Războiul şi securitatea colectivă
Războiul este un conflict militar sau nu, scurt sau de durată, între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese financiare, etnice, teritoriale, economice și politice.[1]
Teoriile asupra războiului
Generalizările asupra cauzelor războiului au fost evasive. Războaiele nu au o cauzăunică sau una simplă. Unii oameni de ştiinţă fac diferenţa între cauzele necesare (condiţii care trebuie să existe pentru ca un război să izbucnească, dar care este posibil să nu producă unul) şi cauzele suficiente (condiţii care vor produce război, dar care sunt responsabile doar pentru unele războaie). Au fost puse în discuţie multe teorii asupra războiului,însă puţine au o valoare universală. Nivelele de analiză ne pot ajuta să organizăm aceste teorii. Războaiele au fost percepute ca fiind urmarea forţelor şi proceselor ce operează la toate nivelele:
Nivelul individual
La acest nivel de analiză,întrebarea de ce conflictele se transformă în violenţă gravitează în jurul chestiunii familiare legate de raţionalitate. Una dintre aceste teorii, consistentă cu realismul susţine că apelul la război şi la alte forme violente de influenţare în cadrul conflictelor internaţionale este normală şi reflectă decizii raţionale ale liderilor naţionali: “ războaiele încep din cauza unor decizii conştiente şi gândite, care se bazează pe calculul ambelor părţi că pot obţine mai mult pornind la război decât menţinând pacea”.
Conform unei teorii opuse, conflictele se transformă în război din cauza devierilor de la raţionalitate în procesele individuale de luare a deciziilor de către liderii naţionali.
Nivelul intern
Acest nivel de analiză trimite la caracteristicile statelor sau ale societăţilor care le pot face mai mult sau puţin înclinate către folosirea violenţei în soluţionarea conflictelor.
Nivel interstatal
Teoriile de la acest nivel explică războaiele prin prisma relaţiilor de putere între principalii actori din sistemul internaţional.
Nivelul global
La acest nivel de analiză, au fost propuse un număr de teorii asupra războiului.Din cele câteva variante ale ideii că marile războaie în sistemul internaţionalsunt ciclice, una face legătura între marile războaie şi marile valuri economice din economia mondială, care durează în jur de cinzeci de ani. O altă abordare face conexiunea între marile războaie şi un ciclu de o sută de ani, pe baza creării şi decăderii ordinilor mondiale.[2]
Rezolvarea conflictelor
Dezvoltarea şi implementarea strategiilor paşnice pentru rezolvarea conflictelor – folosind alternative la factorii de influenţare violenţi – sunt cunoscute sub termenul general de rezolvarea conflictelor. Aceste metode operează, concurând cu cele violente, practic în toate conflictele internaţionale. Recent, folosirea tehnicilor de rezolvare a conflictelor a crescut, a devenit mai sofisticată şi a avut un tot mai mare succes. [3]
Securitatea este o noţiune complexă şi controversată-încărcată cu sentimente şi cu valori adânc inrădăcinate. Majoritatea oamenilor sunt de accord că o problemă de securitate apare atunci când cineva-o persoană, o bandă sau un grup ori un stat-ameninţă viaţa, integritatea fizică sau mijloacele de subzistenţă ale altcuiva.[4]
Securitatea colectivă
Temă- cheie a Relaţiilor Internaţionale, modul în care este privită securitatea defineşte în bună măsură liniile directoare si programele de cercetare ale diferitelor teorii din domeniu. Realismul şi liberalismul, cele două mari curente de gândire considerate clasice ale disciplinei, folosesc amândouă o înţelegere restrânsă a securităţii, în care aceasta este definită, simplu, ca fiind situaţia în care un stat nu este implicat si nici ameninţat de vreun război.[5]
Primul teoretician al “securităţii colective” este nu altul decât cunoscutul filozof german Immanuel Kant, care în eseul filozofic intitulat “Pacea Perpetua” (Zum ewigen Frieden – Perpetual Peace: A Philosophical Sketch) incearcă să pună bazele unui concept filozofic care să justifice “securitatea colectivă şi alianţele militare”. În secolul al XX-lea marii teoreticieni ai conceptului au fost, fără îndoiala, Preşedintele American, Woodrow Wilson (1856 – 1924), premierul Noii Zeelande, Joseph Savage (1872 – 1940) şi celebrul savant britanic Martin Wight (1913-1972), unul dintre cei mai importanţi academici europeni, specialist în relaţii internaţionale.[6]
Evoluţia istorică a securităţii collective
Dezvoltarea ideilor securităţii collective a venit şi din convingerile liberale, dar şi din observarea faptelor istorice.Timp de un secol – între Congresul de pace de la Viena (1914) -, marile puteri au reuşit în general să găsească modalităţile de a păstra securitatea internaţională. Conflictele din această perioadă au fost mai degrabă limitate, atât în distrugeri, cât şi în consecinţe politice. Conflagraţia generalizată din 1914 – 1918 a produs, în schimb, un număr imens de victime, pagube greu de cuantificat şi schimbări majore la nivelul sistemului internaţional. Marele Război a reprezentat, din aces punct de vedere sfârşitul unei epoci şi limitele mecanismelor folosite până atunci pentru evitarea unei confruntări de asemenea proporţii. Balanţa dintre marile puteri părea insuficientă pentru asigurarea securităţii internaţionale, aşa încât elita politică şi intelectuală a lumii s-a aplecat asupra istoriei ultimul secol şi a încercat să o interpreteze potrivit ideiilor vremii.[7]
Securitatea – evoluţia unui concept
Definirea securităţii. Teorii şi curente de gândire
Studiile de securitate din anii ‘70, deşi nu au luat amploare în acea perioadă, sunt deosebit de importante pentru a înţelege evoluţia ulterioară a acestui domeniu: este prima dată când, fără a face referire la sfârşitul Războiului Rece, specialiştii în ştiinţe umane au avansat ideea că sistemul internaţional va fi supus, în viitorul apropiat, unui proces amplu de transformare radicală. Specialişti – printre care Immanuel Wallerstein, John Meyer şi Albert Bergesen – au evidenţiat importanţa combinării analizei puterii şi bunăstării cu cea a elementelor culturale şi de suveranitate ale statului. De exemplu, Wallerstein afirma că, datorită dinamismului său inerent, economia capitalistă va căuta să se integreze şi în blocul socialist. Această idee a deschis o nouă cale pentru cercetare, distincţia anarhie internaţională – guvernare mondială devenind de suetă. Chiar dacă nu toţi politologii sunt de acord, sfârşitul Războiului Rece a confirmat teoria de la sfârşitul anilor ’70, înlocuind temerea declanşării unui conflict nuclear între cele două mari puteri cu riscuri, pericole şi ameninţări concrete la adresa securităţii naţionale şi internaţionale: confruntări etnice, iniţierea unui proces dificil şi îndelungat de tranziţie economică în statele fost-comuniste, Creşterea numărului imigranţilor şi al refugiaţilor, degradarea accentuată a mediului, sporirea importanţei apartenenţei culturale şi religioase în relaţiile internaţionale, integrarea în structurile europene şi euroatlantice a ţărilor central şi est-europene etc. Toate aceste tendinţe au generat nevoia de a lărgi şi adânci înţelesul conceptului de securitate. De la conceptele de pace pozitivă, enunţat de Johan Galtung,şi pace stabilă, allui Kenneth Boulding, şi de la definiţia lui Walter Lippmann,publicată în 1962 în studiul „Discord and Collaboration.Essays on International Politics”, care afirma că„o naţiune este în siguranţă în măsura în care nu se află în pericolul de a trebui să sacrifice valori esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi, poate, atunci când este provocată, să şi le menţină,obţinând victoria într-un război”.[8]
Bibliografie:
- Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006.
- Constantin Moştoflei, Petre Duţu, Alexandra Sarcinschi, Studii de Securitatea şi Apărare, Volumul II, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005.
- Edward A. Kolodyiej, Securitatea şi Relaţiile Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
- Joshua S.Goldstein, Jon C. Pevehouse, Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboi
[2] Joshua S.Goldstein, Jon C. Pevehouse, Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pp. 234-237
[3] Ibidem, p. 180.
[4] Edward A. Kolodyiej, Securitatea şi Relaţiile Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2007, p.11.
[5] Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006,p.223.
[6] http://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/11/21/securitatea-colectiva-si-aliantele-militare/
[7] Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006, pp. 227-228
[8] Constantin Moştoflei, Petre Duţu, Alexandra Sarcinschi, Studii de Securitatea şi Apărare, Volumul II, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, pp 8-9.
