Orice alianta ortodoxa are o putere si o miza limitate daca din ea nu face parte Federatia Rusa. Panortodoxismul ar putea deveni o strategie de expansiune a Federatiei Ruse in foste tari in care isi exercita anterior influenta: Ucraina, Republica Moldova, Romania, Bulgaria, Iugoslavia etc. Tema filiatiei culturale a fost utilizata cu succes de Moscova in relatia ei cu Slovacia – si invers . Folosirea ortodoxiei pentru recucerirea unor pozitii strategice in Ucraina si in Romania nu poate functiona imediat. In schimb, o tema actuala si sensibila este relatia cu Iugoslavia.
Pana in 1991, cand Uniunea Sovietica s-a dezintegrat, Iugoslavia era o tema a relatiei dintre Est si Vest, nu o chestiune avand implicatii asupra politicii interne a Rusiei. Apoi, pana la mijlocul anului 1992, Moscova nu a parut sa aiba o politica limpede asupra a ceea ce se intampla in Iugoslavia, solidarizandu-se, ca urmare, cu politica occidentala. Din ce in ce mai mult, dupa acea perioada, Eltin si oamenii din jurul sau, au ajuns la concluzia ca Rusia are de jucat un rol special in Balcani, ceea ce transforma suportul pentru regimul Milosevici intr-o piatra unghiulara. Alegerile din decembrie 1993, care au dat un loc crescut in Duma extremei drepte (Jirinovski a cerut interventia Rusiei alaturi de sarbi) si comunistilor, au intarit discursul pro-sarb in politica externa ruseasca.
Trei factori ar sintetiza politica Rusiei fata de evenimentele din fosta Iugoslavie: „Dorinta Moscovei de a exploata legaturile ei istorice si culturale fara a starni eventuale reactii daca alte state ar face analogii intre cele doua sisteme, interesul Moscovei de a deveni un bun partener international in mediul creat dupa razboiul rece, si nevoia Moscovei de a reface puterea Rusiei atat pentru asigurarea unui sprijin politic intern, cat si pentru regenerarea influentei Rusiei in Europa si pe plan mai larg” .
In Rusia s-au exprimat si atitudini sceptice cu privire la existenta unei tendinte reale catre un spatiu panslav, in randul populatiei, chiar si la nivel prezidential . Totusi, presiunea din mediile politice ruse, la nivelul Executivului, dar mai ales al Parlamentului, in favoarea unei misiuni panslave este dominanta . Faptul ca acest lucru influenteaza direct politica externa a Rusiei isi afla explicatia, dupa Paul Goble, in faptul ca intr-o Rusie democratica, politica externa „trebuie sa convinga in prezent grupuri tot mai mari” . Exista mai multe comitete de relatii internationale in Duma, comentatori de politica externa la fiecare mijloc de presa important – cu influenta -, in sfarsit, multi oameni politici care cauta sa castige un capital din pozitiile lor asupra relatiilor externe ale Rusiei.
In ceea ce priveste rolul conexiunii dintre Moscova si Belgrad pentru regenerarea politicii ruse, acesta este evident. Prin opozitia la actiunea NATO in regiunea fostei Iugoslavii – vezi cazul Kosovo – ea demonstreaza ca are puterea de a-si spune cuvantul in regiunea „ei”. Simultan, Rusia foloseste exemplul fostei Iugoslavii pentru a obtine incuviintarea Occidentului pentru ceea ce Moscova numeste actiuni de „mentinere a pacii” in statele Commonwealth-ului si in cele independente.
Rusia are insa si interese divergente fata de Serbia. Alaturi de un comportament „onorabil” in cadrul comunitatii internationale, apare si nevoia de a-si sustine interesele ca o putere care se raporteaza la Europa si la Statele Unite ca si totalitate.
Interactiunea dintre nationalismul sarb si nationalismul rus ramane totusi unul dintre cele mai importante fenomene in plan regional. Acestea pot intra in rezonanta si pentru ca dimensiunea religioasa participa, in ambele cazuri, la definirea „natiunii”. Nu numai ca sarbii si rusii nationalisti se definesc prin ortodoxism, dar ei se definesc in acelasi fel si prin opozitiile lor: la islamism, pe care il considera, ambele, un adversar redutabil, cat si prin opozitia la bisericile „occidentale” – catolicism, grupurile protestante si neoprotestante. Intarirea pozitiei Bisericii Ortodoxe Ruse, mai ales prin intrarea in vigoare a Legii din 1997 privind Asociatia pentru Libertatea de Constiinta si Religioasa ofera pentru viitor un teren propice cresterii rolului ei si in plan extern .
Relatia Rusiei cu regimul Milosevici
