimal al stocurilor zilnice,[3] se introduce condiţiile de acordare şi exerciţiu a autorizaţiilor, de a prospecta, explora şi produce hidrocarburi.[4] În sectorul gazului natural, directiva din 26 aprilie 2004 fixează cadrul comun pentru garantarea nivelului corespunzător de securitate a aprovizionării. În domeniul nuclear, Agenţia de aprovizionare a Euratom contribuie la încheierea contractelor plurianuale cu state producătoare de uraniu natural, iar regulamentele şi directivele adoptate de Consiliu se referă la transferul şi supravegherea substanţelor radioactive între statele membre.
Piaţa internă de energie este asigurată de:
– Directiva aferentă liberalizării sectorului electricităţii, prin deschiderea concurenţei deschiderea progresivă a pieţei de consum, organizarea accesului la reţea de către statele membre, separarea activităţilor de transport şi de distribuţie de alte activităţi, posibilitatea de a impune obligaţii întreprinderilor publice de serviciu public de interes general,[5] şi
– Directiva din 22 iunie 1998 privind deschiderea progresivă a pieţei gazului extinderea clienţilor eligibili, organizarea accesului negociat sau reglementat la reţea de către statelor membre.[6]
Aceste directivele au fost înlocuite cu Pachetul legislativ din 26 iunie 2003 compus din două directive şi un regulament pentru piaţa internă a electricităţii şi gazului şi un regulament privind accesul al reţea pentru schimburile transfrontaliere de electricitate, având ca obiectiv deschiderea completă a pieţei până la 1 iulie 2004 pentru consumatorii industriali şi 1 iulie 2007 pentru consumatorii casnici,.separarea activităţilor de producţie, transport şi distribuţie, şi posibilitatea de impunere a serviciului public.
Multiplicarea crizelor energetice şi a conflictelor internaţionale după 2005 au demonstrat strânsa legătura care există între securitatea energetică şi geopolitica aprovizionării cu energie. Pentru a răspunde provocărilor energetice la începutul secolului 21-volatilitatea preţurilor, o dependenţă tot mai mare a UE de furnizorii externi de energie, Comisia Europeana a încercat să contureze liniile generale ale unei politici europene de securitate energetică, începând cu publicarea Cărţilor Verzi din 2000 şi 2006.
Principalele iniţiative recente privind securitatea energetică care au fost propuse de Comisia Europeană ca răspuns provocările legate de aprovizionare şi diversificare a surselor au fost :
-Cartea Verde din martie 2006 si angajamentele asumate de Consiliul European in martie 2007; Unul din principalele elemente propuse de Comisie este dezvoltarea unei politici energetice externe comune destinată urmăririi active a intereselor Europei pe scena internaţională, în raport cu principalele ţări, furnizoare, consumatoare şi de tranzit, printre care şi Rusia. Rezultat al preocupărilor exprimate de şefii de stat şi de guvern din statele membre cu ocazia summitului de la Hampton Court organizat de preşedinţia britanică a UE, Cartea Verde a propus adoptarea unui set de măsuri ca răspuns la creşterea constantă a preţurile la petrol şi gaz şi a dependenţei Uniunii de furnizorii externi: realizarea pieţei interne a electricităţii şi gazului, reducerea cu 20% a emisiunilor de CO2, utilizarea a 20% energie regenerabilă, realizarea unui procent de 20% a eficienţei energetice până în 2020 precum şi elaborarea unui plan strategic privind tehnologiile energetice.
-Pachetul energie/climă din 10 ianuarie 2007; conţine o analiză strategică vizând aspectele externe şi interne ale viitoarei politici energetice europene.
-Comunicarea Comisiei privind noua politică energetică din 10 ianuarie 2007’; susţíne că energia trebuie să devină o parte centrală a tuturor relaţiilor externe a Uniunii. A fost urmată de concluziile Consiliului European pentru 2007-2009 cu recomandări în favoarea extinderii şi întăririi relaţiilor internaţionale în materie de energie.
-Al treilea pachet legislativ, 19 septembrie 2007; urmăreşte liberalizarea pieţei europene a energiei.
–Propunerile Comisiei din 23 ianuarie 2008, referitoare la: sistemul european de schimb al cotelor de emisie (ETS) pentru perioada post 2012; revizuirea regulilor privind ajutoarele de stat pentru mediu; comunicarea privind tehnologia de captare şi stocare a carbonului.
–Concluziile Consiliului European din 14 martie 2008 şi rezoluţia Parlamentului European din martie 2008; au subliniat importanţa întăririi securităţii energetice şi a dimensiunii externe a politicii energetice
-Concluziile Consiliului European din 1 septembrie 2008; au exprimat preocuparea şefilor de stat si de guvern europeni pentru intensificarea eforturilor în materie de “securitate a aprovizionării cu energie”. În urma recentei crize din Georgia, a fost reluată problema privind necesitatea realizării pe termen scurt a unei coordonări eficiente a politicii energetice la nivel comunitar.
–Concluziile Consiliului European din 15-16 octombrie 2008; au reiterat preocuparea liderilor europeni în a considera securitatea energetică ca o prioritate a UE, subliniind că toate statele membre trebuie să-şi asume responsabilităţi în acest sens. Principalele iniţiative pe termen scurt şi mediu trebuie să se focalizeze pe: finalizarea pachetului legislativ privind piaţa internă a energiei şi a gazelor, planul european de acţiune privind eficienţa energetică şi planul strategic pentru tehnologii energetice, asigurarea unei transparenţe crescute privind fluxurile şi stocurile, dezvoltarea unor mecanisme de criză pentru a răspunde întreruperilor temporare ale aprovizionării, consolidarea reţelelor transeuropene de transport a energiei şi a terminalelor de gaz natural lichefiat, şi dezvoltarea relaţiilor Uniunii în domeniul energetic cu ţările producătoare şi de tranzit în vederea asigurării securităţii.
-Comisia Europeană a adoptat în luna octombrie 2008 o strategie actualizată în domeniul energetic, focalizată pe problema aprovizionării şi securităţii energetice şi destinată să conducă la realizarea unei infrastructuri curate şi sigure, fondată pe o piaţă internă a energiei şi pe accelerarea eficienţei energetice şi a trecerii la energia cu carbon scăzut.
–Pachetul energie/climă a fost aprobat de Consiliul European şi Parlamentul European în decembrie 2008. Acest pachet este denumit si 20-20-20 (20% reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, 20% îmbunătăţire a randamentului energetic si 20% cota de energii regenerabile in mixul energetic UE). Pachetul adoptat asigură o strictă implementare a angajamentului luat de statele membre in vederea reducerii gazelor cu efect de sera până în 2020 şi realizarea unei reduceri de 30%, în cazul în care ţările dezvoltate se vor angaja ferm în acest sens. Pachetul energie-climă implică în egală măsura politicile UE de reducere a emisiilor de gaz cu efect de seră, realizarea dezvoltării durabile, asigurarea securităţii energetice şi realizarea Strategiei Lisabona pentru inovare. Cuprinde: Directiva de îmbunătăţire şi extinderea schemei comunitare de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de sera (ETS); Decizia privind eforturile statelor membre de a reduce emisiile de gaz cu efect de seră; Directiva privind stocarea geologică a carbonului; Reglementarea care stabileşte standardele de performanţă pentru noile autoturisme; Directiva privind specificaţia de calitate a petrolului, motorinei şi gazului.
–Cea de-a doua Analiză strategică a energiei a propus măsuri complementare pentru realizarea celor trei noi obiective ale politicii energetice a UE: dezvoltarea durabilă, competitivitatea şi securitatea aprovizionării, acestea fiind asigurarea viitorului energetic, dezvoltarea unei politici energetice externe, o singură voce, identificarea infrastructurii de importanţă majoră pentru securitatea energetică, realizarea unor acţiuni coerente pentru aprofundarea parteneriatului cu principalii furnizori de energie, ţări de tranzit şi consumatori, progrese în vederea interconectării la piaţa europeană de energie.
Planul de acţiune pentru solidaritate şi securitate energetică UE propune 5 obiective, în cadrul unei viziuni de ansamblu infrastructura energetică, cooperarea internaţională, mecanismele de criză, stocurile şi stocarea, eficienţa energetică şi resursele energetice.
- Modificările Tratatului de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona conferă o competenţă distinctă politicii energetice, întrucât,[7] energia reprezintă o competenţă partajată. Adăugarea unui Titlu privind energia, care include şi un nou articol 194, situează energia în contextul pieţei interne şi a protecţiei mediului. Obiectivele politicii energetice sunt::
-asigurarea funcţionarii pieţei de energie;
-asigurarea securităţii aprovizionării energetice;
-promovarea eficienţei energetice şi a economiilor de energie, şi dezvoltarea unor forme noi de energii regenerabile;
-promovarea interconexiunii între reţelele de energie.
Rămân în competenţa statelor membre: condiţiile de exploatare a resurselor energetice, alegerea între diferitele surse de energie (mixul energetic) şi structura generală a aprovizionării cu energie. [8],
În cazul în care se constata emergenţa unor probleme grave de aprovizionare, Consiliul are puterea de a lua masuri corespunzătoare în conformitate cu „un spirit de solidaritate între statele membre”.[9] De asemenea, Tratatul menţionează necesitatea „securităţii aprovizionării energetice în cadrul Uniunii”. În ansamblu, noile prevederi legate de domeniul energiei reprezintă o abordare semnificativa la nivelul UE, în primul rând prin extinderea votului cu majoritate calificată.
[1] TCE, Art.154 nou, ex. Art. 129 B
[2] Decizia Consiliului 68/416/EEC, din 20.12.68, J.O. nr. L. 308, 23.12.1968
[3] Directiva Consiliului 2004/67/CE din 26 aprilie 2004, J.O. nr. L. 127/29.04.2004
[4] Directiva 94/22/EC a Consiliului si Parlamentului European, din 30 mai 1994, J.O. nr. L. 164/ 30.6.1994, p.3-8
[5] Directiva 96/92/CE din 19 decembrie 1999 a Consiliului si Parlamentului European, J.O. nr. L. 27 din 30 decembrie 1997, p.20-29
[6] Directiva 98/30/CE a Parlamentului European si Consiliului din 22 iunie 1998, J.O. nr. L. 204 din 21 iulie 1998
[7] Cf. TFUE, Art.4.
[8] Cf. TFUE Art.194 (2).
[9] TFUE, Art. 122 amendat
