1.Acordul de la Schengen – 14 iunie 1985
Acordul Schengen a fost semnat de statele comunitare, referitor la suprimarea graduală, a controlului vamal la graniţele comune.
Mecanismele de aplicare a Acordului de la Schengen au avut următoarele consecinţe:
*adoptarea de către statele semnatare (Franţa, Germania şi Benelux) a unor măsuri legislative;
*semnarea la data de 19.06.1990 a Conveţiei de aplicare a Acordului de la Schengen, formulându-se următoarele declaraţii comune cu privire la:
-controlul pasagerilor şi al bagajelor de mână, la aeroport;
-prevenirea şi stoparea exportului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;
-renunţarea la controalele unor vegetale şi produse vegetale;
-politicile naţionale în materie de azil.
Convenţa a intrat în vigoare de la 01.09.1993.
2.Actul Unic European – 17/28 februarie 1986
În preambulul AUE se se evidenţiază voinţa statelor semnatare de a transforma relaţiile comunitare într-o Uniune Europeană, pe baza rapoartelor anrterioare = Luxemburg – 1970, Copenhaga -1973, Londra – 1983, Sttutgart – iunie 1983 (când s–a şi semnat o Declaraţie solemnă asupra Uniunii Europene). AUE a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.
3.Tratatul de la Maastricht – 07 februarie 1992
Prevederile Tratatului cuprind următoarele:
-modificări şi completări la CECA, CEE şi CEEA (CEE schimbându-şi denumirea în CE – Comunitatea europeană);
-dispoziţii privind cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne;
-dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună;
-dispoziţii privind politica socială;
-o cetăţenie unională;
-uniune economică şi monetară;
-uniune politică.
Tratatul asupra unuinii Europene a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
4.Tratatul de la Amsterdam – 02 octombrie 1997[1]
Tratatul aduce modificări celui de la Maastricht aducând răspunsuri privind:
-rolul şi drepturile cetăţenilor europeni;
-eficacitatea şi caracterul democratic al instituţiilor europene;
-responsabilităţile internaţionale ale Uniunii.
Tratatul a intrat în vigoare la 1 mai 1999.
5.Tratatul de la Nisa – 26 februarie 2001
Obiectivul Tratatului de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, este să conţină prevederi pentru a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea va avea aproape 30 de membri, înscriindu-se deci în viziunea unei reforme instituţionale ale cărei trei axe principale sunt:
componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii.
Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce a fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin referendum.
Prin Tratatul de la Nisa:
-a fost consolidat rolul de colegislator al Parlamentului European, procedura de codecizie urmând să fie aplicată şi în domeniile: lupta împotriva discriminărilor, coeziune economică şi socială, vize, azil, imigraţie;
-domeniile în care Parlamentul poate sesiza Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene au fost extinse;
-se asigură o bază juridică partidelor politice din statele membre prin definirea unui statut care să permită mai ales stabilirea unor reguli asupra modalităţilor de finanţăre a acestora;
-a fost stabilit un număr maxim de 732 de mandate în Parlamentul European (în loc de 626, cum
prevedea Tratatul de la Amsterdam);
-în cadrul Consiliului Uniunii Europene sunt utilizate două proceduri de vot: unanimitatea şi majoritatea calificată, fiecărui stat fiindu-i atribuit un anumit număr de voturi, funcţie de populaţia sa (România având 14 voturi, dintr-un total de 345);
-consacră militarizarea Uniunii Europene, statele membre punându-se de acord de a echipa şi antrena o forţă de reacţie de 60.000 de persoane;
-înlătură posibilitatea unui stat membru de a opune un veto, declanşării unei cooperări consolidate.
6.Tratatul de la Lisabona – 13 decembrie 2007 [2]
Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele:
*Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comisia Europeană avea);
*Funcţia de preşedinte al Consiliului European va fi transformată într-una permanentă de „Preşedinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani şi jumătate;
*Va fi înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă şi de securitate;
*Numărul de comisari va fi redus cu o treime;
*Se va modifica modalitatea de vot în cadrul Consiliului. Regulile stabilite în Tratatul de la Nisa rămân însă în vigoare până în 2014.
*Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.
Aplicând dispoziţiile din Tratat se prevede pentru viitor:
-O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
Un rol consolidat pentru Parlamentul European: Parlamentul European, ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, va avea noi atribuţii privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi acordurile internaţionale. Prin faptul că se va recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene, Parlamentul European se va afla pe o poziţie de egalitate cu Consiliul, care reprezintă statele membre, în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.
-O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale vor participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale va conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.
-O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de cetăţeni din diferite state membre vor putea cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.
-O relaţie între statele membre şi Uniunea Europeană mai clară, odată cu clasificarea competenţelor.
-Posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.
-O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii). Într-o anumită măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general, cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi cooperare administrativă.
-O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.
-Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi consolidează cele „patru libertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor europeni.
-O voce mai clară în relaţiile cu partenerii din întreaga lume. Europa va utiliza forţa dobândită în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile sale pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.
[1] AUGUSTIN FUEREA, Manualul Uniunii Europene,pag.47,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006
[2] CONSILIUL EUROPEAN, „Tratatul de la Lisabona”, Best Publishing România, Bucureşti , 2008.
