Negocierile pentru tratatele de pace au inceput inca din 1642 – 1643 si au continuat pana in 1648 cand s-au semnat cele doua tratate de la Münster si Osnabrück.
Cele doua tratate s-au semnat in octombrie 1648, avand 128 de clauze. Au avut in centru principalele state din Germania si Imperiul Romano-German.
Contine atat prevederi de natura religioasa dar si de natura politica, unde negocierile au fost putin mai dure. In materie religioasa, principiul instaurat la Augsburg (1555) a fost pastrat, dar a fost limitat doar la viata publica. Venirea la biserica nu mai era obligatorie.
In unele regiuni, in urma intelegerii intre principe si popor, s-a considerat ca religia poporului sa fie diferita de cea a principelui. Religia calvina era recunoscuta, ceea ce a dus la supararea papei.
Intre partea catolica si protestanta s-a ajuns la retrocedarea averilor secularizate manastiresti. S-a luat ca punct de pornire anul 1624. Bavaria, unde posesiunile pe care coroana austriaca le primise, au ramas catolice.
Si acum am sa dau cateva prevederi mai importante din Pacea Westphalica :
- s-a reglementat situatia principatelor germane (li se garanteaza autonomia). Vreme de 150 de ani aceste tratate au jucat un rol de Constitutie. S-a pus in discutie cine garanteaza tratatele. Franta trebuia sa contribuie la mentinerea autonomiei statelor princiare germane;
- principele Maximilian al Bavariei si-a pastrat titlul de principe (titlu pierdut in lupta cu imparatul din 1645) si a primit Palatinatul Superior;
- s-a creat al VIII – lea titlu de principe elector pentru Carl Ludwig, fiul lui Frederic al V – lea;
- cel mai puternic, din punct de vedere teritorial, va fi principele de Brandenburg, care a primit Pomerania Orientala. Brandenburg-ul avea dubla suzeranitate (Imperiului si Poloniei);
- in cazul Suediei, aceasta a primit Pomerania Occidentala si o despagubire de 5.000.000 de taleri. A capatat si dreptul de control asupra gurilor de varsarea raurilor care se varsa in Marea Baltica;
- Franta a incercat sa scoata din jocul politic international Spania.
- Imperiul Romano-German nu a iesit complet distrus, dar a avut dificultati in conducere. Imperiul s-a concentrat pe partea rasariteana a Imperiului;
- prin tratate, pentru prima data Cantoanele Elvetiene si-au pastrat autonomia;
- Franta, nemultumita de tratate, a continuat razboiul cu Spania, incheiat prin pacea de la Pirinei (1659);
- in urma tratatului din Westphalia, cursul Rinului se va internationaliza.
De la 1648, Europa a consuderat tratatele westphalice ca o Constitutie a Imperiului, ca o garantie in contra izbucnirii razboaielor religioase. In regulile diplomatice din a II – a jumatate a sec. XVII – XVIII, tratatele au fost considerate intangibile.
Tratatele din Westphalia au creat o zona de stabilitate in Europa, iar extrema fragmentara a fost considerata ca o garante a pastrarii institutiilor vechi. Tratatele au stabilit un echilibru intre imparat si principii germani.
Ferdinand al III -lea a obtinut alegera fiului sau ca succesor la tron, dar nu a reusit sa impuna un sistem de taxe unic in Imperiu, nu a reusit sa limiteze drepturile oraselor libere.
Aplicarea tratatelor nu a fost un lucru usor, principalul garant al pacii (Franta) nu a reusit sa intervina intotdeauna pentru apararea tratatelor.
In domeniul religios, intre cele doua parti s-a realizat un armistitiu, in partea de Sud a Imperiului fiind incurajata recucerirea catolica. In domeniul religios principalii garanti au fost : Franta pentru partea catolica, si Suedia pentru protestanti, calvini.
Cam acestea au fost pe scurt prevederile tratatelor din Westphalia.
