Republica Moldova, teoretic, are şansa să depăşească anumite clişee existente deja, asimilând substanţa a ceea ce ar putea constitui fundamentul cooperării de lungă durată cu SUA. Adevărat, depunerea cererii de aderare la Alianţa Nord Atlantică şi trecerea la standardele NATO constituie paşi importanţi în această direcţie, la fel ca şi securitatea şi management-ul frontierelor, reformarea sectorului militar, monitorizarea democratică a planificării în domeniul apărării şi transparenţa procesului de luare a deciziilor privind forţele armate. Orice plan de reformare sau, mai specific, un Membership Action Plan, este principial în ce priveşte reformarea Armatei Naţionale şi a structurilor responsabile de domeniul apărării naţionale. Cu toate acestea, după cum menţionam mai sus, există şi o şansă teoretică de a depăşi modelele oferite de vecinii Republicii Moldova din Europa Centrală şi de Est şi anume angajarea necondiţionată cu trupe (efective ce ar depăşi cifra de 10-15 batalioane) în orice campanie armată dintre cele pe care SUA le administrează la moment sau în viitor. Dincolo de schimbările structurale, reformele democratice etc., este foarte important ca factorii decizionali în domeniul politic de la Chişinău să înţeleagă că schimbarea fundamentală poate surveni doar în urma angajamentului neechivoc şi clar exprimat prin numărul de soldaţi trimişi în Iraq, Afganistan sau în oricare altă zonă fierbinte unde Washington-ul consideră necesară implicarea Americii. Fără îndeplinirea unor asemenea obiective concrete, totul riscă să se limiteze doar la teoretizări pretenţioase, operând cu jumătăţi de măsură.
SUA are nevoie ca niciodată de parteneri angajaţi nemijlocit în campaniile antitero, iar în acest context Moldova are şansa de a se alătura Europei Centrale şi de Est şi chiar să depăşească ţările în cauză prin efortul său. Politica „blood for friendship” poate fi considerată de unii observatori de stânga drept una lipsită de principii sau dăunătoare sub aspectul eventualelor victime în rândul soldaţilor moldoveni. Insă soarta naţiunilor mai puţin dezvoltate este de a nu avea prea multe variante pentru a alege – dacă nişte intelectuali francezi, să zicem, încă ar mai putea pune în discuţie opţiunile în cadrul unui orizont politic şi economic european prin poziţiile lor stângiste, moldovenii, dincolo de careva observaţii teoretice despre efectele secundare ale campaniilor armate americane, nu ar trebui decât să se asocieze misiunii de instaurare a democraţiei gestionate de Washington. Acest angajament al elitei intelectuale şi politice ar trebui să fie ireversibil şi lipsit de careva dubii – „vechea Europă” nu poate servi drept model din cauza impotenţei sale economice şi militare, fapt demonstrat în repetate rânduri în ultimii ani, cum ar fi războiul din Bosnia-Herţegovina şi alte zone din spaţiul post-Yugoslav. Politica „blood for friendship” ar putea fi considerată, după cum am menţionat mai sus, drept una dăunătoare sub aspectul victimelor pe care le poate face în rândul soldaţilor moldoveni, argument care aparent insistă asupra grijii faţă de vieţile omeneşti. Umor asemenea îngrijorări li se poate răspunde că agresiunea factorului rusesc, dar şi tratamentul cetăţenilor moldoveni emigraţi în Rusia, produc mai multe victime decât o eventuală participare la campaniile armate ale SUA. Pericolul incidentelor mortale în contextul relaţiilor cu Federaţia Rusă este şi va fi întotdeauna mai mare, după cum a demonstrat trecutul şi ne arată prezentul, deoarece această ţară reprezintă deocamdată expresia unui eşec al civilizaţiei europene, venind în contradicţie cu evoluţiile politice şi economice de pe continent.
O asemenea politică de „blood for friendship” ar presupune, în termeni concreţi, expertiza americană în domeniul training-ului şi a eforturilor de creare a mai multor batalioane de infanterie motorizată (cu suportul elicopterelor şi aviaţiei de transport) de intervenţie rapidă pentru susţinerea SUA în campaniile armate (de exemplu în Iraq) sau susţinerea UE în efortul de pacificare (de exemplu în Bosnia). Expertiza în cauză ar include studiile de vigoare cum ar fi cele pentru proaspeţii parteneri-juniori ai Alianţei (NATO Defense College sau NATO School – SHAPE – din Oberammergau) şi implicarea pe teren a instructorilor americani, după exemplul Georgiei.
Putem presupune cu un grad înalt de încredere că angajamentul moldovenesc pe calea „blood for friendship” va fi ireversibil şi va antrena resursele financiare şi logistice ale aliaţilor respectivi. Iar în baza acestor unităţi cu experienţă de luptă, se va putea crea viitoarea armată profesionistă a Republicii Moldova. Pentru moment, în conformitate cu structura generală, efectivul Armatei este de 7 227 de persoane, militarii formând 3 brigăzi de infanterie motorizată, o brigadă de artilerie, un batalion cu destinaţie specială, o brigadă de rachete antiaeriene, o bază de aviaţie, o escadrilă de aviaţie mixtă, precum şi unităţi de asigurare de luptă şi de asigurare tehnică. Dotarea, în conformitate cu Tratatul FACE (informaţia la 01.01.02), o constituie următoarele echipamente: tancuri – 0 (plafon 210), MBL – 209 (plafon 210), artilerie – 148 (plafon 250), elicoptere de atac şi avioane – 0 (plafon câte 50). Politica de „blood for friendship” ar reprezenta o oportunitate de modernizare a echipamentelor, trecând la standardele Alianţei, creşterea numerică a efectivului şi profesionalizarea Armatei în măsura în care ar fi capabilă să exercite misiunea de apărare a ordinii constituţionale, în caz de necesitate.
